Prietenul meu se trage de la Paris și eu de la Plenița, drept urmare există între noi mici diferențe culturale

Mai precis, el e fițos și eu nu sunt. Și textul ar trebui să se termine aici, dar nu are farmec dacă nu vin cu exemple, nu?

Nu concepe ca el sau partenera lui să gătească și să facă curat. Consideră că viața e prea scurtă să ți-o petreci cu nimicuri și ar mânca în oraș toate mesele principale ale zilei, dacă ar fi după el. Dar pentru că e și după mine, micul dejun se ia acasă, pe la prânz, pe îndelete, și cafeaua se bea în pat, tot pe îndelete. Apoi se trage un pui de somn și abia mai după amiază începe trăirea intensă. Și pentru că mie îmi place să îmi petrec unele seri acasă, i-am pregătit și niște cine, nu cine știe ce, că nu vreau să se învețe prost. Cu curățeania sunt de acord cu el, there is more to life than cleaning și orele petrecute dând cu mopul mi se par ore pierdute pe care nu le mai pot recupera nici în șapte vieți. Sunt în tratative cu sora să ne luăm femeie dar ei nu i se pare normal așa ceva, ea, sora, fiind mult mai gospodină ca mine, evident. 

Nu bea apă de la robinet. Prima dată când a fost la mine evident că nu aveam apă îmbuteliată, că la noi la Plenița se bea direct din fântână și am crezut că-mi moare bietul franțuz în brațe de deshidratare.

El stă în zona 2, eu stau în zona 4. Să vezi figuri pe el când a pășit în zona 4! Că vai, că nu credea că el va pune vreodată piciorul aici. Fasoane! Când s-a văzut în apartamentul nostru mare, luminos, curat, ce i-a mai plăcut! A doua zi cine stătea pe canapea, ascultând păsărelele din grădină și citind fericit? Cine nu s-ar mai fi dat dus din zona 4? Franțuzul fițos! Că așa e când te grăbești să judeci! 

El e francez si eu sunt româncă, și nici măcar româncă din București. Și mai sunt și dădacă, pe când el e ceva plictisitor în finanțe. Diferența e că mie îmi place jobul meu, mă duc la dădăcit cu drag și mă întorc plină de energie pozitivă și de povești haioase. El se duce la serviciu plin de spume și se întoarce și mai plin de spume. El vrea să se apuce de altceva dar nu știe de ce, că toata viața a făcut finanțe și oricum n-ar avea timp să studieze ceva nou decât dacă ar lucra mai puțin ceea ce ar însemna să nu mai poată lua trei mese pe zi în oraș, să stea în zona 2 și să plece brambura prin Europa în fiecare weekend. Deci oricum ar da-o, nu-i iese socoteala. Pe când mie mi-a ieșit din prima! Mai dădăcesc vreo juma de an, până îmi termin cursurile de interpretariat, că eu pot să mănânc și la mine acasă, în zona 4. Veselă să fiu, că restul vine de la sine.

El se îmbracă sobru, în gri și negru, cu pulover cu anchior peste cămașă, și eu nu. Eu mă îmbrac în culori aprinse, în pantaloni scurți și rochii nepotrivite vârstei mele și lui nu-i convine. Cică ar trebui să-mi cumpere niște haine. I-am zis să nu, că e prea târziu pentru mine acum să mă fac femeie serioasă. Nu m-am îmbrăcat office nici când lucram la cabinet de secretar de stat, mă apuc acum, când sunt dădacă? Ar fi chiar culmea! Faza e că nu mă simt bine în hainele cu tăieturi simple și în culori gen alb, bej, gri, negru. Îmi plac, sunt frumoase, dar nu mă simt EU în ele. Am și eu câteva rochii mai normale dar le port rar, pe la vreo seară cu dress code sobru. 

S-a chinuit juma de zi să îmi zică să slăbesc un pic. Cealaltă juma de zi și-a petrecut-o luându-și miștouri de la mine, pe motiv că e superficial. S-a jurat că în viața lui nu mai spune unei fete așa o enormitate. Se pare că olteanca trebuie să învețe parizianul că partenerul/partenera se alege pentru cum este, nu pentru ce ar putea să devină. Nu-i nimic, îmi place să las urme, nu am trecut prin viața nici unui bărbat neobservată, nici mcar când eram puștoaică. 

