În era roboților pe Marte și a cardurilor contactless, Ambasada României la Londra este o enclavă a formularelor tip completate cu pixul, a plății în numerar și a chitanțelor scrise de mână.
Dar s-o iau cu începutul...Am ajuns la destinație și nu am dat târcoale. Am vazut o ușă și am intrat. M-am cam mirat, ce-i drept: nu tu miros de transpirație, nu tu treninguri și burți și fețe triste. Era liniște, era mochetă pe jos, ce mai, arăta ca ambasada visurilor mele. Încercam să mă dumiresc pe unde s-o iau când hop, apare o doamnă, foarte serioasă, ca să nu zic acră. Mi-am dat seama că-i funcționar român pentru că nu zâmbea. Nu mă întreabă nimic, dar se uită la mine întrebător-acuzator, știți stilul...de îți vine să îți ceri scuze că ai treabă cu ei. Ceea ce și fac, dar în engleză, sperând că m-am înșelat.
- Hello. Sorry to bother you. I need to get to the Romanian Embassy, please?
Continuă se uite la mine cu moaca aia împietrită de care m-am dezobișnuit și imi zice într-o românească răstită:
- Cum ați intrat aici?
Eu, puțin perplexă, zic:
- Am deschis ușa...
- Intrarea din lateral, îmi zice scurt și cuprinzător. Formulez niște politețuri cu thank you și have a lovely day în conținut, dar nu le mai aude că între timp îmi închide ușa în nas.
Ies și caut intrarea din lateral. O găsesc repede că e marcată de anunțuri trase la imprimantă și lipite cu scotch, de treninguri, dintre care unul roz, accesorizat cu paiete și cu un logo somptuos și de renume mondial, adică Chanel, doamne în blugi și bluze cu un număr mai mic, cu toate organele interne bulucindu-se peste curele, încercând să scape din strânsoare, domni gelați maxim etc. Am simțit și parfumul dimineților în autobuzele patriei: tutun plus alcool. Mult scandal, foarte mult scandal. Parcă mă teleportasem de pe High Street Kensigton din Londra, la secția 1 Poliție de pe Păltiniș, din Craiova.
Compatrioți urlând la funcționare....
De ce să fac procură copilului să se ducă/să vină în/din România, că pentru Tenerife nu i-a trebuit. Că plodul de 10 ani care călătorește singur nu are nevoie de însoțitor la bord, că a mai fost cu avionul și știe, nu are rost să mai dau bani.
Că da, zice un compatriot, am pierdut pașaportul și vreau foaie de călătorie. Cum, nu pot să călătoresc decât o dată cu foaia de călătorie? Păi și la ce dau atâția bani?
Și ce dacă am scris numele mamei unde trebuia să scriu localitatea? Am scris și localitatea pe undeva, am scris sigur...Hai nu mă mai trimiteți să completez alt formular, ce dracu, mare lucru...
Doamna în trening roz Chanel plange cu lacrimi de sânge, și alături de ea mai plange o doamnă, într-un trening no name și plangând, vorbesc amandouă deodată și am senzația că funcționara face implozie multiplă: da duamnă, e greșită procura, noi am dat bani pe ea, de ce e greșită? Da, am semnat că e corectă dar n-am citit. Ea e mama, da, dar mandatara nu e asta de e în procură, zice doamna în trening no name. La care funcționara zice: Dânsa e mama? Și dumneavoastră sunteți mandatara? Nu, nu sunt eu mandatara, nu înțelegeți? Mandatara nu e aici! Păi și dumneavoastră cine sunteți? zice funcționara. Eu sunt o cunoștință, care e problema?
Nu am mai avut timp să aflu a cui cunoștință era doamna în trening no name, a doamnei în trening roz Chanel sau a mandatarei care nu era acolo, că mi-a venit rândul.
Eu nu am avut nicio problemă. Am completat cu pixul formularul pe care mi-ar fi plăcut să-l fi găsit online, să-l completez acasă, să-l imprim, să-l duc la ghișeu și gata, dar na...Deci am completat, am stat la coadă, mi-am contemplat compatrioții, am ajuns la ghișeu, doamna mi-a verificat formularul, a fost corect, mi-a cerut banii, i-am dat (felicitându-mă în gând că am observat treaba cu numerarul pe site), mi-a scris o chitanță cu un scris foarte caligrafic și mi-a zis să vin la ora 16 să îmi iau procura. Sincer, parcă se bucura că înțelegeam limba ei și nu trebuia să îmi arate cu degetul, ce să scriu și unde, că nu a fost nevoie de explicații suplimentare.
