Proiectul IUBIRE / Ziua 2

O altă mare dragoste a mea sunt poveștile. Poveștile din cărți, poveștile oamenilor, poveștile de pe stradă...

Când eram mică, citeam cărțile pe nerăsuflate și parcă mă dedublam, eram cu trupul în cameră și cu mintea și sufletul trăiam aventurile eroilor până la identificare cu ei.

Mai târziu am descoperit poveștile oamenilor. Îmi place să ascult cum spun ei, cu vorbele lor, o oarecare întâmplare, nu contează ce fel de întâmplare, fără figuri de stil, folosindu-se doar de cuvinte și de limbajul trupului. Și ce savuros este când asculți aceeași întâmplare povestită de mai mulți oameni, parcă sunt povești diferite. Fiecare individ trăiește, reține și relatează o întâmplare în mod unic. Îmi place să ascult amintiri depănate, să privesc fața și ochii povestitorului, să le observ tresăririle din ochi la retrăirea amintirilor povestite.

Câteodată merg agale pe stradă și mă uit la povești. Îmi pare că oamenii oarecare din jurul meu poartă cu ei bucăți din povestea lor și mă joc încercând să pun cap la cap bucățile. De ce acel trecător a ales să poarte o cămașă galbenă azi? A ales-o el sau prietena lui? Pare genul care si-ar face o prietenă blondă și nu prea înaltă. Probabil că ea s-a îmbrăcat într-o rochie neagră azi și și-a pus cizmele de ploaie, pentru că plouă afară. Nu au luat micul dejun azi pentru că el și-a cumpărat cafea și gogoși de la colț. Și cred că a plecat în grabă, pare că nu-și găsește ceva în geantă, probabil a rămas acasă pe birou. Ieri a fost joi, probabil a stat în oraș cu prietenii până târziu sau poate a făcut dragoste cu prietena lui. Și s-au trezit târziu...

Iubesc poveștile. Le ascult, mă încarc cu ele, le spun mai departe, așa cum le-am auzit eu, cum le-am înțeles eu și cum le-am ținut eu minte. Am o mulțime de povești în mine și aș vrea să le pot spune pe toate. Nu aș vrea să mor cu toate poveștile acestea în mine. Dar poate că nu pot spune o poveste când vreau eu. Poate că fiecare poveste trebuie spusă când vine timpul ei.

Cum ar fi lumea fără povești? Fără poveștile din cărțile pe care le citim duminicile, așezati comfortabil într-un fotoliu, fără poveștile pe care și le spun prietenii la o cafea? Cum ar fi telefoanele primite de la prietenii plecați în vacanță daca nu ar avea povești să-ți spună? Cum ar fi reuniunile de familie sau revederile cu foști colegi sau cu prieteni vechi, dacă nu ar fi povești de povestit?

În fotografie, râul Fuengirola se varsă în Marea Mediterană. Este o fotografie făcută acum câțiva ani în Spania, pe Costa del Sol, în stațiunea Fuengirola. Mereu m-am gândit că o poveste curge asemeni unei ape. Curge sinuos până la punctul de vărsare. Apoi începe altă poveste...