Pages

Wednesday, March 13, 2013

Eu şi disciplina germană

Eu pe lumea asta am o singură regulă și anume, că nu am nici o regulă. Drept pentru care experiența mea berlineză a fost deosebită, în viața vieților mele n-am trăit după atâtea reguli.

Să vă explic. Prietena mea nemțoaică e super mișto dar este atât de organizată că efectiv obosesc fizic când sunt în preajma ei. În primul rând, are cel puțin un miliard de agende: una pentru numere de telefon, una în care își notează cheltuielile zilnice, una în care își notează ce are de facut la serviciu, una în care își notează ce are de făcut în timpul liber, una în care își notează ce-a făcut în fiecare zi și cu cine și aici pune și dovada întâlnirii, ca de exemplu un bilet la film. Etc etc. Primul meu gând când am văzut multitudinea de caiete a fost: "mamă, ce curățenie i-aș face!"

Când am decis s-o vizitez, am știut în ce mă bag. Așa că nu mi-am făcut nici un plan. Știam că îmi va planifica ea șederea, deci de ce să mă mai agit? Dar nu știam că o ședere se poate planifica într-un asemenea hal, sfinte Sisoie!

De exemplu, în fiecare seară, aveam următorul dialog:
Nemțoaica: Mâine micul dejun este la 10. O să te trezesc la 9, că tu stai mult în baie.
Românca: Hai 9:30 că nu mă spăl pe păr. Te rooooog!

Dacă aveam vreun invitat la micul dejun, eram trezită și mai devreme, să fiu gata cu un sfert de oră înainte de sosirea musafirului, pentru orice eventualitate. Într-o zi, o musafiră a întârziat 3 minute și am început micul dejun fără ea, că a fost inacceptabilă întârzierea.

De ziua mea, programul a fost foarte obositor: mic dejun cu fetele, apoi s-a jucat cărți, apoi s-au făcut cumpărături pentru cina de revelion, apoi s-a mâncat tort, apoi s-a făcut cina de revelion etc, totul planificat pe segmente orare foarte clare, de la care nu ne-am abătut nici un minut. La un moment dat mă plictisisem rău și aveam chef să stau pur și simplu în pat așa că am cerut voie să mă întind o oră. Mi-a dat voie o jumătate de oră. Nu s-a putut mai mult, of!

Într-o seară am ieșit de la teatru și ne-am plimbat pe o stradă care mi s-a părut drăguță. Zic:
-Ce frumos e pe aici! Putem să venim într-o zi pe lumină?
-Nu, că nu avem când. Fiecare zi are programul ei, a zis nemțoaica.

Aha. Nu ne-am abătut de la program. Nu m-am putut plimba singură. I-am spus că am chef să umblu pe străzi singură, fără hartă, pe unde oi vedea cu ochii. Îmi zice:
- Pe unde?
- Păi pe unde văd cu ochii.
- Cât timp?
- Până mă plictisesc.

Nein, nu s-a putut. A crezut că glumesc. Cum să umblii brambura așa, fără scop, fără orar, fără hartă?  Aveam senzația că și pentru poze am timpul calculat.

Seara, în timp ce ne întorceam acasă, mă anunța:
- Acum ne întoarcem, bem un pahar de vin, mai vorbim o juma de oră și mergem la culcare.

Prima dată am crezut că e așa, o figură de stil. Dar am simțit priviri dezaprobatoare când mi-am turnat al doilea pahar de vin. Și după jumă de oră s-a ridicat, m-a întrebat dacă mai am nevoie de ceva și m-a anunțat că merge la culcare. Când mi-am cumpărat un bax de bere m-a întrebat ce fac cu el:
-Să beau seara, când vorbim o juma de oră, zic.
-Păi seara bem vin, zice.
-Nu-mi place vinul ăla. Parcă e sirop.

Șoc și groază, vă dați seama. Dădusem rutina următoarelor seri peste cap.

Pare exasperant, dar a fost amuzant. Așa e ea. Adică, să ne înțelegem, ea își planifică nunta deja, deși nu are prieten. Am intrebat-o cum dracu, că e ordinea greșită. Cică nu e. Îi trebuie doi ani să își planifice nunta visurilor ei. Vrea să se mărite la un an după ce-l cunoaște pe alesul, și pe ales îl va cunoaște anul acesta. E planificat deja.

