Pentru ca maine e 31 ianuarie, hai sa facem bilanțul ala realist pe 2022. La câte rezoluții ati renunțat deja?
Dar destul despre voi, hai sa vorbim despre mine.
Mult timp eu am fost omul cu planuri cincinale și mult timp am bifat ce mi-am propus. Toate planurile erau materiale: apartament, tari de vizitat, rochii de cumpărat. Mă simteam realizată și aveam senzația ca am o direcție în viață.
Uitandu-ma în urma la goana mea acerba și compulsiva după lucruri, văd goliciune sufleteasca și superficialitate. Dacă aplic un strat de compasiune, văd ca am făcut ce am putut cu ce aveam. Recunosc trauma sărăciei, și acum știu ca nu poți sa lucrezi la umplerea goliciunii sufletești când nu ai stabilitate finaciara. Crescută în sărăcie, am vrut sa am bani și o "situație". Au devenit scopuri în viață. An de an mai adăugam ceva la lista, sa mă "realizez". M-am realizat. La 25 de ani mi-am cumpărat apartament în orașul de baștină și aveam serviciu la "stat". Trăiam viață ideală de provincie.
Dar viață în România a fost tot timpul precară. Nu am avut niciodată o stabilitate financiară propriu-zisă așa ca în permanenta supravietuiam, în loc sa trăiesc. Tot timpul trebuia sa mai găsesc o activitate generatoare de venit, ca ba creștea TVA-ul și se tăiau salariile în același timp, ba creșteau prețurile. Practic, dacă voiam ceva în plus de nevoile de baza, cât de mic, trebuia sa găsesc o sursa de venit suplimentară.
Atunci mi se părea greu, acum mi se pare de-a dreptul inuman, sa trebuiască sa aleg între timp liber și un lucru gen o haina de iarna sau o vacanta.
In Anglia, la 33 de ani, am simtit prima data usurarea aceea de a nu duce grija zilei de mâine. În cei noua ani aici nu am făcut averi și am câștigat cel mult venituri medii, dar mereu mi-au ajuns banii sa plătesc pentru locuință, utilități și mâncare fără sa trebuiască sa fac scamatorii economice, sa tai de aici ca sa pun în partea cealaltă. Cine a fost, sau este sărac, înțelege ce vreau sa spun.
A durat ceva pana ce creierul meu s-a obișnuit sa nu mai duca grija zilei de mâine. Încă mă surprind gândind ca poate se întâmplă ceva și pierd tot, sau, mai rău, ca ajung iar în România și o iau de la capăt. Una peste alta, mă gândesc ca parca e prea frumos sa fie adevărat. Noua ani de viață comfortabila financiar nu au șters instabilitatea impregnata în mintea mea de 32 de ani instabili.
Si ce voiam sa zic, e ca de când nu mai trebuie sa ma îngrijorez ca poate n-o sa am bani de chirie luna viitoare, am avut avut timp sa mă uit mai mult la mine pe dinăuntru, sa observ chestii care nu-mi convin și aș vrea sa le schimb, și sa mă ocup activ de asta. Adică am urcat o treapta pe piramida lui Maslow.
Cam pe atunci am terminat cu rezoluțiile cuantificabile, de ordin material. La un moment dat începusem sa îmi fizex ca scopuri pe noul an sa citesc nu știu câte cărți, sa văd nu știu câte spectacole, sa vizitez nu știu câte muzee, sa fac nu știu câte chestii noi. În mare le-am bifat și pe alea.
După care am intrat intr-o faza în care mă aflu și acum: nu mă interseaza câte cărți citesc sau câte piese de teatru văd pe an. Mă interesează sa îmi placa ce citesc și ce privesc. Dacă citesc o singura carte într-un dar mi-a plăcut fiecare rând din ea, atunci am făcut ceva benefic pentru mine. Dacă am petrecut zece minute dintr-un an într-un muzeu, uitându-ma la un sigur obiect, dar care mi-a plăcut și m-a îmbogățit emoțional, atunci am făcut ceva benefic pentru mine.
Viață mea acum este despre calitate, nu cantitate. Și ca sa crească calitatea vieții mele, eu trebuie sa fiu disponibilă emoțional sa caut și sa primesc trăiri de calitate. Iar creșterea disponibilitatii emoționale este ceva la care trebuie sa lucrez în fiecare zi a vieții mele.
Din 2018 încoace singura rezolutie pe care mi-am spus-o în gând la sfârșit de an a fost sa continui sa fiu bine din punct de vedere emoțional. Atât.
Acum, e musai de știut ca mentenenta după depresie e treaba serioasă și complexa și e o ocupație cu durata non-stop, pe perioada nedeterminata. E ca și cum aș fi o mama buna, doar ca sunt propria mea mama.
Am grija sa îmi fac mâncare sănătoasă și sa mănânc la ore fixe, am grija sa am ocupații extracuriculare care sa mă îmbogățească, dar sa nu mă extenueze, am grija sa ajung la timp la serviciu și sa mă duc la culcare devreme. Am grija sa mă duc la doctor, sa îmi iau fierul și vitamina D, sa nu privesc prea mult Netflix, sa ies la "joaca", în cazul meu la alergat, sau cu prietenii, și apropo de prieteni, am grija ce prieteni îmi aleg, sa nu fie bullies sau neseriosi.
