Weekendul trecut chiar am vrut să fiu cuminte, dar...

Weekendul trecut am vrut să stau potolită, chiar am vrut, jur! Dar...

Joi s-a desfășurat conform planului: am stat acasă departe de iadul dezlănțuit de greva la metrou, am scris, am citit, am fost cât de cuminte pot eu să fiu.

Vineri am început la fel, am făcut și curățenie, deci am fost și mai cuminte decât pot eu să fiu (apropo, vreau cleaning lady că mi se pare că trece viața pe lângă mine de câte ori trebuie să dau cu mopul). Apoi spre seară m-am îmbrăcat frumos și m-am dus într-un club unde se desfășura un eveniment de networking. Îmi plac evenimentele astea că nu știi niciodată peste ce oameni dai și ce povești au în tolbă. Problema este că mă mai duc și când nu am chef de taină și atunci e nasol, dar vineri chiar am avut chef de taină. Și am tăinuit oleacă apoi a venit și fostul meu, cel care m-a părăsit în ziua de Crăciun, dacă vă amintiți. Am făcut puțin networking și cu el că n-am avut încotro, că s-a așezat lângă mine la masă, până la urmă a plecat să dea o tură prin club, am mai dat și eu niște ture după care am considerat că am epuizat și cheful de taină și oamenii interesanți, așa că am zis să plec naibiului acasă unde să continui să fiu cât de cuminte pot eu să fiu. Dar...

Fostul s-a nimerit să plece în același timp așa că am purces amândoi spre metrou. Dar...

Pe drum, cică să mergem să mâncăm ceva la Pret că lui îi e cam foame. (Pret e un fast food mai cu pretenții, așa). La care eu:

- Auzi, nu merg la niciun Pret. M-ai părăsit în ziua de Crăciun, cu șase zile înainte de ziua mea, deci trebuie să mă inviți la o cină de-adevăratelea, cu vin și tot tacâmul.

Și m-a invitat. Și am cinat niște tapas spaniole și am băut niște vin care m-a luat puțin de cap și el a vrut să clarificăm lucrurile:

El: - 26 decembrie nu e Christmas Day. Este Boxing Day. 

Eu: -Ba în România 26 este a doua zi de Craciun. 

El: - Deci în România 7 februarie este a 43-a zi de Crăciun?

Am întrebat și chelnerul, un portughez și cică nici în Portugalia pe 26 nu mai e Crăciun. Deci mă văd obligată să rectific, am fost părăsită de Boxing Day, dar nu-mi convine. Varianta cealaltă suna mai tragic. 

Și așteptați degeaba detalii murdare, că n-am. Nu s-a întâmplat nimic. Am mâncat, am râs, am vorbit de planuri de viitor și ne-am dus fiecare la casele noastre. Dar...

Sâmbătă am avut întâlnire cu un francez frumușel. Prima întâlnire. Ne-am dat întâlnire la 3 și aveam pregătite niște prietene prin apropiere pentru orice eventualitate. Oricum, în cel mai bun caz mă gândeam că voi găta cu întâlnirea până pe la orele 6 cel târziu, că primele întâlniri merg mai greu de obicei. Dar...

După o plimbare, o bere și altă plimbare, m-a dus la un bar plutitor (amenajat pe o barcă pe Tamisa) că e liniște și plăcut acolo, cică. Am ajuns la barcă la ora 5, am deschis ușa și parcă am aterizat în altă lume. Dezmăț e cuvântul care descrie cel mai bine ce se întâmpla acolo: toată lumea dansa peste tot și cu toată lumea, fete se pupau cu fete, fete se pupau cu băieți, băieți se pupau cu băieți, mirosea a iarbă, alcoolul se bea direct din sticle, mișto ce mai! 

Ne așezăm și noi la o masă, în toată nebunia aia, ne luăm niște vin și începem să studiem oamenii. Ne simțeam invizibili noi, credeam că ăia habar n-au că am dat buzna peste petrecerea lor. Dar...

După o scurtă  vreme, încep petrecăreții să vină la noi unul câte unul. În primul rând își cereau scuze că ne deranjează întâlnirea (beți morți dar politicoși), în al doilea rând se prezentau frumos și ne întrebau și pe noi cum ne cheamă, în al treilea rând nu uitau să ne invite cu ei unde urmau să continue petrecerea, un club pe undeva prin Shoreditch. Se pare că veniseră pe barcă la ora 1! deci așa se explică stadiul în care i-am găsit  noi la ora 5. Apoi toți ne-au întrebat foarte curioși la a câta întâlnire suntem, cumva prima? Da, măi, noi ne credeam invizibili, când colo ei făceau pariuri pe noi. Un tip care vindea Durex for a living chiar a dorit să ne recomande niște produse, a insistat că Durex cu aromă de lămăie e ceva ieșit din calea afară. Să vedem...

Noi, dacă i-am văzut așa prietenoși, am renunțat să mai bem vin la pahar și am luat o sticlă, în încercarea noastră de a-i ajunge din urmă pentru a ne putea alătura petrecerii. Nu am reușit, evident. Dar ne-am gândit să ne chemăm prietenii, că oricum se alese praful de romantismul și sfiala unei prime întâlniri.

Băi, și are franțuzul niște prieteni buni, n-au cerut nici o explicație! Au auzit cuvântul "party" și într-o oră au fost acolo. Prietenele mele n-au venit. Trebuie să le schimb, cred. (Glumesc!). Prietenii franțuzului meu, doi băieți și o fată, sunt francezi din Paris, haioși și drăguți. Toți trei băieții au vizitat Bucureștiul și le-a plăcut și unul dintre ei a fost și la Cluj și i-a plăcut și acolo. Am ciocnit pentru Bucharest, the little Paris și pentru Paris, the big Bucharest (ei au zis, nu eu!). 

Mi-am amintit că atunci când eram în școala generală mă uitam la un serial francez, Helene et les garcons, și le-am spus. Ce delir, că și ei se uitau. Și dă-i și caută pe google pe mon cricri d'amour, să vedem cum arată în zilele noastre, apoi și pe ceilalți actori, și întrebări gen dar ție de cine îți plăcea că uite, mie îmi plăcea de cutare. Nici nu visam eu în clasa a 7-a că 20 de ani mai târziu voi sta într-un bar plutitor, pe Tamisa, la o sticlă de vin cu patru francezi, dezbătând Helene et les garcons. Ce frumoasă poate să fie viața, ziceți și voi! În ritmul ăsta, abia aștept să văd pe unde voi fi peste 20 de ani.

Petrecăreții au plecat pe la 8 și ne-au lăsat o adresă și un număr de telefon să îi putem găsii la următoarea locație. Nu ne-am mai dus pentru că a urmat o formație live care a cântat chiar bine, așa că ne-am pus temeinic pe treabă, am comandat mâncare și băutură și ne-am distrat până târziu în noapte. De fapt, mai mult ei, că eu am plecat pe la 12, să nu pierd ultimul metrou, că perspectiva autobuzului de noapte mă cam sperie. 

Și uite așa, am avut eu o primă întâlnire care a durat nouă ore și trei sticle de vin. Și da, ne mai vedem :)