Pages

Monday, March 18, 2013

Recenzie "Cartea norilor"

"Cartea norilor" este romanul de debut al scriitoarei Chloe Aridjis. Eroina este Tatiana, o tânără mexicană ajunsă la Berlin cu o bursă de studii. 

Romanul urmărește relația Tatianei cu Berlinul, impactul pe care orașul adoptiv îl are asupra ei și cum sentimentele și trăirile sale se răsfrâng asupra percepției pe care o are despre Berlin. Pe tot parcursul cărții, fantomele ei personale se contopesc cu fantomele orașului și imaginația ei se transferă în realitatea imediată. În paralel, este urmărită relația Tatianei cu ea însăși, experiență berlineză fiind o călătorie de inițiere a personajului care se află în plin proces de autocunoaștere. 

Atunci când decide să rămână la Berlin, Tatiana de fapt încearcă să se abată de la linia destinului său previzibil, clar trasată de familia sa. Cumva, o simt pe Tatiana dezrădăcinată. Simte că nu aparține locului său de baștină așa că încearcă se se așeze sufletește la Berlin, ceea ce se dovedește a fi un proces complicat. Nu își găsește locul, schimbă cartierele și locuințele, cu pretextul că vrea să încerce senzații noi, dar de fapt ea încearcă în van să se agațe emoțional de ceva sau de cineva.

Deși relația cu familia ei este firavă, pare că tânjește după locurile natale sau poate după familiaritatea pe care i-o dă noțiunea de "acasă". În acest sens, episodul întâlnirii cu cățelul Xolo este relevant, mai ales din pricina ambiguității sale. Nici măcar Tatiana nu este sigură că întâlnirea cu pricina a fost reală.

De fapt, în permanență fantezia Tatianei se suprapune realității, la fel cum trecutul Tatianei se suprapune trecutului Berlinului, creând un prezent de un echivoc fermecător.

Tatiana este un personaj foarte bine construit pe toate planurile iar romanul în sine are o scriitură molcomă și simplă dar reușește să dea viață unui fragment din viața eroinei și să lase cititorul pe gânduri, după terminarea lecturii.

Notă: Recenzia a fost făcută pentru campania vALLuntar, iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Am nevoie de cincisprezece comentarii pentru ca Romsilva să planteze un copăcel pentru mine. Ce ziceți, mă ajutați? Vă rog frumos:)


67 comments:

Ştefana Alexandra said...

So e povestea unei fete care iese de sub tutela familiei care încearcă să-i controleze oarecum detinul? Nice. Pare o carte care se citeşte uşor şi e plăcută.

Ada Angharad said...
This comment has been removed by the author.
Ada Angharad said...

Iubesc Berlinul, mai ales ca am reusit si eu sa ma pierd prin el ca Tatiana..

Mada said...

Haa, si eu am vrut sa aleg cartea asta. Merci pentru cuvinte!

Florin Răvdan said...

Am citit-o si eu pe asta.Foarte buna cartea, recomand !

mihaela said...

Adeca e un bildungsroman? Ma duc sa ma odihnesc un pic, m-am emotionat de vastitatea propriului meu dictionar :P

Leontina said...

Deci este despre o fată care își ia practic viața în propriile mâini. Ideea asta îmi place. Iar recenzia ta chiar m-a făcut curioasă :)

M said...

trebuie citita! :)

Pishky said...

frumoasă recenzia ta! Felicitări!

Andra said...

Dupa ce am citit cartea asta am ajuns sa-mi doresc extrem de mult sa vizitez Berlinul

Lavinia said...

Da, cam asa. Doar ca nu prea reuseste sa isi controleze destinul, mai mult invata despre ea insasi. Se citeste usor, intr-adevar si foarte placuta, desi destul de ambigua.

Lavinia said...

Si mie mi-a placut Berlinul. D-aia am ales si cartea, ca doar ce ma intorsesem de la Berlin:)

Lavinia said...

Mada, mersi ca ai citit si ca ma ajuti sa primesc un copac:)

Lavinia said...

Sper sa iti placa:) Mersi ca ai citit si ca ai comentat! :)

Lavinia said...

Da, daca iti place genul, e o lectura interesanta si de scurta durata.

Lavinia said...

Multumesc ca ai citit si ca ai comentat :)

Lavinia said...

Eu am ales-o tocmai pentru ca in decembrie am fost in vacanta la Berlin. Am vrut sa vad Berlinul si cu ochii altcuiva. Sper sa mergi curand la Berlin. O sa-ti placa, e o experienta interesanta.

Lavinia said...

Daaa, si mie mi-a placut! :)

Lavinia said...

