Ce mă enervează pe mine pe lumea asta

S-o spun pe-a dreaptă, am stat ceva să mă gândesc ce mă enervează pe mine pe lumea asta. Mi se părea că mă enervează multe, dar se pare că nu e chiar așa. Sunt mai tolerantă decât credeam eu și asta mi se pare foarte drăguț. Am început să cresc în ochii mei.

Păi, să începem cu chestiile mărunte. Mă enervează oamenii care aruncă gunoaie pe jos și oamenii care se supără dacă tu ai altă opinie. Da, în general am alte opinii decât ale oamenilor. Dacă eu pot să trăiesc cu opiniile voastre, voi de ce nu aveți loc de ale mele? În loc să luați aminte și să învățați ceva util, vă enervați ca proștii. Treaba voastră. Eu vă las, ca am loc de voi. Și dacă n-am, îmi fac, că nu e planeta lu’ tata, să rescriu eu noua ordine mondială. Deși se cere rescrisă cu disperare. Dar încă n-a murit Dumnezeu, să mă lase șefă peste lume, așa că îmi văd de treburile mele de muritoare. Toleranța față de cei mai puțin înzestrați este una dintre treburi. Ce este ciudat, e că noi, deștepții, îi tolerăm pe proști. Ei nu ne tolerează pe noi! Și se mai și enervează că existăm și spoiesc aerul cu energia lor negativă. Ați observat?

Tot din categoria oameni, mă enervează aia care cred că dacă n-au auzit ei de ceva, nu există. Acum, voi să iertați progresul, că nu stă după voi, să vă dumiriți ce și cum. Și eu sunt ușor înapoiată din punct de vedere tehnologic. De exemplu, nu știu să editez contactele in smartphone dar nu nu mă auzi zicând: domne, nu există opțiunea de editare, d-aia nu reușesc să fac modificări. Prefer să fiu tâmpită că nu găsesc eu opțiunea aia, că deh, atâta pot, tehnologia asta nu e pentru toți și pentru mine sigur nu e. Dacă i-aș face pe alții proști, pentru că sunt eu tâmpită, chiar că aș fi o mare tâmpită. Așa măcar sunt o tâmpită simpatică și poate unii chiar cred c-o fac pe gâsca gratuit, știindu-mă isteață de fel. Ei, recunosc, uneori fac pe proasta dar nu e cazul acum. De data asta chiar dau în gropi, cu editatul ăsta.

Mă mai enervează soră-mea. E de un sentimentalism leșinat, că uneori, când mă prinde cu burta plină, mi se face rău fizic. Eu nu zic, doamne ferește, că e rău ca ea. Lumea zice că e rău ca mine. Mie îmi place de mine, nu pot să fiu de acord cu lumea la faza asta, eu sunt chiar mișto. Nu dau pe dinafară de sentimentalism, nu îmi strig amorul în patru zări și dacă mă supără un tip, d-apăi eu nu ma pun pe plâns că uite ce soartă tristă am, eu fată bună, el măgar etc. Eu îl las și îmi iau altul, că slavă domnului, bărbați sunt pe toate drumurile. Dar soră-mea, nu!  Ea dacă nu se zbate în viață ca ogarul în lanț, nu simte că trăiește. Ce face dacă nu are probleme? Păi simplu, le creează. N-o sună gagicu-so? Clar! Însemnă că a murit! Și dă-i jelanie. Aude că n-a dormit gagicu-so acasă? O femeie normală s-ar gândi că a dormit la alta. O femeie ca mine nu s-ar gândi la nimic că are chestiuni mai importante de făcut. Dar soră-mea, doamne, s-a gândit căăăă…..a dormit băiatul pe străzi, vai mama lui. Nu la un prieten, nu la un hotel, nici măcar la un adăpost pentru oamenii străzii! Direct pe asfalt! În frig și ploaie! Acum regret că am forțat-o să citească "Singur pe lume" în copilărie. Eu cred că de aici i se trage. Bine naiba că nu m-a ascultat când i-am zis să citească și "Cuore – inimă de copil", că era caz de psihiatrie acum. Mai mult, subiect de laborator pentru cercetătorii britanici. Ca să nu mai povestesc de ipohondria ei proverbială deja. Ultima ispravă…se duce la doctor și ăsta o consultă amănunțit și îi zice că n-are nimic. Absolut nimic. Ea nu și nu. Începe să-i dea variante: cum? Nici din aia? Nici din cealaltă? Puțin așa? Aaaa…trebuie că mai am din aia…Doctorul zice: îmi pare rău, dar n-aveți! Ea zice: dar am avut! Am făcut și tratament! Doctorul zice: Aaaa, păi înseamnă că v-a trecut datorită tratamentului. Ea zice: păi cum? Doar după un tratament? Foarte dezamăgită soră-mea. I-a dat doctorul în scris că nu are nimic cronic sau patologic.  A plecat înapoi la Londra cu coada între picioare. Câteodată cred că s-a mutat la Londra doar doar or s-o  remarce cercetătorii britanici și or s-o facă obiect de studiu.

