Căutare

Monday, October 15, 2012

Eu, birocraţia şi punătorii de ştampile - partea a treia (şi ultima!)

Update final la "Eu, birocrația și punătorii de ștampile" .  Partea a doua o puteți citi aici.

Așadar, rămăsese să mă duc a doua zi, între 10 şi 10:30 să mi se mai dea nu ştiu ce hârtie, cu care apoi să merg la departamentul de eliberări diplome. M-am dus peste câteva zile, am luat hârtia, care era de fapt originalul suplimentului de diplomă (a durat două minute, nu înţeleg de ce nu mi s-a putut da împreună cu restul hârţoagelor, dar mă rog...), apoi am urcat două etaje la altă cameră. I-am dat doamnei de acolo, cu nesfârşită emoţie, cartea de identitate, pozele şi suplimentul de diplomă. Doamna s-a uitat la toate cu atenţie apoi s-a oprit la poze, le-a întors pe toate părţile şi mi le-a dat înapoi:
- Nu sunt bune pozele.
- De ce? am întrebat eu cu disperarea naufragiatului care nu reușește să ajungă la mal cu dat dracu', oricât de mult ar înota.
- Este hârtia prea subţire.
- Cum adică este hârtia prea subţire? Este o glumă?
- Nu. Nu sunt bune pozele. Este hârtia prea subţire.Să zică şi colegele.

Şi pozele mele se plimbă din mână în mână, pentru confirmare,  la vreo trei colege care zâmbesc sarcastic şi dau din cap a negaţie, ceva de genul: "Eşti tâmpită? Astea-s poze?"

- Doamnă, am auzit că trimiteţi înapoi poze că au hârtia prea lucioasă şi nu aderă tuşul de la ştampilă. Dar că e hârtia prea subţire, nu am mai auzit. Nici nu înţeleg ce relevanţă are. Există standarde pentru dimensiunile pozei, însă nu şi pentru grosimea hârtiei pe care este tipărită poza, din câte știu eu...
- Domnişoară, v-am spus! Nu este hârtia bună! Au zis şi colegele!

Mda...Comitetul de certificare a dimensiunii corespunzătoare hârtiei fotografice, format ad-hoc din 3-4 secretare deranjate de la un joc de Solitaire probabil, a decis că e vai de pozele  mele.
- Asta înseamnă că trebuie să merg să fac alte poze şi să mă întorc?
- Da, cam asta înseamnă. Dar mâine, între 10 și 10:30, că în intervalul acesta primim actele. Dupa ora 1 eliberăm diplomele.

Şi aici mi-am ieşit din fire. Deja eram exasperată. Dacă mai auzeam încă o dată expresia "mâine, după nu știu ce oră", deveneam capabilă de genocid. Am lăsat tonul de pupat în fund secretare veşnic nervoase şi am spus foarte categoric:
- Doamnă, eu nu mă duc să fac alte poze. Le lipiţi pe diplomă aşa cum sunt, puneţi ştampila şi gata. Vin mâine după 1, SĂ RIDIC DIPLOMA. O zi bună!
-Cum vreţi, zice secretara. Sper să nu aveţi probleme...

Le-am trântit şi uşa, aşa, ca să nu mă uite prea uşor, şi am plecat.

Marţea trecută aveam de făcut nişte chestii pentru serviciu prin zonă, şi am zis să termin şi cu diploma mea buclucașă. Doar că la ieşirea din clădirea în care lucrez, am alunecat, am căzut şi am făcut entorsă. Mi-am petrecut dupa-amiaza la urgenţă şi zilele următoare în pat. Dar asta e altă poveste.

Azi, pe la 1, am plecat iar spre universitate. În faţa universităţii dau nas în nas cu un amic, care a terminat Medicina acum foarte mulţi ani, cam 10 am calculat noi, cât am stat de taină, după care s-a întors în ţara lui de baştină, în Arabia Saudită sau ceva de genul. Ei bine, se pare că a venit la Craiova să ia o hârtie de la facultate. Da, în era tehnologiilor avansate, când un robot ne transmite live fotografii de pe Marte şi vedem filme pe telefon, şi câte şi mai câte minuni de care eu nu am habar, că nu sunt prea tehnică de fel,  un om trebuie să vină PERSONAL din Arabia Saudită să ia o hârtie de la Universitatea din Craiova. Bine, el nu era supărat, chiar îi era dor de oraș, de vechii prieteni, așa că oricum se impunea o vizită mai devreme sau mai târziu. Dar așa, ca idee...

În fine, mai pe scurt, mi-am luat diploma, poza stă pe ea bine mersi, iar eu mi-am încheiat absolut orice legătură cu Universitatea din Craiova. Și ca o concluzie, dacă aveți diplome de ridicat de la universitatea din orașul meu (nu știu cum stă treaba în alte centre universitare), luați-vă cam trei zile de concediu, ca să puteți duce treaba la bun sfârșit. Dacă sunteți din altă localitate, aveți nevoie și de cazare. Eu am noroc că am un loc de muncă lejer, de unde mai pot pleca o oră, două, să-mi rezolv problemele personale stringente, și pe deasupra, mai este și foarte aproape de universitate. Altfel, la cât m-au plimbat, cred că aș fi avut nevoie de doze puternice de Xanax, ca  să îmi stăpânesc pornirile ucigașe. 



SFÂRȘIIIIIIIIIIIIIIT!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!  :)))))