Hai pa, octombrie 2012 şi fuck you very much!

Pentru toată lumea, s-a terminat luna octombrie. Pentru mine, s-a terminat cea mai naşpa lună, din cel mai naşpa an din viaţa mea, până în prezent. 

Anul ăsta mi-a mers prost, în mare. Nu intru în detalii acum, poate cu altă ocazie. Dar luna octombrie a fost cireaşa de pe tort. La un moment dat, părea chiar bomboana de pe colivă, pe bune, dădea toate semnele că-mi va fi fatală. 

Am povestit deja cât a durat să îmi ridic diploma de master de la facultate. Apropo de asta, eram într-o zi la secretariatul Facultăţii de Litere, cu treburi de serviciu şi îmi zice secretara şefă, toată numai zâmbet:

- Dar cum te cheamă pe tine?

- Lavinia Cutărescu.

- Ai fost studentă la noi, nu? Că îmi eşti foaaaarteee cunoscută!

- Da, am fost studentă la Litere, dar cred că mai degrabă vă sunt cunoscută pentru că m-am tot plimbat pe aici vreo lună şi ceva, ca să îmi ridic o diplomă.

- Vaaaaaiiii, dar de ce a durat atâtata????

Vaaaaaaaaiii, dar eu de unde să ştiu, doamne iartă-mă, de ce a durat atâta????  Poate a durat atât de mult, că îmi tot spuneaţi tu sau colegele tale să vin mâine??? Nu ştiu, zic şi eu...Evident că nu am intrat în detalii. Am zâmbit, dând din umeri neştiutoare şi m-am gândit că poate s-ar fi mişcat mai cu talent acele secretare, dacă aş fi spus unde lucrez. Recunosc că mi-a trecut prin cap, dar mi-a fost aiurea să încerc să deschid porţile birocraţiei cu numele instituţiei la care sunt angajată pe un post total lipsit de importanţă. În fine, fuse şi se duse...

Tot în această lună neagră a vieţii mele, am terminat un credit, o chestie minunată, de altfel, în viaţa unui om în general şi a unui român bugetar, în special, dar pe care nici n-am apucat s-o savurez, din pricina altor probleme. Deci, am mers la bancă să îmi închei socotelile cu oamenii ăia. Fac eu vreo douăzeci de minute, aşa, până la bancă, spun eu ce vreau şi mă ia un domn în primire:

- Completaţi formularele astea, zice el şi îmi dă două hârtii.

Eu, cuminte, completez cu litere mari de tipar, urâte şi strâmbe (nu prea mai ştiu să scriu, de când cu calculatoarele astea, am probleme mari!) şi îi dau foile. Se uită peste ele şi îmi zice:

- E ok, veniţi mâine, să închidem contul.

- Păi nu se poate închide azi, dacă tot sunt aici?

- Nu. Azi aţi completat cererea de închidere a contului, mâine se închide contul. Aşa este procedura.

Aha. Deci contul ăsta se închide cu fast, cu audienţă, nu aşa, oricum, din taste, cum s-a şi deschis. Asta este, zic pa şi plec.

A doua zi fac pe dracu în patru şi mă plimb iar douăzeci de minute până la banca cu pricina. Intru, întreb de domnul de ieri, cică e prin bancă. Şed eu cuminte pe un scaun, trec cinci minute, trec zece, ce naiba face domnul ăsta prin bancă de nu mai vine? Întreb dacă nu mă poate ajuta altcineva. Ba daaaaa, zice alt domn. Păi şi acuma spui????? mă zrobşesc eu la el în gândul meu.

Recapitulez cu el ce doresc, ce am făcut până acum, el apasă taste, se uită contemplativ la monitor şi zice:

- E închis contul.

Uite mă, ca s-a închis şi în absenţa mea! Ce tare! Ok, dar de ce m-au mai chemat? vorbesc eu cu mine, în gândul meu.

- Trebuie să vă mai dăm o hârtie care zice că nu aveţi datorii la banca noastră. 
- Aha, păi dați-mi-o, atunci...

Atunci apare şi domnul de ieri. Care zice:

- Nu putem să vă dăm hârtia azi, că nu este directorul să semneze. Puteţi să treceţi mâine?

- Nu. Nu pot trece mâine, zic eu, deja dând pe dinafară de draci. Mi-aţi spus să trec azi, am trecut, acum vă rog să-mi daţi ce trebuie să-mi daţi, ca să nu vă mai reţin. Sau îmi puteţi trimite prin poştă.