Am ieșit valvârtej din enclava românească înapoi la civilizație, extraordinar de obosită psihic, deși toată treaba durase o jumătate de oră.
M-am oprit la un restaurant thailandez, am cerut o table for one, am comandat o supă și o cafea irlandeză, să mă încălzesc puțin, mai ales sufletește, că trupește eram ok, era cald și bine și afară și înăuntru.
Apoi m-am dus la o cafenea, am comandat o cafea neagră adică Americano și am facut teme cu simț de răspundere până la ora 16, mai hotărâtă ca niciodată să îmi fac un viitor aici, să nu fiu vreodată nevoită să mă întorc în România cea sugătoare de energie.
După care m-am dus înapoi în enclavă. Deși ne strigau pe nume, evident că majoritatea românilor erau inghesuiți în fața ghișeelor. Că românii nu se simt bine dacă nu fac și ei o coadă.
De data asta am stat vreo 45 de minute și am meditat la două lucruri. În primul rând, de unde își cumpără româncele blugii, că eu nu am văzut prin magazine modelele alea. Știți la care mp refer? Cei cu ecusoane/copci/embleme/paiete/capse și alte obiecte decorative plus că au o culoare aparte, de parcă pe alocuri s-a vărsat hipoclorit pe ei.
În al doilea rând, m-am uitat la fețele ponosite și nefericite ale unor români, fețe pe care le recunosc dintr-o mie când le văd pe stradă sau prin mijloacele de transport. Și am încercat să văd de ce ce sunt așa de ușor de recunoscut. Și cred că pe lângă tristețe, e îmbătrânirea prematură, sunt ridurile care și-au făcut loc pe fețe tinere deși n-au ce să caute acolo și se vede ca n-au ce sa caute acolo.
P.S. Nu, nu am fost cea mai brează din ambasadă. Au mai fost și alții ca mine, la fel de copleșiți de arhaismul procedurilor, de vocile ridicate, de mirosuri, de ignoranța unor oameni de vârsta mea, incapabili să completeze un formular simplu. Și poate că, la fel ca și mine, i-au absolvit pe bieții oameni de vina de a fi în urma timpurilor, că până la urmă, avem un guvern și un președinte să ne țină în pas cu timpurile. Îi alegem și îi platim (mă rog, eu nu-i mai plătesc), deci practic îi angajăm să aibă grijă de noi. Și atunci când majoritatea e formată din săraci și ignoranți, știm că cei pe care i-am angajat să ne conducă au eșuat lamentabil în a-și face treaba. Dacă ar fi fost manageri în companii private și nu guvernanții României, ar fi fost concediați demult. Dar nu-s.
12 comments:
Pe mine ma sperie de pe acuma faptul ca va trebui sa ma duc sa-mi declar nou nascutul la Ambasada. Unica experienta cu ei, cea cu pasaportul, mi-a fost pana peste cap suficienta. Si astept si eu un program informatizat. Cel putin in Belgia raspund la emailuri...
Mirona,de ce trebuie så-l declari? Ai mei n-au pasit vreodata acolo,au doar pasaportul danez (doar daca vrei 2 cetatenii,daca belgienii accepta 2?)
Lavinia,I know exactly what you mean...;)
Nu stiu de ce inca, dar nu sunt de acord cu tine.
Da, astia ne sunt compatriotii, concetatenii, insa nu toti sunt asa.
Intre ei am trait, am imprumutat unii de la altii trasaturi si obiceiuri (constient sau nu) iar ele ne definesc.
Nu sunt mandru de etnia mea insa nici nu mi-o ascund pe undeva si nu ma felicit ca n-am plecat din Romania,
Regret astfel de pareri ale celor care au plecat. Uita ca noi toti suntem responsabili, nu doar cei care sunt in tara si care traiesc printre cei descrisi in articolul tau.
