Babel

Toronto are cerul de un albastru însorit iarna, Toronto are o energie incredibilă primăvara, poate pentru că iarna este atât de lungă, vara în Toronto este magică iar toamna…nu am știut că toamna poate fi așa frumoasă, că frunzele de arțar pot murii în atâtea zeci de culori, de la galben la roșu, roz și grena.

Da, iubesc Toronto, iubesc orașul acesta cu totul, cu bune si rele, îi iubesc străzile, parcurile, plajele, oamenii. Îmi amintesc prima mea călătorie cu metroul în Toronto. Diversitatea culturală m-a izbit din plin. Știam că este un oraș cosmopolit dar cred că nu știam exact ce înseamnă asta. În mintea mea mă gândesc că așa trebuie să fi fost Babel, cum este Toronto: o amestecătură de culori, de limbi și de tradiții. Merg agale pe străzi și încerc să-mi adun gândurile, cu zumzet de spaniolă, de chineză, de arabă sau de hindi pe fundal.  Acum admir ținuta haute-couture a unei tipe, câțiva pași mai încolo mă izbește frumusețea unui sari sau ciudățenia tatuajelor ce acoperă trupul unui bărbat de naționalitate incertă. Un polițist cu turban mă ajută să găsesc adresa pe care o caut, Batman se plimbă pe același trotuar cu Elvis, o arăboaică acoperită toată mă privește cu ochi misterioși, un negru îmbrăcat în haine largi ascultă muzică hip hop prea tare și un pâlc de asiatice frumoase și fragile ca niște păpuși de porțelan, ciripesc vesele într-o limbă pe care nu cred că am mai auzit-o vreodată.  Așa este Toronto al meu de zi cu zi: grăbit, vesel, multicolor.

Aș vrea să am simțurile și nuanțele unui pictor, să stau într-o zi pe Yonge Street și să prind pe o pânză sufletul acestui oraș care bate în atâtea culori, religii și tradiții. Aș vrea să am ochiul unui fotograf, să capturez într-o poză, o clipă din sfârșitul unei zile oarecare în Financial District. Dar am doar cuvinte și sunt prea puține ca să facă dreptate acestui oraș minunat.

Și mai am o seară caldă de vară, cum nu sunt multe în Toronto. O seară în care am zăbovit câteva ceasuri pe o plaja frumoasă, nu departe de fabrica de zahăr, cu vorbele spunând povești și cu ochii încercând să ghicim contururile insulei din zare. Eram noi: eu, românca fugită de acasă, cu vise puține dar cu speranțe multe, ea, nemțoaica șatenă, care se plimbă de colo colo prin lume și nu-și găsește locul, angajata unui lanț hotelier prestigios, prietena ei, venită în vizită din America, angajata unei corporații de renume, apoi rusoaica blondă, veselă, petrecăreață,  pe atunci șomeră și iranianul cu inteligență peste medie, om de știință, doctor și profesor la o grandioasă universitate.

Am depănat amintiri frumoase, la lumina stelelor și a ambarcațiunilor ancorate în port. Cinci oameni atât de diferiți, adunați aleator de viață, sub același cer, în aceeași noapte, pe aceeași plajă, într-un oraș unde este loc pentru oricine și unde oricine poate să aibă un vis și unde orice vis poate să devină realitate, facând loc altui vis. În Toronto.