Căutare

Tuesday, January 15, 2013

Eu și Eminescu

Parcă vă și văd când citiți titlul: 

- Ia uite și la asta! Cică ea și Eminescu! Ne-am dat dreacu, are povești și cu Eminescu!

Ei bine, da, am povești și cu Eminescu, chiar dacă a trăit înaintea erei mele, nu vă mai mirați atâta. Asta e, am trăit intens, vă ofticați?

Dar să vă explic, totuși...

În primul și în primul rând, Eminescu mi-a căzut la toate examenele vieții mele: la bac, la admitere la facultate, la licență. Mi-o fi căzut și la admitere la liceu dar până acolo chiar nu-mi mai bate memoria, că sunt prea bătrână, I am 32 years young, nu știu dacă v-am zis. Apropo, ce ați făcut de ziua mea? (ziua mea e pe 31 decembrie, că doar nu era să mă nasc așa, oricând).

În al doilea rând, să știți că în prima fază a vieții mele, adică până am descoperit petrecerile, am fost mai tocilară așa, de fel, și printre alți scriitori demult oale și ulcele, m-am îndrăgostit și de Eminescu (nu știu de ce vi se pare morbid, că adolescentele din ziua de azi suspină după vampiri, același drac, zic...). Într-o vară, i-am citit toate poeziile, prozele și biografiile pe care le-am găsit la bibliotecă. Preferata mea a fost și este în continuare, biografia romanțată scrisă de Cezar Petrescu, în trei volume. Le am și acum, le-am găsit în urmă cu câțiva ani la un anticariat și o să le iau cu mine și în Canada sau pe Marte, depinde unde mă hotărăsc să plec. Cartea aia mi-a pus capac. Jur că aveam fluturi în stomac și chiar mă concentram să găsesc o cale să fiu împreună cu Eminescu. Citisem eu mai demult o carte care se numește "Undeva, candva", în care unul călătorise în timp să fie cu o tipă care trăise în altă perioadă, deci am recitit cartea, să văd cum a făcut ăla, poate fac și eu. Nebună de mică, ce mai... Evident că nu mi-a reușit călătoria în timp și nu vă pot spune cum e Eminescu la pat, poate cu altă ocazie, să mai evolueze puțin știința. Eu răbdare am și Eminescu mi se pare bunăciune și în ziua de azi, ca să nu mai vorbim că nebunia lui mi se pare sexy rău, că doar nebunii la nebuni trag...

În al treilea rând, eu toată viața am fost incredibil de proastă la mate, fizică și chimie. Dacă în generală m-am chinuit la mate că trebuia să dau nenorocitul ăla de examen, la liceu mi-am băgat picioarele. Chiar din clasa a 9-a am refuzat să mai am de-a face cu așa ceva, drept pentru care în trimestrul al treilea m-am trezit corigentă la mate (din fericire nu pe toamnă) și cu o medie foarte mică la fizică. Aveam media generală distrusă, eram disperată. Profa de mate era rea și nu mă suporta așa că m-am milogit de profa de fizică:

- Haideți, doamna profesoară, vă rog io, ascultați-mă și pe mine data viitoare din ceva, să îmi măresc media.

Profa se uită la mine cu milă, măi, da cu milă, era și normal, știam doar Legea lui Arhimede din toată fizica, eram un caz pierdut, nu meritam nici să beneficiez de legea gravitației (asta parcă la fizică e, nu?). Zice:

- Hmmm, bine, fie. Pentru data viitoare să înveți termodinamica. Sau "Luceafărul".

Am crezut că n-aud bine, dar n-am mai comentat. M-am dus acasă și am analizat situația. Termodinamica aia era întinsă pe cinci pagini de caiet mic și "Luceafărul" pe 98 de strofe. Totuși din "Luceafărul" înțelegeam tot, în timp ce termodinamica parcă era scrisă într-o limbă moartă, descifram la ea ca la hieroglife.Timp la dispoziție: cinci zile. Ghici ce-am facut??? Pai...

Peste cinci zile, ora de fizică:

- Lavinia, ce ai pregătit pentru azi?

M-am ridicat frumos în picioare, mi-am dres vocea și am zis:

- "Luceafărul", de Mihai Eminescu.

Am recitat frumos, tare și cu intonație, vreme de douăzeci de minute. Îmi amintesc că nicicând nu mai fusese așa de liniște în timpul orei de fizică. Profei nu i s-a clintit nici un mușchi pe față, în tot timpul actului meu artistic. Aveam inima cât un purice: i-o plăcea, nu i-o plăcea...În sfârșit, am zis ultimul vers și aproape că nu mai respiram.  Profa m-a mai contemplat puțin, după care a spus:

- Lavinia, să știi că eu am glumit...

Am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare. Ea a deschis catalogul la numele meu, a luat stiloul, s-a uitat la note gânditoare, părea că face calcule și înainte să scrie, a zis:

- Uite, dacă îți dau trei de 10, îți iese media 8. E bine?

A fost foaaaaaaarte bine. A fost minunaaaaaat! Ulterior, prin școală s-a dus vorba că la clasa de bilingvă engleză e o tocilară care a învățat "Luceafărul" ca să ia 10 la fizică. Chiar m-a întrebat un coleg de la o clasă paralelă:

- Care e, vere, tocilara aia?
- D-apăi eu sunt tocilara, vere. :)

N-a fost bai cu colegul, suntem prieteni și azi, că eu am simțul umorului de când eram embrion. Oricum, mie nu mi se pare că am fost tocilară la faza asta. După mine, când știi poezii, ești poet, which is cool și când știi ce e aia termodinamică, ești tocilar. Sau o fi fost aerodinamică? Sincer, habar n-am dacă lecția era termodinamica sau aerodinamica sau dacă sunt unul și același lucru sau dacă nu sunt unul și același lucru. Și sper că nu se scriu cu cratimă, adică termo-dinamica/aero-dinamica și dacă se scriu cu cratimă, să mă scuzați că nu știu că se scriu cu cratimă, dar nici voi nu știți ce știu eu, da? Na, că v-am zis-o. Aș putea totuși să caut pe google, dar mi-e foarte lene așa că mai bine apăs Publish și mă bag în pat, că mai e puțin și trebuie să mă trezesc și nici nu mă culcai. Hai pa!