Nu am testat treaba cu emailurile aici. Este o experienta consumatoare de energie, ce-i drept...
E nasol, totusi e preferabil unei excursii in Romania, cu timp petrecut pe la ghiseele craiovene :)))
Am spus si eu ca nu toti suntem asa, am specificat ca nu eram cea mai breaza de acolo. Si in Romania sunt ramasi oameni faini, cunosc o gramada. Dar, din pacate, oamenii faini nu mai reprezinta o majoritate in Romania si nici in comunitatile de romani din afara. Sunt mai numerosi ceilalti. Am spus si in articol ca nu-i vina lor ca sunt asa. Cetatenii sunt produsul guvernarii. Evident ca daca distrugi sistemul de invatamant si cel medical, daca mentii coruptia pe toate palierele societatii, daca media promoveaza manelisti si curve, nu vei avea o societate cu cetateni inteligenti si morali. Si ai dreptate, mediul ambiant este determinant. Si ma dau exemplu pe mine aici. Cand locuiam in Romania, mai ales in ultimul an, imi creasem un univers personal: carti, cativa prieteni faini, muzica, scris, calatorii etc. Incercam sa nu ma las prinsa in mocirla din jurul meu. Dar trebuia sa merg cu autobuzul, sa petrec opt ore la serviciu, sa mai ies si in oras din cand in cand. Si nu ca imprumutam din trasaturile celor din jur in momentele in care ieseam in lume, ca a imprumuta inseamna ca luam ceva voit de la ei, dar imi transmiteau starea lor: incordare, tensiune, tristete. Asa cum aici ies pe strada si ma relaxez instantaneu si sunt politicoasa si zambitoare si calma, pentru ca asa e majoritatea oamenilor aici. Si ca sa stii, nu-mi ascund etnia. Nu sunt mandra de ea ca nu e o realizare. M-am nascut asa, deci nu am de ce sa fiu mandra. Dar nu ascund ca sunt romanca, dimpotriva, vreau ca strainii cu care vin in contact sa poata spuna mai departe ca au intalnit si romani "altfel". Si oricum, am povestit ce am vazut la ambasada: romani ignoranti, pusi pe scandal, rau mirositori, tristi. Nu cred ca poti sa fii de acord (sau nu) cu ce am vazut eu, nu? :)))
Complet de acord! Si eu am prieteni romani de calitate, dar in general trebuie sa recunosc ca incerc sa ma tin un pic departe, din precautie, daca nu din lipsa de enegie. Ambasada de la Oslo este exact la fel, pana si intrarea laterala, pe niste scari, la subsol, de zici ca intri la gogoserie, nu la ambasada. :-/
Of, of si iarasi of. Multi romani plecati in afara spun acelasi lucru: ca tara ii suge de energie, ca in afara e mai relaxant. Poate pt ca nu inteleg ei dincolo de aparente, zic eu ca sa mor de ciuda :)))
Oricum, la faza cu doamna acra te inteleg perfect, nici nu trebuie sa pleci din Ro ca sa dai de ele, sunt peste tot si te invata sa mergi pe cioburi (partea buna a afacerii).
Pentru cei pe care-i vedeti voi prin ambasada, pentru cei pe care-i vad eu prin Bucuresti si pentru altii care stau cu mana intrinsa prin diverse capitale europene, trebuie sa incercam sa gasim o solutie.
Cetatenii si guvernarea - e o simbioza completa aici. Sunt dependenti unii de altii, si se merita reciproc. Cand ne vom schimba atitudinea vom putea avea asteptari de la cei pe care-i platim sa ne reprezinte interesele (fie ei guvernanti ori personal din ambasade).
Mirona, poti sa ii declari in Romania. E gratis.
Sau astepti sa nasti dupa inca un an, si ceri tu cetatenie belgiana, si nu mai declari nimic la ambasada romaneasca.
Sa nu dam vina pe tara. Cei care sunt in ambasade sunt numiti politic, cu comportament comunist; cu ceilalti diplomati se poarta miere iar cu oamenii de rand fiere.
Mie nici la meil si nici la telefon nu mi-au raspuns, pt un pasaport am facut cateva drumuri, in conditiile in care programul lor de lucru coincide cu programul meu de serviciu.
mancati-as pizdica lavinia
Post a Comment