Pages

Tuesday, February 18, 2014

Occupy apartamentul Laviniei, au zis chiriașii mei și așa au făcut. Uniți salvăm apartamentul Laviniei, zic eu și vă aștept cu sfaturi

Și cum stăteam eu liniștită într-o seară în apartamentul meu din Londra, pentru care plătim cu religiozitate chiria și de care avem grijă ca de ochii din cap, iată aflu cum că pe alte meleaguri nu e chiar așa și că unii chiriași se simt atât de acasă în unele apartamente că nu mai vor să plece, dar nici să plătească facturi și chirie nu li se pare normal. 

Și unul dintre aceste apartamente este chiar al meu, cumpărat pe vremea când aveam 25 de ani și plătit cu sudoarea frunții, la propriu plătit cu sudoarea frunții, că numai eu știu prin ce am trecut ca să nu rămân în urmă cu ratele, în condițiile în care nu mi-au dat bani nici iubitul, nici mama, nici tata, nici statul, ba statul mi-a mai pus și bețe în roate când s-a gândit el să îmi ia un sfert din salariu în același timp în care a aruncat TVA-ul în aer. Nici măcar nu l-am cumpărat prin programul Prima casă, să am și eu o rată decentă.

Ce vreau să spun, că mă luai cu văicărelile și mă abătui de la esențial, este că dragii mei chiriași au hotărât că ei nu mai plătesc chirie, dar nici nu pleacă pentru că le place apartamentul și le-a zis alor mei să nu mai calce pe acolo că le arată ei. Maică-mea zice că a fost chiar amenințată cu un cuțit de bucătărie, dar prea mi se pare așa, gen Wild Wild West style și eu de regulă nu cred tot ce spune maică-mea. Acum, să v-o spun pe-a dreaptă, chiriașii aceștia ai mei, după ce că-s nesimțiți, mai sunt și proști de bubuie, că eram pe cale să le fac contract, dar am întârziat cu trimiterea unei procuri, ca să poată ai mei să se ocupe și fraierii n-au mai avut răbdare și s-au dat de gol. Că dacă apucam să le fac contract, mă tem că mă judecam cu ei până mă plictiseam și le făceam apartamentul cadou, cu tot cu ipotecă, bineînțeles.

Așa, neavând niciun fel de act încheiat cu ei, sper să fie mai simplu să-i dau afară, doamne ajută. O să mă deplasez fix în acest scop la Craiova, că așa e când ești proprietar, nu ai liniște, domne, nu ai liniște. Și pe mine care mă bătea gândul să-mi iau o casă în Cuba, ziceți și voi, bine că nu mi-am luat, că era cam departe să fac naveta să mă cert cu chiriașii. Că nu știu chiriașii cubanezi cum sunt, dar chiriașii din Craiova nu răspund la telefon cu dat dracu! Eu am încercat să sun, să vorbim ca oamenii, să văd care e problema, poate ajungem la un consens, să văd ce a fost cu cuțitul ăla de bucătărie și în general, să îi întreb dacă ei chiar vor să se pună cu mine, ei nu știu cine sunt eu? Între noi fie vorba, eu sunt fix nimeni și habar n-am cum o să-i dau afară, dar văd eu la fața locului, că sunt spontană de felul meu. Oricum, după ce îi zbor, o să am grijă să nu își mai găsească locuință de închiriat în Craiova și nici în localitățile limitrofe. Mă rog, o să încerc măcar. Să mai doarmă și pe bancă în parc, că oricum vine primăvara și aerul curat face bine organismului.

Mai știți pe cineva care s-a confruntat cu ceva similar? Dacă aveți sfaturi sau idei despre cum ar trebui să abordez problema, v-aș fi tare recunoscătoare :)




19 comments:

GeminiGirl said...

