Și nu cred că o să mă mai duc vreodată.
Înainte să vă povestesc, vă rog să înțelegeți că asta este experiența mea și că desigur, Malta e frumoasă și merită vizitată. Nu vă luați după hâtra de mine, doamne fere.
Malta nu era pe lista noastră, dar până ne-am urnit noi să facem rezervări, tot ce era pe lista noastră era prea scump pentru mine, care am niște planuri ce implică niște costuri și un venit limitat, nu ca boyfriend care este așezat din punct de vedere profesional și financiar. O altă problemă este că am călătorit amândoi destul de mult, mai ales el, și deja devine complicat să alegem destinații în care n-am fost niciunul.
Și uite așa, am ajuns la Malta. Am rezervat prin expedia.com (recomand din suflet) un pachet cu zboruri si cazare incluse. Am ales un hotel de patru stele în St. Julian's și asta a fost prima noastră greșeală. St. Julian's este absolut minunat dacă ești petrecăreț și/sau dacă nu te deranjează gălăgia. Ceea ce nu e cazul nostru, care ne băgăm în pat la 10. Și ambii avem somnul sensibil la zgomot, în sensul că ne trezim la cel mai mic zgomot. Jur că îmi venea să ies pe balcon să torn apă pe petrecăreți și să îi trimit la scara lor. Cer scuze, pe această cale, tuturor celor pe care i-am deranjat pe vremea când eram o mare petrecăreață. Nu mai petrec și mă căiesc profund.
Pe la 5 dimi așa, se termina hărmălaia și aveam o oră de somn până la 6 când veneau muncitorii de pe șantierul de alături la muncă. Picamere, macarale, excavatoare, țipete, dormi dacă mai poți.
Acum poate vă întrebați și voi ca oamenii de ce naibilui nu închideam geamul. Păi, de cald, d-aia. Dar aer condiționat n-avea hotelul de patru stele, sigur vă ziceți voi în barbă? Ba da! Avea! Doar că noi suntem sensibili nu numai la zgomot, ci și la aer condiționat. Nici pe 21 de grade nu l-am tolerat. Lui boyfriend i se părea că îi bate fix în plămâni, mie mi se părea că îmi bate fix în ovare. Jur că îmi simt ovarele mișcând când sunt undeva cu aer condiționat. Prefer să mă tragă curentul (care curent nu există decât în România, apropo).
Și să știți că eram perfect informați că St. Julian's e pentru tineri. Nu am ales o zonă mai retrasă pentru că am zis să fim aproape de toate liniile de autobuz, să putem explora insula. Și am fost, și am explorat, dar la ce preț, sfinte arsenie boca! (am auzit că ăsta e mai trendy decât mântuitorul la ora actuală, de aceea îi iau numele în deșert pe blog).
D-aia zic, nu vă luați după mine când spun că Malta e nașpa. A fost nașpa pentru noi, că nu am gândit înainte să facem rezervări.
În primul rând, oamenii care nu suportă aerul condiționat nu au ce să caute în vacanță în vreo locație din Mediterana în luna august. Clar. Și asta e valabil și pentru oamenii care nu suportă alți oameni (tot noi). Vrei răcoare naturală și liniște, apăi te duci în vacanță în extra sezon și într-o zonă retrasă. De exemplu am fost în Tenerife în martie, într-un orășel care părea părăsit și a fost cea mai frumoasă vacanță.
În al doilea rând eram și ușor zdruncinată de niște chestii care mi se întâmplaseră înainte de plecare, așa că nu am plecat prea bine dispusă si nu mi-a convenit nimic.
În al treilea rând Malta e în construcție: drumuri, clădiri, e o nebunie. Traficul e praf, zgomotul de șantier acoperă tot, nu poți face o poză fără să prinzi o macara în cadru. Și m-am și enervat, că îngrămădesc clădiri noi lângă clădiri vechi, superbe și deși nu-s expertă, nu mi se pare în regulă. E așa, un amalgam, gen București, unde numai cine n-a vrut n-a trântit un mall lângă o clădire de patrimoniu. Din diverse discuții purtate cu diverși rezidenți ai insule a reiesit ca Malta ar fi fost pe placul meu acum vreo patru, cinci ani, când nu era la fel de populară și accesibilă ca în zilele noastre.
Ce nu mi-a mai plăcut: transportul în comun care nu face față numărului mare de pasageri și serviciile din magazine și marea majoritate a restaurantelor. După o taina cu un localinc am înțeles de ce serviciile lasă de dorit: salarii mici, muncă multă, viață scumpă. Ca și în România de altfel. Când ești frustrat financiar, numai de cât de mulțumit este clientul nu-ți mai pasă.
Recunosc că acum câțiva ani, când încă locuiam în România nu m-ar fi deranjat treaba cu transportul și serviciile, poate nici măcar nu aș fi observat că este ceva în neregulă, fiind fix ca la mine acasă. Dar după doi ani în Londra unde totul merge strună și toată lumea care e plătită să aibă grijă de mine într-un fel sau altul chiar are grijă de mine, m-am făcut o pretențioasă. Nu mă mai asigur când trec pe verde, când ma ratacesc găsesc imediat indicatoare sau plăcuțe cu numele străzii pe care mă aflu, în magazine, cafenele, restaurante cam fiecare știe ce are de făcut și face repede și bine etc. etc.
