Da, că v-am mai zis, ea a frumoasa familiei. Eu sunt deșteapta. În fine...
Ce vreau eu să vă întreb...voi aveți focuri de artificii la nivel global de ziua voastră? Nu? N-aveți? Nasol...eu am...
Azi fac 33 de ani și mi-e drag de anii mei de mor.
Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi place deceniul 3 al vietii mele cel mai mult de până acum. Lucrurile sunt mai clare și mai așezate, știu ce vreau, nu mă mai învârt ca nebuna în jurul propriei axe complet pierdută în negurile minților mele nehotărâte.
Am trăit intens, am simțit mult, știu cum stă treaba și cu viața și cu munca și cu dragostea și cu planurile și cu aștepările. Și asta face totul mult, mult mai ușor, viața e faină fără cai verzi pe pereți.
În plus, îmi știu limitele, știu cât pot să duc și nu mai simt nevoia să îmi demonstrez că sunt super femeie, că nu sunt și asta e. Nu mai cer marea cu sarea și nici eu nu dau mai mult decât e cazul.
Nu mă mai grăbesc, că n-am unde. Iau viața încet, ca pe o plimbare în parc și când vreau o pauză, d-apăi îmi iau o pauză, că nu-s la maraton. Nu mai am planuri cincinale și nici un triliard de liste cu ce am de făcut, că până fac eu liste, trece viața pe lângă mine. Așa că mai nou, îmi scriu listele din mers.
Nu mă mai interesează să am controlul asupra fiecărui aspect al existenței mele, important e să nu fie haos. Și nu e. Nu-mi mai configurez viitorul, pentru simplul fapt că vreau ca viitorul să mă surprindă, plăcut sau neplăcut, cum o fi, surprinzător să fie.
În deceniul trecut aveam impresia că le știu pe toate. Acum mi-e clar că nu știu nimic și nici măcar nu-mi mai amintesc de ce naiba îmi era atât de esențială omisciența.
Și poate partea cea mai frumoasă este că sunt suficient de bătrână să știu cum ar trebui să fac lucrurile ca să fie bine, dar în același timp sunt suficient de înțeleaptă ca să nu-mi mai pese dacă ies bine au ba. Că dacă ies prost, e treaba mea, eu le repar, ce atâta panică? La 20 de ani tot ce faci, faci pentru ceilalți, să fii plăcut, admirat, inclus. La 30 de ani faci totul pentru tine, să fii fericit, liniștit, mulțumit.
Și vă fac o mărturisire. Am avut planuri multe și mărețe și totuși nimic în viața mea nu a mers conform planurilor. A mers mai bine.
Ce vă sfătuiesc eu, femeie ajunsă la venerabila vârstă de 33 de ani, pe voi, ăștia de 20 de ani, care dați din colț în colț cu viața, cu idealurile, agitați că uite acu' faceți 30 de ani și că mamă, ce vă faceți, cum ziceam, ce vă sfătuiesc, este să o luați încet că dacă alergați în goana mare, nu mai vedeți peisajul și e păcat, zău așa. Viitorul vine oricum, că ești pregătit sau nu, dar prezentul îl pierzi pe veci, dacă nu-l trăiești.