De fapt, habar nu am cum fac din rahat bici, pur și simplu fac și gata. Cu siguranță este o super putere de-a mea.
Dar să intrăm în
amănunte, ca să înţelegeţi mai bine. Cum a început totul? Nu am absolut nici cea mai vagă idee, se pare că deși fac asta de foarte mult timp, primele transformări alea rahatului în bici de către mine nu sunt consemnate și nu mi le mai amintesc nici măcar vag. S-au pierdut în negura istoriei mele personale. Dar pot spune cu precizie când am conștientizat că am această super putere și anume pe 4 noiembrie 2012.
De fapt, totul a început pe 1 noiembrie 2012 când am demarat pe blogul în
engleză un proiect deosebit de ambiţios, şi anume să ţin un jurnal. Nu orice fel de
jurnal, ci un jurnal zilnic! Proiect herculian, ce mai! Nu, nu exagerez, cine mă cunoaşte, ştie că eu când fac ceva
zilnic şi forţată, mor întâi încet și apoi din ce în ce mai repede, până când îmi vine ideea genială să abandonez chestiunea care mă omoară. Când m-am apucat de jurnal, am ştiut clar în ce mă bag, că doar nu-s tâmpită. Dar am zis că o să văd eu pe parcurs. Că tâmpită nu sunt, dar inconștientă, da. Și inconsecventă.
Pe langă factorul plictiseală care va omorî acest proiect din fragedă pruncie, mai e și chestia că nici nu am ce scrie, adică, de unsprezece luni încoace, mie nu mi se întâmplă nimic. Am un serviciu plictisitor, ies rar şi locuiesc în Craiova. Ce naiba să scriu într-un jurnal zilnic? Deci proiect de mare anvergură, după cum vă spuneam mai devreme.
Am scris trei zile cu mare spor, despre nimic. Mă miram și eu ce talent am la bătut câmpii. Dar în prima duminică de după începerea jurnalului, adică pe 4 noiembrie 2012, când am povestit eu cum am stat în pat toată ziua în vreo 700 de cuvinte mi-am
dat seama că da, frate, eu chiar fac din rahat bici. Nu e nici un talent la bătut câmpii, este pur și simplu super puterea de a face din rahat bici, înțelegeți?
Și cu gândul ăsta în minte, am luat-o eu la vale pe firul de păianjen al memoriei (ce mi-a mai plăcut cartea asta, mamă-mamă). Astfel, am privit
retrospectiv și mi-am dat seama că într-adevăr, la mine
orice flecuşteţ se metamorfozează în flecuștoi și nu orice fel de flecuștoi, ci unul de dimensiuni apocaliptice, cu aromă de asteroid fatal și sfârșit de lume.
Și vă dau și exemple, să nu ziceți că exagerez. Să o luăm cu istoria recentă. După o despărţire, acum ceva timp, în
loc să plâng și eu oleacă şi apoi să-mi desfăşor existenţa în continuare, că doar nu eram prima tipă abandonată (oricum l-am lăsat eu, dar mă rog) eu am plecat în lume să mă regăsesc. Puteam să plec o săptămână la Herculane, ca orice om, dar pentru că eu fac din rahat bici, și despărțirea mea este mai interesantă decât orice altă despărțire din univers, am plecat cinci luni la Toronto. Acolo m-am regăsit eu bine mersi doar că în loc să mă întorc acasă, la ale mele,
am mai stat juma de an, să îmi testez limitele și nu știu ce naiba am zis că mai fac eu pe acolo, chestiuni de substanță, de dezvoltare personală, să dai pe spate de cât de profundă pot să fiu și alta nu. De fapt, eu m-am tot regăsit pe la niște petreceri și am tot interacționat intercultural, în special cu băieți, dacă înțelegeți ce vreau să zic...Ideea e că toată aventura cu regăsirea/distracția/comunicarea interculturală a durat până la urmă un an de zile în total. Într-un final a trebuit să mă întorc totuși acasă, că vorba aia, pleci în lume,te regăsești dar te mai și întorci acasă până la urmă, nu?
