Suzi și cercetătorul

Suzi l-a cunoscut pe cercetător din întâmplare. Erau la o bere  și el făcea cumva notă discordantă cu restul. Nu era frumos, dar se uita la ea cu niște ochi ca ai ei, care spuneau multe și nimic. Era serios, zâmbea de complezență și nu părea om de știință. Suzi părea mai intelectuală decât el, cu veșnica ei carte de lectură de metrou atârnandu-i grea în poșetă. Și avea și niște buze frumoase numai bune de iubit.

Și totuși, Suzi nu s-a îndrăgostit de el până a doua zi, când i-a dat un search pe Google și i-a citit CV-ul. Nu a înțeles nimic din activitatea lui profesională  și asta i s-a părut teribil de sexy. Era doctor în nu știu ce fizică. Absolvise o universitate de prestigiu al 12-lea sau cam așa ceva. Suzi nu mai avusese un iubit genial niciodata.. Așa că s-a hotărât să-l vrea.

Când l-a avut, Suzi a mai avut o idee. Să aibă o relație secretă cu el. I se părea așa, mai nu știu cum, să iasă cu prietenii la o bere, să fie toată seara amici buni, să-și spună verzi și uscate cu gura și să se dorească din priviri ore întregi. Și ce strategii inventau, ca Suzi să se refugieze în patul lui noaptea! Suzi se simțea ca o liceană neobrăzată si nopțile erau lungi și nedormite. Că cercetătorul era cercetător doar până la așternut. Apoi devenea  bărbat. Un bărbat pe placul lui Suzi, că de aia și-l alesese. Suzi își ascultă simțurile când își alege bărbații. Nu se uită la educație, ca dacă e, îi trimite la școală. Dar cum s-o faci pe Suzi fericită de câteva ori pe noapte nu se învață în nici o școală. D-aia și-i alege Suzi după cum îi zic simțurile. Că dacă nici ele nu știu…

Și cercetătorul era bărbat bun. Când bărbat, când cercetător. O dată, s-a ridicat din așternut  așa gol, cum o iubise, să-i arate diploma lui de doctor în fizică. Și Suzi, ciufulită de cât o iubise el, se uita la literele frumos scrijelite care îi atestau genialitatea și a vrut s-o mai iubească o dată.

Și s-au scurs luni de joacă de-a amicii prin pub-uri  și de-a iubiții prin paturi. Și pe covoare. Și pe canapea.  Și pe o bancă în parc. Vorbeau și se iubeau și iar vorbeau și iar se iubeau.

Și într-o duminică leneșă, cu soare afară și sandvișuri cu ciocolată, nuci și căpșuni pe masă, cercetătorul i-a povestit  lui Suzi despre familia lui faimoasă în țara lui musulmană, faimoasă și neagreată de regimul dictatorial Islamic aflat la putere, atât de neagreată, că orice greșeală a unui membru al familiei, putea însemna condamnarea la moarte a întregului neam. Suzi s-a îndrăgostit și mai tare de el, că se simțea puțin ca Mata Hari, ca să nu mai vorbim că simțea că tine destinul unei familii istorice la ea în laptop, cu pozele alea în care se harjonesc ei la plajă, într-o manieră lumească și deci anti-islamică. Apoi el i-a spus că o să fie bine, doar că dacă se vor căsători, serviciile secrete îi vor investiga trecutul. Și atunci i-a trecut lui Suzi toată dragostea și a trebuit să plece. Nu prea avea chef să fie omorâtă cu pietre de călăii unei dictaturi religioase. Mai sunt și alți cercetători la urma urmei, descendenţii unor familii anonime. Și până la urmă, nu-i musai să fie cercetător….