Și încă o chestie. Am insinuat că aș vrea să beau o bere cu dansatorul acela frumos, de care v-am spus. A sărit ca arsă, că nu, nu se poate, că e periculos, că poate ne îndrăgostim și locuim în țări diferite și o să suferim. Pentru că ASTA era problema! Nu că poate m-ar fi refuzat dansatorul, că deh, e și el dansator sexos și oarecum faimos și nici că poate, să zicem, prin absurd, că ieșeam eu cu dansatorul, și na, poate nu ne plăcea unul de altul, așa, pur și simplu...Acestea nu au fost variante viabile. O iubire imposibilă sună mai bine, nu?

Pe 1 ianuarie m-am revoltat. Nu m-am ridicat din pat. Că așa am eu nevoie de o zi pe săptămănă, să zac în pat ca o lepră, să nu fac nimic. S-a învârtit pe lângă mine, s-a sucit:
Nemțoaica: Tu chiar stai în pat toată ziua?
Românca: Da
Nemțoaica: Hmmm. Și ce faci?
Românca: Păi mă uit la un serial, mai adorm, mă trezesc, iar mă uit și tot așa.
Nemțoaica: Nu vrei să vii în bucătărie? Că și eu mă uit la un serial.
Românca: Cum te uiți la serial în bucătărie?
Nemțoaica: Păi stau la masă. Nu ațipesc dacă stau la masă.
Românca: Dar eu vreau să ațipesc! Cum să mă uit la un serial stând pe scaun? E împotriva firii.
Nemțoaica: Dacă ațipești, pierzi din el.
Românca: Lasă că dau rewind când mă trezesc.

A fost o experiență culturală. Din experiența asta. am învățat cel mai mult că trebuie să îmi fie foarte drag de mine, pentru că sunt așa flu flu. Nu sunt așa că vreau eu, sunt așa de la natură, dar, făcând o comparație între mine și prietena mea, mi-am dat seama că cei flu flu sunt mai avantajați. Când nu te încorsetează TREBUIE, este mai mult loc pentru VREAU, AM CHEF, POATE, NU ȘTIU, SĂ VEDEM. E frumos de tot să nu faci doar ce trebuie. Părerea mea de balcanică.



18 comments:

coolnewz said...

neeee ... daca vrei sa insinuezi un conflict intercultural, nu te sustin! :) Cind eram in Elvetia, cel mai dezordonat coleg al meu, cel care venea intotdeauna cel mai tirziu, care uita tot, pe al carui birou explodase intotdeauna o bomba, era un neamt!
La fata locului fiind ... mda ... e drept ca una peste alta e ceva mai multa ordine ca la noi, dar fix atit cit sa nu muncesti in van.

mihaela said...

mi-aduc aminte cum era sa mor eu de deshidratare in Germania ca ajungeam tot timpul in orase dupa ora 18, deci magazinele inchise si omul poate sa bea la urma urmelor numai o cantitate de bere, respectiv ce prinzi pana la 10 cand se inchide si terasa :P

Gigi Kant said...

1) „Dar nu știam că o ședere se poate planifica într-un asemenea hal, sfinte sisoie!“. Înţeleg să nu scrii cuvinte precum „dumnezeu“ şi „sfânt“ cu literă mare, dar acuma – sfinte Sisoe! – să le pui chiar şi numele proprii cu literă mică?
2) Problema reală pe care prietena ta nemţoaică ar fi trebuit s-o vadă ca stând în calea unei beri băute de tine cu dansatorul frumos nu e printre cele pe care le enumeri. E asta: dacă dansatorul n-are program de ieşit la bere cu admiratoarele?

Lavinia said...

Am avut un gagic neamt once upon a time si daca nu ar fi avut frigiderul plin de carnati, n-as fi zis. Dar prietena asta a mea e nemtoaica din aia ca la carte. Zici ca-i facuta la comanda. Aproape toate stereotipurile i se potrivesc. Dar o draguta, anyway. Ich liebe pe ea:)))

Lavinia said...

Am observat si eu aceasta anomalie. Nici fantani n-au, ca la Roma. Ce oameni, vere!:))

Lavinia said...

1. Ups, sisoie fu by mistake. Corectai, gata, sa traiti:)))
2. Hmmm, uite ca la asta nu m-am gandit:)) E clar, my self esteem is really really high :))))))

bucuros said...

apoi prea de tot e asta.
nu as vrea sa cunosc oameni de genul, pur si simplu imi transmit starea lor incordata de la o vreme si mie.. si astea e trist.

cotos said...

