Căutare

Friday, October 26, 2012

România secolului 21 miroase a rahat de câine și a mici

În fiecare zi, mici chestii care mi se întâmplă în țara mea și în orașul meu,  îmi reamintesc de ce vreau să emigrez, să nu uit cumva, să încep să mă răzgândesc și să prind rădăcini pe aici.

De exemplu, haitele de câini sunt peste tot: la mine în cartier, în cartierele mai selecte decât al meu, în parcuri, în fața primariei, în fața prefecturii, în fața Teatrului Național și chiar am văzut un câine în universitate, la etajul doi, dormind la ușa unui decan. Prin urmare, o simplă deplasare din punctul A în punctul B sau o plimbare prin parc, se transformă în slalom printre rahați de câini. Pot să-mi zboare pe la cap OZN-uri cu extratereștrii care îmi fac cu mâna de la geam și mă strigă pe nume, că nu văd și nu aud nimic, eu merg cu capul în jos, concentrată maxim să nu calc în rahat. Când evit unul la milimetru, mă simt atât de triumfătoare, de zici că am gasit leacul la SIDA sau că mi-am terminat de achitat creditul ipotecar. Ca să nu mai zic de momentele când trebuie să nu mă pierd cu firea și să ies din mijlocul unei haite, întreagă dacă se poate, că trebuie să ajung la serviciu, sau acasa sau pe unde mă mai duc eu.  

Altă chestie care mă enervează zilnic este presa din România. Ziarele, revistele, televiziunile, abundă de știri cretine, lipsite de importanță dar tratate exhaustiv de oameni bolnavi psihic, personajele promovate de media sunt grotești și totuși devin modele pentru oamenii de rând, astfel că acest grotesc se extinde în viața de zi cu zi, țara umplându-se de băieți șmecheri, (care au ca unic țel în viață să aibă o mașină de lux, chiar dacă ei locuiesc în apartamente cu două camere, cu părinții) și de fete șmechere (ale căror idealuri mărețe sunt: să fie slabe, să fie bronzate, să le stea părul bine, și, după caz, să își pună silicoane). Iar eu mă simt de parcă asist la un freak show perpetuu, la un scăldat general într-o mocirlă cu miros de mici și cu zgomot de manele incorecte gramatical pe fundal, fără puterea de a face altceva decât s-o iau la fugă spre o lume în care raportul dintre grotesc și normal este echitabil. 

Și apropo de mici, am fost la Zilele Craiovei. Nu m-am dus de drag, m-am dus cu treabă. Nu mi-au plăcut niciodată aceste adunături orășenești, recunosc. Nu îmi place în mulțime, nu mă simt confortabil. Cred că am un început de agorafobie, sau ceva de genul, dar la câte boli psihice am (auto-diagnosticate, cu ajutorul lui Dr. Google) asta chiar nu mai contează. În fine, ideea e că am ajuns în centrul orașului si m-am simțit de parcă m-am teleportat într-un sat, în zilele de bâlci, acum câteva zeci de ani. Mici, bere, haine de blană, porumb fiert, cercei, clovni, alți mici, altă bere, turtă dulce,  fripturi sfârâind lângă prefectură, ciorapi de lână, niște băieți din Ecuador cu gablonțuri d-ale lor, vată pe băț, chiloți, izmene, mici, bere, miere de albine, popcorn, kurtos, suc de mere natural, covoare, alte haine de blană, alți cercei, Coca Cola și Fanta, flori de mină, icoane, mici, bere, mici, bere...Toate astea înșirate haotic, fără nici o logică, în corturi de toate culorile și mărimile, puse de unii unde au avut ei chef și de alții unde au mai avut loc. Adică, dacă ai o treabă urgentă pe Unirii, mergi ce mergi, te mai oprești să se mai uite ăia din fața ta la gablonțuri, să își mai ia un mic, când pornesc ei, purcezi și tu, și tot așa, dacă ai ghinion să te grăbești...well...ghinionul tău. 

Una peste alta, să mă duc la bâlci este o dorință de-a mea mai veche. Atât de veche, că am și uitat că o am. Când eram mică, invidiam toți copiii care își petreceau vacanțele de vară la țară și se duceau la bâlciuri. Eu, neavând bunici la țară, stăteam în fața blocului toată vara, imaginându-mi minunățiile vieții la sat: câinii care zburdau liberi pe ulițe, plimbările cu căruțele trase de cai, drumurile neasfaltate și colbuite, bâlciul colorat. Se pare că în Craiova secolului 21 am toate aceste lucuri după care tânjeam când eram mică: câini sunt peste tot, căruțe trase de cai mai sunt prin unele cartiere, străzi desfundate sunt, colb din belșug și iată că, în acest weekend, grație Primăriei Craiova avem și un mare bâlci. Mersi frumos, Primăria Craiova, dar chiar nu trebuia. 