Dar cum doamne iartă-mă, să vin de la Toronto direct la Craiova, dacă mi se întampla vreun şoc cultural? După o călătorie foarte complicată, de inițiere/regăsire nu te arunci din Toronto în Craiova, ca vaca în lucernă, o iei și tu încet, pe la Londra. Ceea ce am și făcut. Am oprit o săptămână la Londra , să mă obişnuiesc cu
aerul de Europa, cu fusul orar, cu pirandele etc. Câini n-aveau ăia pe acolo, să mă obișnuiesc și cu ei.
Acum, în paranteză fie spus, mi-e şi frică
să-mi mai fac gagic, că cine ştie ce mă mai apucă după o eventuală despărţire. Poate
îmi vine naiba să mă regăsesc în spaţiul cosmic. Mi-e și frică cu mine, sincer...
Și cum spuneam, m-am întors eu până
la urmă din Canada regăsită and stuff, doar că nu mi-a mai plăcut aici. Ce mai,
domne, un an la Toronto
şi gata, am devenit canadiancă. Zici că mi-am băgat spiritul canadian în venă. Zilnic. Drept
pentru care am făcut o depresie cu garnitură de insomnie care
m-a ţinut până prin octombrie, aşa. În loc să tratez depresia cu alcool şi
aventuri de-o noapte, ca orice femeie normală, eu am simţit că trebuie să mai
călătoresc puţin. Puţin, vorba vine, că în decembrie voi fi la a patra
călătorie în străinătate pe anul acesta, an de criză de altfel. Şi mai sunt şi
bugetară. Nu mă întrebați cum a fost posibil, financiar vorbind, că nu am un răspuns viabil, în sensul că habar n-am. Pur și simplu am făcut din rahat bici. Din nou.
Numai că aceste călătorii nu mi-au vindecat depresia (nici nu aveau
cum), aşa că m-am apucat să scriu o carte, în care să-mi vărs amarul și dilemele și angoasele și revelațiile. Care carte, probabil nu va ajunge
New York Times Best seller (eu o scriu în engleză totuşi, pentru orice
eventualitate) dar măcar îmi transform depresia în proză. Nu pentru că depresia mea ar fi mai
specială ca altora (nici măcar nu a fost aşa gravă) ci pentru că aşa sunt eu,
fac din rahat bici, după cum vă spuneam.
Ei, acum mă credeți că asta e super puterea mea? Cred că mi-o trec și în CV, pe bune...
33 comments:
:)))))))))))
Mah, talent ai, ce-i drept!
Si mai si pocneste? :D
Ca daca nu fac epoc la final, n-ai facut nici un rahat ...
Mersi:)Şi bun venit pe blogul meu:)
Îmi iese bici de-al bun de fiecare dată. Face tot ce trebuie să facă un bici and beyond:)
Merci, merci. o sa revin ca mi.a atras atentia articolul asta :D
"Am scris trei zile cu mare spor, despre nimic. Mă miram și eu ce talent am la bătut câmpii."
ma uit la tine si ma vad pe mine =)) uite noi doi o sa facem cariere frumoase in politica doar pentru ca avem darul sa vorbim ore intregi despre nimic... si stai domne ca nu e chiar simplu... si nimicul se imparte in nimic mic, mijlociu si nimic mare... si nimicul mic logic ca e mai putin important ca nimicul mare insa e greu sa faci diferenta intre nimicuri pentru ca nu ai cu ce le compara... cand spui nimic nu poti sa spui ceva... sau poti? defapt nimicul in sinea lui este ceva, nu? ca daca nimic ar fi nimic nu ar mai exista dar uite ca exista, e palpabil si se clasifica pe categorii... (ce semanam =)))
Amiralul, my brother from another mother:))))
Chestia cu jurnalele online mi se pare super interesanta. Eu n-as putea sa povestesc ce-am facut intr-o zi, pentru ca deobicei, cand vine seara, nu-mi dau seama unde dracu' s-a dus ziua.
