Londoneza la Craiova (adică a venit sora mea mai mică în vizită). O completare.

Băi lume, mi s-a supărat sora. Da' rău! Rău de tot! Cică de ce nu scriu exhaustiv despre ea? Bine, asta cu exhuastiv am băgat-o de la mine, că ea nu cred că ştie ce înseamnă, nu de alta, dar străinătatea te face să îţi uiţi graiul matern. Cunoaştem atâţia fotbalişti în această situaţie. În fine, ea s-a exprimat mai plastic, aşa, şi cred că s-a şi încruntat, ofticată, dar nu am cum să ştiu precis, că mi-a trimis mesaj cu supărarea. Cică:

-    Fată, scriitoarea lu' peşte, da' de caiet de ce n-ai zis?

Şi aşa e, are dreptate asta mică. În postarea despre şederea ei la Craiova nu v-am povestit despre caiet. Tocmai despre caiet!

Aşadar…când şi-a despachetat sora calabalâcul, am observat un caiet. Mii de gânduri mi s-au învălmăşit în creier: ţine jurnal, s-a apucat de scris, a devenit organizată şi are agendă etc. Ca să nu-mi obosesc neuronii şi aşa extenuaţi, am zis că mai bine întreb, să ştiu o treabă:
-          Ce e, fată, ăsta?
-      Caietul meu de reţete.

Deschid curioasă şi văd pe prima pagină: salată boeuf. Dau pagina…nimic. Atât. Ditamai caietul pentru o reţetă. Şi nu orice reţetă, ci reţetă pentru salata boeuf, pentru care nici nu credeam că îţi trebuie reţetă. Adică, sunt legume tocate, frate! Mă rog. Dar de ce e doar o reţetă, totuşi? Păi, poate vrea să strângă şi altele, nu? În fond şi la urma urmei, cine-s eu să judec, eu, tocmai eu, care gătesc după ureche şi după ce-am în frigider, de nici o mâncare nu-mi seamănă cu alta, în sensul că fiecare ciorbă e mai bună decât precedenta?

Ei, şi uite aşa trecură zilele una după alta şi se aşternu praful pe caietul uitat pe pervazul ferestrei, că soră-mea mai avea şi altă treabă decât să culeagă reţete culinare, că doar vizitele la medici nu se fac singure.

Până când într-o seară a venit glorioasă acasă, agitând două cărţi:

-         Mă apuc de învăţat la franceză. Gata!

No bun, s-a aşezat ea în vârful patului cu cărţile în braţe, şi s-a tot foit până când şi-a dat seama ce-i lipseşte:

-         N-am pix!

Îi dau repede un pix, în încercarea umilă de a-i satisface setea de cunoaştere. Dar n-a fost bun. Avea ea altul mai bun. S-a dat jos din vârful patului, a cotrobăit prin geantă, a găsit pixul ideal pentru învăţat la franceză, s-a suit înapoi în vârful patului. Şi iar a început foiala. Ceva, ceva tot lipsea…

-         Fată, n-am caiet!

Sar repede să caut caiet surorii dornice de învăţătură. Îi prezint toate alternativele: agende, caiete, carneţele, tot-tot ce aveam eu prin casă. Nu domne, n-au fost bune. Că avea ea un caiet neînceput dintr-a doişpea, cum, nu mai e? Adică i-am aruncat caietul, sau ce? Nu au trecut nici zece ani în cap de când a terminat liceul! Şi apropo, ea chiar nu are dreptul la nimic în casa ei, în care nu mai locuieşte de câţiva ani? Gata, cum am plecat, am şters orice urmă a existenţei ei?

Am reuşit până la urmă să găsesc un caiet studenţesc care “da, parcă e ala din a doişpea dar nu sunt sigură” şi să depăşim momentul tensionat, înainte să ne luăm de păr. Nu că am face asta vreodată, nu, niciodată.