Buna, am eu o idee! Intamplator am si o activitate in domeniul imobiliar si pot sa-ti recomand in primul rand sa nu mai lucrezi fara agentii, caci astfel macar se mai triaza graul de neghina, iar in al doilea rand, fiind plecata din tara, decat sa lasi pe ai tai povara de a-ti "pazi" apartamentul, mai bine colaborezi tot cu o agentie (eventual cu aceeasi), sa se ocupe si de property management, adica sa verifice odata pe luna starea locuintei, sa angajeze oameni pt curatenie, sa asigure plata chiriei si a utilitatilor la timp, etc. Asta (cel putin in cazul agentiei mele) costa un procent din chiria lunara (in general 10-15%) si te scuteste de muuuuulte batai de cap.
Din nefericire, in cazul de fata nu te pot sfatui, decat sa iei frumos actele casei, sa mergi la politie, sa iei un vasnic aparator al justitiei cu tine si sa le bati frumos la usa, inopinant. Succes!

dB said...

Sub nicio forma sa nu te duci singura acolo!!!! Mergi intai la Politie si cere sa mearga cineva cu tine la apartament! Bafta!

amiralul said...

doamne, deci am ras... si acum mai rad... stiu ca e de porc dar nu ma pot abtine :)))))) Singura solutie e sa faci rost de 10 malaci (barbati de 3/2) care contra unei sume de bani modice or sa ii scoata afara cu tot cu boarfe. Sfat: NU TE DUCE LA POLITIE!!!

mihaela said...

poate faci o chestie inovatoare si suni un avocat cand vii acasa :)

Cuvânta said...

Din ce s-a zis mai sus sunt de acord cu: agentie imobiliara, politie.
Inainte sa ajungi la Craiova intri pe site-ul Inspectoratului de Politie Dolj si le scrii o sesizare pe emailul oficial. Ei vor inregistra sesizarea ta, astfel incat sa nu pornesti de la zero cu lucrurile.
Insa cred ca era mai bine sa fi avut un contract de chirie, ceva oficial, ca sa nu te ia Fiscul la intrebari de ce nu platesti impozit pe chirie.

Adriana said...

Vai, groaznic! Nici nu-mi vine să cred că există asemenea oameni!

Oana said...

Din experienta alor mei (ca s-au ocupat de apartamentul unei prietene de familie) iti zic ca nu prea ai ce face cu politia. Ca legea noastra de rahat ii va pune pe oamenii aia pe primul loc (unbelievable, nu?) si vai, cum sa ii scoti in strada pe mititei?
Asa ca bine zicea cine zicea mai sus ca iti trebuie niste malaci. Altfel, te vei lupta cu sistemul mult si bine.

Lavinia said...

In Craiova agentiile imobiliare apar si dispar ca ciupercile. In teorie, tu ai dreptate si e calea cea mai usoara si civilizata, in practica insa...

Lavinia said...

Se pare ca tata nu a mai avut rabdare sa vin eu si a mers singur la Politie. Au fost audiati infractorii si au primit un termen de parasire a incintei :) Merg si eu saptamana viitoare sa dau declaratie and stuff.

Lavinia said...

Am primit oferta de malaci dar nu e genul meu de rezolvare a problemelor. Se pare ca politistii au fost saritori, fara spagi si alte chestii. Ma mir!

Lavinia said...

Esti plina de idei bune :)

Lavinia said...

Nu ma deranjeaza amenda la Fisc, asta e! Daca aveam contract, ma judecam cu ei pana in panzele albe. Bine ca n-am avut.

Lavinia said...

Pai nu sunt toti oamenii prosti ca mine, sa isi faca credite pe 30 de ani. Desteptii ocupa apartamentele, nu le cumpara:)))

Lavinia said...

Culmea, politia a fost foarte saritoare, desi initial au zis ca nu se baga. Au dat un termen indivizilor, acum mai ramane sa respecte ei termenul. Ma duc saptamana viitoare sa vad ce si cum. Sper sa nu se lase cu macel, ca eu sunt sensibila cand e vorba de munca mea :))))

axxapro said...

Groaznic, dar cred ca varianta lui Oana e cea mai buna...bafta...

soso said...

si eu am chiriasi intr-un apartament .. sper sa nu patesc ceva de genul

Oana said...

Doamne-ajuta ca se poate cu politia.
Eu am avut niste experiente cu "fortele" absolut superbe. :))

Gabriela said...

Iar ne-ai părăsit....

o femeie said...

Eu am aceeasi chiriasa de 5 ani. Chiria e f. mica, la aproape juma de pretul pietei, dar .. prefer asa decat ca tine.

Cum s-a rezolvat pana la urma?