Am început luna august cu o vacanță la Milano, că după atâta stres cu strămutatul de la Craiova la Londra, am considerat că am și eu nevoie de o pauză binemeritată și dacă nu sunteți de acord, nu mă interesează părerea voastră.
La Milano, în mare, am continuat povestea de amore începută mai mult amuzant decât romantic, pe o plajă în Grecia. Dar în principiu am făcut ce îmi place mie cel mai mult, adică am mâncat bine de tot și culmea, am slăbit două kilograme deși am plecat de acasă pregătită moral să mă îngraș oleacă, având în vedere că italianul cu pricina gătește și bine și zilnic și că la el totul e de mangiare, și plimbările și drumețiile și întâlnirile de afaceri. Absolut tot ce face este un pretext să mai mănânce și el ceva. Și înainte să mănânce sau în timp ce gătește, ia o gustare, că doar n-o să mănânce așa, pe stomacul gol. Și gustarea e însoțită de un pahar cu vin, ca să aibă poftă de mâncare.
Eu am fost mai mult pe post de asistentă în bucătărie, îi dădeam sarea, piperul, uleiul și cam atât. Recunosc că m-a intimidat din punct de vedere culinar, deși eu chiar știu să gătesc. Doar că eu gătesc ca să am ce mânca, pe când el gătește cu suflet și cu amore. Asta a zis el, nu eu. Eu am dat din cap că da, așa e, că nu aveam chef să stârnesc vreo dispută și să rămân nemâncată. Cu această ocazie am aflat că risotto e o artă. Chiar zilele astea am confruntat un cetățean italian pe această temă și mi-a confirmat, ușor iritat că am spus asta pe un ton ironic. Cu pilaful nu e de joacă în Italia, deci.
Italianul meu a vrut să mă introducă și pe mine în tainele acestei arte și m-a trecut la cratiță. El îmi explica și eu executam. Am asudat de m-a luat mama dracu', pentru că în săvârșirea actului artistic care este pilaful de orez, nu trebuie să te oprești din mestecat. Sempre mescolare, sempre mescolare, că am făcut scurtă la mână. Dar a meritat, că acum probabil am intrat în breasla lor de făcători de pilaf. Sau poate că nu. Poate că trebuie ceremonie de inițiere. Mama mă-sii, vă țin la curent cu treaba asta. Și nici nu sunt sigură că risotto e the same shit cu pilaf. Și mi-e lene să caut pe google. Și nu am întrebat, pentru că nu știu cum să exprim pilaful în italiana mea precară. Oricum mi se pare puțin important, chiar irelevant.
Fiecare călătorie ar trebui să fie o călătorie de inițiere, o căutare de sine, o cale spre autocunoaștere. Eu, una, cu fiecare zi petrecută brambura prin lume, descpăr noi și inedite aspecte ale personalității mele. Astfel, la Milano, am aflat cu stupoare că nu-s în stare să fac patul. Dimineața vreau să zic. Seara spre noapte așa, n-am avut plângeri. Dar dimineața a fost dezastru. Cică la italian că facerea patului e esențială și nu se părăsește dormitorul până nu e patul făcut. Dar făcut la dungă, nu tras cuvertura peste cearșafuri, cum fac eu. Cafeaua în pat și lenevitul până la prânz în patul în care dormi noaptea ies din discuție. Pentru asta există canapea. Pe canapea se lenevește și în pat se doarme, ca să fie clar. Nu i-am mai spus că eu în pat le fac pe toate, de la mâncat până la nani nani și altele, că patul e piesa mea de mobilier preferată și indispensabilă, vede el când vine pe la mine.
Și uite așa, ajunsei eu, femeie de casă de altfel (că mă consider destul de gospodină), la venerabila vârstă de 32 de ani, să mă învețe un bărbat cum să fac patul. În vecii vecilor nu m-aș fi gândit că, întoarsă de la Milano, aș putea răspunde la întrebarea "și, ce ai făcut la Milano?" cu "am învățat să fac patul". De aia zic eu că viața se întâmplă de cele mai multe ori fără mine. Acum mă credeți, da?