Si eu sunt emotionata ca cineva cu atata cunoastere coboara din cercu-i stramt sa comenteze la mine pe blog:))) Bine, s-ar putea ca aceasta carte sa fie despre altceva, ca eu mereu hiperbolizez tot ce citesc, tot ce vad, tot ce mi se intampla:))))))

Adriana said...

Primul gand cand am citit recenzia a fost sa te asociez pe tine cu Berlinul :D..... cartea pare interesanta insa recunosc ca ma asteptam la o alta actiune dupa titlul ei... cu toate ca acei "nori" ar putea reprezenta libertatea ravnita de eroina....

Unknown said...

Pare interesant ...o sa citesc sa vad cum percep si altii necunoscutul ...cum se adapteaza

Lavinia said...

hahaha, ce simpatica esti:))) da, daca ma mai duc la berlin inca o data sigur imi fac aia strada si bust si piata:)))))) au si norii rolul lor in poveste dar nu am vrut sa dezvalui tot. Mie nu-mi place sa citesc o carte despre care stiu prea multe detalii si ma gandesc ca or fi si altii ca mine. Sa nu le stric placerea, totusi:)

Lavinia said...

Si mie imi place sa citesc carti despre oameni care incearca sa se adapteze la locuri noi. A, si citesc si niste bloguri ale unor imigranti din acelasi motiv:)

Anonymous said...

Pare foarte interesanta. Trecem pe lista. Desi, la ce lista lunga am... :) bafta cu copaceii!

CerceLUsi said...

Pare o carte frumoasa, pe care abia astept sa o citesc.
Succes cu copacelul, Lavi! :*

CerceLUsi said...
This comment has been removed by a blog administrator.
Anonymous said...

Mi-ar placea sa citesc cartea. Mai ales ca, din ce deduc de aici, pana la un punct, ma cam aseman cu Tatiana...

Lavinia said...

doamne ajuta, ca sa zic asa :)) mersi mult pentru ajutor!

Lavinia said...

Sper sa iti placa! Multumesc pentru ajutor:)

Lavinia said...

Si mie mi se pare ca ii seman foarte mult. Am si avut o experienta similara, dar cu alt oras:) Multumesc pentru comentariu, m-ai adus foarte aproape de copacul mult dorit:)

vienela said...

Mie aceasta Tatiana imi trezeste o mila profunda... Este greu sa traiesti neancorat, sa nu iti gasesti locul, sa nu stii cine esti. Mi-ar placea sa citesc aceasta carte.

Lavinia said...

Da, nu este prea placut intr-adevar. Eu ma aflu in situatia Tatianei, in perpetua cautare de mine, vesnic neancorata si cateodata intr-adevar devine obositor. Exista si parti bune dar si parti rele. Multumesc din suflet ca m-ai ajutat sa primesc un copacel. Comentariul tau este comentariul cu nr. 15, deci ai desavarsit opera, ca sa zic asa :))))

vienela said...

Hai sa incercam mai mult de atat! Iti dau articolul pe fb, poate se mai gandeste cineva sa te ajute. Si eu am primit ajutor de la altii, cand incercam sa strang copacei. ;)

Unknown said...

Asta e o carte care cred ca mie mi-ar place foarte mult. De multe ori am avut surprize frumoase cu carti de debut. Iar stilul simplu si molcom este exact pe gustul meu.

Adriana said...

De ceva vreme mi s-a deschis in fata o lume,o lume pe care o uitasem datorita altor preocupari efemere.Sunt genul scormonitor,cautator,dar mai sunt si genul care-mi ascult prietenii cand gasesc ceva interesant.Subiectul cartii intereseaza orice ''fata'' ce nu si-a gasit din prima identitatea.Sunt curioasa!Succes!

Florin Morosan said...

Pare o carte interesantă, care zic eu că merită citită! E tare greu să fi singur și să ai deja destinul trasat de familie, iar tu să vrei altceva ...
Spor la plantat copaci!

doarleguma said...

Ar trebui să vizitez și eu Berlinul. Și să citesc cartea asta. :)

Lavinia said...

Si mie imi plac cartile scrise aparent simplu, fara artificii, care povestesc alene si te transpun incet in poveste, apoi la sfarsit, te lasa cu o mie de ganduri si intrebari.

Lavinia said...

Imi place sa citesc despre oameni care isi cauta identitatea. Poate pentru ca nici eu nu mi-am descoperit inca drumul si locul. Mereu ma gandesc ca probabil viata mea va fi o perpetua cautare de mine si de un loc unde sa pot face radacini dar asta nu ma intristeaza. Prefer sa ma bucur de calatorie, chiar daca poate nu voi ajunge la destinatie nicioadata:) Multumesc pentru vizita si pentru comentariu.

