Căutare

Wednesday, July 5, 2017

Patru ani de străinătate. La mulți ani, mie.

Azi, mai spre seară, se fac patru ani de când am venit la Londra cu trei valize și nici un vis. Am vrut doar să trăiesc într-un loc unde să mă simt printre ai mei. Ai mei însemnând oameni care sunt autentici, care își văd de viața lor, cărora nu le pasă de capra vecinului, care sunt relaxați, pozitivi, calmi, politicoși, deschiși la minte, care nu aruncă gunoaie pe stradă și care nu trec prin viață țopăind printre legi și șpăgi. Evident că ai mei nu puteau să fie decât într-o țară care are grijă ca locuitorii ei, plătitorii de taxe, să își permită să fie toate cele de mai sus și mai mult decât atât. 

Trăiesc în civilizație, muncesc pentru mine, lucrez un număr de ore rezonabil spre mic, am un venit decent care ar putea fi mare dacă aș munci mai mult, dar nu vreau. Îmi place că uneori am weekenduri de trei zile și că uneori îmi petrec o zi de miercuri dormind până la prânz sau citind în grădină. Chestiile astea mici, bucuriile astea mărunte mă fac fericită și mă fac să-mi șoptesc în barbă că am reușit în viață.

Sunt self-employed, care e un fel de PFA. Nu am văzut nicio instituție financiară pe dinăuntru și nu am stat la nicio coadă, contul l-am deschis online și totul se întâmplă online. Închiderea de an mi-a făcut-o o contabilă și asta a costat 100 de lire, bani pe care pot să îi bag la cheltuieli data viitoare. Taxele le-am plătit în rate.

Locuiesc intr-o casă închiriată, spațioasă, cu o grădină mare dar într-o zonă proastă, că asta e, unii nu le putem avea pe toate. Nu împărțim casa cu alte persoane, cum fac alți emigranți în Londra și suntem recunoscători pentru asta. Aș vrea să zic că suntem norocoși dar cumva cred că e drept să spun că e mai mult decât noroc. 

Comfortul nostru e muncit, muncit cu creierul, muncit cu ani de școală, cu efort intelectual. Și în domeniul meu și în domeniul prietenului meu este imperios să citești mereu, să te perfecționezi, să te pui la curent, să menții ritmul. Nu de puține ori ne petrecem serile citind cărți de specialitate, googlind noutăți, căutând materiale pe internet, surfând forumuri si websiteuri. De exemplu, dimineata la cafea sau seara la un pahar cu vin, eu privesc mock trials pe youtube, chiar dacă îmi petrec zile în instanță. Asta printre munți de terminologie, exerciții de traducere simultană și un catraliard de pagini deschise cu legi și sentințe. Și Facebok și Instagram și Ikea si Buzzfeed și Expedia, că viața are multe aspecte, de ce s-o dau pe după vișin?

Ca noutate, în timp ce majoritatea românilor vin aici să strângă bani să își cumpere case în România, eu am vândut apartamentul din România și nu o să mai cumpăr proprietăți vreodată decât dacă am banii cash. Lumea este mare și este posibil să ne relocăm dacă vremurile o cer. Nu suntem copaci, nu avem rădăcini. Important este să fim acasă și acasă este locul unde suntem împreună, eu și el, și unde condițiile economice sunt propice unei vieți decente și relaxate, așa cum o avem acum.

În sfârșit, dar și cel mai important, aici sunt un nimeni așa cum e mai toată lumea. Nu mă știe lumea din auzite, nu am cunoștințe comune cu oameni pe care tocmai ce i-am cunoscut, sunt atât de neimportantă că îmi vine să plâng de fericire. Și nu cunosc pe nimeni cu funcții și prospecte de mărire care să se uite la mine și la pleavă în general ca la niște gândaci, dar oricum aici nu mi-ar folosi la nimic pentru că aici nu trebuie să am pile să bag cablu, să iau permisul de conducere, să îmi ridic diploma de licență sau să mă operez de amigdalită. 

Mă gândesc uneori că am mai multe vieți, pentru că viața mea din Romania a fost complet diferită de viața mea de aici. Deși m-am născut în România, cei treizeci și doi de ani petrecuți acolo au fost pentru mine un efort permanent de adaptare. A fost chin, zbucium, frustrare că nu-mi găseam locul. În Londra am început a doua viață și toate s-au potrivit ca un puzzle perfect. Fiecare lucru nou care se întâmplă vine nu ca o completare la puzzle, că e cât se poate de complet, ci ca o accezorizare, să îl facă mai atractiv, mai strălucitor.

Și dacă am învățat ceva în acești patru ani este să nu te oprești niciodată să îți cauți locul și oamenii TĂI. Fii ca apa, fii ca păsările, aleargă, zboară, caută, poposește, modelează-te, reinventează-te. Tu ești singura ta piedică în drumul vieții tale, nu vârsta ta, nu sexul tău, nu familia ta, TU.