Pages

Tuesday, August 28, 2012

De ce nu îmi place cu cortul



Eu mănânc orice, mă îmbrac cu orice, dar nu dorm oriunde şi oricum. Nu pot să dorm în fund, din picioare, în zgomot sau pe lumină. Îmi trebuie o suprafaţă plată pe care să-mi pot întinde trupul de un metru juma (deci nu cine
știe ce suprafață), îmi trebuie linişte şi beznă. Apoi, când mă trezesc, îmi trebuie o toaletă curată şi un duş. După care poţi să-mi dai pâine cu roşii la micul dejun şi să mă îmbraci în haine ponosite, că nu-i bai, dacă am avut cele enumerate mai sus. Ba cred că mă pot lipsi şi de cafea, fără să omor oameni, dacă am dormit la orizontală şi pe întuneric.

De aceea eu nu voi înţelege niciodată poezia campingului. Am fost cu cortul de două ori în viaţa mea. O dată la Dunăre, de Paşti, când eram studentă. Nu eram umblată pe vremea aia, dormisem de nenumărate ori la grămadă, prin vile insalubre pe la mare şi credeam că de dragul unei petreceri pot să dorm şi-n cort. Doar că a plouat crunt şi a fost frig. Nu aveam saci de dormit aşa că am dormit pe jos, pe nişte pături. Şi ploua crunt. Şi era frig. Şi eu plângeam de dorul patului meu de acasă, de pilota mea moale şi călduroasă.

Și ce-i ala camping, fără grătare. Dar cum am spus, eu mănânc orice. Problema era că noi pusesem cortul departe de civilizaţie şi n-aveam baie şi nici măcar o chiuvetă. Aşa că noi, fetele, ne-am revendicat tufişurile şi băieţilor le-au rămas apele curgătoare ale Dunării. Unde spălau şi vasele. Deci n-am mai mâncat. Adică am mâncat pâine goală. Şi nici de băut n-am băut. Că dacă beam, îmi venea să fac pipi şi mie îmi place comuniunea omului cu natura doar până la un punct. Plus că ploua şi era frig. Nu-mi place să-mi dau hainele jos, nici măcar parţial, când plouă şi este frig.

În acele două zile mi-am jurat să nu mai plec cu cortul în viaţa mea. Şi nici în alte vieţi.
Mi-am reînnoit jurământul câţiva ani mai târziu, într-o dimineaţă frumoasă de august. Eram la Putna şi mă plimbam pe la chilia lui Daniil Sihastru. Peste pârâu, am văzut un cort şi din cort a ieşit un tip. În mână avea o periuţă de dinţi şi o sticlă de vodka. Le-a pus tacticos pe mal, apoi a făcut un pipi în pârâu, după care s-a spălat pe dinţi. Cu vodka, pentru că în apă doar ce făcuse pipi.

A doua oară am făcut camping în Canada. Acolo campingul se face la alt nivel, este o întreagă filosofie să pleci cu cortul. Nu pui cortul, maşina şi nu faci grătarul unde ai tu chef. Sunt locuri special amenajate şi numărul de persoane şi maşini acceptate este limitat. Mă pregătisem moral să dorm în cort. Era o rezervaţie naturală şi campingul era de-a dreptul în pădure. Îmi imaginam jivine intrând peste mine noaptea, mâncându-mă de vie. Doar că ajunsă acolo, am constatat că deja numărul de corturi era maxim în perimetrul închiriat de noi (adică două), numărul de maşini era maxim de asemenea (adică tot două) iar numărul de persoane depăşise orice limită (trebuia să fim doisprezece, noi deja ajunsesem pe la cincisprezece). Eram naţii mixte în grup: eu, româncă, mulţi ruşi şi nişte iranieni. Unul dintre ruşi a zis să dorm în cortul lui. Am zis că mai vedem ce-o mai fi până vine noaptea. La un moment dat, am tras cu ochiul în cortul cu pricina. Băieţii ridicaseră cortul şi aduseseră şi un touch personal. Lipiseră un poster cu o gagică dezbrăcată pe unul dintre pereţi. Da, era clar, nu aveam cum să dorm acolo. Dar oare cum au împachetat băieţii aia pentru camping, mă tot întrebam? Cred că ceva de genul: cort avem, saci de dormit avem, lanterne avem, posterul porno îl avem. Let’s go!

Un pic mai târziu m-am dus hai-hui prin pădure. M-am aşezat pe-o piatră şi contemplam lacul şi nişte băieţi frumoşi care se plimbau cu o canoe. Şi văd aşa, în pland secund, cum mi se strecoară o chestie printre papuci, până sub piatra pe care stăteam. Era un şerpişor. Colorat, drăguţel, dar un motiv foarte serios să nu dorm în cort. Nu aveam chef să se preumble şerpii pe mine în timp ce dormeam. Aşa că am stabilit că o să dorm în maşină. Era un jeep, mare, comfortabil. Am rabatat scaunele din faţă, am pus un sac de dormit şi am dormit regeşte, în parcarea campingului. Că lângă cort nu avea voie a treia maşină, v-am zis. Eu inițial am crezut că sigur e o regulă aşa, ca să aibă oamenii ce să încalce, dar canadienii se pare că iau campingul şi regulile foarte în serios. Cei din perimetrul de lângă noi aveau trei maşini lângă cort. Au trecut paznicii o dată, i-au rugat să mute una dintre maşini. Au trecut a doua oară, i-au rugat să mute una dintre maşini. Au trecut a treia oară, i-au avertizat că dacă nu mută una dintre maşini, trebuie să plece. Au trecut a patra oară, i-au ajutat să strângă cortul şi i-au escortat spre ieşirea din parc.