De asemenea mă enervează că în Romania e totul pe dos. De exemplu, într-o țară normală, Elena Băsescu de abia și-ar gasi de lucru la Starbucks. România a trimis-o să ne reprezinte în Parlamentul European. Și gata cu subiectul ăsta, că mă enervez și mă enervează când mă enervez pentru chestiuni idioate, cum este Elena Băsescu.

Cel mai rău și mai rău mă enervează că nu găsesc un bărbat care să fie bărbat. Vreau și eu un bărbat adevărat, din ăla de ar merge la oaste dacă ar fi cazul, sau măcar la proteste în centru. Un bărbat care când zice el că așa e, să nu mai pot face altceva decât să aprob. Dar nu din cauză că mi-e frică de el, ci din cauză că așa e, cum a zis el și m-a lăsat fără replică. Un bărbat care să fie curvă în pat și gentleman când ieșim pe afară. Eu nimeresc din aia de sunt gentlemani peste tot. Zău că nu vreau maniere în pat, sincer! O femeie are nevoie să fie puțin smucită, are nevoie să-și strice părul și să-și rupă unghiile când șifonează așternuturi cu cineva! Oricum, m-a ferit Dumnezeu de din aia care sunt curve peste tot. Tot e bine. Vreau un bărbat care nu se uită cu mine la toate siropoșeniile și se preface că-i place. Eu mă uit că-s dereglată hormonal. Tu ce scuză ai? Vreau un bărbat care nu se simte rănit că-l fac ca pe dracu când am SPM. Să suporte cu stoicism, că nici mie nu mi-e ușor să fiu scorpie o dată la trei săptămâni. Habar n-ai cum e să simți o săptămână pe lună că întreg universul ți-e potrivnic. Obișnuiește-te cu ideea că o dată pe lună ești porc, egoist, curvar și ce mi-o mai veni la gură și lasă-mă în boii mei. Dacă ai știi de ce sunt în stare în perioada aia, cred că m-ai lăsa în boii mei. Dar ești atât de insensibil, că nici măcar search pe google n-ai dat, să vezi ce puii mei e SPM ăsta. Îți spun eu acum: SPM e când tu nu ești bun de nimic și eu dau dovadă de milă și omenie că nu te omor pe loc. Dar nu știu până când o să țină asta, că nici universul cică n-ar fi infinit, dar răbdarea mea? Vreau un bărbat brav. Când e inundație, să preia mopul și controlul și să gestioneze situația de criză și pe vecinii de jos cu tact și diplomație. Un bărbat sigur pe el, care schimbă becurile cu atitudine, de parcă știe ce face, nu de parcă operează pe creier. Vreau un bărbat responsabil, care să știe că gunoiul se duce zilnic, nu doar când pute rău sau când țip eu la el. Ce dau la schimb? Pe mine toată plus bonus. Adică, te poți uita la câte meciuri vrei, oricum am și eu treburile mele și mă enervezi când nu te uiți la meciuri sau la filme cu bătaie, că începi să observi că îmi ia o oră să mă îmbrac, că stau prea mult în baie, că vorbesc prea mult la telefon, că bârfesc. Și nu înțelegi. Și vrei să-ți explic. Așa că e mai bine să rămânem fiecare în lumea noastră. Și te mai las să te duci la bere cu băieții. Că mă duc și eu cu fetele. Tot la bere. Sau vin. Sau ambele. Că nu mai bem cafea ca proastele. Sau ceai. Tot ca proastele. Poate cu rom, că lumea nu mai e cum a lăsat-o strabunică-ta când și-a dat obștescul sfârșit. Fustele s-au scurtat și consumul de alcool a crescut. Se numește evoluție și ai fi învățat despre ea la școală dacă nu ai fi stat la fumat în baie tot liceul.

Mai sunt câteva chestii care mă enervează, nu multe, dar nu-mi vin acum.  Eventual scriu partea a doua, dacă-mi amintesc. A, da, mă mai enervează curvele. Curvele sunt alea care nu se fut pentru că le place, cu femeile alea n-am nimic, toti avem plăceri și hobby-uri din cele mai felurite. Curvele sunt alea care se fut din cu totul alte motive: pentru bani sau alte bunuri mobile și imobile, de proaste sau ca să se simtă șmechere. Dar despre asta, cu altă ocazie.