Cu sora mai mică dotată corespunzător pentru studiu, dau să mă aşez şi eu, să fac linişte şi să îmi văd de ale mele:

-         Da’ cartea aia albastră după care învăţam eu în clasa a opta, unde e?

-         Păi nu îţi cumpăraşi azi cărţi noi?

-         O vreau şi pe aia. Mi-ai aruncat-o, nu?

-         Auzi, hai să îţi dau materialele mele după care care învăţ eu la franceză, vrei? propun eu cu diplomaţie,încercând să împiedic apariţia unui nou val de tensiune.

-         Daaaaa, dă-mi-le pe toaaaateeee, ţipă sora pătrunsă de nestăvilită sete de cunoaştere. 

Aşa că îi pun în braţe după cum urmează: o carte cu conjugări de verbe, un ghid Oxford, o carte găsită printr-un dulap (asta e cartea mea dintr-a opta! n-ai aruncat-o! ce bine!), caietele mele de notiţe, laptopul deschis la un curs interactiv şi franceza pentru idioţi deschisă într-un fişier separat. Nici nu se mai vedea soră-mea de atâta material didactic. I-am promis că mâine îi aduc şi caietele pe care le am la birou, numai să se apuce mai repede de învăţat şi să nu mai vorbească, să îmi mai aud şi eu gândurile din cap.

Şi cum îmi ascultam eu gândurile din cap, mă uitam la ea. Răsfoia încruntată, se gândea, iar răsfoia. Până la urmă a deschis caietul, a contemplat prima pagină şi a zis:

-  Nu-mi place caietul ăsta. Mai bine iau caietul de reţete. Mi-l dai, te rog?

Mă ridic, îl iau, i-l dau, îl deschide, se uită la el, rupe foaia cu reţeta de salată boeuf, o aruncă pe covor, iar răsfoieşte cărţi, caiete, contemplă pagina albă, o netezeşte cu mâna, se încruntă, iar o netezeşte şi în sfârşit scrie:  LE NOM.

Zic, taci că începe. Dar nu. Se uită la titlu de aproape, de departe, îşi dă capul când spre stânga, când spre dreapta, se încruntă iar, se mai foieşte puţin şi într-un târziu îşi dă seama ce lipseşte. Subliniază titlul cu sârg, că asta lipsea, domne, nu era titlul subliniat. Abia după ce e titlul subliniat şi contemplat din toate unghiurile,  pare şi ea mulţumită. Pare…

-         Fată, marker ai?

Mă ridic, caut şi îi dau un marker.

-         E galben…

-         Da…

-         Vreau verde!

-         N-am!

Stupoare!

-         Păi şi eu ce fac?

-         Subliniezi cu galben?

-         Nu-i acelaşi lucru…

-         Auzi, fată? Ia mai du-te-n…

-         Shhhh, taci că învăţ!

După care a fost relativ linişte preţ de vreo două pagini. Apoi se opreşte şi zice: 

- Nu mai pot să scriu, îmi obosiră ochii. Mâine mă duc să-mi fac control la ochi. Cred că trebuie să îmi schimb ochelarii. Ştii doar că am miopia intelectualului!

Aşa că a închis cărţi, caiete şi a început să vorbească. Mult…

A doua zi a venit acasă cu ochelari noi, căci da, avusese dreptate, îi crescuse miopia intelectualului şi bonus, avea cu ea şi rezultatul la analizele de sânge. Avea colesterolul mărit aşa că s-a apucat să caute pe net reţete culinare pentru scăderea colesterolului. Dar trebuia să le noteze undeva, evident.

- Îmi dai caietul de franceză, te rog? Că rup foaia aia scrisă şi îl fac caiet de colesterol.

Şi aşa a făcut. A rupt LE NOM şi a scris COLESTEROL. Şi atât, că s-a luat cu altele. Nu mai ştiu cu ce. Cred că nici ea. Adică sigur.