Pages

Wednesday, September 29, 2010

Doamna Nuti

Doamna Nuti de la cinci se trezi devreme sa unga feliile de paine cu margarina, sa puna de ceai,  sa impleteasca in codite parul lu’ fie-sa si sa zbiere la fiu-so sa se trezeasca odata, ca  intarzie la scoala.
Dupa ce plecara copiii si barbatu’ si se facu liniste in casa, doamna Nuti isi aprinse o tigara si isi bau cafeaua in tihna stirilor de pe Antena 3 care in mare  ziceau “Jos Basescu”.
-Fir-ati ai dracu de hoti, zise si doamna Nuti, spaland vasele.
Pe la 9, doamna Nuti isi trase pe ea treningul de firma cumparat de la second hand, isi incalta adidasii asortati si aranjandu-si permanentul facut de doamna Coca de la 3 si vopsit de ea insasi, in propria baie, in culoarea visiniei putrede, pleca la piata.
La 11 se apuca de gatit. Facu ciorba de porc si tocana de legume. La 1 venira copiii de la scoala, zbiera la ei ca de ce nu luara FB, le dadu sa manance si ii culca. Cand se trezira, ii puse sa isi faca temele, zbiera la ei ca nu stiu ce tema au, le mai dadu niste tocana si ii scoase afara, la joaca.  Ea se uita la telenovele pana veni barbatu-so de la munca. Zbiera la copii sa intre in casa, mancara cu totii,  se uitara la stiri si se culcara linistiti.
Doamna Nuti s-a maritat ca facuse 21 de ani si o radea lumea ca a ramas fata batrana. Face sex  rar ca barbatu-so e obosit. Si ii e si frica sa nu ramana iar bortoasa ca e greu cu trei copii mai ales daca stai in garsoniera. Cum stau ei. Doamna Nuti nu vrea prezervative ca nu stie barbatu-so cum se pun, nu vrea anticonceptionale, ca se ingrasa si se umple de par, asa i-a spus ei doamna Coca de la 3, nu vrea sa-si lege trompele ca o doare capul, tot doamna Coca i-a spus si o crede, ca e femeie batrana, are 40 de ani.  In fiecare an, in luna august, doamna Nuti, barbatu’ si copiii  parasesc garsoniera vreo saptamana si merg la Eforie Nord, la o gazda buna si ieftina unde e si bucatarie comuna in banii astia!  Doamna Nuti isi dracuie copiii ca sa stie de frica si ii bate ca unde da ea creste.  Cand fac febra le da antibiotic si le face frectie cu spirt si ca sa o lase sa isi vada telenovelele in liniste ii pune sa se joace pe calculator. Doamna Nuti se uita cu sfintenie la “Nora pentru mama”, nu face sex oral ca ea nu e curva si de Paste, se duce, ca tot crestinu’ la biserica si se incaiera cu enoriasii pentru lumina.

Saturday, September 25, 2010

Prajitura cu crema de ciocolata

L-am reintalnit ieri. Era o zi portocalie de toamna, cu soare cald si frunze muribunde.
Ma plimbam pe aleile prost pietruite ale parcului, adulemcand inceputul de octombrie in asteptarea Stefaniei.  Vlad se plimba cu ea. Linistiti, cu pacea aceea a oamenilor indragostiti stralucind in ochi.
Ne-am oprit stingheriti sa schimbam doua vorbe. Ea, si mai stingherita, a mers mai departe si s-a asezat pe o banca. Ne cautam privirile pe furis, sa vedem daca in ele mai sunt urme de furie, de dispret , de lupta. Nu mai erau.  La el parca am zarit ceva din jena celui care a mintit si a inselat, sau poate mi s-a parut si eu am incercat sa ascund ramasitele de umilinta si amaraciune incercate de cea inselata.  M-a intrebat in treacat de Ionut, copilul conceput de noi, cand el o iubea pe ea .  Ne-am luat la revedere, cu zambete schimonosite pe fata, pregatindu-ne  sa rasuflam usurati ca intalnirea intamplatoare s-a terminat.
Vlad a dat buzna in viata mea si am trait fericiti pana cand el a plecat pe furis, ingrozitor de indragostit de alta femeie. De ea. De  Daniela.
Cand te iubeste Vlad, zbori. Se indragosteste ca un adolescent. Te iubeste patimas, te devoreaza. Cand te-a epuizat, pleaca la fel cum a venit, brusc si violent, ca o furtuna de vara.
Pe mine m-a iubit opt ani. Opt primaveri in care ne-am spus povesti sub teiul din curte, opt veri in care am inotat in marile lumii, opt ierni in care am facut opt brazi de craciun, opt petreceri de aniversare a casatoriei noastre alaturi de prietenii nostri, in sufrageria noastra plina de fotografiile noastre. Opt ani in care am incercat sa facem prajitura cu crema de ciocolata si un copil. Nu am reusit nici una, nici alta
In seara aceea anume, nu l-am gasit pe Vlad acasa. Dar am gasit un bilet: “Nu te mai iubesc. O iubesc pe Daniela.”
Vlad ma insela cu Daniela de un an. O iubea mult pentru ca, spunea el,  ea il iubea mai mult decat il iubeam eu.  Dupa ce i-am spus ca sunt insarcinata cu copilul pe care ni-l dorim de atata timp, Vlad s-a intors. M-a iubit doua zile, a plivit buruienile din gradina, a facut o friptura de miel  apoi m-a rugat sa-l las a plece. M-a implorat. Nu ma vrea pe mine, nu vrea copilul, o vrea doar pe Daniela, o iubeste si lipsa ei il pustieste.
Tradata, inselata, parasita, furioasa am contemplat cioburile vietii mele sparte in bucati de Vlad pana cand vremea le-a maturat, unul cate unul. Acum imi contemplu cicatricile. Si cicatricile dor, in zilele cu nor…

Monday, September 20, 2010

Pagini din jurnalul celei mai frumoase fete de pe lumea asta, lumea cealalta si din toate lumile paralele - partea a III-a

1 octombrie
Draga jurnalule,

Iar sunt foarte suparata. O stii pe prietena mea din copilarie, ti-am mai vorbit EU despre ea. E fata aia care se crede frumoasa, desi nu inteleg de ce, pentru ca EU ii explic de cate ori am ocazia si chiar fara sa am ocazia ca nu-i frumoasa si baietii nu o plac doar crede ea ca o plac. EU fac toate astea pentru ea, pentru ca nu vreau ca, saracuta, sa traiasca intr-o eroare, sa creada cumva ca este mai frumoasa decat mine, sau ca are mai mult success la baieti decat am EU. Incerc pe cat posibil sa evit aceste confuzii, chiar fac eforturi imense. De exemplu, cand vreun baiat ma intreaba despre ea sau imi cere numarul ei de telefon, ii spun ca are prieten, pentru ca, ti-am spus, nu as vrea ca ea sa creada cumva lucruri atat de absurde cum ca ar arata bine sau ca ar placea-o baietii.
Si sa vezi ce mi se intampla, mai jurnalule. Il stii pe amicul meu, tipul acela foarte interesant si foarte haios, pe care il tin EU pe langa mine, asa, pentru ca ma adora si imi place sa fiu adorata. Aaaa. Si pentru ca ma face sa rad. Da. Ma adora, ma face sa rad si mai ales ma adora. In ordinea asta. Ei bine, buna mea prietena, nu intelege ca obiectul adoratiei acestui tip sunt EU si asta e bine, pentru ca mie imi convine asta, imi place la nebunie chiar, si se baga in seama cu el, fara rusine, jurnalule.