Lavinia said...

Si mai greu e sa vrei altceva dar sa nu stii ce vrei. Sa vezi atunci lupta:))) Mersi, si tie la fel!

Lavinia said...

Le-am facut pe ambele si iti recomand cu caldura sa faci si tu la fel:) Nu vei regreta:)

Laura said...

E prima dată când citesc o recenzie la această carte, și pot spune că m-a facut să îmi doresc să citesc cartea cât mai curând. Felicitări pentru recenzie, este una foarte reușită.

Tina said...

Cartea asta e despre mine:)) Hi hi, tot Tatiana ma numesc... Tot caut sa ma atasez de locuri si nu reusesc. Ea schimba casa, cartierul, eu schimb orasele, tarile... Si sunt intr-o continua cautare de sine. Uneori ma simt obosita, dar n-am incotro. Mie mi-a placut cartea asta si da, vreau sa vad Berlinul, inca, acolo n-am fost...
Multa bafta cu copaceii!

Radu said...

Bună.

Pare viață de student flotant... cel care pleacă de acasă și la un moment dat parcă nu mai aparține niciunui oraș.. de acasă a plecat, dar nici 100% nu e cetățeanul orașului în care studiază.

Sincer să fiu nu pare o carte care să mă intereseze, poate și fiindcă protagonista e de sex feminin dar poate și fiindcă e vorba de Berlin :)

Presupunând că ai citit comentariul lăsat mai devreme, la a doua recenzie (cronologic vorbind) presupun că știi ce trebuie să faci cu asta: http://www.all.ro/colectia_strada-fictiunii/cartea-norilor.html. Ar fi păcat să nu fie validă recenzia, că ai multe comentarii adunate.

Spor la plantat!

Lavinia said...

Mersi, Tina. Si eu sunt la fel ca Tatiana si ca tine. Ma vantur de colo colo, ma caut si nu ma gasesc:))) E frumos Berlinul, o sa-ti placa:)

Lavinia said...

Ai dreptate. Dar pe de alta parte, poti sa stai juma de viata in orasul de bastina si sa simti ca nu e locul tau acolo. E complicata treaba asta cu radacinile, din cate am observat eu, ca om care nu apartine nicaieri:)

Cristina's World said...

Bafta la strans comentarii!

Lavinia said...

Mersi, Cristina

Lavinia said...

Multumesc frumos, Laura, ma bucur ca ti-am trezit pofta de lectura:)

JaJa said...

...pentru o tara verde! :)

Anonymous said...

Am retinut recomandarea. Voi citi cartea.

Lavinia said...

Sa fie!

Catalina said...

Pare interesanta cartea. Cred ca o voi citi incercand sa ma regasesc si eu prin orasul din alta tara in care ma pregatesc sa ma refugiez :D

Anonymous said...

Cartea norilor pentru pomisorii Laviniei...bafta!

Mihaela Pojogu said...

Sa fie verde! Cartea are un titlu interesant :)

alexa said...

Imi doresc cartea foarte mult dar inca nu am reusit sa mi-o cumpar.

Andera Y said...

Pare a fi o poveste interesanta. M-a cucerit, insa, titlul. :)
Seara linistita!

Lavinia said...

Ma bucur, sper sa iti placa. Multumesc pentru ajutor:)

Lavinia said...

Refugiu placut si acomodare usoara, iti doresc. Si lectura placuta!:)

Lavinia said...

Multumesc, multumesc, draga mea anonima:))) Pupici!

Lavinia said...

Sa fie foarte foarte verde! Multumesc pentru ajutor!:)

Lavinia said...

Sper sa iti placa! Multumesc pentru comentariu:)

Lavinia said...

Multumesc pentru comentariu, Andera. AI un nume superb:) Da, este o poveste frumoasa iar titlul este foarte suav, asa. Si mie mi-a placut.

Narcisa - Maria said...

Cand am citit titlul m-am gandit la Cloud Atlas, dupa care mi-am dat seama ca e cu totul altceva. Multumesac pentru altceva.

Ma bucur ca pot ajuta la plantarea unui copac. :)

Lavinia said...

Cu multa placere. Multumesc si eu pentru comentariu. Campania s-a incheiat, dar tot ma bucur ca ai comentat:)

Laurentiu said...

Interesanta prezentarea, ba chiar as putea spune ca incep sa ma las convins s-o si cumpar.

Lavinia said...

Sper sa iti placa:)