Aseară bucătăream cu soră-mea, ea făcea
curry, eu făceam un pește (detaliile acestea le dau ca să se oftice ea, o să
vedeți voi de ce) când zice, plină de spirite, ca de obicei:
-
- - Cum, fată, e luni seara și n-ai
scris pe blog ce ai făcut în weekend?
Da, este împotriva acestui obicei al meu,
de a spune lumii ce fac, ea fiind o discretă de fel, care cred că nici nu se
gândește la viața ei personală, de teamă să nu-i citească vreun paranormal
gândurile și să dezvăluie intimitățile ei universului.
Și eu nu înțeleg ce atâta discreție, că
doar nu e Madonna sau papa, nici măcar Bianca Drăgușanu nu e. Ambele avem vieți la fel de normale și monotone și sincer,
pe mine doar povestitul pe blog mă ajută să văd extraordinarul din banala mea existență.
Când pun în cuvinte niște întâmplări comune, parcă mă uit altfel la ele și mai
ales, rămân acolo, scrise, pentru totdeauna. Mă umflă râsul când mă gândesc ce jenați
vor fi copiii mei de blogurile mele, cum își vor schimba identitatea numai să
nu creadă prietenii lor că o vreo legătură cu Lavinia aia care, în vechime, scria pe blog toate prostiile pe care le
făcea.
Dar să revenim la cea am făcut weekendul
acesta. Păi, în principiu am citit A Thousand Splendid Suns și restul
activităților au fost efectuate fără tragere de inimă, între reprizele de
citit, că timp de trei zile mintea mea a fost în Afghanistan. Întregul weekend
de patru zile l-am petrecut la prietenul meu, care, slavă domnului, nu m-a
deranjat, că a fost răcit. Oricum am fost o drăguță. Pe lângă faptul că i-am gătit de două ori și i-am spus cât e de sexy când spală vasele, nici nu am ținut lumina aprinsă
noaptea, ca să nu-l deranjez. Am citit la lumina care venea de afară și chiar
la lumina telefonului. Jur că nu m-a mai prins o carte în acest hal de ani de
zile.
Am văzut Hunger Games. Nu mi-a plăcut, la
al treilea nu mă mai duc, gata. Primul film din serie a fost foarte mișto. Acum, înafară de rochii și machiaj nu mi-a plăcut nimic. A, mi-a plăcut Lenny,
că Lenny e iubirea mea. Mă rog, una dintre multiplele mele iubiri.
Am fost la Winter Wonderland în Hyde Park.
M-am dus plină de entuziasm, că toată lumea zicea că e în stilul unei German
Market. E pe naiba. E un fel de Disneyland pe timp de iarnă, foarte kitchos,
după umila mea părere. Dar am dat cu vin fiert și cu chocolate waffles până la
ora închiderii, așa că a fost ok. Am dormit tun când am ajuns acasă. După ce am
mai citit câteva pagini la lumina telefonului, bineînțeles.
Drăguțul meu s-a uitat la Steve Jobs și la
V from Vendetta. Când s-a uitat la Steve Jobs, mai aruncam și eu câte un ochi.
M-am enervat. Deci, acest film este făcut pentru cei care au citit cartea
înainte sau pentru cei care știu foarte multe despre viața lui Steve Jobs. Două
ore și ceva de povești derulate rapid, fără legătură între ele, că până te
dumireai că a început altă etapă din viața lui Steve, erai de fapt la
jumătatea etapei următoare. Ashton Kutcher n-a jucat în viața lui mai prost iar
scenariul cred că a fost scris în maxim o oră. Dar repet, nu m-am uitat cu
atenție și eram cu sufletul în Kabul.
După cum vedeți, weekendul acesta nu mi-a
convenit nimic. Cu excepția cărții, totul a fost nașpa. Poate pentru că mă
ținea din citit, naiba știe. Și, ca să
moară soră-mea de necaz, data viitoare o să vă povestesc despre cum l-a
cunoscut ea pe prietenul meu și despre cum faptul că ea a găsit apartamentul în
care stăm și deci ea este factor de decizie în casă, se poate întoarce
împotriva ei, chiar într-una din zilele ei libere, când tot ce vrea să facă
este să doarmă. (Insert evil laugh).
10 comments:
Si te gandesti acuma sa viziteti one day Kabulul sau numai eu am ajuns asa departe? :D
ha! si eu am vazut Steve Jobs weekendul asta. La inceput m-am gindit ca Kutcher este nepotrivit pentru rol, nu de alta, dar mi se pare un tip si un actor "gaunos". Totusi mi s-a parut ca s-a integrat destul de bine in rolul lui Jobs. Dar in ansamblu sunt de acord cu tine ca filmul strica ceea ce ar fi putut fi ...
Eu,dupa cartea aia,am inceput sa caut tot felul de carti cu povesti din Afganistan.Am citit pana am dat de o carte care mi-a pus capac si n-am mai vrut,am considerat ca mi-am facut plinul (Yasmina Khadra-" Les hirondelles de Kaboul").
:)
şi eu am dezvotat o pasiune pentru Afganistan, pornind de la cărţile lui Hosseini şi continuând cu obiectele de artizanat tradiţionale afgane. Ca să nu mai vorbim de bijuterii şi costume tradiţionale....
Nu imi place sa vizitez zone cu grad de risc ridicat. N-am fost eu sa vad piramidele, daramite Kabulul. Imi trimiti tu o vedere, daca e...:)
Cel mai mult m-a enervat cand a revenit la Apple si umbla brambura prin cladire. Kutcher l-a facut pe Jobs sa para un retardat in faza aia, a dus toate stereotipurile despre el la extrem. Sper sa apara unii mai isteti sa faca un film mai breaz, pe masura lui Steve, asa:)
Eu bag de seama ca sunt ultima din Univers care a citit cartea asta. Am auzit de Hosseini abia acum cateva luni, in august. Ma simt de parca am trait sub pamant pana acum. Shame, shame on me! :)))
Eu am niste vecini afgani, si de cate ori ii vad, imi scade entuziasmul:) O sa scriu despre ei pe blog, ca sunt chiar interesanti:)
Dupa toate cate le-ai scris pe blogul asta, as spune ca situatia ideala ar fi cea in care ti-ai schimba numele inainte de a face copii, sa nu te poata nimeni confunda cu nebuna de Lavinia pe care o indragim noi, indiferent ce ar citi si ce fel de vin ar bea prin parcuri de distractii. :))))
Post a Comment