Bineinteles ca EU incerc sa impiedic pe cat posibil ca aceasta situatie sa iasa de sub control. Fac niste eforturi supraomenesti, as merita sa fiu premiata pentru toata determinarea mea. Incerc sa tin totul in frau, pentru ca lucrurile sa se desfasoare in ordinea fireasca, sa nu se produca haos. In astfel de momente inteleg cat de greu trebuie sa-i fie lui Dumnezeu sa mentina ordinea si disciplina in Univers. Il inteleg si il compatimesc si imi dau seama cat de mult imi seamana! Jurnalule! Tocmai am avut o revelatie fulminanta! Si DumnezEeu, ca si Carrie Bradshaw, este un wannabe me!
Dar sa revenim la lucruri mai importante, jurnalule. Sa iti explic despre eforturile depuse de mine pentru ca draga mea prietena din copilarie sa nu fie pusa in situatii jenante. Sunt un suflet nobil, intr-un corp atat de frumos ca pare facut pe comanda!
Cand ies cu amicul meu care ma adora si cu alti amici si amice care au primit privilegiul de a ma adora de asemenea, n-o iau pe prietena mea din copilarie cu noi, explicandu-i foarte clar ca nu este indicat sa amestec oamenii intre ei. Din asta, pentru ea ar fi foarte simplu sa inteleaga ca ea nu este o prietena adevarata pentru mine, pentru ca de cate ori iese in oras cu mine incearca sa ma eclipseze. Spun ca incearca, pentru ca, evident, nu reuseste niciodata si EU, foarte draguta ca de obicei, ii spun ca toti cei care i-au acordat ei atentie si pe mine nu m-au observant, sunt niste tarani ordinari de care EU oricum nu am nevoie. EU vreau ca ea sa inteleaga ca oamenii de calitate ma adora pe mine, in timp ce ea este placuta doar de niste indivizi nesemnificativi si demni de dispret, care pe mine efectiv ma fac sa-mi inalt sprancenele pensate demential a profunda oroare.
Asadar, ea nu poate iesi cu noi si gata, pentru ca EU sa tin cat de cat lucrurile sub control. Stiu ca il place pe acest amic al meu, adoratorul meu principal si de cate ori se intalneste cu el, din greseala bineinteles, nu se poate stapani si incepe sa flirteze cu el, ca o femeie disperata ce este.  Bineinteles ca amicul meu nu i-ar raspunde la avansuri decat din mila si cum il stiu un om milos, vreau s-o feresc de aceasta situatie penibila. El este un tip de o calitate excelenta, atat de frumos, atat de bogat si cu niste gusturi exceptionale. Dovada? Ma adora pe mine! Evident ca nu ar putea vreodata sa fie atras de ea. Prietena mea nu este o fata draguta si mereu ii spun asta, dar se pare ca nu vrea sa inteleaga sau sa ma creada. Nici nu stiu cum sa interpretez. De fiecare data cand mergem la cumparaturi ii explic ca nu are rost sa isi cumpere ceea ce vrea ea sa isi cumpere pentru ca nu o avantajeaza. Cea mai buna solutie pentru ea ar fi sa nu mai iasa din casa decat daca este imperios necesar! Adica, in caz de cutremur sau incediu. Este chiar obositor sa ai grija de atatea amanunte, zau, jurnalule!
Sunt seri in care este chiar exagerata si nu arata nici un pic de intelegere pentru mine. De exemplu, aseara m-a sunat sa ma intrebe ce fac. I-am spus ca ies cu acesti amici ai mei. Mi-a spus ca s-a certat cu prietenul ei si este trista si ar vrea sa iasa cu noi. Jurnalule, am ramas masca! EU nu inteleg acest comportament egoist! Adica EU mi-am petrecut toata ziua aranjandu-ma pentru iesirea din seara asta cu oamenii acestia minunati care ma adora, ma asculta si ma elogiaza fara intrerupere si ea vrea ca EU sa stric totul, sa nu mai ies sau, mai rau sa o iau si pe ea? Nu intelege ca ar fi o seara distrusa pentru toata lumea pentru ca ea ar vrea sa ne povesteasca despre deceptia ei si amicii mei ar fi nevoiti sa o asculte si sa simpatizeze cu ea si facand asta, mie nu mi-ar mai acorda atentie, ceea ce le-ar produce o dezamagire atat de mare incat sunt sigura ca nu ar mai putea dormi cateva nopti. Nu! Nu si nu! Nu pot permite asa ceva! La o adica, de cate ori am sfatuit-o cu toata bunavointa sa nu isi mai faca prieten pentru ca va sfarsi suferind? Este normal si firesc, avand in vedere ca nu-i frumoasa, ca mine, sa nu starneasca pasiunea in barbati, asa cum fac EU. Asa ca nu e vina mea ca refuza cu obstinatie sa ma asculte si sa-mi urmeze sfaturile binevoitoare, deci nu voi sacrifica o seara si cativa oameni minunati pentru deceptiile ei previzibile.

13 noiembrie
Draga jurnalule,

De ceva timp, adoratorul meu principal si prietena mea din copilarie nu mai au respect pentru mine si pentru ceea ce doresc EU! Le-am spus clar, cu vorbe ca dorinta mea este ca ei sa nu se imprieteneasca. Am crezut ca au inteles. Aseara eram la club si ei se comportau normal. Stateau pe langa mine, imi faceau complimente, era o seara normala. Apoi au inceput sa bea cocktail-uri. Dupa cateva cocktail-uri, jurnalule, au devenit doi monstri! A fost ingrozitor, jurnalule! Asa oroare nu am vazut vreodata, iti jur! Nici nu stiu cum sa-ti spun, este atat de oribil! Ah, jurnalule! S-au luat de mana, jurnalule, si s-au retras intr-un colt, ei doi, singuri, fara mine! Au vorbit, au dansat, ei doi, singuri, fara mine! Au stat ore intregi acolo, fara sa se mai uite la mine, de parca nu existam! Jurnalule! Nici macar n-au observat cand am plecat! Au avut un comportament foarte urat fata de mine! Nu stiu daca ii voi putea ierta vreodata!

28 decembrie
Draga jurnalule,
Nu am mai scris demult pentru ca nu m-am mai putut concentra. Lucruri tragice s-au intamplat in viata mea. Groaznice! Adoratorul meu principal si prietena mea din copilarie au depasit orice limita a bunului simt si au inceput o relatie. Ei doi, fara mine! Bineinteles ca nu mai au timp sa ma venereze, ceea ce era de asteptat, acesta este si motivul pentru care mereu am vrut ca oamenii din anturajul meu sa fie singuri si fara obligatii, ca sa ma poata adora nestingheriti.
Evident ca i-am exclus din viata mea si nu le mai vorbesc. Sunt niste oameni de nimic si EU nu ma pot murdari intr-atat incat sa adresez vreo vorba unor oameni atat de malefici. Urmeaza sa ii distrug social si apoi vom mai vedea. Cu mine nu se pun, jurnalule! Ei nu inteleg ca doar EU contez?
Si totul este din vina alcoolului. Si de cate ori nu le-am spus sa nu mai consume bauturi alcoolice, sa se imbete doar cu prezenta mea, sa isi piarda mintile nu din pricina bauturii ci din pricina mea, pentru ca asa este normal si firesc si pentru ca asta este dorinta mea? Cand oamenii nu mai urmeaza calea cea dreapta, se creeaza haos si EU trebuie sa intervin sa restabilesc ordinea si disciplina in univers. Totul trebuie sa fac EU, doar EU. Se pare ca Dumnezeu s-a pensionat si m-a numit in locul lui. In sfarsit, a inteles ca este depasit de situatie si cineva mai bun trebuie sa-i ia locul. Adica EU. In plus, mai arat si foarte bine. Chiar le am pe toate!

Sunday, September 19, 2010

Pagini din jurnalul celei mai frumoase fete de pe lumea asta, lumea cealalta si din toate lumile paralele - partea a II-a

15 mai
Draga jurnalule,

Plec in concediu! Sunt atat de fericita! Iti dai seama? Imi voi bronza corpul asta minunat pe care il am, voi fi si mai frumoasa, stiu ca pare greu de crezut, dar bronzata arat absolut superb! Nu voi mai putea sa-mi iau ochii de la mine! Si voi face foarte mult shopping, imi voi cumpara o gramada de tinute minunate, stii doar ce gust impecabil am la haine! Cand imi iau EU o haina, nu gasesti doua la fel in orasul nostru. Si chiar daca isi mai cumpara cineva vreo haina ca a mea, oricum nu va sta pe ea cum sta pe mine. Clar! Sunt foarte frumoasa si am foarte mult stil. Toata lumea crede asta. Sunt convinsa ca sunt trend-setter la noi in municipiu si in judetele limitrofe.

26 iunie
Draga jurnalule,
Sunt putin ingrijorata, dar foarte putin. Vacanta mea de shopping si de bronzare intensa a corpului meu superb nu se afla intr-un trend ascendent. Se pare ca nu voi mai fi insotita de doua prietene ci doar de o prietena care isi aduce si iubitul! Dar banuiesc ca iubitul isi va da seama ca EU trebuie sa fac shopping si sa ma bronzez intens si ca prietena mea trebuie sa ma insoteasca in aceste activitati, ca de-aia o iau cu mine. Si el…nu stiu…nu ma intereseaza ce face el atata timp cat face ce vreau EU. O scot EU la capat!

30 iulie
Draga jurnalule,

Am ajuns si sunt uimita! Prietena mea are o problema foarte grava. Ba nu! De fapt are doua probleme foarte grave. In primul rand, nu este de accord sa dormim cu televizorul pornit si cu sonorul la maxim. Zice ca pe ea o deranjeaza. De parca asta ar fi problema mea! Din punctual meu de vedere, astea sunt niste fasoane. I-am explicat omeneste si cu frumosul sa fie si ea om normal, ca mine si sa incerce sa doarma cu televizorul pornit si cu sonorul la maxim, pentru ca asa dorm EU! Doar n-o sa imi schimb EU acum in totalitate stilul de viata, pentru ca nu este ea dispusa sa faca niste eforturi si pana la urma, sa se comporte normal. Sa nu mai spun ca asta este dorinta mea! Am obosit sa tot explic oamenilor ca asta este dorinta mea! De ce sunt oamenii asa grei de cap, draga jurnalule? A doua problema a prietenei mele este ca se tot pupa cu iubitul ei. Acum serios, jurnalule! Nu inteleg de ce ii acorda atata atentie iubitului ei, cand sunt EU acolo. Este concediul meu si doar al meu. Le-am explicat sa nu se mai pupe cand sunt EU de fata. Mi-au promis ca asa vor face, dar peste 10 minute iar s-au pupat. Le-am atras atentia ca EU am hotarat sa nu se mai pupe si ei totusi au facut-o, ceea ce nu mi se pare ok si sper ca au inteles. Ramane de vazut. Sper sa nu fie cazul sa le explic iar ca asta este dorinta mea. Am obosit, sincer, draga jurnalule.

