8 Martie versus 14 Februarie

I-am zis omului meu ieri de dimineață, vezi, bă dragă, că azi e ziua femeilor. El mi-a zis că e ziua mea în fiecare zi. Pragmatică cum sunt, am întrebat unde mi-e cadoul. A zis că aici, și m-a luat în brațe și m-a pupat în bot. Și cu asta basta, ziua de 8 Martie. 

A, ba nu, stai, că seara a adus niște plase pe care mi le-a lăsat în bucătărie, unde eu făceam supă de linte, că e menajera în concediu medical și a trebuit să-i preiau eu atribuțiile, dar despre asta mă vaiet altădată. Eu îi zisesem să cumpere sare așa că am găsit în plase saci de gunoi de 70 de litre care nu știu la ce ne folosesc, brioșe, fel și fel de fructe uscate, nuci, un borcănel mic de sare de mare care nici măcar nu e prea sărată dar cică alta n-a avut, dar eu eu cred că n-a văzut el și asta e altă poveste, și o ciocolată Cadbury cu lapte care e preferata mea și a copilului cel mic. Mă duc să îi arăt copilului ce avem la desert, la care al meu sare în sus, dar aia e pentru tine! Adică pentru mine. Eu zic că nu-i bai, că împart cu copilul, el, că nu și nu că e de ziua internațională a femeilor. Ce romantic. Cât despre ciocolată, dacă vă intersează soarta ei, e tot în dulap, că am mâncat cu toții brioșe la desert. O s-o împart cu copilul în weekend, și nu de generoasă ce sunt ci de grasă ce sunt. Ultimul lucru de care are nevoie țesutul meu adipos este o ciocolată ÎNTREAGĂ.

Și așa a fost cu 8 Martie în familia mea româno-braziliano-australiano-portugheză din Londra. Acum hai să vă povestesc și de 14 Februarie dacă tot mă apucai.

Toată săptămâna aceea am avut un proces înafara Londrei, deci am făcut o navetă serioasă și zilnică. În fiecare zi m-am trezit la șase, ca să ajung la tribunal la nouă și ceva, apoi începea munca asiduă, cu doar un sfert de oră pauză la prânz. Am trăit cu cafea și bagels de la Starbucks toată săptămâna, a fost oribil. 

Ziua lui Valentin a căzut miercurea, a treia zi de proces. Eram deja ruptă, cearcănele îmi ajungeau în gură și bruma de energie pe care o mai aveam o foloseam ca să îmi fac treaba de interpret. În rest eram pe avarii și eu când sunt pe avarii privesc în gol de câte ori am ocazia, măcar să mă conserv dacă să mă încarc nu pot.

În ziua aia a mai fost și un frig cumplit, cu tot cu ploaie rece, ca să fie treaba treabă. Am terminat ziua de muncă târziu, era întuneric deja și străzile erau pustii.  În drum spre gară mă gândeam că tot ce vreau e o mâncare caldă în stomac, dar repede, că mor de frig și de oboseală și vreau acasă mai repede, să mă culc că trebuie să mă trezesc să vin înapoi la tribunal. Și atunci am văzut un McDonalds. 

Nu mai intrasem într-un McDonalds din 2011, când eram în Toronto și cafeaua de la McDonalds mi se părea spectaculoasă. Am zis fie ce-o fi, am intrat și m-am mirat toata. Înaltă tehnologie, meniurile erau pe ecrane ca în Star Trek, mă întrebam dacă trebuie să comand pe vreun gadget și dacă o să rămân cumva nemâncată din această pricină, având în vedere că eu nici cu Iphone-ul nu prea știu ce să fac, înafară să răspund la apeluri și să scriu mesaje pe diverse aplicații. Când mă uitam eu așa mirată, de parcă eram la fabrica lui Elon Musk și nu la McDonalds, brusc apare un om, din senin, zici că își dăduse engaged ca în Star Trek. I-am zis eu ce vreau, un burger ordinar și niște cartofi la fel, dar calzi, am mâncat cu un apetit de haită de lupi hămesiți și am plecat către casă, mai liniștită, mai plină și ușor mai dezghețată fizic, că mintal e mai greu cu dezghețarea, mai ales la vârste mai înaintate.

Ajunsă acasă, m-am culcat la ora 21:30. Al meu a venit în pat mai târziu și nu a făcut zgomot, să nu mă trezească, cel mai frumos cadou pe care putea să mi-l facă și fix ceea ce aveam nevoie.

E prea târziu să vă urez ceva pentru cele două sărbători de care v-am povestit dar vă doresc să fiți cu toții iubiți în fiecare zi și la rândul vostru să iubiți în fiecare zi, că restul vine de la sine. Pe cuvântul meu J