Nu prea mă iau în serios. Şi nici viaţa nu o iau prea în serios. Aproape orice mi se întâmplă, bun sau rău, devine mai devreme sau mai târziu un motiv de glumă. Ştiu, din proprie experienţă, că oricât ar fi de rău ceea ce mi se întâmplă acum, nu este cel mai rău lucru care mi se poate întâmpla. Următoarea lovitură este mereu şi mai grea decât precedenta, parcă cineva m-ar ţine sub observaţie să vadă cât pot să duc.
Toate trec aşa că măcar să râdem de ele, nu? Eu asta fac. Iau viaţa în râs, îi iau pe cei din jurul meu în râs şi pe mine la fel. Dacă e să mor, măcar să mor cu zâmbetul pe buze. De când m-am apucat de scris este şi mai simplu. Îmi face cineva zile negre? Ok, nici o problemă. Nu mă cert vocal, prea multă energie irosită aiurea. Dar este o chestiune de timp până când persoana cu pricina devine personaj negativ pe blogul meu. Personajul este tratat cu sarcasm şi umor şi aproape toate trăsăturile şi acţiunile sale sunt reale dar prezentate exagerat. Recunosc că este o limită foarte fină între sarcasm şi răutate şi eu o trec de fiecare dată. De ce fac asta? Pentru că pot. Pentru că am nevoie să-mi exprim sentimentele. Până la urmă, fiecare îşi exprimă furia cum poate şi cum ştie. Unii se ceartă, unii scriu pe blog. Nu ştiu care sunt mai răi. Nu este treaba mea să judec şi dacă stau strâmb şi judec drept, aşa au prins viaţă personaje remarcabile de pe blogul meu.Vezi de exemplu pe Andromeda Cuţit sau cea mai frumoasă fată de pe lumea asta. Nuţi şi Nelu s-au născut şi ei tot din dispreţ, dintr-un dispreţ pe care îl am faţă de românii mediocri. Doar Catrinel s-a născut din dragoste.
În concluzie, îmi place să râd, să fac haz de necaz. De necazul meu sau al altora. Fie ce-o fi, eu o să râd. Şi prima şi ultima. Ca să râd mai bine.
A fost odată ca niciodată, un Crăciun de tot râsul în Londra. Mâncare, băutură, oameni noi, adică fix pe gustul meu, după cum se vede şi în fotografie:)))
No comments:
Post a Comment