31 iulie
Draga jurnalule,

Prietena mea depaseste orice limita. Sunt aproape hotarata sa nu mai fie prietena mea. Stiu ca va fi dureros pentru ea, dar sincer, nu am alta solutie. Si-a schimbat comportamentul foarte mult, nu mai e cum o stiam EU, nu stiu ce se intampla cu ea! Era o tipa normala, foarte simpatica, cu o personalitate placuta. Avea simtul ratiunii, intelegea ca deciziile luate de mine sunt cele bune si nu ma plictisea cu alternativele ei, ma asculta cu atentie cand ii povesteam despre viata mea fascinanta, despre relatia mea cu iubitul meu, despre cat de mult ma ador si ce haine frumoase si deosebite am, nu ma plictisea cu povestile banale despre viata ei total neinteresanta, adica a priceput de la bun inceput ca relatia noastra este despre mine si atat. Parea o tipa isteata. Dar acum, descopar ca este malefica! Adica…EU le explic sa nu se mai pupe ca nu vreau EU si ei continua sa o faca????? Si EU le-am atras atentia pentru a mia oara, pentru ca asa sunt EU, o persoana buna si intelegatoare, daca ei nu pricep din prima EU sunt dispusa sa le explic de cate ori este nevoie, chiar daca ma oboseste ingrozitor si as prefera ca oamenii sa se nasca cu dorinta de a ma face fericita in sistemul genetic. Dar asta este…Ei nu sunt perfecti, si EU, in nemarginita mea bunatate, sunt dispusa sa le arat calea cea dreapta catre fericirea mea. Dar uite, sunt unii care refuza sa apuce calea cea dreapta. Si ce face ea cand EU le atrag atentia, cu rabdare, omeneste pentru a mia oara?? Se ridica de la masa, isi ia iubitul si pleaca???? Ce fel de comportament anti-social este si asta? Ea stia ca merge cu mine in concediu si ca acest concediu este despre mine si pentru mine. De fapt, totul este despre mine, dar acum ne referim la concediu. Si ce face ea? Nu numai ca isi face un iubit, se intalneste zi de zi cu el, dar il mai ia si in concediul meu unde ii acorda mai multa atentie decat este firesc. Spune tu, jurnalule, sunt EU nebuna? E normal asa ceva? Iar el a picat in mrejele ei malefice si se lasa manipulat intr-un mod jenant. Pentru ca altfel nu-mi explic docilitatea lui. Daca ea vrea sa il  pupe, el accepta si bietul, se mai preface si ca ii place. E clar ca este manipulat. Daca ea vrea la plaja, vrea si el, daca ea vrea la shopping, vrea si el, daca ea vrea in camera, vrea si el. Nu mi se pare firesc. Firesc este ca el, ca toata lumea de altfel, sa isi doreasca compania mea! Cum sa plece cu ea in camera cand EU sunt la plaja? E clar ca este ceva necurat la mijloc. Sau…cum sa o pupe si sa-i sopteasca cine stie ce banalitati la ureche cand EU vorbesc despre mine? Ce poate fi mai interesant decat mine? Zau asa…Nu stiu unde vom ajunge. Au trecuta abia doua zile din concediu si situatia degenereaza. Ureaza-mi bafta, jurnalule…



1 august
Jurnalule,

GATA! Mi-a ajuns! Nu se poate asa ceva. Rabdarea mea are si ea limite. M-am saturat sa se tot profite de bunatatea si de toleranta mea. Bineinteles ca nu au incetat cu pupatul si au continuat sa aiba nenumarate activitati impreuna, desi EU vroiam sa facem cu totul alte chestii. Prietena mea mi-a spus ca daca vreau sa merg la shopping in secunda aia, sa merg singura, pentru ca ea si iubitul ei au chef sa se plimbe! Normal ca i-am spus sa se plimbe singura si sa ma insoteasca iubitul ei sau sa se plimbe iubitul ei singur si sa ma insoteasca ea. De ce este nevoie de doua personae pentru o plimbare??? Am fost mai mult decat impaciuitoare! Le-am oferit doua variante, daca am vazut ca ei doi nu sunt in stare sa gaseasca o solutie sa imi faca pe plac. Doua variante, jurnalule, si crezi ca le-a convenit vrEUna??? Nuuuu. Ea mi-a spus ca nu intelege de ce  sa se plimbe iubitul ei singur si ea sa faca shopping cu mine daca n-are chef de asta. Deci, simteam ca vorbesc cu peretii. Fata asta nu este in stare sa urmareasca o conversatie! Niciunde in conversatia mea nu am intrebat-o ce are ea chef sa faca! Doar am stabilit ca ceea ce vrea ea sa faca nu imi convine mie si mie mi-ar conveni sa facem lucrurile in alt fel. Mai simplu de atat nu pot sa explic! Daca am vazut ca nu intelege, i-am spus pe scurt ca asta este dorinta mea! Si stii ce mi-a raspuns??? Jurnalule, pe cuvant ca nu mi-a venit sa cred! Asa ceva nu am auzit niciodata din gura cuiva. EU nu am fost educata asa! Mi-a spus…doamne…nici nu pot sa reproduc!!! Mi-a spus ca scopul ei in viata nu este sa imi indeplineasca mie dorintele!  Sunt devastata, jurnalule! Este un concediu de cosmar iar prietena mea s-a dovedit a fi o manipulatoare malefica! O voi distruge social. Deja am inceput. Cand ma duc la plaja, nu ma asez langa ei. Stau la cativa metri distanta si nici nu le vorbesc. Iti dai seama cat sufera si mai ales, iti dai seama ce cred oamenii despre ei, ca stau singuri la plaja, doar ei doi? Nu au stiut in ce se baga! Ei nu stiu cata importanta am EU in lumea asta! Dar vor vedea ei!

Friday, September 17, 2010

Pagini din jurnalul celei mai frumoase fete de pe lumea asta, lumea cealalta si din toate lumile paralele - partea I

1 ianuarie
Draga jurnalule,

M-am hotarat sa faci parte din viata mea, pentru ca viata mea este deosebit de interesanta, plina de evenimente de importanta majora care necesita sa fie consemnate pentru posteritate. Sa stii ca nu este usor sa fii EU, si nimeni altcineva nu reuseste sa faca asta mai bine decat mine. Multi se straduiesc, dar sa fii EU este mai mult decat o stare de fapt, este o stare de gratie, asa ca incercarile lor esueaza din start.

11 ianuarie
Draga jurnalule,

Am avut o saptamana in care mi s-au intamplat numai si numai lucruri notabile! Din nou mi-am cumparat o rochie deosebita care, evident, imi vine senzational. Pe cuvant ca sunt atat de frumoasa, incat imbratisez oglinda si imi dau lacrimile de emotie ca pot sa imbratisez o faptura atat de minunata cum sunt EU. Oamenii chiar sunt norocosi ca ma au printre ei, sincer! Apoi m-am pensat si iti spun fara sa exagerez ca am niste sprancene fabuloase. Si m-am si epilat si am o piele de zeita, atat de catifelata cum rar poti atinge. Cred ca si Afrodita ar fi geloasa pe mine! M-ar ucide, daca ar fi contemporana cu mine! Si am facut multe alte lucruri senzationale, pe care putini le pot face: am mers la serviciu, la sala, la cafea, in club, la film si am facut toate astea aratand superb, de fiecare data! Nu e un lucru usor, sa stii, jurnalule!

23 februarie
Dragul meu jurnal,

Ma ador! Sunt cea mai importanta persoana din viata mea si pur si simplu ma ador! Imi vine sa imi inalt temple si sa imi aduc ofrande! Dar prefer sa faca altii toate aceste lucruri pentru ca EU sunt foarte foarte ocupata sa arat superb. De asta ii si tin pe oamenii acestia pe langa mine, sa ma adore si atat! Este tot ce trebuie sa faca! Este foarte simplu, nu?