- Nu este obligaţia noastră să vă trimitem prin poştă. Cineva din familia dumneavoastră nu poate trece mâine?

Dar chiar aşa. N-ar putea să vină soră-mea de la Londra să ridice hârtia? Sau bunică-mea de la cimitir? Sau bunică-mea ailaltă, de la ălălalt cimitir? Şi mai am şi cinci bunici, aferenţi celor două bunice, că una a îngropat doi bărbaţi şi una trei bărbaţi. Deci, şi ei sunt tot la nişte cimitire. Să îi chem? Că tot vine Halloween-ul, zic.

- Nu, toată familia mea este ocupată mâine. Dar eu sunt aici azi, chemată de dumneavoastră şi nu plec fară acel document. Bănuiesc că există cineva cu drept de semnătură, pentru aceste momente în care lipseşte directorul.

Da. Exista. Dar în alt birou şi cred că le era lene să se mişte. Şi cred că le era lene să facă şi hârtia aia. Că a durat ceva. Vreo juma de oră. Atât am aşteptat. Deși cred că m-au lăsat să aştept intenţionat, că am îndrăznit să ţin piept nesimţirii şi lipsei de respect pe care o au faţă de timpul clienţilor lor. 

Am făcut un efort de memorie şi mi-am amintit cum am luat acel credit,  acum şase ani. M-am dus la ei la bancă să văd ce produse au şi a doua zi au venit la mine la serviciu, cu cererea de credit. M-au ajutat s-o completez, au plecat înapoi la bancă şi peste două ore m-au sunat să mă anunţe că pot să merg să ridic banii. Deci, a durat mai puţin să îmi aprobe şi să îmi dea un credit, decât să închid contul, după ce achitasem ultima rată. 

Cam atât cu banca. Alte chestii care mi s-au întâmplat în luna octombrie: într-o dimineață m-am trezit cu dureri de coloană atroce şi complet imobilizată, când mi-a trecut durerea de coloană am căzut ca bleaga şi am făcut entorsă (mi-am petrecut juma de zi pe la urgenţă, alături de un puşcăriaş încătuşat, bătut bine, (probabil de colegii de celulă) şi păzit de mascaţi, dar m-au plimbat cu căruciorul cu rotile, which was cool şi doctorul arăta bine, which was hot, (oricum cred că l-am pierdut când i-am spus că am căzut...cum ai căzut? în timp ce mergeam...purtai tocuri??? aaa nu, nu purtam tocuri), apoi, câteva zile mai târziu, o colegă a dat să intre într-un birou când eu tocmai ieşeam, şi eu ţineam o cană cu apă fierbinte în mână, ea a dat cu uşa în cană şi apa s-a vărsat pe mâna mea, evident; câteva zile mai târziu am răcit şi m-a durut gâtul răăăuuuu, mi-a mai întârziat și menstruaţia (şi soră-mii la Londra, la fel, că noi avem ovarele aliniate cosmic or something), bineînțeles că m-a apucat şi o durere de măsea (măsea care nici măcar nu e cariată, dar whatever...), în altă zi un coleg a intrat în birou când eu ieşeam şi deci mi-am luat şi o uşă în cap, că la cap nu mă lovisem tot anul...

Şi ieri, când am fost să îmi fac radiografie la coloană, am avut următorul dialog suprarealist cu medicul/asistentul radiolog (dacă ştie cineva cum pot să deosebesc între ei medicii, asistenţii şi brancardierii, vă rog să mă luminaţi şi pe mine, că mi-ar fi de mare folos când plec la agăţat prin spitale):

- Nu pot să vă fac radiografie completă, zice medicul/asistentul.

- De ce? Văd că pe trimitere scrie RX COLOANA VERTEBRALA COMPLETA? întreb eu.

- Trebuie să scrie RX COLOANA VERTEBRALA COMPLETA plus cervicală, ca să fie completă.

Deci, WTF????

Ei, cam asa fu octombrie 2012, pentru mine. Mi s-au întâmplat şi nişte chestii mişto, dar pălesc în comparaţie cu şirul acesta de evenimente nefaste. Nici măcar nu am zis că era să fiu muşcată de câini de câteva ori, astea oricum sunt nimicuri ce fac parte din cotidianul vieţii în România, până la urmă...