Pages

Thursday, April 19, 2012

Magazinul Zorile mi-a dat papucii. De tot.

De fapt, mi i-am ales eu. Chiar aveau şi mărimea picioruşului meu fin şi delicat, adică 36 spre 35, ceea ce nu se întâmplă de fiecare dată când vreau papuci sau sandale sau pantofi. La cizme mă mai descurc, că pot să iau şi 36 și 37 chiar, că oricum sunt friguroasă şi port ciorapi mulţi şi groşi.

Papucii sunt încălţămintea mea preferată. Papucii înseamnă vară, plimbări lungi şi confort. Vara este anotimpul meu de suflet, când stau cât de puţin pot în casă. Aşa că papucii îmi sunt indispensabili şi necesari în cât mai multe modele şi culori, pe parcursul unei veri.

Magazinul Zorile mi-a oferit prima pereche de papuci pe anul acesta. I-am luat cu mine la Londra, amăgită de o primăvară timpurie care se anunţase si pe la noi şi pe la ei, dar care s-a terminat fix când am ajuns eu acolo. Am sperat să le fac un test pe bulevardele londoneze şi prin muzele în care am stat închisă cu zilele. N-a fost să fie. Dar cu ei în gând, am cumpărat rochiţe colorate de vară fierbinte, care se lasă atât de greu aşteptată!

Nici revenită în România nu am avut mai multe şanse să-i testez pe alei de parc şi străduţe mici, pe unde îmi place mie de obicei să-mi plimb gândurile şi papucii.

Dar i-am purtat prin casă, cu vara în gând şi în simţire, alcătuind în minte ţinute de explorat oraşe noi, de plimbat pe plaje fierbinţi, de băut cocktail-uri colorate la terase, visând la Italia şi Grecia, destinaţiile la care aspir vara aceasta. Feedback-ul este pozitiv, rochiţele aşteaptă nerăbdătoare pe umeraşe, papucii sunt pregătiţsă treacă de la covor la asfalt sau nisip, după caz. Tot ce îmi lipseşte sunt temperaturile toride  şi biletele de avion.