2 martie
Draga jurnalule,

Sunt suparata. Am o perioada nefasta. Nu stiu ce se intampla cu oamenii din jurul meu in ultimul timp, dar parca s-au inteles sa nu-mi mai faca pe plac! Sunt foarte bulversata pentru ca ma vad nevoita sa le explic mereu si mereu, la fiecare lucru de nimic, ca asta este dorinta mea si asa trebuie sa fie lucrurile! Este randuiala firii! EU sunt superba, ei ma adora si imi fac pe plac si toata lumea este fericita. Mai ales EU. Dar de fapt, doar asta conteaza, pana la urma. Sa fiu EU fericita.  Daca EU vreau sa beau un ceai la cafeneaua cutare, cei 5 oameni care sunt cu mine trebuie sa mearga cu mine la cafeneaua cutare! Este atat de simplu! Dupa ce ca-i iau cu mine… Adica…e de ici de colo sa iesi in oras cu o tipa atat de frumoasa si de bine imbracata ca mine? Plus ca mai sunt si foarte populara. Si mai sunt si slaba si am si niste sprancene pensate demential. I am fabulous! Ce mai tura vura. Hai ca m-am mai linistit putin. Dar sincer, oamenii acestia se joaca cu focul. Pentru ca daca imi mai ies din vorba, EU ii distrug social. Cum? Ce intrebare naiva, draga jurnalule! Pai le fac cel mai mare rau posibil. Nu mai vorbesc cu ei. Sa vedem…ce vor face? Vor iesi in oras singuri? Doar ei 5, fara mine?  Vor fi patetici, va rade lumea de ei. Pentru ca lumea va observa ca EU nu mai sunt cu ei. Iti imaginezi, barfele? Hahahaha. Am orgasm numai cand ma gandesc cat vor suferi si cum se vor tiri inapoi la mine, implorandu-ma sa fiu iar prietena lor.
Ah, jurnalule… Ma simt mai bine. O sa mai vad un episod din Sex&the City, cu Carrie, aceasta wannabe me, imi voi mai admira putin garderoba mea formata din lucruri atat de frumoase si pline de gust si voi adormi privindu-ma in oglinda. A fost o zi grea si plina de incercari.

29 martie
Draga jurnalule,
Sunt foarte fericita. Baiatul de care sunt atat de indragostita m-a apelat pe mess!!! Eram sigura ca si el ma iubeste. Doar ca il tine sub papuc prietena aia a lui. Care dupa ce ca nu are pic de stil, mai este si grasa. Sau…care dupa ce ca este grasa, nu are nici stil. Nici nu stiu ce e mai grav: sa fi grasa sau sa nu ai stil. Nu stiu cum este nici una nici alta. Pentru ca EU arat absolut superb la corp si am un bun gust desavarsit. Foarte multa lume ma invidiaza pentru asta, dar m-am obisnuit cu rautatile lor.
Sa revenim la prietenul meu. Cum spuneam, EU am fost mereu sigura, in cei 5 ani de cand il ador, ca si el este indragostit de mine, dar din cauza scorpiei de prietena lui nu putem fi impreuna! Il tine sub papuc, saracutul! Am auzit ca in toamna au nunta. Auzi, ce disperata! Practic, il obliga sa se insoare cu ea! E o disperata! Parca s-au terminat barbatii! Ii trebuie exact baiatul care imi place mie! Din pacate, nu e prietena mea, sa ii pot spune frumos ca dorinta mea este ca el sa fie cu mine si nu cu ea, asa ca nu prea am nimic de facut, decat sa ma multumesc  cu serile cand ea doarme si el ma cheama, plin de dor, sa faca dragoste cu mine. Ah, cum astept serile alea! Tresar de cate ori aud telefonul dupa ce se intuneca, sperand ca el! Ultima data m-a chemat acum un an si jumatate. A fost de vis!!! Nu voi uita niciodata seara aceea. A fost de o mie de ori mai frumos decat penultima data, acum 4 ani.
Il iubesc cu pasiune, draga jurnalule! Cu cat drag il urmaresc cu masina prin oras si ii citesc arhiva de la messenger! Dimineata il astept in fata blocului si ma ingrijorez cand nu iese din casa la ora 8.15 fix, pentru ca mi-e teama sa nu intarzie la serviciu. L-as duce la serviciu, daca nu ar pleca cu prietena lui. Dar il supraveghez indeaproape tot drumul, ne despart doar 2, 3 masini. Vreau sa fiu sigura ca ajunge cu bine, in fiecare dimineata!

Cel mai mult la iubitul meu imi place cum spune ”alo”. Il sun de cateva ori pe zi cu numar ascuns, sa il aud spunand “alo” pe mai multe voci. E amuzant. Incepe cu un “alo” calm, apoi e din ce in ce mai nerabdator apoi devine agitat si nervos. Ma simt de parca am face dragoste. Ma trec fiori de cate ori il sun. Parca fiecare convorbire a noastra este un erotic line. Vezi ce mult ne iubim si cata atractie sexuala mai este inca intre noi, dupa atatia ani? Numai intre sufletele pereche exista asa ceva. Sunt convinsa.
Imi place sa spun tuturor despre povestea noastra de iubire. O astfel de poveste trebuie ecranizata, atat este de frumoasa si de unica. In fiecare zi vorbesc despre el cu prietenele mele, le tin la curent cu noutatile noastre din cuplu. De exemplu, cu cat subinteles m-a privit in ochi intr-o dimineata cand m-a vazut langa blocul lui, ascunsa dupa un gard viu! Acum doi ani o prietena mi-a spus ca sunt obsedata de el! Iti dai seama ca nu am mai vorbit cu ea circa un an! Pana la urma am iertat-o. De unde sa stie ea, saraca, ce-i aia dragoste adevarata, cand ea are acelasi prieten de la 19 ani cu care nu face nimic romantic si palpitant, decat ies in baruri, la restaurant si in cluburi. Ce viata de cuplu este asta? EU nu inteleg. Nu am avut niciodata o relatie atat de plictisitoare. Este normal pentru biata fata sa nu inteleaga dragostea adevarata si reciproca.
Si cred ca, foarte recunoscatoare ca am iertat-o si i-am acordat privilegiul de a-i vorbi din nou, le-a explicat tuturor prietenilor nostri ce relatie speciala si frumoasa am EU cu iubitul meu, pentru ca acum ma asculta toti cu foarte mare atentie, cu admiratie si, sunt sigura, cu invidie.
Te pup, draga jurnalule. Ma culc fericita!

Cuvinte de bun ramas

Am uitat de vremea cand aerul nu-mi era de ajuns daca nu il respiram cu tine, cand visele imi erau gri daca nu le visai cu mine, am uitat de vremea cand maine avea sens doar pentru ca pentru mine, tu erai maine, cand privirea mi se stingea daca vreo secunda nu se impletea cu a ta, cand imi simteam sufletul cald, arzand cand mocnit, cand brutal, pentru tine.
Ne-am iubit cumplit pana ne-am epuizat de simtire, pana cand am uitat ca ne-am cautat in toate vietile noastre, pana cand am uitat eu de mine si tu de tine, pasind tristi prin viata cu identitatile ciobite. Am simtit cum ma pierd incet, cum imi e din ce in ce mai greu sa ma gasesc si atunci...atunci m-am vrut inapoi. Si am plecat...
Am plecat in zbor usor de aripi noi, cu sufletul gol de tine dar clocotind de alte alte iubiri neincepute, nestiute, atat de vag si sublim banuite.
Alunec in inceputuri ca in asternuturi de matase. Ma las sa ratacesc in ele, pierduta in senzatiile mereu noi, mereu intense. Anihilez ratiunea pentru ca fiecare secunda de inceput sa fie neinteleasa, pe deplin misterioasa.
Alunec in sfarsituri cu o senzualitate ce in nici un alt fel nu poate fi ostoita. Cu ganduri viguroase galopand prin mintea ce pare abia trezita dintr-un somn greu, alerg spre ceva care nu este, dar care cu siguranta va fi. Si daca nu va fi, altceva nou si sublim va astepta sa fie inceput si multa vreme neinteles, misterios. Sfarsind, las in urma bucati de mine, pretioase si atent slefuite de tumultul necenzurat de trairi aproape suprarealiste ce urmeaza inceputurilor incoerente si indecent de nesigure si alerg zorita, cautand haotic alte inceputuri si alte suflete pline, in care pierzandu-ma, sa ma caut iarasi si iarasi, mereu slefuind alte bucati de mine.
Te las in urma cu adieri de gene triste si inlacrimate, agatat de amintiri colorate si fragile ca niste piese de puzzle solitare si ratacite, amintiri din vremea cand noi nu eram noi, din vremea cand noi eram altii.
Incerc sa te iert ca nu uiti, ca altei povesti nu-i faci loc, ca in sufletul gol de noi urla nimicul, cand atatea iubiri plutesc printre lumile astea...
Incerc sa te iert ca ochii tai impaienjeniti de tristetile noastre, nu vad ca daca maine e sumbru fara mine si timpul care urmeaza pare lent si degeaba, candva vei trai un maine in care eu nu voi mai exista si alte rasete de femeie zglobie iti vor tivi zilele cu fericire.
Incerc sa te iert ca nu cauti un sfarsit inceputului in care ai alunecat alaturi de mine si plec...in zbor usor de aripi noi spre alte povesti care isi asteapta nerabdatoare inceputul si sfarsitul.

Despre surori

Note: 1. Acesta este un pamflet si trebuie luat ca atare. Orice asemanare cu persoane din realitate este pur intamplatoare!
2. Ii multumesc surorii mele mai mici pentru ca exista, ma inspira si da sens existentei mele si o rog sa citeasca de mai multe ori nota nr. 1, pana crede ce scrie acolo!

