Eu locuiesc
într-o urbe în care toată lumea se ştie cu toată lumea, măcar din vedere. Şi
chiar dacă nu ştiu pe careva, mai mult ca sigur cel puţin un sfert dintre
cunoştinţele noastre sunt comune. Nu am cum să ies din casă şi să nu dau peste
vreun cunoscut. Nu contează că ies la mine în cartier, în centru, în parc sau
în mall. Că mai nou, avem şi noi mall. Deci, ce vroiam să zic, e că lumea e
mică la mine la Craiova. Dar
viaţa m-a învăţat că nu numai la
Craiova e lumea mică. Ci şi în locuri mai mari.
De exemplu,
într-o vară am plecat la plajă în Grecia cu iubitul aferent epocii respective. Mai precis, am plecat la plajă la Halkidiki.
Într-una dintre zile am zis să mergem la plimbare prin Salonic. Eu, la Salonic , atunci, ca şi
acum, cunoşteam două persoane: pe un fost iubit din vechile mele tinereţi şi pe
patronul unei agenţii de turism, parteneră cu agenţia de turism din Craiova la
care am fost eu angajată la un moment dat, patron pe care îl văzusem fix de
două ori în viaţa mea.
Eu, vă daţi
seama, cu inima cât un purice să nu dau nas în nas cu ex-ul grec. Că nu puteam să-l
justific, nu-i spusesem de el prietenului meu. Din mai multe motive, printre
care şi că nu mi se părea relevant. Oricum, care ar fi fost şansele să ne
întâlnim, în ditamai oraşul, nu? Ei, şi cum ne plimbam noi aşa, romantic, ca
doi porumbei ce eram, dăm nas în nas cu…grecul patron de agenţie. Ne-am
oprit, ne-am amuzat că uite ce mică e lumea, s-a cam bosumflat că nu am
cumpărat cazare de la el, dar deh, dacă alţii mi-au dat mai ieftin, ce să fac? În fine…restul plimbării am fost şi mai crispată…Dacă m-am întâlnit cu unul dintre cunoscuţi, de ce nu m-aş întâlni şi cu celălalt, nu? Dar totuşi, care sunt şansele
să cunoşti doar doi oameni într-un oraş mare şi într-o zi să te întâlneşti cu
ambii, întâmplător? Aproape nule, se pare. Că nu m-am întâlnit şi cu ex-ul, până la urmă.
Şi apoi
Facebook-ul! Deşi nu folosesc numele real, nu ştiu cum naiba mă tot găsesc
oameni despre care am şi uitat că există. În fine, nu-i bai, că oricum am numai
prostii pe Facebook.
Dar să vedeţi ce
mi s-a întâmplat într-o zi. Primesc un mesaj pe fanpage-ul blogului în engleză.
Ceva gen hi, eu sunt cutărescu din Filipine, ştii că ne trimiteam noi scrisori
acum 12-14 ani. Şi am stat, şi m-am gândit…Şi da, avea dreptate omu’. Se pare
că după ce noi doi ne-am cunoscut romantic pe Mirc, am început să corespondăm
îndeosebi pe email. Dar ne mai trimiteam şi scrisori în care ne povesteam nu
ştiu ce dracu şi poze (doamne, ce poze i-oi fi trimis???) şi petale de
trandafir (el mie, că mie de mică nu mi-au plăcut excesele astea de romantism).
Ba chiar am găsit şi scrisorile şi mă bucur că le-am păstrat că s-ar putea să
devină relicve istorice, la cum evoluează tehnologia.
Şi revenind în
zilele noastre, am schimbat nişte vorbe pe chat cu filipinezul. În primul rând
mă interesa cum a ajuns el la Lavinia
Writing Corner! Şi mi-a mărturisit băiatul, devenit între
timp bărbat însurat şi cu copil, cum s-a gândit el la mine toată vieţişoara
lui, cum a ţinut el poza cu mine în portofel până când s-a însurat (poză pe
care o laminase, să nu se deterioreze), şi cum m-a căutat el pe google fără
încetare, de când s-a inventat google şi până când m-a găsit, în sfârşit. Acum,
ce să zic? E şi ăsta un scop în viaţă. S-o cauţi pe Lavinia din Craiova pe net,
chiar dacă tu eşti de fel din Filipine. E din ce în ce mai clar că stârnesc
pasiuni eterne la nivel mondial.
