Un an nou fericit!

Va urez și eu abia acum, la sfârșit de ianuarie. Nu am mai scris în românește de o eternitate jumate, abia mai nimeresc diacriticile. 

E luni aproape de prânz și eu am reușit să mă trezesc la 7.30 și să fiu gata să plec la 8:30 spre o programare puțin cam la dracul în praznic. Îmi savuram liniștită cafeaua, mâncată, machiată, îmbrăcată în rochiță de doamnă interpret când am fost sunată că na belea, s-a anulat programarea, dar nu-i problemă, voi fi plătită anyway. Thank you very much, am zis eu și în cinci minute eram în capotul de casnică ratată, cu părul ciufulit, băgată sub plapumă pe canapea, cu o carte gata deschisă pe kindle. A Spool of Blue Thread pe care trebuie să o termin până miercuri seara, când ma duc la un book club. Faină carte, luați de citiți, o să vă placă. Am tras și un pui de somn, ca după cafea, nu prea lung, că m-au sunat de la agenție, să iau un telefon. Treizeci de minute cu o clinică de sănătate sexuală, aia pentru prostituate chiar. M-am pus pe pilot automat, că știu întrebările pe dianfară, și cu geamul deschis și cu nasul adulmecând aerul de zece grade, aproape primăvăratec, m-am gândit la o mie de chestii pe care aș vrea să le fac azi: să alerg în parc, să scriu, să gătesc ceva bun, să descurc niște chestii administrative în care mi-am prins urechile, să îmi repar ecranul la laptop, să duc niște haine la charity shop etc. Nu am timp de toate, evident. O să ies să alerg, dacă nu cumva mai primesc vreun telefon. O să scriu un pic, n-o să gătesc, poate o să duc măcar o plasă de haine la charity shop. După amiază am nanny duty, iau copiii de la școală și îi duc la inot. Nu, nu am făcut copii între timp, sunt aceeași copii la care am fost nanny în trecut. Îi iau de la școala după amiaza și stau cu ei până pe la 7. Dimineața sunt interpret în special pe la clinicile de boli mintale. Și așa îmi desfășor eu zilele, între psihoze, depresii și povești de la școală ale picilor. Care nu mai sunt așa de pici, dar pe care tot la fel de mult îi iubesc și fără de care nu îmi pot imagina viața mea la Londra. 

Vinerea trecută mi-a căzut telefonul în toaletă. L-am ținut în orez două zile și e ok. Are culorile cam tulburi dar na, dacă sunt bleagă, sufăr. Telefonul acesta l-am cumpărat în iulie, după ce telefonul cumpărat în decembrie mi-a fost furat. L-am uitat o dată în taxi, dar mi l-a adus taximetristul înapoi, cu condiția să îi dau 20 de lire............................

Later update: Azi e marți. Ieri, în timp ce băteam câmpii mai sus am mai primit un telefon de la aceeași clinică, cam treizeci de minute, după care telefonul meu a murit. Am plecat să caut un loc în care se repară telefoane. Am găsit. Telefonul meu nu a putut fi reparat. A trebuit să îmi cumpăr alt telefon. Sunt la al treilea Samsung S3 în decurs de un an și o lună. Telefon mai breaz de atât nu merit. Nu îl merit nici măcar pe ăsta, dar am nevoie de el. Nu poți fi interpret fără telefon. Nu la Londra, cel puțin. Am nevoie de email și de google maps ca de aer. 

Le-am povestit băieților de la atelierul de reparat telefoane de peripețiile mele, am menționat și laptopul pe care am vărsat apă acum un an jumate, și laptopul actual pe care am călcat și i-am distrus un colț mare din ecran. Mi-au oferit o husă de telefon gratuit, un discount semnificativ la cumpărarea celuilalt telefon și m-au întrebat dacă vreau să-mi fac abonament la ei, pentru reparat diverse. Cică sunt clienta ideală. 

Deci ieri n-am făcut nimic constructiv. Și nici azi nu pare să fac altceva decât munca. Și primăvara care a îmceput duminică e pe terminate deja, că vine ce a mai rămas din furtuna din America, adică o grămadă de ploaie, că n-aveam și noi pe aici.