15 comments:

karma police said...

eu ma uit dupa tufisuri sa nu ma muste

karma police said...

cainii i mean

Lavinia said...

A devenit obisnuinta sa casc ochii pe strada sa nu nimeresc in rahat, sa tresar cand aud zgomote prin tufisuri si sa merg in zig zag, ocolind trotuarele pe care dormiteaza haitele. Abia cand ies din Romania si imi dau seama ca pastrez aceste obiceiuri de a merge pe strada cu ochii in patru si de a ma speria de miscarile din tufisuri, indiferent ca sunt la Roma, la Londra sau Toronto, realizez ca nu e obisnuinta ci de-a dreptul trauma. Am ajuns sa detest cainii, desi imi placeau mult de tot.

literestacojii said...

mie mi-e tare frica de cainii comunitari :(
nici eu n-am tara, adica neamuri care sa stea la tara, si nici nu mi-am dorit vreodata :))
mie imi place asfaltul :))

Lavinia said...

Da, e naspa cu cainii. Iti doresc sa nu te muste:)

nautilusperfectionist said...

acest grotesc se extinde în viața de zi cu zi, țara umplându-se de băieți șmecheri, (care au ca unic țel în viață să aibă o mașină de lux, chiar dacă ei locuiesc în apartamente cu două camere, cu părinții) și de fete șmechere (ale căror idealuri mărețe sunt: să fie slabe, să fie bronzate, să le stea părul bine, și, după caz, să își pună silicoane). Iar eu mă simt de parcă asist la un freak show perpetuu, la un scăldat general într-o mocirlă cu miros de mici și cu zgomot de manele

Ar fi fost o noutate dacă n-ar fi fost repetate aproape aceleaşi cuvinte de 99% din bloggeri din 2006 încoace. După cum ne învăţa bancul cu jurnalişti, o ştire importantă nu e "un câine a muşcat un om", ci "un om a muşcat un câine" :D

...De fapt m-am întrebat de multe ori de ce îi obsedează atât de tare pe bloggeri că îl văd pe Dorel sau Gigel cu Bemveu şi ce mare noutate e asta, doar BMW fabrică sute de mii de maşini şi la fiecare colţ de stradă e cel puţin unul.

Asta până când dau de un Dorel precum cel din reclama la Unirea (care venea şi el de prin împrejurimile Craiovei :) ), care avea 525i şi se lăuda în dreapta şi-n stânga cu el, explicând cu zâmbetul pe buze că asta e adevărata jmecherie şi că dacă ai doar 320i eşti un nimic faţă de el.

Eu, de colo: "şi până la urmă, ce mare chestie e şi Bemveul tău?"

Dorelul nostru (rânjind în continuare): "poate că nu e mare chestie, dar acolo la mine la ţară e ceva"

În provincie, când ai BMW ţi se lungeşte p--a cu cel puţin 10 cm şi simţi nevoia să demonstrezi asta la fiecare pas :D

~Nautilus

Lavinia said...

Rasturnarea valorilor si parvenitismul reprezinta un fenomen care din pacate, pe zi ce trece, capata proportii din ce in ce mai mari. Cu cat suntem mai saraci, cu atat suntem mai fuduli. Saracia ne complexeaza si incercam s-o mascam cu lucruri scumpe, pe care nu ni le permitem. S-a tot scris despre asta si sincer, sper sa se mai scrie. A nu scrie si a nu reactiona, inseamna a te resemna. Resemnarea este mereu urmata de acceptare. Ma bucur ca din 2006 incoace lumea tot semnalizeaza problema, pentru ca inseamna ca aceasta situatie inca nu este acceptata ca normalitate.

Tu vorbesti despre orasele de provincie de parca ar fi sate uitate de lume, locuite de gigei. Te inseli amarnic. Orasele mari din provincie sunt un Bucuresti la o scara mai mica. In Craiova o sa gasesti same shit ca si in Bucuresti, doar ca difera proportia. Pe langa gigei (care sunt si in Bucresti in numar destul de mare si unii chiar nascuti in Bucuresti) sunt si oameni ok, care dintr-un motiv sau altul au ramas in provincie. Si-au intemeiat familii, au inceput afaceri, si-au cumparat case etc.

Si pe mine nu ma uimesc gigeii, pentru ca de la gigei nici nu am asteptari. Pe mine ma uimesc oamenii inteligenti care au ca aspiratii in viata sa aiba haine de firma pe ei si sa aiba la scara o masina de lux. Ei ma ingrijoreaza. Superficialitatea a depasit categoria gigeilor si a ajuns si la oamenii care au un creier si o cultura si ar trebui sa stie mai bine. Dar cum resemnarea si ipocrizia sunt organe vitale ale poporului roman, ating pana la urma pe mai multi oameni decat am vrea noi.

nautilusperfectionist said...

