Căutare

Friday, June 1, 2018

"Viața la statul român sub regimul PSD" - fragment de carte 2

Despre cum a început viața mea la stat, citiți aici.


"În primele zile am stat pe un scaun, în anticamera Directorului, cu secretara și cu cele două fete de la Marketing și Comunicare Culturală. 

Nu a durat mult să înțeleg că secretara muncește de rupe. Administrativ, ținea tot muzeul în spate. Toate hârtiile care intrau și ieșeau treceau prin mâna ei. Toate legăturile telefonice erau distribuite de ea, toate întrebările ei îi erau adresate. Făcea curățenie în biroul directorului, îi ținea ambele agende, personală și profesională și făcea cafelele și ceaiurile pentru Director și musafirii lui. Și, după cum aveam să aflu mai târziu, mai făcea și babysitting ocazional pentru copilul Directorului și probabil și multe alte servicii mai mult sau mai puțin profesionale, că știa Directorul să ceară favoruri de la tine într-un fel care te făcea să te simți mai special decât te-au făcut părinții tăi să te simți când ai făcut prima dată pipi la oliță. 

Cu modestie și recunoștință, fericită că are serviciu, femeia aceasta extraordinară făcea totul cu zâmbetul pe buze și cu o etică impecabilă. Știți modelul de secretară acră care îți răspunde în doi peri, mai mult te încurcă decât te descurcă, te plimbă cu niște hârtii de colo-colo și o doare în fund de tine? Ei, această secretară era fix opusul acestui clișeu. Și nici nu se întindea la bîrfe și cafele. O femeie simplă, perfect mulțumită cu locul ei călduț și dornică să țină de el.


Una dintre fetele de la Marketing era totalmente în locul greșit. Cu un sfert de sinapsă, am îndrăznit să pun la îndoială capacitatea Directorului de a aprecia inteligența oamenilor, dar mi-a trecut repede. Adică, o nimerise cu mine, clar, aici nu era nicio îndoială. O nimerise cu secretara, pe care o luase din expoziție, unde era custode. O nimerise cu fata cealalată de la Marketing, care era în regulă. Dar tipa asta, era de toată groaza. Circulau niște zvonuri, cum că era amanta Directorului, dar cum aceste zvonuri le auzisem numai de la ea însăși, am avut așa o presimțire că nu aveau niciun un sâmbure de adevăr, că le fabricase ea ca să pară mai interesantă. Era prea lipsită de finețe să fie atrăgătoare pentru director, mă gâdeam eu pe atunci. Avea craci și țâțe dar era grobiană și grosolană, asculta manele și nu avea niciun un interes în lucruri care țin de frumos sau de cultură, nu o interesa cititul sau autodepășirea, o interesa numai să ajungă șefă de secție, de orice secție, pe orice scurtăură posibilă. Sau poate îl supraestimam eu pe Director. 

Apropo de zvonuri despre ea, născocite și circulate de către ea însăși, îmi amintesc într-o zi că mi-a spus cum că unii colegi o acuzau că l-a făcut pe fiu-so cu Directorul, nu cu bărbat-so. Mi-a ridicat mingea la fileu, dar am lăsat-o acolo. Poate încerca să confirme zvonul privind fertilitatea /infertilitatea Directorului sau poate încerca să îmi arate ce femeie fatală era ea. Habar nu aveam, așa că m-am eschivat și mi-am văzut de ale mele. Dar cam așa erau discuțiile cu ea. Dacă nu bârfea pe cineva, încerca să afle ceva. Conversațiile cu ea erau epuizante și lipsite de orice substanță.  

Conform CV-ului, individa terminase Facultatea de Istorie, după ani și ani de la absolvirea liceului. Adică fix în perioada în care nici nu trebuia să știi să scrii ca să obții o diploma de licență de la Universitatea din Craiova. Știu ce spun, că am meditat la engleză un tip care terminase engleză-franceză. Era proaspăt licențiat în cele două limbi și la engleză am început pregătirea de la To Be, ca la clasa a doua. Mă gândeam cu groază că individul va da o șpagă generoasă și va fi profesor. La franceză era la fel de bun ca la engleză. Adică nul.