Pe lângă faptul
că mi s-a părut uşor sărit de pe fix omul, în sensul că se trezea noaptea din
somn să vorbească cu mine pe FB deşi nu prea aveam ce să ne spunem, mi s-a mai
părut şi aşa, cum să zic, uşor meltean, după vorbă şi după portul din pozele de pe FB. Melteni am destui în jurul meu, sincer nu le duc
lipsa, aşa că am zis că un meltean virtual din Filipine e chiar inutil în viaţa
mea. Şi drept urmare, i-am cam dat cu flit. Doar că omul e insistent. Nu se
lasă. Îmi scrie mesaje zilnic iar sâmbătă m-a sunat pe Viber. Habar n-am când
i-am dat numărul meu, probabil în entuziasmul regăsirii n-am ştiut ce fac. Am
răspuns, că n-am ştiut că e el. Şi printre nişte cotcodacuri şi alte sunete specifice păsăretului de curte (cred că mă suna din coteţul găinilor, să nu-l
prindă nevasta) mi-a spus emoţionat că e EL. La care eu i-am zis că am treabă
şi că nu pot să vorbesc. A înţeles omul, a închis şi mi-a mai trimis un
triliard de mesaje pe FB. A, în caz că vă întrebaţi de ce are coteţ de păsări,
să ştiţi că îi plac luptele cu cocoşi. Oribil.
Asta fu cu
Salonic şi cu Facebook. Mâine vă spun cum nu-mi mai ajungea Toronto
după două luni de stat în el. Pupici! :)
18 comments:
:)) Mi-ai adus aminte de o domnisoara din Filipine cu care conversam si eu prin 2004 :)) Sau asa cred ca era domnisoara...Mai stii.
mie partea cu cotetul nu mi-a placut! ca si eu vreau sa-mi iau asa jucarie! :D
desi nu-mi plac luptele de cocosi, ci doar ouale de gaina. home-made
Tot pe Mirc? Sau pe canale mai moderne? :)))
Pentru oua mi-as lua si eu. Dar cu luptele nu sunt de acord. Bietele animale:(
Si eu am scris in trecut pe tama asta. Este FOARTE mica lumea asta mare :)
O sa caut articolul. Sunt curioasa:)
Poftiti domnisoara Lavinia:
http://ianculescuhimself.ro/j-o-i/ce-mica-este-lumea
Era pe Mess, atunci era la inceput. Intrai pe tot felul de chaturi dubioase :)) Ce vremuri.
Dragut si prompt, ca intotdeauna:)))
Cu cati cretini si dubiosi om fi vorbit noi la viata noastra:)))
dar cu borsul esti de acord?
Mi-am adus aminte de perioada mea de 'glorie' cand agatam fete mai mari pe mirc :))
Da, sunt de acord cu mancarea in general:)))
Of doamne, cu cati minori oi fi vorbit eu pe mirc, nu imi mai aduce aminte:)))
Eiiii... eu conversam cu indieni :)) acum vreo 6-7 ani \:)))
Da. Ce vremuri! :)))
Se pare ca filipinezii au suflete mari si multa iubire de daruit romanilor. Pusese si pe baiatul meu ochii o fata din Filipine, cu care schimba armuri in Conquer. Ne bombarda cu mesaje in fiecare zi, iar noi il luam peste picior pe bietul copil, ca ne aduce acasa fete cu ochi alungiti. :)) Sa cauti la mine "Delicatesa preferata de Cati". :))
Frumoase filipinezele, parca sunt papusi:)) Are gusturi bune fiul tau:))
Post a Comment