Pages

Thursday, October 20, 2011

Babel

Toronto are cerul de un albastru însorit iarna, Toronto are o energie incredibilă primăvara, poate pentru că iarna este atât de lungă, vara în Toronto este magică iar toamna…nu am știut că toamna poate fi așa frumoasă, că frunzele de arțar pot murii în atâtea zeci de culori, de la galben la roșu, roz și grena.
Da, iubesc Toronto, iubesc orașul acesta cu totul, cu bune si rele, îi iubesc străzile, parcurile, plajele, oamenii. Îmi amintesc prima mea călătorie cu metroul în Toronto. Diversitatea culturală m-a izbit din plin. Știam că este un oraș cosmopolit dar cred că nu știam exact ce înseamnă asta. În mintea mea mă gândesc că așa trebuie să fi fost Babel, cum este Toronto: o amestecătură de culori, de limbi și de tradiții. Merg agale pe străzi și încerc să-mi adun gândurile, cu zumzet de spaniolă, de chineză, de arabă sau de hindi pe fundal.  Acum admir ținuta haute-couture a unei tipe, câțiva pași mai încolo mă izbește frumusețea unui sari sau ciudățenia tatuajelor ce acoperă trupul unui bărbat de naționalitate incertă. Un polițist cu turban mă ajută să găsesc adresa pe care o caut, Batman se plimbă pe același trotuar cu Elvis, o arăboaică acoperită toată mă privește cu ochi misterioși, un negru îmbrăcat în haine largi ascultă muzică hip hop prea tare și un pâlc de asiatice frumoase și fragile ca niște păpuși de porțelan, ciripesc vesele într-o limbă pe care nu cred că am mai auzit-o vreodată.  Așa este Toronto al meu de zi cu zi: grăbit, vesel, multicolor.
Aș vrea să am simțurile și nuanțele unui pictor, să stau într-o zi pe Yonge Street și să prind pe o pânză sufletul acestui oraș care bate în atâtea culori, religii și tradiții. Aș vrea să am ochiul unui fotograf, să capturez într-o poză, o clipă din sfârșitul unei zile oarecare în Financial District. Dar am doar cuvinte și sunt prea puține ca să facă dreptate acestui oraș minunat.
Și mai am o seară caldă de vară, cum nu sunt multe în Toronto. O seară în care am zăbovit câteva ceasuri pe o plaja frumoasă, nu departe de fabrica de zahăr, cu vorbele spunând povești și cu ochii încercând să ghicim contururile insulei din zare. Eram noi: eu, românca fugită de acasă, cu vise puține dar cu speranțe multe, ea, nemțoaica șatenă, care se plimbă de colo colo prin lume și nu-și găsește locul, angajata unui lanț hotelier prestigios, prietena ei, venită în vizită din America, angajata unei corporații de renume, apoi rusoaica blondă, veselă, petrecăreață,  pe atunci șomeră și iranianul cu inteligență peste medie, om de știință, doctor și profesor la o grandioasă universitate.
Am depănat amintiri frumoase, la lumina stelelor și a ambarcațiunilor ancorate în port. Cinci oameni atât de diferiți, adunați aleator de viață, sub același cer, în aceeași noapte, pe aceeași plajă, într-un oraș unde este loc pentru oricine și unde oricine poate să aibă un vis și unde orice vis poate să devină realitate, facând loc altui vis. În Toronto.

Wednesday, October 19, 2011

Suzi și amor latino

Suzi are iar un nou iubit.  Recent ieșit din pubertate, la cei 22 de anișori ai săi, se uită la Suzi cu prosternare, deoarcece Suzi, femeie experimentată, trecută prin viață, și-a coborât ochii spre el. Este frumos de pică și pasional. Este de undeva din Centrul Americii așa că îi spune lui Suzi “mami, eres bonita,  te quiero mucho” și Suzi se simte de parcă ar mânca un desert păcătos de delicios  dimineața, la prânz și seara.
El vrea să-i facă patru copii lui Suzi. Suzi crede că parcă el e suficient dar îi spune că și ea ar vrea doar că nu prea mai are timp chiar de patru și ar fi bine să se limiteze la maxim unul,  având în vedere că ea nici măcar nu-și mai amintește cum este să ai 22 de ani. El îi explică euforic  că are timp destul, adică, dacă începe la 35 de ani, face unul pe an și la maxim 39 – 40, termină.  Mda, Suzi nu prea se vede schimbând scutece aproximativ un cincinal dar el îi spune “mi amor, quiero hacer el amor contigo” de suficiente ori pe zi ca să tacă din gură.
În rest, relația decurge normal . El îi face pe plac și ea nu se supără. El gătește, ea nu spală vasele, el  vrea să fie surprins și Suzi nu trebuie nici măcar să se trezească din somn ca să reușească asta. Când ai 22 de ani, nu prea ai avut timp să fii surprins așa că totul ți se pare nou  și ieșit din comun. El o adoră și ea îl lasă, generoasă cum o știm. El se crede macho și Suzi îl aprobă. El e fericit că ea îl aprobă și îi zice pentru a nu știu câta oară într-o zi “mamita rica, quiero hacer el amor contigo ahora mismo”. Dar asta e și ideea…
Suzi are un nou iubit. Un iubit tânăr, frumos și exotic. Pentru că merită.

Saturday, October 1, 2011

Muzeul primelor dăți

Noaptea este caldă și cuvintele sunt puține. Dar gândurile sunt nenumărate. Avem un million de gânduri prizoniere între noi doi și nici măcar un cuvânt care să le elibereze. Avem doar zâmbete, priviri, atingeri și speranțe că nu vom înțelege greșit.
Nu știu în ce fel să-l citesc. Nu este o carte, să-l țin în mână, să-l răsfoiesc pagină cu pagină, să zăbovesc asupra unui rând până îi deslușesc înțelesul. Așa că, probabil avem și un milion de semne de întrebare între noi.
Aș vrea să existe un muzeu al primelor dăți, cu expoziții de nerăbdare, speranțe, dorințe, întrebări, temeri, nesiguranță, zâmbete timide, săruturi furate, îmbrățișări pătimașe, să mergem acolo de fiecare dată când ceva ni s-a întamplat pentru prima dată acum prea mult timp, ca să nu uităm vreodată.
Pentru că nu trebuie să uiți cum este să simți tot și să nu știi nimic. Nu trebuie să uiți cum este să ghicești, să te întrebi, să te miri. Nu trebuie să uiți ziua care a fost fermecată doar pentru că nu s-a mai întâmplat vreodată.
Ne ținem de mână și nu întrebăm nimic. Visăm un million de vise, gândim un million de gânduri, zâmbim un million de zâmbete. Noaptea este blândă și cuvintele sunt puține. Săruturile sunt multe și atingerea lui este caldă. Este doar un băiat pentru restul lumii, dar în seara asta, pentru mine, el este lumea toată.