Eu mi-as dori sa fiu mai ordonat si diciplinat, mi-as dori ca tara asta sa fie la fel de disciplinata ca Germania. Poate am duce-o si noi mai bine...

Adriana said...

Nu mi te imaginez in acea postura... :))

Lavinia said...

Eu incerc sa iau ce-i bun de la oameni si sa tolerez ce nu-mi convine pentru ca am aceleasi asteptari de la cei din jur. Sunt departe de a fi perfecta, iti dai seama:)))) Ai dreptate cu starea de incordare pe care o au oamenii organizati. Ma agit si eu toata pe langa ea, ce-i drept.

Lavinia said...

La nivel de tara, da ai dreptate. Parca si la nivel individual simt si eu cateodata nevoia sa fiu mai organizata. Dar dupa ce stau de taina putin cu nemtoaica asta, jur ca-mi trece pofta de organizare. Sunt atatea lucruri pe care nu le face pentru ca nu-s planificate! E o vorba...viata e chestia aia care intampla in timp ce tu faci planuri. Eu pot sa am si mama planului, daca mi se pare ca o chestie nou aparuta e mai interesanta, l+am lasat naiba de plan si actionez spontan:)))

Lavinia said...

Eu in viata vreau sa fac de toate:)))) De buna voie nu o sa duc o astfel de viata vreodata, e clar. Dar din cand in cand, pot s-o mai las pe ea sa preia controlul. Oricum ne vedem rar, de ce sa nu-i fac pe plac? Mi-e tare draga:)

Cuvânta said...

Mi s-a zburlit părul când am citit. Am o mare problemă cu oamenii care îmi planifică timpul, viața personală și se bagă în toate amănuntele vieții mele personale. Aceste persoane sunt dominatoare și de obicei nu au viață personală, așa că sfârșesc prin a înrobi viața altora.
Eu cred că mai degrabă ai avea șanse să ieși la o bere cu dansatorul tău, decât are ea șanse de măritiș. Asta dacă tu chiar îți dorești asta, bineînțeles.
Oamenii care văd limite peste tot îi îngrădesc pe visători asemenea unui colecționar de fluturi...

Lavinia said...

Eu ii accept pe oameni asa cum sunt si incerc sa le vad partile bune, partile care imi plac mie, bineinteles atata timp cat nu ma deranjeaza foarte tare partile pe care le consider eu rele (daca le consider eu rele, nu inseamna ca si sunt, e doar o chestiune de perspectiva). Sunt prietena cu ea de ceva timp si mereu am incercat sa ne intalnim la jumatatea drumului si sa ne adaptam una celeilalte, in timp ce ne bucuram una de cealalta:) Imi plac oamenii care sunt diferiti de mine, datorita lor devin din ce in ce mai toleranta si mai deschisa si imi place mult asta.

vienela said...

As fi avut nevoie de toata forta mea si de un motiv extrem de puternic pentru a putea respecta regulile prietenei tale. Chiar si asa, tot mi-ar fi fost greu sa rezist eroic pana la final. :))
La mine nu exista nimic o regula, in afara de cea a bunului plac. :))

Laurentiu said...

Eu sunt modest, nu-mi doresc nicio schimbare de la mine. In schimb, mi-as dori sa avem o cultura ca a nemtilor, o atentie sporita pentru cei din jur si o gandire mai flexibila.

Lavinia said...

Cand sunt in vizita in casa altcuiva sau chiar si intr-o alta tara, incerc sa ma adaptez la circumstante. Nu toata lumea e flexibila si toleranta, dar eu sunt asa ca pentru mine nu este un efort foarte mare. In plus, mi se pare si o dovada de respect, sa nu incerc sa duc eu regulile mele proprii si personale in alte case si in alte tari. In ce o priveste pe prietena mea, o cunosc suficient de bine si m-am obisnuit cu ea. Asa cum eu nu am nicio regula, ea are reguli pentru orice. Eu innebunesc daca viata mea devine rutina, ea se impacienteaza daca nu stie ce urmeaza. Firi diferite. Ideea e sa ne intalnim la juma de drum sau, daca e prea complicat pentru ea, pentru perioade determinate pot sa-i fac eu pe plac.

Lavinia said...

Cultura nemtilor, cam scoate flexibilitatea din schema.