Pentru surori nu exista inca nici o definitie. Dar s-au incercat cateva clasificari. Conform celei mai comune dintre clasificari, surorile se impart in trei categorii: surorile mari, surorile de aproape aceeasi varsta, plus minus cateva minute (adica gemene) si surorile mici.
Despre surorile mari, numai de bine. Adica, ele au fost acolo primele. Nu au invadat nici un teritoriu, nu au deranjat nici o rutina, nu au privat pe nimeni de atentia celorlalti. Poate singura lor vina este ca au creat un precedent, generand urmatorul gen de discutie intre parinti: "Avem o fetita. E frumusica si isteata, cuminte si ascultatoare. Imi place la nebunie asta mica. Este atat de reusita! Hai sa mai facem una!" Parintii nu inteleg ca o copie nu are nicicand valoarea originalului. Asa incep parintii sa faca greseli. Si apoi greselile se tin lant...Dar asta-i alt subiect de discutie. Revenind la subiectul nostru, sa avem in vedere ca cercetatorii recomanda ca surorile mari sa fie declarate prin lege monumente de rabdare si stoicism si premiate regulat, cel putin o data pe zi si deasemenea sa aiba un abonament platit de stat la o clinica de psihiatrie deschisa non stop.
Despre surorile gemene nu se stiu prea multe. Se asteapta inca rezultatele studiilor efectuate de cercetatorii britanici pe aceasta tema. British Twin Sisters Research Society se ocupa de aceasta specie inca de cand, prin evolutie, primele surori gemene fara coada au coborat glorios din copac si au devenit fiinte bipede cu insusiri mestesugaresti.
Despre surorile mici au fost facute numeroase studii si cercetari atat pe teren cat si in laborator, precum si experimente pe subiecti umani. Topicul pare deosebit de prolific, fiind departe de a fi epuizat.
Conform cercetarilor, sora mai mica este o specie invaziva, in general nedorita si atunci apare intamplator, sau dorita din inconstienta, din dorinta de a trai viata la extrem. Adica asa cum unii isi doresc sa faca bungee jumping ca sa traiasca senzatii tari, unele surori mari isi doresc surori mai mici. Cercetatorii recomanda calduros orientarea rapida spre bungee sau orice alt fel de sport extrem pentru ca in acest fel nu exista riscul sa ramai cu traume permanente, spre deosebire de cealalta varianta.
Tot ce exista pe aceasta lume, are un scop bine definit. De exemplu, plantele exista pentru ca noi sa avem oxigen, cafeaua exista pentru a putea merge la serviciu dupa o noapte de sex sau de betie sau de ambele (in acest caz trebuie foarte multa cafea dar nu-i problema, pentru ca d-aia exista Brazilia), dinozaurii au existat ca sa faca si Spielberg un film de referinta, Spania exista pentru ca omenirea avea nevoie imperioasa de ZARA si de sangria". Berea exista pentru ca exista fotbal si fotbalul exista ca sa aiba si barbatii frumusei si prostanei unde sa mearga la serviciu. Grecia exista pentru ca barbatii atat de chipesi ca iti taie respiratia sa aiba un cartier general, adica sa stii unde ii gasesti cand ai chef de ei. Si tot asa, exemplele pot continua la nesfarsit. In concluzie, s-a demonstrat stiintific si scrie si pe net, ca totul a fost creat cu un scop si la absolut orice pe lumea asta s-a descoperit macar o utilitate. Mai putin la surorile mai mici. Adica ele sunt asa, cum e apendicele. Inutil, atarnand aiurea pana cand incepe sa te doara. Diferenta este ca apendicele cum incepe sa te doara, cum harst! l-ai taiat! Si gata, ai scapat de excrescenta care dupa ce ca-i degeaba, mai si doare! Dar, sub nici o forma nu incerca sa faci asa ceva cu o sora mai mica la tine acasa! Du-te undeva unde nu te poate vedea nimeni! Poate scapi! Glumeam! Nu e cazul sa imi sara in cap toate ONG-urile care se ocupa de protectia surorilor mai mici! Ca doar nu e o specie pe cale de disparitie! V-am spus doar ca e invaziva!
Dar acum serios, haideti sa vedem variante de eliminare a unei surori mai mici, fara ca asta sa te faca sa vezi o celula pe dinauntru. Prima varianta ar fi sa o rogi sa dispara din viata ta, ca a stat destul, ai inteles ce-i cu ea, vrei ceva nou etc. Si te gandesti ca in mod normal, ea ar trebui sa plece daca pui problema astfel, ca doar oameni suntem. Ei bine, nu! Vei avea impresia ca te asculta si mai ales ca te si intelege si exact cand tu astepti ca ea sa iasa din casa ta si din viata ta, ea iti cere o perna, ca doarme la tine. Asta daca nu vrei sa doarma cu tine in pat. Si atunci ii dai o perna. A doua varianta ar fi sa ii tot povestesti cum iti amintesti tu foarte clar ca a fost adoptata de undeva dintr-o tara din cealalalta emisfera, nu-ti amintesti exact care, doar doar ii starnesti curiozitatea si pleaca in cautarea familiei de origine. Dar ea iti va explica cum s-a atasat de familia asta adoptiva si oricum n-ar putea sa isi paraseasca sora mai mare fara de care nu ar putea trai bla bla bla (ca nu asculti tot, ca mai ai si treaba). Si iti cere o perna.
O sora mai mica este de foarte multe ori instabila emotional. De exemplu, daca este la ea acasa si se uita la "P.S. I Love You" plange de se zguduie tricoul de firma pe dansa (surorile mici sunt fashioniste de felul lor si daca nu esti atenta sunt fashioniste cu hainele tale), dar daca se uita cu sora mai mare si cu vreo prietena de-ale ei, oricare, rade isteric si nefondat (ca doar e un film trist). Asta denota o oarecare labilitate, sustin cercetatorii angrenati in acest proiect de mare anvergura.
O sora mai mica intelege cu greu lucruri elementare. De exemplu, daca ploua torential si ea TREBUIE sa plece la ea acasa, tu, ca sora mai mare, responsabila si atenta, ii dai o umbrela si ii deschizi usa de la intrare, ba chiar mai faci si small talk cu ea pana vine liftul. Tu, sora mai mare, deci fiinta superioara a acestei planete, nu te ingrijorezi ca ploua torential, pentru ca ai fost deosebit de amabila si i-ai dat o umbrela de buna calitate si pe deasupra stii ca in fata blocului va urca in masina unde stii sigur ca mai are inca o umbrela. Deci, ai scos in ploaie o sora mai mica, upgradata cu doua umbrele si un automobil. Te astepti sa nu existe nici un fel de problema, asa ca vorbele pe care ti le auzi ulterior te mira nespus: "Nici un caine nu dadeai afara pe vremea aia! Dar pe mine m-ai dat!" Aceste cuvinte irationale nu te intristeaza dar te gandesti cum sa explici cat mai pe intelesul ei ca un caine n-ai cum sa dai afara pe vremea aia pentru ca el nu poate sa tina o umbrela sau sa conduca o masina! Oricum, nici sora mai mica nu a putut si se pare ca a chemat un taxi. Dar cum ar fi putut chema cainele un taxi? Sora mai mica nu a putut raspunde la aceasta intrebare, asa ca a schimbat subiectul si a trecut la alte reprosuri privind rele tratamente pe care i le aplici, dar nu iti amintesti exact ce a zis pentru ca o sora mai mare nu isi incarca mintea cu toate nimicurile emise de o sora mai mica.
Ca sa concluzionam, haideti sa enumeram niste principii de baza ale mentinerii functionarii unei surori mai mici la parametrii minimi, ca sa nu te perturbe prea mult, pentru ca este clar, de ea nu scapi!
1. Muta-te cat mai departe de domiciliul ei. Combinatiile gen camere invecinate sunt nefaste si nu raspunde nimeni de urmari. Nici blocurile invecinate nu sunt cea mai buna solutie, dar e mai bine! Rezonabil ar fi sa va desparta macar cateva strazi populate de caini comunitari de care ei sa ii fie putin frica, astfel incat numarul de vizite sa se reduca macar la una pe saptamana. Ideal ar fi ca tu sa locuiesti intr-o tara peste ocean care sa necesite o viza greu de obtinut si asta sa o descurajeze sau ea sa locuiasca intr-o tara peste ocean care sa necesite o viza greu de obtinut si asta sa nu te intereseze pe tine, ca oricum nu vrei viza. Stii ca tot vine ea pana la urma. In acest caz, numarul de vizite s-ar reduce drastic la una pe an si ai avea mari sanse sa se reduca pana la urma la una pe cincinal.
2. Raspunde-i la telefon rar. Desigur, ea va trimite si sms-uri, te va apela pe messenger, iti va scrie pe zid pe Facebook si va fi in stare sa iti afle si id-ul de Skype, singurul loc care crezi tu ca este doar al tau!
3. Cand vine in vizita, da-i sa manance mult. In felul asta o tii ocupata, vorbeste mai putin si dupa ce termina e prea molesita sa iti mai povesteasca lucruri. Sau ce face ea cand inchide si deschide gura sistematic. Bineinteles, exista riscul ca dupa o masa copioasa sa iti ceara o perna. Dar te descurci tu, ca de aia te-a ales natura sa fii sora mai mare.
In final, un sfat. Voi, surorile mai mari, terminati cu fitza de a merge la aerobic sau pilates si inscrieti-va la cursuri de supravietuire in conditii extreme, frecventati-le de cel putin doua ori pe zi pentru ca realitatea e mai dura decat va spun aia la curs. Si sperati sa gaseasca cercetatorii britanici cateva solutii viabile, cat mai curand posibil! Doar sunt cei mai buni!