El e romantic și eu nu sunt. El a fost cel care a știut când am împlinit o lună. Eu, conștiincioasă, mi-am notat data, că în general uit tot ce are cifre. Ba chiar mi-am setat o alarmă să mă anunțe când facem două luni, să nu mai pic de ne-romantică. Ei, și ce mișto, că a picat aniversarea fix în ziua în care el se ducea la meci. I-am trimis un mesaj frumos în care i-am urat aniversare fericită și distracție plăcută la meci. Și ce fâstâceală! Că nu se mai duce la meci, ca să sărbătorim! Dar n-am avut inimă, n-am avut! Că era Paris cu Chelsea, și era atât de entuziasmat că m-am gândit că e foarte important. Și l-am lăsat să se ducă la meci și chiar nici nu l-am deranjat cu mesaje, nu de alta, dar am adormit la ora 9. A doua zi am aflat că a luat Paris bătaie și drept urmare au băut ca porcii, până târziu în noapte, de durere. Am fost mișcată! 

Avem totuși și lucruri în comun: suntem deștepți amândoi, unul mai deștept ca altul chiar, ne plac muzeele, parcurile, cărțile și plimbările prin lume. Și facem glume rasiste, eu cu francezi, el și cu francezi și cu români. Mă alintă gipsy și acum câteva zile, când nu-mi găseam telefonul, m-a întrebat dacă nu cumva mi l-am furat singură. Prietenii lui din Paris au fost foarte simpatici când au aflat că se întâlnește cu o româncă. L-au întrebat dacă m-a cunoscut la metrou, când îi furam portofelul și cam câte lucruri îi lipsesc din casă după fiecare vizită a mea.

Și de Paști am fost la Paris. Ultimul iubit m-a părăsit anul trecut, de Crăciun. Am crezut că a început cumva o tradiție de părăsire a Laviniei de marile sărbători religioase, rezultând că franțuzul intenționa să mă ducă la Paris ca să se despartă de mine. Chiar am crezut, sincer și speram în sinea mea ca următorul iubit să mă părăsească în Bora-Bora. Dar n-a fost să fie.

La Paris în principiu am mâncat, am vizitat câteva chestiuni turistice, dar nu m-am agitat că am considerat că n-au intrat zilele în sac, în fond și la urma urmei, Londra e la două ore de Paris, am tras un pui de somn pe malul Senei, am băut o sticlă de vin pe scările de la Sacre Coeur și am colindat cartierele, departe de puhoaiele de turiști și de prețurile nesimțite, că ăsta-i avantajul când excursionezi cu un localnic.

În noaptea de înviere am fost la meci, ca niște atei ce suntem. Paris - Lyon, am avut și fular cu Paris și la primul gol chiar m-au doborât fanii pe jos, credeam că o să fiu călcată în picioare dar n-am fost. După meci ne-a trecut un gând prin cap să mergem la Notre-Dame dar până la urmă am stabilit că ne era foame și ne-am ocupat de problema asta mai degrabă, am considerat ca Iisus revine la viață și fără asistența noastră.

Apropo de mâncare, să v-o spun p-aia cu friptura tartar. Zice al meu că își comandă felul lui preferat, friptura tartar adică. Eu am zis că merg pe rață, și gust de la el, si dacă e așa minunată, îmi iau data viitoare. Zis și făcut. Mâncăm aperitivele, el niște brânze împuțite, eu melci (mi-au plăcut!) apoi vin felurile principale. Rața mea ca rața mea, dar să vezi tartarul lui! Carne de vită tocată crudă!!! însoțită de niște ceapă, parcă și niște verdeață, un ou (tot crud) și alte câteva chestii. Eu, drăguță, îl atenționez: băi, vezi că-i crudă! El: păi da, așa trebuie să fie. Acum o prepar, zice el, și începe să amestece ingredentele alea, inclusiv oul crud, cu carnea tocată. Face el un maglavais acolo, după care eu întreb: Și acum o trimiți înapoi la bucătărie s-o gătească? El cică: nu, acum o mănânc. Am luat și eu o gură, să nu zic că nu am încercat dar e clar, nu pot mânca așa ceva. Și eu care mă lăudam că pot mânca absolut orice, chiar dacă are craci, mustăți, coadă etc. Se pare că pot mânca orice cu condiția să fie fiert/prăjit/copt. Ca la mine la Plenița.

Mă scuzați că nu am scris un post separat despre Paris dar am zis să nu mă mai bag și eu ca muca în lapte, că e abundență de ele pe net. Hai pa!