Dar să revin la lecție, care s-a desfășurat oarecum în contradictoriu. Adică, el îmi explica regulile (da, sunt reguli!) foarte serios, de parcă depindea viața noastră de asta, iar eu îl ironizam, în hohote de râs. La sfârșit, când patul arăta ca un pat de hotel și italianul arăta mai satisfăcut decât după masă, ca să nu zic altceva, m-am prefăcut că mă arunc în pat.. Mamăăăă, ce s-a speriat, hahahaha și mie ce mi-a plăcut, hahahahaha.
A doua zi, totuși, m-am gândit să-l surprind plăcut și să fac patul singură. Și bine. Băi, și dacă n-am muncit. Am muncit la patul ăla mai mult ca la risotto. N-aveam net, că aș fi căutat pe youtube un tutorial de făcut patul, zău, eram disperată. Până la urmă a ieșit foarte bine, după părerea mea. El a zis că "promit" și că am șanse mari să îl fac "binișor" până la sfârșitul sejurului. Sau măcar în viitorul apropiat.
A, am uitat să vă spun. La sosire, nu chiar la aeroport, dar foarte curând după ce am ajuns acasă, am primit două tricouri, unul de mangiare și unul de dormire. Am greșit și într-o dimineață am mâncat un iaurt îmbrăcată în tricoul de dormire. Problemă mare. Pentru că m-a apostrofat, am început să port un tricou pe mine și pe celălalt pe lângă mine și am ținut-o tot într-un striptease. Înainte să deschid frigiderul schimbam tricoul, după ce închideam frigiderul, schimbam tricoul. Înainte să mănânc un biscuite, îmi luam tricoul de mangiare, când terminam îl luam pe cel de dormire. Și tot așa, l-am disperat pe bietul italian, că a capitulat și m-a lăsat în boii mei și în ce tricou aveam eu chef. Se pare că striptease ironic nu i-a mai făcut nimeni, până la mine.
Revenind la lucruri serioase, probabil v-ați dat seama că eu pe lângă faptul că sunt oarecum gospodină, sunt și ușor intelectuală. Așa că trebuie să mă laud, nu am încotro, cu faptul că am învățat atâta italiană că am fost în stare să citesc și-o carte. O carte subțirică ce-i drept și destul de nașpa ca subiect, dar na, a fost în italiană. Cred că a fost cea mai mare realizare a mea pe anul în curs. Eu aveam în plan să învăț franceză dar vă mai zisei acum vreo două paragrafe, viața mea se întămplă fără mine de cele mai multe ori, așa că...asta e. Franceza rămâne pe listă.
Milano nu mi-a plăcut. Poate pentru că l-am vizitat după Roma, care e absolut superbă la orice colț de stradă. Mi-a plăcut Domul și cam atât. Am urcat și cele aproximativ 160 de trepte până pe acoperiș și am privit Milano de sus. Tot n-am fost mișcată. În biserică am încercat să intru de două ori. Prima data cică aveam fustă mini. Peste câteva ore a descoperit italianul că dacă îmi trage rochia mai jos, ajunge până la genunchi. Am incercat iar, dar, culmea indecenței, mi se vedeau brațele. Eu zic că e o conspirație venită de sus, de la Vatican. Am interdicție în bisericile italiene pentru că n-am fost cuminte și m-am luat de papa. Așa-mi trebuie, să-mi fie rușine!
Noi vroiam în biserică mai mult ca să ne răcorim. Poate el vroia să se roage și să învăț să fac eu patul, dar eu clar doar atât doream: să scap un pic de cele 45 de grade și de ce nu, să mă holbez la arhitectură, că așa, din punct de vedere al designului îmi plac mult bisericile vechi.