Poveste de dragoste cu Cristian

Sunt din nou, eu cu mine, la inceput de drum. Ieri am hotarat sa o iau de la capat. Nu ma sperie inceputurile. Ma ajuta sa ma regasesc cand incep sa ma pierd, sa ma adun la un loc, bucata cu bucata, sa invat iar despre mine ce am uitat in timp ce invatam despre el.
Asa fac eu. Ma pierd pe drum cand nu mai sunt una si devenim doi.  Insetata de el, ma pierd in mintea lui, in sufletul lui, in incercarea de a-l patrunde cat mai adanc, de a invata despre el, de a deveni una cu el.
Cristian a fost o intamplare. Si ce-mi plac intamplarile frumoase ca el, ivite din senin, in zile banale, cu soare afara, probleme la serviciu si muzica buna in casti.
Cu Cristian ma stiam de multa vreme. Vorbeam des, dar abia in ziua aceea ne-am spus totul. Ne priveam in ochi in fiecare zi, dar abia in ziua aceea ne-am vazut.
Si apoi, ceva vreme ne-am mirat unul de celalat si ne-am iubit frumos. El se mira cand il invatam cum sa fie fericit in fiecare zi, in fiecare minut. Ii aratam cum fericirea totala la care asipra el, este alcatuita din lucrurile mici, banale pe care le facem zi de zi si nu le observam pentru ca ochii nostri cauta nemarginitul si neatinsul desi sufletului nostru ii trebuie atat de putin ca sa fie plin. Eu ma miram ca ii era teama sa se descopere, ca ii era teama sa faca lucruri atunci cand avea chef doar pentru ca avea chef, ca ii era teama sa vrea lucruri marunte.
Povestea mea de iubire cu Cristian a inceput ca o provocare. Cristian era sigur pe el. Cristian era rece. Cristian era inchis ermetic pentru toata lumea. Cu Cristian vorbeai ore intregi  fara sa iti spuna nimic, pe Cristian nu il simteai, nu il intuiai.

Am hotarat sa intru in lumea lui. Dar nu am vrut sa intru prin efractie. Am vrut sa-mi deschida el usa larg, sa ma pofteasca inauntru.
Am inceput prin a-l aduce pe el in lumea mea, cate putin in fiecare zi. Sa ii arat ca daca el nu stie ceva, nu inseamna ca acel ceva nu exista ci doar asteapta sa fie descoperit.
Fericirea pentru Cristian inseamna rutina. Daca in rutina lui zilnica aparea o eroare, el era nefericit. Eu ii zambeam amuzata si ii faceam apologia erorii. Si ii explicam cum poate deveni minunata o eroare. De exemplu, sa ne luam o zi de concediu intr-o miercuri, fara nici un motiv serios, doar ca sa ne trezim la pranz, sa facem dragoste, sa mergem sa mancam clatite in oras, apoi sa cumparam carti, dvd-uri si ciocolata, sa ne intoarcem acasa, sa facem iar dragoste iar seara sa facem tocanita de legume, sa ne uitam la desene animate, sa radem mult, sa bem un ceai, sa facem dragoste si sa adormim tarziu.
In timp ce invata sa vada lumea prin ochii mei si fie fericit pentru ca este soare afara, pentru ca la radio este una dintre melodiile lui preferate si pentru ca ne-au iesit spaghetele gustoase, Cristian imi deschidea usa sufletului sau. Cate o clipa, apoi cate doua, cate trei…Lacoma, aruncam ocheade inauntru. Vroiam sa vad cum este acolo, la el in suflet. Parca eram un agent imobiliar in cautarea apartamentului perfect. Vroiam sa vad daca este spatiu suficient, daca este lumina si caldura, sa imi pot intinde sentimentele si gandurile asa cum o planta luxurianta isi intinde frunzele mari, pline de seva.
Si asa, facand greseli frumoase, razand de ele, incercand lucruri noi si periculoase (cum ar fi puratul unei camasi de culoare mov) Cristian mi-a deschis usa. Si mi-a deschis usa atat de larg, ca as fi putut intra cu toate tancurile din lume acolo. Un timp a fost frumos in inima lui Cristian. Era asa cum sperasem: cald si bine. Si nu mai primea pe nimeni in vizita. Eram doar noi doi, jucandu-ne cu dragostea, cu fericirea de a fi impreuna.
Intr-o zi, Cristian nu a vrut sa se mai joace. Se jucase prea mult,  se departase de punctul initial, de locul in care se daduse startul si i s-a facut frica. Nu intelegea cum a reusit sa ajunga atat de departe si nu intelegea nici de ce ii este frica. Era fericit si ar fi vrut sa ramana la fel de fericit, dar fara sa mai inainteze vreun pic. Cristian vroia sa ramana pe loc si vroia ca eu sa raman cu el.
Nu ma gandisem niciodata ca este un om slab, fara curaj, ca ii este frica de drumurile lungi, pline de neprevazut, ca ii este frica de drumurile in doi.
Cand Cristian a fugit, l-am lasat. Cand am vrut sa fug dupa el, nu m-a primit.
Cand Cristian a fugit, am fost nefericita. Cand am vrut sa fug dupa el si nu m-a primit, m-am eliberat.
Drumul in doi este minunat. Drumul in unu, doar tu cu tine, poate fi trist sau poate fi vesel. Depinde pe unde o iei.
Dar cand stai pe loc, este ca si cum ai muri.
Incepusem sa mor cate putin, in timp ce il asteptam pe Cristian sa prinda curaj sa continue drumul alaturi de mine. Nu am putut sa ma las sa mor de tot. Vroiam sa mai rad, sa mai plang, vroiam sa mai fac greseli, vroiam sa mai cunosc oameni, sa mai ascult muzica, sa mai citesc carti, vroiam  sa dorm, sa ma trezesc, sa visez cu ochii deschisi, sa sper…vroiam sa mai traiesc.
Stau in spatele usii la care suna Cristian. Stiu ca ar vrea sa mearga inainte. Stiu ca nu poate. Stiu ca stie ca nu poate. Cel putin, nu acum. Stiu ca el o sa mai stea pe loc o vreme. Stiu ca eu nu pot sa stau pe loc. Asa ca, o iau pe alt drum, singura.
Merg inainte, doar eu cu mine si ma regasesc cu bucurie la fiecare pas. Ma opresc din cand in cand sa admir privelistea, sa respir cu nesat, sa fiu fericita pentru simplul fapt ca nu stiu ce urmeaza. Din cand in cand, mai privesc inapoi, cu drag, cu tristete, cu zambetul pe buze si cu lacrimi in ochi. Nu ma intorc din drum…Dar poate ma ajunge Cristian din urma…

Despre dragoste, fara adaugiri si alte metafore

Cel mai mult pe lumea asta imi place sa fiu femeie. Si sa fiu iubita. Cel mai mult pe lumea asta asta, imi place sa fiu femeia iubita de el. El si cu mine facem NOI. NOI suntem fericiti ca ne avem, ca ne impartim si ca ne aducem unul altuia adaugiri frumoase.

Eu sunt atat de femeie! Capriciile mele sunt inutile, obositoare si atat de fermecatoare! Povestirile mele galagioase au nenumarate amanunte savuros de neinteresante, uneori au talc si mai mereu sunt amuzante.

Pentru ca sunt atat de femeie, in dulapul meu se afla un numar neclar de rochite colorate, pentru ca sunt atat de femeie, lacrimez suav la toate prostiile romantice, pentru ca sunt atat de femeie, barfele blande de dupa amiaza au gust de cafea cu lapte si de prietene bune.

Si el ma iubeste...Ma iubeste cand pretind cu autoritate ca trebuie sa fiu egala lui si ma iubeste cand, alintata, vreau atentie neconditionata, vreau sa aduca el sacosele de la piata, vreau flori si vreau sa facem copii, multi copii si viata mea sa fie o joaca in parc cu copiii nostri.

Diminetile mele au sens doar cand il intrezaresc printre asternuturile moi, calde, mirosind a vise si a dragoste si cand inca dormind, ma roaga sa merg sa fac cafeaua iar eu, morocanoasa si suparata pe dimineata care a venit prea repede, ma ghemuiesc cu siretenie si nepasare intre pernele inca pline de visele noastre. Si el ma iubeste, si cu degetele alunecand prin parul meu, merge si face cafeaua si eu il urmez si printre sarutari de buna dimineata si stiri din sport si buletine meteo, facem omleta cu marar si paine prajita si ne trezim incet si tandru cu cafele amare si rasete zgomotoase.