Când am ajuns acasă, mi-am amintit de şerpişor. Şi dau pe google: snake at Massasauga Park. Şi aflu că este una dintre puţinele zone unde se mai găsesc Massasauga rattlesnakes, care de altfel sunt şi veninoşi şi că e bine ca prin pădurile alea să porţi ghete sau cizme. Cum ar veni, eu chiar am avut zile, brambura prin pădure în flip-flops, la cheremul şerpilor veninoşi. Cred că mititelul ala pe care l-am văzut eu printre picioarele mele, mi-a şi atins un papuc. Dar să nu dramatizez, totuşi.

Nu ştiu dacă o să mă mai duc vreodată cu cortul. Îmi zicea un prieten că e frumos să te duci cu cortul la mare, să ieşi dimineaţa din cort în patru labe şi să dai cu nasul în valuri. Dar dacă îmi iau eu cameră la un hotel de pe plajă, mă trezesc dimineaţa, mă ridic din pat biped, mă duc la baie, fac un pipi civilizat, trag apa, fac un duş, mă spăl pe dinţi şi apoi ies pe terasă, nu dau cu nasul în aceeaşi mare? Zic şi eu...

Pe parcursul evoluţiei, de la bacterie la om, vietăţile s-au chinut să ajungă din apă pe mal, de pe mal în pădure, din patru labe, în două picioare, din pădure în peşteră, din peşteră în casă etc. De ce să vin eu acum, să stric totul? Din respect pentru strămoşii mei, de acum încolo pe mine mă găsiţi la hotel/cabană/pe canapeaua unui prieten. 




10 comments:

clio said...

asa fetita, ca ma speriasem ca am devenit antiecologic si ca refuz de unul singur comuniunea cu natura :). Totusi, am ramas cam putini din astia care refuza imbratisarea naturii si prefera corturile din beton/caramida/lemn cu baie proprie si restaurant la parter. Probabil ca ne vom macelari intre noi pe sistemul highlander, dar mai bine in civilizatie, decat sanul naturii (al altcuiva poate fi :))

Lavinia said...

Hahaha, da, cred ca nu suntem prea multi. Mie imi place natura, o iubesc si o respect. Imi place sa ies in natura, dar nu-mi place sa dorm in natura sau sa imi pregatesc masa in natura. Mi-ar placea sa fie si in Romania, cum sunt in Canada, locuri special amenajate de gratar si locuri special amenajate pentru picnic. Mese si banci si tu vii cu mancarea la pachet, papi, faci curat si pleci. Nu imi place sistemul romanesc de plecat cu gratarul dupa tine, il trantesti unde iti convine, faci focul, frigi carnea, mananci pe jos la un loc cu ganganiile, mai bagi si o muzica etc. Imi primul rand mi se pare lipsa de respect fata de natura. Deranjam vietuitoarele din locul respectiv. E ca si cum animalele dintr-o padure ar da buzna la mine in sufragerie sa ia masa. Da, nu-mi plac haiduciile astea:)))

clio said...

pai vietuitoarele padurii n-au cum sa ia masa in sufrageria ta. In primul rand nu sunt pregatite logistic.....sa zicem ca si-ar incropi un cortulet din frunze, crengi si alte resturi gasite pe traseu, dar la posterul cu nudul o sa iasa scandal mare: de ce ar fi veverita mai sexoasa decat iepuroaica? Pe de alta parte, poti sa ma numesti geniu....fara sa te vad vreodata pe viu si doar calculand in minte, m-am prins ca ai suprafata desfasurata in jur de un metru jumate :), asa ca jeepanul in care ai dormit, a fost un fel de casa poporului pentru tine :))

Unknown said...

clar Lavinka...mai bine nu mai mere cu cortul , e prea scurta viata sa o strici cu ceva neplacut iar de acuzat nu poti fi acuzata caci ai avut 2 incercari....nu se poate si gata si eu te inteleg.

ketherius said...

Eu umblu cu gratarul dupa mine si in Canada; gratar, carbuni, tot tacamul - dar il asez langa fire pit, nu pe unde imi vine - si asa am amestecat ambele culturi :D

Lavinia said...

@Clio: am dormit chiar cu prietenul meu in jeep. El, neavand un metru juma, s-a trezit amortit tot. Dar nu ma putea lasa singura in parcare, nu?:))

@Stelica: draga, ce iti prieste concediul. Cred ca este prima data in viata ta cand ma intelegi fara sa mai dai din gura. Iti recomand calduros un concediu la 2 saptamani:)))

Lavinia said...

Dar de ce nu faci gratar direct pe fire pit? :)))

ketherius said...

Ca e prea inalt si ori nu ajunge caldura de la carbuni, ori trebuie sa pun de trei ori mai multi carbuni decat in gratarul meu. Cand folosesc lemne, fac pe fire pit.

evergreen said...

Haha. Nici eu nu-s adepta cortului. Am mers o data. La mare. Si mi-a ajuns. Cand am iesit dimineata din cort si-am vazut coada la baie, coada la chiuveta, am zis ca nu se poate. Mi-au spus impatimitii ca pe munte e alta senzatie. Mda, car cortul in carca pana sus pe creasta. Si pipi tot la boschet fac.

Lavinia said...

La munte mai e si frig noaptea. Sa imi fie si frig, sa fac si pipi la boschete, prea mult, zau asa:)