Așa și fata asta. Știa istorie ca și mine. Și eu nu știu o boabă. Am copiat la bac, că am avut istorie obligatoriu și eu nu pot să rețin cifre. De fapt, cred că exagerez. Eu cred că știu mai multă istorie ca ea, pentru că eu nu pot să plasez evenimentele în timp, dar în mare, știu cu aproximație ce s-a întâmplat în țara noastră. Ca să refac comparația, fata asta știa Istoria românilor cum știu eu chineză. Că din chineză chiar nu știu o boabă.

Diplomă de licență pe nașpa e una. Alta era că ea, absolventă de liceu totuși, nu reușea să vorbească corect românește. Măi oameni buni, zicea "să aive" în loc de "să aibă". Îmi amintesc de primele zile când am auzit-o, că nu știam ce vrea să zică. M-am prins până la urmă din context, dar nici până în ziua de azi nu pricep cum ajungi de la "a avea", "eu am", "tu ai", la "să aive". Aș înțelege să ave, poate. Dar nu. De fapt nu înțeleg. Mi se pare că dacă ai trecut de clasa a 4-a, ar trebui să ai un vocabular relativ corect, mai ales când e vorba de verbele uzuale.

Activitatea ei principală la serviciu era să se uite la Prison Break, downloadat de pe Torente și să vorbească urât de toată lumea. Măcar se uita la Prison Break cu caștile și nu își intercala existența de parazit cu a noastră, dar se supăra de numa numa dacă o deranjam. Când era directorul plecat, se umplea de importanță și se muta la el în birou. Nu, nu deschidea calculatorul lui să se uite la Prison Break, nu pentru că avea limită, ci pentru că nu le descărcase acolo. Probabil dacă ar fi știut cum funcționează un stick de memorie, ar fi făcut-o. Dar nu o interesa tehnologia, decât dacă era scumpă și se putea lăuda cu ea. De exemplu un telefon, care i-ar fi folosit la vorbit cu mămica și la  stat pe Facebook chiar și în autobuz, să poată comenta mai lejer la statusurile Andreei Marin și a altor monștri sacri care nu îmi vin acum în minte, că am făcut tot posibilul să uit de ei. Sau un laptop, cel mai scump, eventual Apple, ca să poată descărca mai bine filme de pe torente. 

Dar tehnologie care să îi faciliteze activitatea profesională, nu, nu o interesa. Nici măcar un excel acolo, să țină o situație cu școlile care au contract cu muzeul, sau cu persoanele importante gen alți directori numiți politic și diverși membri de partid cărora le trebuiau date materiale promoționale gen agende, pixuri, plase de pânză, umbrele, că altfel se supărau și făceau coadă la Director să se plângă. "Nu știu, fată, să fac in Excel. Fă tu, dacă știi". Și o lăsam în pace, să mai vadă și ea un episod din Prison Break, că uite acuși se făcea ora 16:00 și trebuia să plece acasă.

Și totuși stătea cu orele în biroul Directorului. Mă tot întrebam ce face acolo atâta timp. Până când într-o zi a trebuit să dau niște telefoane urgente și am văzut că nu pot să ies în exterior, că era linia Directorului ocupată. Și a fost ocupată vreo oră, cred că și-a sunat toată familia de pe telefonul muzeului. Am intrat până la urmă să o rog să mai taie din ele, totuși.  Înțelegeam că are neam mare și trebuie ținuți toți la curent cu bârfele curente și cu lăudăroșeniile despre cum ține ea muzeul în spate dar totuși, eu chiar trebuia să dau niște telefoane. Am găsit-o răstignită în scaunul de piele, cu cracii pe masă, mâncând pește cu usturoi și vorbind la telefon. "



Cartea va fi publicată gratuit, în format ebook, pe Amazon, dar dacă situația materială vă permite, puteți contribui financiar la acest proiect, făcând o donație.  Toți donatorii vor primi cartea în avans. 





Mulțumesc.