Si ma iubeste cand il intreb daca fusta asta ma face sa par grasa si il iubesc cand imi raspunde plictisit si absent ca sunt cea mai frumoasa. Si ma iubeste cand nu intelege de ce mai am nevoie de inca o pereche de pantofi verzi si il iubesc cand nu inteleg de ce nu crede ca are nevoie de mai mult de cinci tricouri. Si ma iubeste cand nu intelege de ce fiecare parte a corpului meu are nevoie de o alta crema si il iubesc cand pe fata lui de barbat adorat, barba se incalceste moale, catifelata, veche de doua saptamani. Si ma iubeste cand se uita la meci si eu imi dau cu lac colorat pe unghii, in linistea casei si in zgomotul galeriei ce razbate din televizor. Si il iubesc cand ma lasa sa ratacesc in lumea unui roman si el se pierde in discutii masculine si beri racoritoare cu baietii. Si ma iubeste cand il astept cu mancare calda si haine putine in lumina palida si parfumata de lumanari. Si il iubesc cand uita ce aniversam si ma iubeste, cand posedata de sindromul premenstrual, plang isteric si ii reprosez ca s-a schimbat.

Eu sunt o capricioasa cu gloss pe buze si el un ingrat care nu intelege de ce "Sex & the city" este o capodopera a secolului 21. Si eu il iubesc in fiecare zi si el ma iubeste pe mine toata si eu si cu el facem NOI.

Jurnal de weekend

Sambata.
Este ziua in care dormi cu voluptate pana mai tarziu, ca destul te-ai trezit toata saptamana la ora 8. Si daca, din intamplare, te trezesti devreme, faci eforturi supraomenesti sa adormi la loc, pentru ca este sambata, pentru numele lui Dumnezeu! Dupa ce te-ai trezit, faci cateva miscari de rotatie in jurul propriei axe si pui de cafea. Cafea de sambata. Adica decofeinizata. Incropesti niste sandvisuri si te asezi la Tv. Sau rasfoiesti o revista. Sau vorbesti cu prietenele la telefon. Sau citesti presa online sa iti faci update-ul la barfele mondene (este existential sa stii ce s-a mai intamplat in lumea mondena a Capitalei), verifici ce s-a mai intamplat pe Facebook in lipsa ta, rasfoiesti din lipsa de ocupatie si presa politica, emiti niste ganduri negative la adresa lui Basescu si uite asa, dintr-una intr-alta, se face ora pranzului. Acum, ai doua alternative: faci curatenie sau faci mancare. Dupa indelungi cugetari (vreo 5 minute), foamea invinge si te apuci de gatit. Ceva usor, de sambata, ca destul ai muncit toata saptamana la serviciu. Nu e cazul sa te extenuezi si in weekend! Dupa pranzul light, demn de femeia Cosmopolitan care esti, te asezi pe canapea, hotarata sa vezi un film bun. Si adormi. Cand te trezesti, este deja dupa amiaza. O suni pe prietena ta, sa vezi ce mai face. Ca nu ati mai vorbit de azi dimineata, rastimp in care puteau avea loc evenimente senzationale. Discutia dureaza circa 60 de minute si dezbateti subiecte importante pentru umanitate: daca s-a intors cosmeticiana din concediu, daca sa isi cumpere rochita aia mov care seamana cu aia galbena pe care a cumparat-o parca anul trecut, doar ca are manecile mai scurte, daca ai vazut ce a comentat X la poza lui Y pe Facebook, iti spune ca l-a vazut pe fostul tau prieten aseara la o terasa, ceea ce pe tine nu te intereseaza, dar totusi, cu cine era ?, ii sugerezi ca ar fi cazul sa isi schimbe culoarea la par, parca asta nu o prea prinde, poate daca ar avea parul mai lung...Dupa aceasta conversatie care va incarca spiritual, hotarati sa iesiti la cafea, sa mai vorbiti si voi. Dupa alte indelungi cugetari, te gandesti ca mai bine lasati cafeaua pe maine si iesiti mai tarziu in club. Ca oricum ai foarte multa treaba: trebuie sa dai cu aspiratorul, cu mopul, sa stergi praful, sa speli (si spui asta pe un ton atat de afectat incat, pentru o secunda, am senzatia ca esti foarte eco si speli rufele la rau, precum stramoasele tale). Trebaluiesti vreo ora dar nu reusesti sa termini toata treaba din gospodarie si ramane sa stergi maine praful, ca acum intarzii in club. Iti mai suni inca o data prietena, din doua motive foarte importante: sa vezi daca s-a intamplat ceva interesant in ultimele ore si sa dezbateti o problema vitala: noi in ce ne imbracam in seara asta? Dupa discutii de aproximativ o jumatate de ora, te cam lamuresti in ce priveste vestimentatia si poti incepe sa te imbraci. Dupa inca o ora, aproape ca poti sa iesi pe usa. Daca ti-ai gasi glossul! ...
In sfarsit, ajungi in club. Nu se stie exact ce faci acolo, pentru ca e intuneric si aglomeratie si nu se poate estima corect cate bauturi bei si cu cati baieti flirtezi. Sau ce faci tu acolo....
Si asa se face duminica.

Duminica
Este ziua in care te trezesti dupa pranz, cu foarte mare dificultate. Este o zi a grelelor incercari. Pentru inceput, nu intelegi de ce casa are propriile miscari de rotatie. Daca in creierul tau conexiunile neuronale s-ar face ordonat, ai incerca sa-ti explici. Dar nu este cazul, si in zgomot de sinapse care sar precum sigurantele uzate, cauti drumul spre bucatarie sa pui de cafea. Cat timp se face cafeaua, curgand din filtru cu zgomot de cascada Niagara, bei cam un litru de apa si incerci sa mananci. Misiune aproape imposibila. Incerci sa bei cafeaua la Tv. Prea mult zgomot. Incerci sa bei cafeaua pe balcon. Prea mult soare. Incerci sa bei cafeaua citind presa. Asta ai putea sa faci, daca ar sta literele alea locului. Te intinzi pe canapea. Iti suni prietenele. Incercati, din franturi de amintiri, sa reconstituiti seara in club. Va faceti asa, o idee. Dupa un brainstorming fructuos, ajungeti la concluzia edificatoare ca tequilla aia nu-si avea locul intre ultimele Cuba Libre. Restul, desigur, e cancan. Reusesti sa bei si cafeaua, mai bei un litru de apa si adormi. Te trezesti cand afara se ingana ziua cu noaptea. Mananci ceva, mai bei niste apa si te simti ca noua. Totusi, e cam tarziu pentru sters praful, lasi pe maine, dar aduni totusi rufele uscate din balcon si uzi florile. Si iesi la o apa plata cu prietenele. Poate reusiti sa mai elucidati din misterele serii precedente. Daca nu, mai aveti atatea de dezbatut: ai vazut cum era imbracata aia aseara, dar parca mi-a cerut un baiat dragut numarul de telefon, dar sigur era dragut? si oare i-am dat corect numarul de telefon, si da, cosmeticiana se intoarce miercuri din concediu, deci joi ne putem face programari. Duminica nu e o zi frumoasa si linistita, asa cum e sambata. Duminica este ziua in care nu reusesti sa faci ce ti-ai propus pentru ca ai avut sambata seara atat de multe de facut, ca nici cu mintea nu poti sa le cuprinzi si ai obosit cumplit. Ajungi acasa dupa o seara domoala cu fetele, neproductiva totusi din punct de vedere al fluxului amintirilor. Adica, petrecerea din club a ramas tot la stadiul de cancan. Dar pana la urma, nici nu este asa de important. Iti verifici contul de email, contul de Facebook, mai palavragesti putin cu prietenele pe messenger, ca ati uitat sa dezbateti niste amanunte deosebit de importante cand ati fost la o apa plata cu o ora in urma, faci un ceai si pui un film bun. Un telefon scurt de noapte buna unei prietene, nu mai mult de 20 de minute si te culci nervoasa, ca sambata nu-i ca duminica si maine e luni si trebuie sa te trezesti la 8 sa pleci la serviciu si pur si simplu nu ai habar cu ce o sa te imbraci!

Sunday, September 12, 2010

Poveste de dragoste cu Maria

Diminetile mele sunt infricosatoare si innegrite de gandurile suicidale care imi ingheata sufletul ca un crivat nemilos. Nu, nu sunt un barbat nebun. Sunt doar un barbat nefericit. Sunt ca o conserva goala, inutil si inert. Nefericirea ma doare pana la ultima celula si o simt cum imi alearga cu cruzime in vine cautand drumul spre inima, sa o axfixieze, sa o opreasca din ticaitul ei vital.

Din cand in cand, imi amintesc cum o iubesc pe Maria. Cum am pierdut-o. Cum nu pot s-o uit. Si atunci totul doare mai tare si dorinta de a ma sfarsi atunci, pe loc, devine cea mai puternica simtire ce mi-a izvorat vreodata din suflet. Se spune ca iubirea ne face mai buni, mai senini, mai impacati cu noi. Pe mine iubirea m-a facut sa ma urasc, sa ma detest, sa nu ma mai vreau pe lumea asta. Sunt un neputincios, o eroare in randuiala umana si astept cu nerabdare sa dispar.