Recent am început sa îmi spun lucruri pozitive, și sa vorbesc cu mine cum aș vorbi cu nepoata-mea de patru ani, adică frumos, fără sa dau vina pe mine și sa mă fac sa mă simt de rahat. Responsabilitatea nu înseamnă autoflagelare. Responsabilitatea înseamnă ca recunoști ce ai făcut, sa accepți consecințele, sa înveți lecția, și încerci sa nu mai faci. M-am învățat toate astea singura, ca o mama buna ce-mi sunt.
In 2019 mi-a iesit, in plus m-am tinut de postul intermitent pe care l-am început întâmplător în 2018, fără sa știu ce fac, când nu am mâncat micul dejun câteva săptămâni ca era prea cald afara, și am slăbit foarte mult. Pana la sfârșitul lui 2019 am slăbit vreo 12 kilograme. Am fost foarte mulțumită de rezultatul neașteptat, așa ca nu mi-am mai dorit nimic în sensul asta pentru 2020.
Ok, recunosc ca în 2019, pe langa rezoluția sa fiu bine emoțional, am mai adaugat și sa îmi petrec ziua de naștere în 2020 în Columbia. Din cauza pandemiei, de ziua mea am reușit sa ajung numai în estul Londrei, unde se afla bula mea legala.
Nu mi-a iesit calatoria, dar in 2020 am fost bine din punct de vedere emoțional. Carantina nu m-a deranjat în niciun fel și am scris un roman neplanuit. A fost ok pentru o pandemie. În plus, am mai slăbit niște kilograme și m-am lăsat de zaharul adăugat, ca am aflat ca am intoleranta. Am terminat anul cu un BMI sănătos și cu o stare emoțională buna.
Pentru 2021, la fel, mi-am propus sa fiu în continuare bine din punct de vedere emoțional. Am plusat și mi-am propus sa încerc sa fiu în fiecare zi cea mai buna varianta a mea. Le-am bifat pe ambele.
În plus, am făcut un curs de marketing digital neplanuit care m-a stors de viață tot anul, am rescris romanul și m-am gândit ca aș vrea sa îl public dar nu am făcut nimic în sensul asta.
M-am apucat de alergat în primavara cu gândul ca probabil va fi un moft sezonier și mă voi lasa pana da frigul, ca nu dau eu patul pe alergatul prin frig și ploaie, doar mă cunosc, ce naibilui.
Pe la jumătatea anului am încercat sa cumpăr un apartament în Londra. Nu mi s-au aliniat nici planetele și nici inchiderile de an financiar așa ca nu s-a întâmplat. Mai încerc cu alta ocazie, nu e graba.
În August m-am apucat spontan sa scriu în jurnal în fiecare dimineață câte 20 de minute și sa meditez, printre altele. Pana în ziua de azi nu am sărit nicio zi. Și în Decembrie, surpriza, încă alergam. Și trecuse peste un an de când mă lăsasem de zahăr.
Pentru 2022, ca o placa stricata, mi-am propus sa fiu bine și bineînțeles, sa fiu cea mai buna varianta a mea în fiecare zi. Și m-am uitat la oferte pentru biciclete, hotărâtă sa îmi cumpăr de Boxing Day, și în 2022 sa învăț sa merg pe bicicleta, la frumoasa varsta de 41 de ani. Căci, de ce nu, vorba aia!
Ei, amu la sfârșit de ianuarie, constant ca nu mi-am luat bicicleta de boxing day, ca am uitat complet de asta.
În schimb, am angajat un editor sa mă ajute cu romanul și un antrenor personal, ca mă apuc de ridicat greutăți. Și am hotărât sa mă reapuc de terapie, o data pe luna, ca sa mențin lucrurile așa cum sunt acum, ca e tare bine. Terapia e ca mersul la coafor pentru mine. De ce mi-aș aranja parul mai des și mai mult decât îmi aranjez mintea?
Chestiile astea nu erau pe lista, ca n-aveam lista. Adică aveam o lista mentală cu o bicicleta pe ea, dar am uitat de ea. D-aia e mișto fără lista, sau sa mai pierzi lista din când în când, ca putem sa onoram și ideile spontane, nu numai pe alea dospite luni în șir.
Cu alte cuvinte, nu contează ce v-ați propus sa faceți sau sa nu faceți. Important e sa faceți lucruri bune pentru voi, în fiecare zi, uneori mai mici, alteori mai mari, după nevoi și posibilități, nu contează. Iubiți-va și aveți grija de voi, și încercați sa fiți cea mai buna varianta a voastră în fiecare zi.
Uneori n-o sa reușiți și este în ordine. Apăsați pauza, puneți un film sau luați o carte în brațe sau mergeți la o plimbare. E ok sa luam pauza de la viață din când în când, ca viata nu e un sprint, e un maraton. Și partea buna e ca la maratonul vieții nu concurați cu nimeni și în fiecare zi în care sunteți în viață și va bucurați de ceva cât de mic, sunteți învingători.