...Oamenii inteligenţi trebuie să se îmbrace în zdrenţe de Obor şi să meargă cu autobuzul? :P

~Nautilus

Lavinia said...

Unde am spus eu asta? Si de ce la tine totul este extrem? Ori alba ori neagra? Zdrenţe sau Prada? Audi sau autobuz? Inteligenta presupune sa existe un raport intre venituri si cheltuieli, nu sa iti face rate de juma de salariu pentru o masina de lux si cealalta jumatate pe haine. Primarul Bogotei a spus niste vorbe intelepte: "A developed country is not a place where the poor have cars. It's where the rich use public transportation". Este firesc sa ne dorim mai mult decat avem si sa aspiram la o viata mai buna. Este nefiresc sa facem din acumularea de bunuri o obsesie si mai ales, sa ne laudam cu ce avem. Mi se intampla sa mai spun cate unei fete: Ce rochie draguta ai! si ea sa-mi raspunda: E de la Mango! Acesta este un fenomen intalnit in tarile sarace. Am locuit un an an in Canada, unde chiar si un om cu salariu minim isi poate permite un trai decent. Oamenii isi poarta hainele cu relaxare, fara sa fie coplesiti de importanta marcii. Casele si masinile pe care le au sunt oglinda veniturilor lor. Ca sa inchei, asteptarea mea de la oamenii inteligenti, este sa nu fie parveniti si sa nu faca din bani si din bunuri materiale un scop, ci un mijloc. Masina e un obiect care se presupune ca trebuie sa te transporte dintr-un loc intr-altul, nu o carte de vizita care iti atesta statutul in societate.

nautilusperfectionist said...

1. De fapt există şi varianta: "Ce e cu tolba aia pe care o cari după tine?" El (fiindcă era un băiat): "E de la Zara". De parcă faptul că era de la Zara o făcea folositoare la ceva :P

2. Oraşele de provincie sunt un fel de sate foarte-foarte mari, uitate de lume, locuite de gigei, fiindcă aşa le-au făcut băştinaşii, nu Ceaşcă, nici Dej şi nici Nelu Rânjilescu: toţi cei care au importanţă se cunosc între ei, îşi pun pile unul altuia, se unesc ca să îl saboteze pe unul pe care au boală, primarul e cu poliţistul şi judecătorul cu veterinarul, profesoraşii se cred zei şi buricul pământului şi îi tratează pe toţi de Dorei de la coada lopeţii, baronii locali se poartă ca nişte naşi sicilieni, toţi golanii cu 4 clase dau în cap în dreapta şi-n stânga fiindcă au fost la recoltat portofele pe la spanioli şi acum se cred nişte barosani pe care nu-i poate înfrunta nimeni şi aşa mai departe.

Nu dau ca prim exemplu Craiova, cu toate obiceiurile locale care presupun tăiatul cu sabia şi împuşcatul, ci Giurgiu, unde incidentul cu negrul baschetbalist a scos mizeria la suprafaţă.

~Nautilus

Lavinia said...

Am inteles dar inca nu inteleg prin ce difera un oras de provincie de Bucuresti. Inafara de faptul ca proportia este diferita: mai multi gigei si mai multi oameni de calitate, oras mai mare deci afaceri mai multe si mai prospere, in loc de baroni locali sunt ministri si parlamentari etc?

nautilusperfectionist said...

Când sunt sute de organizaţii de Stat şi mii de firme private şi 2 milioane de oameni la un loc şi majoritatea nu se cunosc între ei, e mai greu să se unească, să se acopere unul pe altul şi să facă vreo măgărie împreună.

În ţara aia mare şi democratică de peste Marea Baltă se vorbeşte şi de ceva numit "checks and balances" :D

~Nautilus

Lavinia said...

Aha. Am inteles acum. Coruptia exista doar in institutiile de stat de la nivel local, subordonate celor centrale (adica cele din Bucuresti) dar în unitatile centrale nu e pic de coruptie, toata lumea e curata ca lacrima, ca unde e lume multa unirea intr-ale coruptiei este imposibila. M-ai facut sa rad :)))) Mersi:))) Imi place mult inocenta si optimismul tau. Le-am avut si eu pe vremuri. Apoi am inceput sa lucrez pentru statul roman. Drept urmare, acum vreau sa emigrez :)))

Unknown said...

Nu am mai citit de multa vreme un articol cu atata placere,esti extraordinara.O zi buna si spor in toate;)

Lavinia said...

Multumesc frumos:) O zi buna si tie:)