Anul trecut eram Cristian, un barbat frumos si un afacerist de succes. Credeam ca am lumea la picioare, ca nimic nu imi poate sta in cale. Tot ce aveam, venise cumva de la sine. Pentru nimic nu ma ostenisem vreun pic. Vroiam, luam. Acesta era algoritmul vietii mele. Nu iubisem niciodata o femeie. Treceam printre ele si prin ele ca trecatorul grabit pe Calea Victoriei. Interactiunea era trecatoare si neinteresanta. Nu le luam in seama, erau insignifiante pentru mine. Simple accesorii. Asa cum eticheta unui eveniment te obliga sa porti o anumita tinuta, tot asa imi alegeam eu femeile, in functie de imprejurare si de dispozitie. Cele inteligente ma insoteau la receptii elegante, cele frumoase ma insoteau in dormitor. Cele inteligente ma faceau sa par lipsit de superficialitate in lumea buna, cu cele frumoase eliminam haosul hormonal.

Si mai era Maria. Maria a fost episodul pilot al seriei de drame care a urmat. Maria s-a indragostit de mine, ca toate celelalte, de altfel. Era cumva diferita, fara sa pot intelege in ce fel. Doar ca trecerea ei pe langa mine, lasa mereu in urma o dara de parfum si puncte de suspensie… Parca mereu ramanea ceva neterminat.
Fiecare intalnire, intamplatoare sau nu, o pregatea pe urmatoarea, fara vorbe si programari.

Am fost contrariat. Si am vrut sa o am. Maria nu a vrut sa fie una dintre celelalte si, riscand sa devina niciuna, a zambit zglobiu intr-un refuz categoric. Nu a inteles ca, doar pentru ca o vreau, trebuie sa o am, ca ea, ca si celelalte mi se cuvin. Asa credeam atunci. Ca tot ce vreau, de la camasi la femei, mi se cuvine, doar pentru ca imi doresc.

Pe femei nu le-am considerat niciodata usuratice, doar disponibile. Nu m-am gandit niciodata ca unele dintre aceste femei poate s-au culcat cu mine pentru m-au placut, pentru ca, intr-un fel intrevedeau o poveste de dragoste cu mine. Ce credeau ele, ce simteau ele, nu avea vreo importanta pentru mine. Nici o clipa nu am fost vreodata atent la femeia cu care faceam sex. Eram eu si cu accesoriul cerut de imprejurare. Actul sexual implica o femeie, deci in actul sexual, femeia devenea accesoriul meu, asa cum la o serata eleganta, accesoriul meu era o cravata scumpa. Cu diferenta ca, poate cravata o alegeam cu mai multa atentie.

Maria a fost prima si ultima femeie care zile intregi, m-a tinut cu ochii larg deschisi, intr-o mirare continua. Cumva, regulile mele nu se aplicau la jocul acesta amoros. Si altele nu stiam. Am inceput sa inventez reguli noi dar Maria radea si nu juca dupa ele. Simteam cum pierd si pierderea o resimteam intr-o durere fizica. Atunci am hotarat sa joc dupa regulile ei, pentru ca, pana la urma, ma interesa doar sa ies castigator, adica sa o am pe ea. Intr-o inertie calculata diabolic, m-am lasat sa alunec in jocul ei, jubiland satisfacut cand imi imaginam deznodamantul: eu victorios cu Maria in patul meu.
Dar, ca o veritabila Alice in Tara Minunilor, am ajuns intr-o lume cu totul noua. Maria m-a plimbat duminica dimineata in parc si joi seara m-a dus la teatru. Maria mi-a spus ca petrecerea atat de mediatizata de vineri seara este prea putin interesanta fata de ceea ce se va intampla la ea acasa. Si asa, mi-am petrecut seara de vineri, in costumul luxos, la Maria in bucatarie, invatand sa fac spaghete si sa rad la filme de comedie. Maria m-a dus in cafenele boeme si mi-a aratat cum se desfac cartile in bucati ca sa deprind sensuri ascunse. Mi-a aratat cum se citesc cartile cu sufletul si nu cu mintea. Cu Maria, am descoperit un alt gust al mancarii in palpairi de luminari si am invatat sa fac dragoste. Cu trupul si cu tot sufletul. Saptamani dupa saptamani, Maria mi-a aratat mii si mii de feluri de a fi fericit si de a ma iubi. Nu mai stiam daca ne mai jucam, si daca da, dupa ale cui reguli. Nu eram sigur ca invinsesem, desi o aveam pe Maria in patul meu in fiecare noapte. Pluteam cumva intre mine si eu, extatic dar nefericit, imbatat de senzatiile noi care isi faceau culcus si se inmulteau prolifice in sufletul meu, dar ametit de neintelegere. Mintea mea isi cerea tributul de ratiune. La inceput slab, abia simtit. Apoi mai tare. Apoi mai violent, din ce in ce mai violent, imi auzeam mintea urland: VREAU SA INTELEG. Si atunci m-am oprit. M-am oprit ca dintr-un dans ametitor, obosit si cu pupilele marite de adrenalina.
Mi-am dat shut down de la lumea incojuratoare si am analizat: plutesc, mi-e bine, sunt fericit. Cand n-o am langa mine, ma doare si nu mai pot face nimic pana cand nu vine si o vad si o simt, ca intr-un sevraj nemilos. Cand o am, ma imbat cu ea, ma incarc fizic si psihic cu ea, imi dau cu parfumul ei s-o simt aproape in fiecare secunda in care ea nu este cu mine. Concluzia: sunt dependent, relatia noastra e simbiotica, fara ea ma sting incet incet. Maria e drogul meu, slabiciunea mea, ma domina, ma stapaneste si ma transforma intr-un nevolnic. Si astfel, mintea mea cruda, rationala, a inceput dezintoxicarea.

Nu puteam sa renunt brusc. Imi era teama ca va fi fatal. Pentru mine. La ea nu m-am gandit nici un minut, nici o clipa macar. M-am mutat temporar in alt oras, pretextand o noua afacere. Fiecare intentie a ei de a veni in vizita era curmata de la prima silaba. Sufletul meu plangea de dorul ei dar mintea mea rationala nu imi dadea voie sa-i ascult suspinele. Inconstient, am inceput sa caut farame de Maria in alte femei. In multe femei. In zeci de femei, de toate felurile. Una avea parul ei. Una avea parfumul ei sau rasul ei. Alteia ii placeau aceleasi filme. Alteia aceeasi muzica. Una avea o rochie ca a ei. Alta citea o carte ca ei. Niciuna nu era EA.

Tot cautand-o, am inceput sa ma intreb de ce o caut, cand o am. Cand e a mea, stiu ca e doar a mea! De ce ma pierd in atatea femei, de la care nu retin nici un detaliu, parca sunt stalpi de inalta tensiune ce-mi trec prin fata ochilor in goana trenului? Tot ce inteleg din ele este ca nu sunt Maria.
Si asa, a trecut o vreme. Intr-o zi, Maria n-a mai sunat. Si nici ziua urmatoare. Si nici peste o saptamana. Nu m-am panicat. Pentru ca Maria cu siguranta ma adora, cum sa nu ma adore, doar sunt barbatul caruia nici o femeie nu-i spune nu. Maria e a mea, stie ca e o privilegiata, stie ca trebuie sa ma astepte SA INTELEG. Si in timp ce eu tot nu intelegeam, Maria nu a mai sunat deloc. Intr-o dimineata cu soare mult si miros de flori de tei am sunat-o eu. Eram putin trist, putin singur, vroiam sa ii aud vocea calda, sa ma inveseleasca putin. Stupoare. Numarul era nealocat. Intr-o presimtire neagra, am urcat in masina si am gonit spre Bucuresti, spre apartamentul Mariei. Vroiam sa fie o greseala, vroiam ca Maria sa fie acolo, sa ma astepte calda si rabdatoare, fericita ca m-am intors, sa ma imbratiseze, si sa-mi dea un ceai cald cu biscuiti in bucataria ei galbena, cu flori colorate in geam.

Maria nu a mai raspuns la usa aceea niciodata. Am stat ore intregi in scara blocului ei, in miros intepator de pipi de pisica, sunand la usa apartamentului candva plin de noi, acum atat de gol si sunand de sute, de mii de ori la numarul nealocat. Acolo, in mirosul intepator de pipi de pisica, am inteles tot ce am incercat sa inteleg in cele cateva luni departe de Maria. Ca o vreau pe ea. Sau nimic...
...si acum...umblu pe strazi incercand s-o zaresc o secunda. O caut iar in siluete de femei, in zambete fericite si nu mai stiu daca a fost adevarata sau doar am visat-o. Si urlu la viata asta, sa se opreasca, sa inceteze, ca intr-un act sexual din care se scurg ultimele picaturi de orgasm.
Sunt doar un barbat nefericit. Sunt ca o conserva goala, inutil si inert. Ma urasc, ma detest, nu ma mai vreau pe lumea asta. Sunt un neputincios, o eroare in randuiala umana si vreau sa dispar. Si o iubesc pe Maria de la care nu mai am decat un numar nealocat si o poveste de dragoste. Povestea noastra de dragoste.