Căutare

Tuesday, November 26, 2013

Ce au în comun A Thousand Splendid Suns, Hunger Games, Winter Wonderland și Steve Jobs? Răspuns: pe mine!


Aseară bucătăream cu soră-mea, ea făcea curry, eu făceam un pește (detaliile acestea le dau ca să se oftice ea, o să vedeți voi de ce) când zice, plină de spirite, ca de obicei:
-        
-       - Cum, fată, e luni seara și n-ai scris pe blog ce ai făcut în weekend? 

Da, este împotriva acestui obicei al meu, de a spune lumii ce fac, ea fiind o discretă de fel, care cred că nici nu se gândește la viața ei personală, de teamă să nu-i citească vreun paranormal gândurile și să dezvăluie intimitățile ei universului.

Și eu nu înțeleg ce atâta discreție, că doar nu e Madonna sau papa, nici măcar Bianca Drăgușanu nu e. Ambele avem vieți la fel de normale și monotone și sincer, pe mine doar povestitul pe blog mă ajută să văd extraordinarul din banala mea existență. Când pun în cuvinte niște întâmplări comune, parcă mă uit altfel la ele și mai ales, rămân acolo, scrise, pentru totdeauna. Mă umflă râsul când mă gândesc ce jenați vor fi copiii mei de blogurile mele, cum își vor schimba identitatea numai să nu creadă prietenii lor că o vreo legătură cu Lavinia aia care, în vechime,  scria pe blog toate prostiile pe care le făcea.

Dar să revenim la cea am făcut weekendul acesta. Păi, în principiu am citit A Thousand Splendid Suns și restul activităților au fost efectuate fără tragere de inimă, între reprizele de citit, că timp de trei zile mintea mea a fost în Afghanistan. Întregul weekend de patru zile l-am petrecut la prietenul meu, care, slavă domnului, nu m-a deranjat, că a fost răcit. Oricum am fost o drăguță. Pe lângă faptul că i-am gătit de două ori și i-am spus cât e de sexy când spală vasele, nici nu am ținut lumina aprinsă noaptea, ca să nu-l deranjez. Am citit la lumina care venea de afară și chiar la lumina telefonului. Jur că nu m-a mai prins o carte în acest hal de ani de zile. 

Am văzut Hunger Games. Nu mi-a plăcut, la al treilea nu mă mai duc, gata. Primul film din serie a fost foarte mișto. Acum, înafară de rochii și machiaj nu mi-a plăcut nimic. A, mi-a plăcut Lenny, că Lenny e iubirea mea. Mă rog, una dintre multiplele mele iubiri. 

Am fost la Winter Wonderland în Hyde Park. M-am dus plină de entuziasm, că toată lumea zicea că e în stilul unei German Market. E pe naiba. E un fel de Disneyland pe timp de iarnă, foarte kitchos, după umila mea părere. Dar am dat cu vin fiert și cu chocolate waffles până la ora închiderii, așa că a fost ok. Am dormit tun când am ajuns acasă. După ce am mai citit câteva pagini la lumina telefonului, bineînțeles.

Drăguțul meu s-a uitat la Steve Jobs și la V from Vendetta. Când s-a uitat la Steve Jobs, mai aruncam și eu câte un ochi. M-am enervat. Deci, acest film este făcut pentru cei care au citit cartea înainte sau pentru cei care știu foarte multe despre viața lui Steve Jobs. Două ore și ceva de povești derulate rapid, fără legătură între ele, că până te dumireai că a început altă etapă din viața lui Steve, erai de fapt la jumătatea etapei următoare. Ashton Kutcher n-a jucat în viața lui mai prost iar scenariul cred că a fost scris în maxim o oră. Dar repet, nu m-am uitat cu atenție și eram cu sufletul în Kabul.

După cum vedeți, weekendul acesta nu mi-a convenit nimic. Cu excepția cărții, totul a fost nașpa. Poate pentru că mă ținea din citit, naiba știe.  Și, ca să moară soră-mea de necaz, data viitoare o să vă povestesc despre cum l-a cunoscut ea pe prietenul meu și despre cum faptul că ea a găsit apartamentul în care stăm și deci ea este factor de decizie în casă, se poate întoarce împotriva ei, chiar într-una din zilele ei libere, când tot ce vrea să facă este să doarmă. (Insert evil laugh).