Dar nu fu să fie așa că italianul, om descurcăreț, a găsit o altă metodă să se răcoreacă, reușind în același timp să îmbine utilul cu plăcutul. Mai precis, intram să ne răcorim în magazinele de lenjerie intimă. Aer condiționat și cele mai multe fete pe metru pătrat. Toți bărbații stăteau stingheri în magazinele alea, așteptându-și consoarta prin vreun colț, copleșiți de atâția chiloți, numai al meu intra falnic și mergea drept la articolele penru femei, studiind îndeaproape cupe și dantele, de ziceai că vrea să-și cumpere. Pentru că nici eu nu-s pe creanga mea, mă duceam fix la articole pentru masculi și alegeam cei mai ridicoli chiloți și strigam la el, fluturând chiloții: "pentru diseară, când facem amore!!!"
Când am ajuns acasă, mi-am pus toată lenjeria mea la el în baie, așa, frumos, ca la magazin, să îi fie și lui drag, că prea îi plac chiloții mult. Ziceți voi că nu sunt eu ideală, pe bune acum.
În rest, am vizitat împrejurimile, munți, lacuri, verdeață. Am căscat ochii la peisaje, nu mai știam unde să mă uit mai întâi, era frumos peste tot. Am urcat și sus la munte ca să...ce credeți? Da, exact, ca să mâncăm. Și să vizionăm niște cascade. Mi-a plăcut mămăliga din zonă, gătită puțin diferit, adică se pune brânza în timpul fierberii, un deliciu! O să încerc și eu să fac, să vedem dacă îmi iese la fel, sau măcar pe aproape.
La întoarcere am oripilat niște doamne britanice de vârsta a treia. A plouat cu găleata și de la terminal până la avion m-am făcut fleașcă. Și cum nu aveam chef să fac vreo pneumonie, după ce m-am așezat pe scaun, între cele doamne, mi-am schimbat rochia udă cu una uscată. Șoc și groază în privirile doamnelor. Well, să zică mersi că aveam colanți și sutien pe mine, mai ales sutien, că de regulă n-am. După care, mi-am întins rochia udă pe spătarul scaunului din fața mea, că doar nu era s-o bag în geată așa, fleașcă. Iar șoc și groază, după care, s-au gândit ele mai bine și au procedat identic cu jachetele lor de doamne. Cum ar veni, pentru câteva minute am fost trend setter la întins rufe în avion. Încercăm să ne afirmăm fiecare cum putem, deh.
S-au mai strâmbat oleacă când, în loc să-mi cumpăr un sendviș sordid de la echipajul Easy Jet, am scos din traistă câteva felii de pizza făcută de mama italianului, o siciliancă autentică, în propria ei bucătărie, cu propriile ei mâini. Deci, nu am fost vândută mafiei siciliene, cum era soră-mea convinsă că o să mi se întâmple, ci am fost hrănită cu simț de răspundere de către niște sicilieni, mamă și fiu. Ca să închei, cred că orice olteancă merită un sicilian, măcar din când în când.
26 comments:
Pana sa citesc asta eram convinsa ca olteanca de mine are parte de un oltean, dar io incep sa cred ca am sicilianul pe care-l merit ca primul lucru pe care l-am invatat in casa lui a fost sa fac patul. Bine, el a incercat dar maximul care a putut fi scos de la mine la orice ora e sa intind cuvertura. Credeam ca e nebun dar el saracul e numai sicilian
haha! Am ras copios! Eu nu fac patul decand cand am musafiri!;-) si si atunci de multe ori doar inchid usa dormitorului. In norvegia dormitorul e sfant (si deseori f. dezordonat), lumea nu-si lasa paltoanele pe pat ca la noi..haha!;-)
ok, bine ca l-ai scapat (aruncat) pe nu din brate! :)
Olteanul tau e sicilian, sicilianul meu e nebun, prin tranzitivitateeeee :)))))
Mie imi place patul usor ravasit, imi da asa un sentiment de "acasa". Imi place sa am carti imprastiate, cateva haine vraiste etc. Cred ca sunt norvegianca, hahahaha.