Pe scurt, ce am făcut și mi-a plăcut in Malta.
Într-o zi am fost în La Valletta, un oraș superb, cu clădiri vechi, cu din care te aștepți să iasă cavaleri maltezi. Era aproape gol că era într-o sâmbătă și am bântuit străzile singuri, într-o liniște cum n-am mai auzit de mult. Am mâncat salate la un restaurant care nu mai știu cum se numește și am un băut Aperol Spritz excelent. De fapt am băut două.
În altă zi am fost în insula Gozo care este de vis. Acolo aș pleca și mâine în vacanță. Ne-am urnit târziu și autobuzele au avut niște întârzieri cum nu am mai văzut decât la Roma, așa că nu am apucat să facem mare lucru. Ne-am plimbat vreo oră prin Victoria, unde am mâncat și niște pește proaspăt, apoi ne-am dus la Ramla Bay, o plajă cu nisip roșu-portocaliu, unde ne-am tras puțin sufletul, el la soare, eu sub umbrelă.
Ultima excursie a fost la Blue Lagoon, în insula Comino, o insuliță mică pitică cu doar două hoteluri și patru rezidenți oficiali. Ne-am dus cu speedboat-ul în peșteri și am crezut că mor de inimă. Niște viteză, niște turații, niște curbe periculoase. Toată lumea chiuia de fericire numai eu era să mă scap în slip. Nu am priceput niciodată farmecul vitezei. Îmi place viteza la avioane și la trenuri, unde n-o simt. Și atât.
Blue Lagoon e frumoasă dar e un puhoi de turiști acolo, cel puțin în august. Și aferent puhoiului de turiști e un puhoi de gunoaie. Am vrut să explorăm și să căutăm un loc mai retras dar era o căldură infernală, așa că am zis să luam niște șezlonguri și o umbrelă, eu să citesc și boyfriend să înoate. Șezlongurile 15 euro. Ce să facem? Hai să dăm. Când îi dăm omului cardul se pune pe râs. Cash only. Dă-i, scobește, strângem 15 euro, ne milogim de omul cu umbrelele să ne ia doar 10 sa avem și noi de apă și de un sandviș pe care să-l dăm pe jumătate. Râde de noi și acceptă. Vai de capul nostru. Înainte să ne așezăm eu visam cocktailuri și înghețată, până la urmă am împărțit frățește o apă plată și un sandviș oribil.
Promenada din Sliema este numai bună de plimbat și de căscat gura. Pisicile vagaboande sunt grase și frumoase și unele stau și la mângâiat, dacă au chef, bineînțeles si peisajul ar fi numai bun de pozat daca nu ar fi atatea macarale in zare.
Am stat la hotel Argento care are cel mai bun staff din câte am văzut eu până acum. De la femeia de serviciu până la barman, recepționer etc, toată lumea a fost numai un zâmbet și gata să ne facă toate voile. Am vrut altă camere, ne-au arătat două zile la rand camerele disponibile, până am găsit una pe placul nostru (să fie spațioasă măcar, dacă răcoare și liniște oricum n-aveam). Și nu ne-au luat bani în plus. Room service-ul a fost de excepție și totul strălucea de curățenie.
Una peste alta, am luat amândoi un virus de pe undeva, zic eu că de la Blue Lagoon. Pe boyfriend l-a atacat în ultima zi de ședere, miercuri, când trebuia să mergem la Blue Grotto. Nu ne-am mai dus niciunde, am stat în cameră și am dormit. Joi am avut zbor înapoi la Londra, unde trebuia să ajungem seara, să împachetăm pentru Oslo unde aveam zbor vineri de dimineață. Eu am crezut că mor în avion, mă durea tot și îmi venea să vomit, aș fi dat orice să pot să mă întind măcar juma de oră. Am luat niște Nurofen și mi-am mai revenit până când am ajuns acasă. Am făcut repede bagajul și m-am băgat la culcare. M-am trezit pe la 1 cu febră mare, tremurând de se zgalțâia patul cu mine. Bineînțeles că nu am mai plecat la Oslo, să îi mai contaminăm și pe prietenii de acolo. Am rămas acasă, unde am zăcut două zile. Acum suntem oarecum vii, doar că nu prea mâncăm. Nu ne e nici foame și cam aproape tot ne provoacă greață.
Cea mai mare realizare din această vacanță este că am citit Room. Am terminat-o în trei zile apoi am cumpărat un roman de Agatha Christie, The Secret Adversary, dintr-un anticariat. L-am terminat aseară și este cel mai prost roman de Agatha pe care l-am citit vreodată. Am ghicit chiar și răufăcătorul, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum. Vorba lui boyfriend, e prost pentru că l-am cumpărat din Malta.
Acum ne gândim la o vacanță la soare de revelion. Cum nu-mi permit încă o destinație exotică, o să mergem pe undeva prin Insulele Canare. Gran Canaria aș vrea eu. Ați fost?
P.S. Dacă vreți să vedeți poze din vacanță, căutați-mă pe Instagram: lavinia_in_london.
No comments:
Post a Comment