Căutare

Monday, October 14, 2013

Lavinia la Londra - ultimele noutăți

Sunt absolut convinsă că nu vă mai puteți desfășura existențele pentru că nu știți ce mai fac, cum o mai duc. Și mi se pare normal, adică, să ne înțelegem, mă mir nespus că mai răsare soarele și că mai funcționează forța gravitațională, având în vedere că n-am mai scris eu pe blog de atâta timp.

Ultima dată când v-am lăsat să intrați în cercul meu strâmt, eram chelneriță într-un restaurant indian și foarte mândră de asta, pentru că mi se pare primordial să fii chelner înainte să ajungi scriitor celebru. Cumva, mă simțeam mai aproape de premiul Nobel pentru literatură, ducând mâncare și băutură la mese.

De când s-a așternut liniștea și praful pe blog, mi s-au întâmplat nenumărate lucruri. Experimentez atâtea soiuri de impresii și trăiri aici, că umblu cu agenda după mine, să-mi notez, că deh, mai uită baba. În primul rând, am ajuns să chelneresc în încă un restaurant indian, cumva freelance, adică mă chemau când aveau nevoie. Freelance writer, freelance waitress, same shit, zic. Povești din cele două restaurante vă zic altădată. 

Și cu cât chelnăream mai mult, adică mai multe seri pe săptămână, cu atât simțeam că mă lasă mai mult nervii. Nu jobul în sine mă obosea, ci orele de lucru. Mi se întorsese viața cu fundul în sus: seara munceam, noaptea până a doua zi la prânz dormeam, apoi până la 5 când trebuia să plec, leneveam. Și cât mă bucurasem eu că nu mai trebuie să mă trezesc dimineața! Ideea e clară, mie nu-mi convine nimic. Daca am job de zi, mă enervează că trebuie să mă trezesc devreme, dacă am job de seară mă enervează că trebuie să mă trezesc târziu. 

Așa că a stat dumnezeu cel în care nu cred eu, a cumpănit el cum s-o mai dea cu mine, doar-doar oi începe să scriu iar pe blog, așa că m-a reorientat profesional spre meseria de dădacă. Nu râdeți, mie chiar îmi plac copiii. După adulți nu mă omor eu, dar copiii îmi plac mult și nu știu cum naiba, dar mă plac și ei, deși nu-s vreo Mary Poppins.

Dar să vedeți cu ce a venit la pachet acest nou job, țineți-vă bine! Deci, lucrez 3 TREI zile pe săptămână, de luni până miercuri. Sarcinile de serviciu constau în a duce în parcuri, la zoo, la muzee etc o păpușică de 2 ani. Și bineînțeles, trebuie s-o distrez. Practic sunt plătită s-o dau în mintea copiilor și mai am și patru zile de weekend. Pe deasupra, locul de muncă se află la vreo juma de oră distanță de vastele mele apartamente, ceea ce pentru Londra e mare lucru. Puii mei, atâta făceam de la mine din cartier până la muzeul la care lucram, când stăteam în Craiova. Și uite așa, au fost împăcate și capra și varza, ambele fiind eu în această ecuație. M-am gândit cum ar putea fi îmbunătățit acest aranjament și tot ce am găsit a fost să pot lucra de marți până joi, că și așa nu-mi place lunea. Sunt foarte pretențioasă, după cum vedeți. Când eu vă spun că mie nu-mi convine nimic! Da' nimic!

Sincer vorbind, singurul cusur pe care îl găsesc acestui job este că va trebui să-l schimb în câteva luni, că doar sunt și eu intelectuală, vorba lui taică-meu care fierbe de draci și de rușine că sunt dădacă. Și partea proastă când ești intelectual, e că muncești de la 9 la 5, de luni până vineri, că ai responsabilități și toate astea pe același salariu pe care îl iau eu ca dadăcă, fir-ar să fie. Ok, poate un pic mai mult. Dar nu foarte mult. Acum îmi înțelegeți drama? 

Până una alta, săptămâna trecută am terminat și cu chelnăreala (o lună am chelnărit în paralel cu dădăcitul). S-a terminat frumos, cu un fel de petrecere cu câțiva colegi, până pe la 3 dimineața, petrecere de care o să vă povestesc în episodul următor. 

Așa că weekendul acesta a fost primul meu weekend de patru zile, deci am luat-o încet de tot. Joi am lenevit. Rău! Vineri, pe ploaie și vânt, am plecat la cumpărături de chestii mai pentru casă, mai pentru mine, pentru că merit. M-am întors epuizată de schimbat trenuri și cărat plase dar tot am ieșit seara în lume. Și nu oriunde, ci într-un club în Mayfair, tot pentru că merit. Sâmbătă am lenevit oleacă, apoi am făcut piața, mă rog, supermarketul, apoi am gătit, apoi am scris. Duminică ar fi trebuit să ies la Tate Modern cu un profesor de economie, originar din Uzbekistan, dar mi-a fost lene. O să ies weekendul următor, dacă o să mai vrea el. Apropo, știați că ăștia din Uzbekistan au ochi de chinezoi și vorbesc rusă? Ciudată combinație, frate. 

Nu știu cât timp o să mai fiu dădacă, dar știu că vreau să profit de weekendurile astea lungi la maxim. Mi-am întocmit și listă cu ce am de făcut. Vreau să văd musicaluri, piese de teatru, vreau să merg la comedy clubs, la concerte, la flea markets, la muzee. Vreau să citesc mult de tot și să-mi termin de scris cartea. Pe care trebuie s-o iau de la început că m-am răzgândit în privința tonului. Vreau să merg la Paris și la Dublin și vreau să cunosc mulți oameni frumoși cu povești frumoase. Pe bune acum, voi vedeți câtă treabă am? Și trebuie s-o fac pe toată! Voi chiar credeți că mie mi-e ușor?