Wow..4 calatorii externe in an de criza..Eu te-as invita la Gadea in emisiune sa le spui cum e posibil asa ceva :)
Foarte foarte tare :))
esti geniala :))
n-ai talent doar la facut din rahat bici, dar ai talent si la scris.. firul narativ e delicios, captivant, sincer.. imi place mult !
Eu, sincer, ti-as dori ca biciul... cartii chiar sa plesneasca. Nu trebuie neaparat sa fie un bestseller (de inscris in lista New York Times), merge si o cartulie buna pentru standurile Gaudeamus, Bookfest, etc...
Este interesant dar si foarte complicat. Este un exercitiu. In felul acesta ma oblig sa scriu zilnic si sa fac banalul cat de cat atragator. Sa vedem cat o sa ma tina:)
Mi s-au aliniat planetele:))) Ce sa zic? Am avut noroc. Am primit niste invitati fix cand erau promotii la niste companii low cost. Din dorinta de a cheltui cat mai putin am plecat cu bagaj de mana doar, deci tentatia de a face cumparaturi a murit din start. Cazarea fiind pe la prieteni, am mancat mai mult acasa si mai putin afara si uite asa, luna viitoare se implineste a patra calatorie:))) Nu intelegi ca eu fac din rahat bici???
Mersi frumos ca ai citit:)
Multumesc mult pentru urare. Urmatoarea carte o sa fie in romana. Asta e in engleza ca asa am gandit-o. Am si una in romana in minte...se dospeste acum. Si posturile de pe bloguri, unele imi vin in engleza, altele in romana. Se zice ca a vorbi doua limbi e ca si cum ai avea doua suflete. La mine cam asa e:)
Sa-nteleg ca esti un fel de Gog in varianta feminina? :))
ai grija pe cine biciuiesti! :D
Cat despre politica, dragilor, hai s-o punem de(pe)-un partid!
Habar n-am cine e Gog si mi-e lene sa caut pe google:)
Biciuiesc pe cine nu e cuminte:))In partidul vostru pe mine sa ma faceti casier, ca mai am de facut niste calatorii:)))
Bravo tie :)
vreau si eu in partid :)) macar sef daca patron nu se poate
N-ai auzit de mentalist? :))
Zic sa se numeasca simplu: PARTIDUL. The party :)
Buna treaba asta cu batutul campilor ... tre` sa ai talent ca sa faci din NIMIC - CEVA super tare... Bravo tie...:)
Mersi, Daniela, esti foarte draguta:)
n-ai mai scris si tu nimic? sa inteleg ca esti ocupata inca cu biciul :))
Nu m-am mai amuzat de multă vreme așa tare... mai că am un deja-vu. Dacă te ajută cu ceva, eu am apelat la metodele vechi de regăsire: zbânțuială acerba pe mesele din club și băute grave. Și ghici cu ce m-am ales după treaba asta: cu o nouă relație, făcută la beție.
Deci, mai bine ca tine, du-te și regăsește-te prin țări străine. Mi-e că dacă mă mai despart o dată și mă regăsesc în același stil, următoare relație mi-o fac la dezalcoolizare!
she's funny :)
Am fost foarte ocupata. Urmeaza:))
Ma bucur ca te-am amuzat, Adriana:)) Amirale, mersi de compliment:)
astept :)
Sincer, l-as face si eu , nu bici, super bici, dar mi-e sa nu ma plesnesc singur. Am avut si eu deceptii dar in momentele alea cred ca as fi plecat pe Luna. Dar m-am resemnat si mai cu un sprit, mai cu una-alta, m-am luat si am uitat. Mi-a trecut pofta de aer selenar...
La mine orice devine pretext sa ma mai plimb putin. Sunt obosita/plictisita/dezamagita/suparata sau, din contra, odihnita/bine dispusa/implinita/fercita? Pai in avion cu mine, atunci:))))
Post a Comment