Căutare

Sunday, December 22, 2013

Ce probleme am eu în cuplu


Mie îmi plac bărbații interesanți. E musai, dar foarte musai să fie isteți și să aibă simțul umorului, asta spre binele lor, să poată supraviețui unei relații cu mine, care nu-s prea pe creanga mea, am idei multe și nu toate bune și fac mișto și când e de plâns. De exemplu, când s-a produs un accident și am avut pentru o zi senzația că-s gravidă, el se dădea cu capul de pereți în mintea lui și eu la fel în mintea mea, dar oral îi explicam că asta e, îl facem și i-l trimitem maică-sii la Hammamet, în Tunisia și noi îl vom vizita regulat, în sezonul estival. El, bietul, a intrat în joc și a început să caute nume. Avea ambiția ca fiu-so să poarte toate numele de teroriști musulmani, laolaltă. Asta făceam noi în timpul lui Hunger Games, că ne-a plictisit teribil filmul ăla.Tocmai ne apucasem să discutăm despre religia nenăscutului, când s-a terminat pelicula, doamne ajută. Așa că ne-am dus să mâncăm și eu am mâncat pentru doi, just in case că eram gravidă. Și am băut o bere just in case că nu eram.






Sau când eram în Hyde Park, la Winter Wonderland și era frig cumplit și chiar ploua oleacă și al meu vine cu capul gol și într-o hăinuță de stofiță subțirică, după ce doftoricisem la el trei zile (mă rog, i-am spus ce medicamente să-și cumpere și îi ziceam când să le ia, dar orișicât), i-am jurat că prima căciulă pe care o găsesc (de cumpărat sau pe jos, whatever) o poartă. Și să mai zic eu că nu există dumnezeu, că nici n-am terminat bine propoziția că am și văzut o căciulă uitată de cineva pe o masă. Era cu roz și cu sclipici și mititică, pesemne o fetiță cam tremura de frig fără ea. Al meu n-a avut de ales, a trebuit să o poarte toată seara, că în relația noastră nu facem ce vrem, mai ales el. 






Ultima și cea mai gravă problemă este că mă lasă singură și a nimănui de Crăciun și de Revelion/ziua mea (sunt născută pe 31 decembrie). Și asta pentru că azi a plecat într-o tabără de meditație prin nordul Angliei. Bineînțeles că atâta m-am văitat că am cel mai nasol iubit din istoria universală că vroia să anuleze. Dar nu l-am lăsat că nu sunt fraieră. Prefer să îi strig eu lui că m-a lăsat singură în așa zile importante, decât să-mi strige el mie că a renunțat la așa ceva pentru mine. Adevărul este că și-a programat asta înainte să mă cunoască, chiar m-a povestit despre tabără când ne tatonam reciproc. În sinea mea nici nu m-am supărat pe el, dar în gura mare sunt cu nervii la pământ. M-am plâns și prietenilor lui care mi-au dat dreptate și l-au îndemnat să îmi cumpere niște cadouri serioase, pentru că merit, la câte îndur de la el. Astfel că acum am trei cadouri acum: unul de Crăciun, unul de ziua mea și unul că e plecat.

Oricum ieri am tras o cearta monstruoasă, pe altă temă, nu treaba asta cu plecatul. Cum ar veni, i-am dat temă de meditat, vorba soră-mii, care s-a mirat toată aseară că l-a găsit în viață, ba chiar și mâncând. Nu, nu i-am gătit eu, că am și eu o limită, i-am dat un număr de telefon să își comande pizza. Oricum am fost generoasă. I-a stat lui mâncarea în gât, dar măcar l-am lăsat să mănânce. În liniște!

Poate vă întrebați de ce nu plec și eu să meditez. Chiar am vrut, apoi am văzut programul și m-am liniștit brusc. Timp de zece zile te trezești la ora 4 PATRU! dimineața, meditezi, mănânci, meditezi, mănânci, meditezi, mănânci, meditezi, te culci. În primul rând, eu nu mă trezesc la 4 PATRU! dimineața să meditez. Nu mă trezesc la 4 PATRU! dimineața să fac nimic, de fapt.. În al doilea rând, nu ai voie să vorbești cu nimeni altcineva decât cu instructorul tău și numai despre meditație. Eu nu tac zece zile sub nici o formă. În al treilea rând, regimul alimentar este vegetarian. Eu nu stau zece zile fără carne, că am nevoie de carne cum am nevoie de aer și de apă. Câteodată am atâta nevoie de carne, că îmi vine să mi-o bag în venă. Așa că petrec sărbătorile de iarnă cu sora din dotare, cu un brad și cu carne în mâncare. 

Și de parcă iubitul meu nu era destul de interesant așa: inginer calculatorist adică geek care pleacă brambura să mediteze când ți-e lumea mai dragă, în ianuarie vrea să plece să navigheze. Că a făcut școala din aia de navigat chestii din alea cu pânze și motoare, nu știu cum le zice. Bineînțeles că eu nu mă las pe mâna lui pe marea dezlănțuită, că mai am niște chestii de înfăptuit pe planeta asta, nu pot să mor înecată sau de frică sau de rău de mare, nu chiar acum cel puțin. Așa că se duce singur. Adică fără mine, că va fi însoțit de alți navigatori, dar dacă e fără mine, e singur, din punctul meu de vedere.. Aventura asta îl costă Valentine's Day la Paris. Nu cred în Valentine's Day, chiar mă enervează, dar el e romantic foc, eu vreau să văd Parisul, mă înțelegeți...