Pages

Friday, January 4, 2019

Am și eu ceva de zis despre Vasile și despre Jason Momoa

E plin Facebook-ul de Vasile azi. Vasile este omul ăla care își caută star porno, fecioară, născătoare de copii, șofer, bucătar, menajeră, psiholog, mamă, parteneră de mers la biserică, dar toate astea să fie încorporate într-un singur recipient, sub numele de nevastă. 

Vedeți că e videoclipul pe net, eu nu îl pun pe blogul meu, că aici e loc numai și numai pentru nebuniile și frustrările mele, nu am spațiu și pentru Vasile.

În primul rând, eu vreau să îi mulțumesc lui Vasile. Eram la toaletă, făceam pipi, și mă uitam la videoclipul lui. Am de făcut următoarele comentarii:

1.Ce mi-a atras atenția, a fost chestia aia cu "să nu mă înșele cu alți bărbați". De unde eu am dedus cu inteligența mea afară din cale, că Vasile a dat dezlegare la lesbianism. Yummy, să te lingi pe bot, nu alta. Vasile, sunt sigură că mișcarea LGBT îți mulțumește pentru susținerea demersului lor, nebunule, ia vorbește cu ei, poate îți pun o vorbă bună la niște lesbiene, să te lase să îți petreci o zi cu ele, să vezi cum se duc la serviciu, cum fac curat în casă, cum se uită la TV. Dacă ai noroc, poate fac și sex, dar știi cum sunt femeile, ba sunt pe stop, ba le doare capul, ba au o oală pe foc, ba au ceva de discutat. Și când cuplul e format din două femei, sincer, eu nu văd când mai au și timp de sex. Dar poate ai noroc, măi Vasile, măi, poate ai noroc. 

2. După videoclipul cu Vasile, a urmat, la mine pe Facebook, un videoclip cu Jason Momoa, adică Aquaman, adică bărbatul ăla de zici că e făcut manual și cu migală, ca un ilic de Bihor, și care îmi face mie ovarele să tresară. De Jason zic, nu de ilic. Ce să mai spun, hai mersi, Vasile, să-mi fie de bine, și să nu uit să-l mai caut pe omul ăsta pe Youtube și cu alte ocazii, nu numai când sunt pe budă. De Jason zic, nu de Vasile. 

3. Și după ce am terminat și cu Vasile, și cu Jason (la Jason recunosc că m-am uitat de exact opt ori, dar cine mai numără), tot pe budă fiind, am început să scriu textul ăsta pe blog, dar în cap. Ceea ce nu mi s-a mai întâmplat de mult. Așa că dacă vă bucurați că am mai scris și eu ceva, tot lui Vasile trebuie să-i mulțumiți, dar stați la coadă după comunitatea LGBT.

4. Ca femeie care le-am auzit pe toate, vreau să vă spun că Vasile nu glumește. Ca interpret român care are zilnic de-a face cu inculpați din aceeași categorie socială ca și Vasile, vreau să vă spun că Vasile nu glumește. În Romania, unde 40% dintre absolvenții de liceu sunt analfabeți funcțional, unde nu există legi care să prevină și să combată violența domestică, și nici servicii sociale care să ajute femeile și copiii în impas, bărbații ca Vasile sunt prea numeroși ca să constituie o excepție. 

5. Și știți care e partea tristă? Că Vasile are mai multe șanse să își găsească nevasta visurilor sale, decât am eu să mă mărit cu Jason Momoa.