Pages

Tuesday, December 31, 2013

Astăzi e ziua mea, zi frumoasă ca sora mea...

Da, că v-am mai zis, ea a frumoasa familiei. Eu sunt deșteapta. În fine...

Ce vreau eu să vă întreb...voi aveți focuri de artificii la nivel global de ziua voastră? Nu? N-aveți? Nasol...eu am...

Azi fac 33 de ani și mi-e drag de anii mei de mor.

Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi place deceniul 3 al vietii mele cel mai mult de până acum. Lucrurile sunt mai clare și mai așezate, știu ce vreau, nu mă mai învârt ca nebuna în jurul propriei axe complet pierdută în negurile minților mele nehotărâte.

Am trăit intens, am simțit mult, știu cum stă treaba și cu viața și cu munca și cu dragostea și cu planurile și cu aștepările. Și asta face totul mult, mult mai ușor, viața e faină fără cai verzi pe pereți.

În plus, îmi știu limitele, știu cât pot să duc și nu mai simt nevoia să îmi demonstrez că sunt super femeie, că nu sunt și asta e. Nu mai cer marea cu sarea și nici eu nu dau mai mult decât e cazul. 

Nu mă mai grăbesc, că n-am unde. Iau viața încet, ca pe o plimbare în parc și când vreau o pauză, d-apăi îmi iau o pauză, că nu-s la maraton. Nu mai am planuri cincinale și nici un triliard de liste cu ce am de făcut, că până fac eu liste, trece viața pe lângă mine. Așa că mai nou, îmi scriu listele din mers. 

Nu mă mai interesează să am controlul asupra fiecărui aspect al existenței mele, important e  să nu fie haos. Și nu e. Nu-mi mai configurez viitorul, pentru simplul fapt că vreau ca viitorul să mă surprindă, plăcut sau neplăcut, cum o fi, surprinzător să fie. 

În deceniul trecut aveam impresia că le știu pe toate. Acum mi-e clar că nu știu nimic și nici măcar nu-mi mai amintesc de ce naiba îmi era atât de esențială omisciența. 

Și poate partea cea mai frumoasă este că sunt suficient de bătrână să știu cum ar trebui să fac lucrurile ca să fie bine, dar în același timp sunt suficient de înțeleaptă ca să nu-mi mai pese dacă ies bine au ba. Că dacă ies prost, e treaba mea, eu le repar, ce atâta panică? La 20 de ani tot ce faci, faci pentru ceilalți, să fii plăcut, admirat, inclus. La 30 de ani faci totul pentru tine, să fii fericit, liniștit, mulțumit.

Și vă fac o mărturisire. Am avut planuri multe și mărețe și totuși nimic în viața mea nu a mers conform planurilor. A mers mai bine. 

Ce vă sfătuiesc eu, femeie ajunsă la venerabila vârstă de 33 de ani, pe voi, ăștia de 20 de ani, care dați din colț în colț cu viața, cu idealurile, agitați că uite acu' faceți 30 de ani și că mamă, ce vă faceți, cum ziceam, ce vă sfătuiesc, este să o luați încet că dacă alergați în goana mare, nu mai vedeți peisajul și e păcat, zău așa. Viitorul vine oricum, că ești pregătit sau nu, dar prezentul îl pierzi pe veci, dacă nu-l trăiești.

14 comments:

coolnewz said...

:)
la multi ani!
2014 si ... 34!

Tina said...

La multi ani fata! Eu amus amus fac 30 si mi-e frica de mor, insa cand te vad asa optimista imi trece si frica si parerea de rau. Multi ani inainte, sanatosi si vioi, ca fericiti depinde de tine. Sa ne auzim de bine in Londra asta ploioasa!

Adriana said...

Esti minunată, fată dragă! Esti dulce, efervescentă şi delicioasă! Esti capricoarnă de-a mea, dar in mine nu regasesc deloc umorul şi cuvintele tale savuroase. Să vezi cum e sa treci de 40. Ohoho! Nu mai simti niciun regret! Iei totul cum vine şi te bucuri de îi sperii pe cei din jur crezând că ai nevoie de vreun psihiatru ceva, de te bantuie atat optimismul şi voia bună! La multi ani şi vise implinite, din mers...sau nu!

Marilena Felea said...

La multi ani!!!
Eu fac 30 si vorba ta...acum traiesc pentru mine....pentru ca micuta mea Miruna mea de trei ani sa fie bine cu mama ei.......ca dupa cum a observat cineva apropiat...."Mai Marilena pana la 30 tu le-ai facut pe toate.....te-ai maritat, ai divortat si ai si un copil minunat..."

Adriana said...

La multi ani sanatosi, draga mea, ca daca e sanatate tu le poti face cu siguranta pe toate.

dana said...

La multi ani cat mai aventurosi! Buna zi ti-ai gasit sa te serbezi :) Sper ca a fost superba!

Lavinia said...

Nu 34! 33! :)) Un an nou misto de tot iti doresc!

Lavinia said...

Fa-i linistita ca varsta e doar un numar :) Fericirea vine din noi, cum bine zici. Stai putin...tu locuiesti in Londra? Aveam impresia ca stai in alt oras in Anglia. Daca da, nu bem si noi o cafea? :)

Lavinia said...

Nu-i ciudat cum oamenii te trimit la psihiatru cand te vad fericit si atunci cand esti deprimat iti zic sa zambesti si sa mergi mai departe? :))) Multam frumos ca ai citit!

Lavinia said...

Imi pare rau pentru divort dar ma bucur ca ai ramas cu un copil din toata povestea. Le-ai facut pe toate ca ai fost pregatita si ai vrut. Eu una, de maritat nu prea imi vine, prefer uniunea consensuala, in ce priveste un copil, inca nu ma simt pregatita sa ma dedic 100%, asa cum ar trebui sa faca orice mama. Si daca nu pot 100%, mai bine nu il mai fac. Sa vedem ce-o sa mai fie, ca viata mea ma surprinde mereu :)))))

Lavinia said...

Multam fain. Un an nou frumos iti doresc :)

Lavinia said...

Multumesc frumos! Pai tu crezi ca eu ma nasteam asa, oricand? :))) A fost cea mai frumoasa aniversare EVER! :)))

Maria said...

Cu o mare intarziere iti spun la multi ani insa urarea mea e binevenita :D

Lavinia said...

Multam frumos, Maria :)