De Crăciun am mâncat, am dormit, am făcut oleacă de shopping și m-a părăsit iubitul. Na belea!

Și ce-ați făcut de Crăciun? Eu am citit, am scris, am dormit, am mâncat și am fost părăsită de iubit. Ho ușor, nu-mi plângeți de milă, că am primit cadourile anterior. Printre altele mi-a făcut cadou un curs de salsa, că a observat el cum îmi ridică latinii nivelul de serotonină până în stratosferă. 

Dar să o iau cu începutul, că voi pe el îl știați plecat în pustiu, să mediteze timp de zece zile.

Pe 25 fu fain, desfăcui cadouri, mă jucai cu e-readerul meu de la Moșu, făcui mâncare pe care mâncai de parcă era The Last Supper, mă uitai la The Big Bang Theory, scrisăi pe bloguri, mă uitai la două filme (unul drăguț și unul cretin), mă culcai și mă trezii pe 26. 

Când îmi beam eu mai cu spor cafeaua în pat, sună el. A trebuit să întrerupă meditația, să se întoarcă la Londra cu chiu cu vai (e cam complicat să vii din pustiu de boxing day) și a doua zi să zboare în Tunisia, că a murit bunica lui. Dar pe principiul morții cu morții și vii cu vii, a zis să ne întâlnim și noi un pic, că a meditat el trei zile la relația noastră and we need to talk.

No bine, făcui somon la cuptor, mă pregătii să mă văd cu Tomata cu care nu mă mai văzui, mâncai somonul și plecai la un mall, în principiu să schimb un cadou, dar na...îmi cumpărai și niște pantaloni scurți, dacă tot eram acolo și erau reduceri. Apoi mă dusei să mă întâlnesc cu iubitul, precisă că a meditat strâmb și mă lasă, că eu presimt asa, un pic, lucurile înainte să se întâmple.

Ne duserăm la restaurant, el își luă mâncare, eu îmi luai sangria, că după două hălci de somon nu mai intră nimic, pe cuvântul meu, vorbirăm de meditația lui, de bunica, de mama, de tata etc. și eu trebuia să plec că era târziu așa că l-am rugat să îmi zică totuși ce-a meditat, că pierd mijloacele de transport în comun spre casă.

Ce a urmat, e din ciclul "și băieții deștepți sunt prostovani ". Deci domne, problema cea mai gravă din relația noastră este că relația merge prea bine și prea repede și el nu e pregătit pentru așa ceva. De unde deduc că el se aștepta ca relația să meargă prost și atunci ar fi fost ok. 

Faza e că eu nu știu în ce relație a fost el, că în relația în care am fost eu, el a fost cel care s-a avântat de parcă vroia să se însoare mâine, în timp ce eu am stat la locul meu, relaxată, fără nici o pretenție de la el sau de la relația lui pește prăjit, că până la urmă ne întâlneam abia de două luni, nu de doi ani. Dar pare-se că bărbaților dacă nu le spui clar, pe litere și cu o diagramă alăturată că nu, nu vrei să te măriți mâine și nu, nu vrei să faci copii chiar acum și nici prea curând și nu, dacă ești drăguță cu el nu înseamnă că îl iubești cât China și că nu îți imaginezi viața fără el și nu, dacă faci mâncare nu vrei să îl impresionezi, ci pur și simplu ți-e foame și îți place mâncarea gătită.

Așadar, când el se despărțea de mine, amărât de ziceai că eu mă despart de el și încerca să mă încurajeze că voi fi bine, că sunt puternică, eu m-am pus pe râs. Îi ziceam ok, no problem și râdeam și el se uita săracul debusolat și atât de plouat că a trebuit să-l iau de mână, să-l consolez. 

I-am explicat că eu se pare că am fost în alt film cu relația asta și el, ofensat, zice:

-  Îmi cer scuze că am crezut că e o relație serioasă și de lungă durată, eu am fost numai în relații serioase, nu știam că tu nu mă iei în serios! 

Eu, biata de mine, l-am luat în serios dar mai încet. Cât de serios poți să iei pe cineva în două luni, pe bune? Tu, ca femeie, ești zdravănă la cap dacă îți visezi copiii cu moaca ăluia cu care te întâlnești de doar două luni? Oricum, nu mă pot abține să nu remarc ironia, așa că îi zic:

- Dar tu de ce iei relațiile atât de în serios, atât de repede, după care le termini că sunt prea serioase?

Păi ziceți și voi, nu e așa? 

Eu acum stau și mă gândesc, ce naiba se întâmplă cu oamenii? Femeile au stricat bărbații sau bărbații au stricat femeile? De ce bărbații au impresia că femeile vor să pună mâna pe ei, să îi ia de soți și să le toarne copii? Câte femei există care nu au răbdare să vadă unde duce relația și fac salturi până ajung în punctul dorit de ele? Atât de multe încât bărbații văd o devoratoare de libertate masculină în orice femeie întâlnită?

Chiar este atât de greu să ne bucurăm unii de alții fără grabă, fără panică, fără teste și condiții, fără planuri cincinale? Sentimentele trebuie să vină organic, așa cum vine traficul de la google și dragostea trebuie să dospească molcolm, ca un un aluat de cozonac de-al bunicii, al cărui gust nu-l poți uita niciodată, chiar dacă ai mâncat ultima felie acum douăzeci de ani.

Iubirea se cultivă, se crește și se îngrijește, nu vine la pachet ca mâncarea semipreparată, gata după un minut de stat la microunde. Planurile în doi se fac atunci când ești doi, nu vii cu lista de deadlinuri personale în relație, că nu e treaba lui că tu ți-ai propus să naști la 29 de ani și acum ai 28 de ani jumate, ești în criză de timp, deci el să mai termine cu tatonările și cu cinele romantice, te vrea de nevastă sau nu te vrea? Sau, de fapt, oricum n-ai timp de nuntă, vrea să fie tatăl copilului tău sau nu vrea, că faceți nunta în același timp cu botezul, dacă e...și pui de o cezariană înainte de termen, ca să te încadrezi în deadline. Numai să te lase gravidă mai repede, că trece moda la pătuțul pe care l-ai cumpărat deja.

Păi da!