Pai sunt doar cumintica, nu sfanta :)))
Cat m-am amuzat. Dupa ce am urcat treptele alea pe bezna era topita de panorama orasului pe timp de noapte.
Observ ca amore te face f fericita :D
Pai cum sa te lase pe tine in Biserica? N-ai vazut ce evil ai fost cand ai atentat la patul proaspat aranjat? Ntz ntz ntz.
Hahaha, astazi o sa fiu bine dispusa toata ziua. Aici era medicamentul meu de buna dispozitie.
Ce/i drept cred ca in Milano e un drog cu facutul patului la milimentru, de care si ai mei pariniti (care locuiesc acolo) au devenit dependenti.
ma inveti si pe mine sa fac patul? ;;)
ai dreptate cu patul, o piesa foarte importanta, il folosesc si eu pe post de masa :) cam in fiecare seara!
Prima data aici la tine, o sa mai vin, ca daca râzi de unul singur, ori e bun, ori esti nebun :)) Deci pana ma lamuresc cum sunt, mai vin :D Apropo de pat, nici eu nu suport sa nu fie facut,si parca anticipand ca azi voi citi postul tau, ma gandeam de dimineata ce bine e sa faci patul imediat cum te trezesti, parca altfel se simte in casa :))
Hei, ti-am rotunjit nr. la pagina de FB ;)400 ;)
Pe bezna nu m-as aventura pe scarile alea in ruptul capului. Panorama pe lumina m-a dezamagit. Trebuie sa incerc si noaptea dar eu urc cu liftul! :))
Sunt fericita asa, de la natura si mai ales de la antidepresive :)))))))
A, deci nu e al meu nebun, un obicei milanez :))) pfoa, ce usurare! :)))))
Da, cand vin la Bruxelles. Cand vii tu la Londra nu te invat, ca patul meu e pat de artista, nu se face, sta asa, ravasit, ca sa ma inspire :)))
Eu in pat fac urmatoarele: mananc, citesc, scriu, ma uit la filme, beau bere (sau vin sau ma rog, ce gasesc prin casa, la ceas de seara, ca ziua nu beau ca sunt cuminte), imi fac mani/pedi, ma machiez etc. Si bineinteles dorm. Desi am si baie si bucatarie si living, patul este cea mai utilizata piesa de mobilier de catre mine. De fapt, m-as putea lipsi cu usurinta de masa/scaun/canapea, nici nu le-as simti lipsa, daca as avea pat :))))
Of doamne, cred ca esti neam cu italianul meu :))))
multam! sper sa nu dea cineva unlike, sa ajung iar la 399 :))))
Un cuplu pe cinste, numai bun de trimis la facut comedii! A tunat si v-a adunat!
Aveam niste prieteni in Italia cu care mai ieseam seara la restaurant sa mancam. Pana cand venea comanda, ma imbiau cu grisinele gasite pe masa, apoi cu aperitivele din partea casei. Cand sosea in sfarsit ceea ce comandasem, eram deja satula, ca stomacelul meu este mic si sensibil. :)))
De, unele neamuri fac ce fac să mănânce şi totuşi nu se îngraşă ca în ţara în care trei sferturi din publicul de pe stradă are burtă :D
Cand am citit partea cu "doar n-o manca asa pe stomacul gol" m-a bufnit rasul! :)) Parca ma vad pe mine, cand sunt singur si trebuie sa gatesc ceva, gasesc eu ce sa rontai pana e gata mancarea. :))
M-am amuzat copios citind acest post sa razi in fata deskului nu e atat de deplasat:))
Stai ca-mi da cu eroare. Milanu e in nord si Sicilia e in sud. Numai daca sicilianul s-a mutat in nord, eroarea dispare (daca ai precizat asta prin alta postare ai scuzele mele de rigoare)
Post a Comment