Căutare

Tuesday, December 31, 2013

Astăzi e ziua mea, zi frumoasă ca sora mea...

Da, că v-am mai zis, ea a frumoasa familiei. Eu sunt deșteapta. În fine...

Ce vreau eu să vă întreb...voi aveți focuri de artificii la nivel global de ziua voastră? Nu? N-aveți? Nasol...eu am...

Azi fac 33 de ani și mi-e drag de anii mei de mor.

Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi place deceniul 3 al vietii mele cel mai mult de până acum. Lucrurile sunt mai clare și mai așezate, știu ce vreau, nu mă mai învârt ca nebuna în jurul propriei axe complet pierdută în negurile minților mele nehotărâte.

Am trăit intens, am simțit mult, știu cum stă treaba și cu viața și cu munca și cu dragostea și cu planurile și cu aștepările. Și asta face totul mult, mult mai ușor, viața e faină fără cai verzi pe pereți.

În plus, îmi știu limitele, știu cât pot să duc și nu mai simt nevoia să îmi demonstrez că sunt super femeie, că nu sunt și asta e. Nu mai cer marea cu sarea și nici eu nu dau mai mult decât e cazul. 

Nu mă mai grăbesc, că n-am unde. Iau viața încet, ca pe o plimbare în parc și când vreau o pauză, d-apăi îmi iau o pauză, că nu-s la maraton. Nu mai am planuri cincinale și nici un triliard de liste cu ce am de făcut, că până fac eu liste, trece viața pe lângă mine. Așa că mai nou, îmi scriu listele din mers. 

Nu mă mai interesează să am controlul asupra fiecărui aspect al existenței mele, important e  să nu fie haos. Și nu e. Nu-mi mai configurez viitorul, pentru simplul fapt că vreau ca viitorul să mă surprindă, plăcut sau neplăcut, cum o fi, surprinzător să fie. 

În deceniul trecut aveam impresia că le știu pe toate. Acum mi-e clar că nu știu nimic și nici măcar nu-mi mai amintesc de ce naiba îmi era atât de esențială omisciența. 

Și poate partea cea mai frumoasă este că sunt suficient de bătrână să știu cum ar trebui să fac lucrurile ca să fie bine, dar în același timp sunt suficient de înțeleaptă ca să nu-mi mai pese dacă ies bine au ba. Că dacă ies prost, e treaba mea, eu le repar, ce atâta panică? La 20 de ani tot ce faci, faci pentru ceilalți, să fii plăcut, admirat, inclus. La 30 de ani faci totul pentru tine, să fii fericit, liniștit, mulțumit.

Și vă fac o mărturisire. Am avut planuri multe și mărețe și totuși nimic în viața mea nu a mers conform planurilor. A mers mai bine. 

Ce vă sfătuiesc eu, femeie ajunsă la venerabila vârstă de 33 de ani, pe voi, ăștia de 20 de ani, care dați din colț în colț cu viața, cu idealurile, agitați că uite acu' faceți 30 de ani și că mamă, ce vă faceți, cum ziceam, ce vă sfătuiesc, este să o luați încet că dacă alergați în goana mare, nu mai vedeți peisajul și e păcat, zău așa. Viitorul vine oricum, că ești pregătit sau nu, dar prezentul îl pierzi pe veci, dacă nu-l trăiești.

Monday, December 30, 2013

Măi 2013, măi, ce drăguț fuseși!

2013 s-a dovedit a fi un an minunat, deși nu am vrut nimic de la el. Profund zdruncinată de toate relele care s-au adunat pe capul meu în 2012, pe 31 decembrie anul trecut am zis doar doamne ajută că s-a terminat cu bine. Am sperat ca 2013 să fie mai ușor, că așa sunt eu, veșnic plină de speranțe, și mi-am propus doar să învăț franceză și să îmi termin cartea. Atât. 

Cartea e aproape gata, de franceză m-am apucat și am lăsat-o baltă, dar am învățat italiană în schimb, mai mult din motive masculine, decât din motive intelectuale. De fapt, ce s-o mai dau pe după vișin! Da, am învățat italiană dintr-un motiv masculin, foarte chipeș de altfel. Dar am citit o carte în italiană și asta trebuie să se pună ca evoluție intelectuală, vă rog!

Alte chestii pe care le-am făcut în 2013: am bătut la depresie ca la fasole, în sfârșit sunt aproximativ zdravănă la cap, mi-am luat încă o vacanță de artistă, adică am plecat singură la plajă în Grecia ca să scriu (am și scris dar m-am și distrat crunt cu italianul pe care l-am cunoscut pe plajă, în timp ce citeam Orphan Pamuk, deci artistă până la capăt, domne!), am citit vreo 30 de cărți, m-am mutat la Londra, am vizitat Milano, am cunoscut oameni faini, am stat prin muzee și prin anticariate cu orele și am fost la musicaluri, noua mea pasiune.

Pe plan personal am crescut mult și mi-e tare drag de mine: nu mă mai învinovățesc atât de mult pentru toate tâmpeniile, nu mai accept să rămân în situații care mă fac nefericită doar pentru că resemnarea e mai simplă decât schimbarea, am mai mult curaj și mai multă încredere în mine, am făcut pace cu mine, m-am acceptat așa cum sunt și am decis că sunt extraordinar de mișto, le dau oamenilor din viața mea șanse și nu îi mai judec, încerc să nu mai fug când e greu și învăț să îmi accept trecutul. 

În 2014 vreau să fac un curs de creative writing și cursuri de salsa, vreau să învăț totuși franceză, să vizitez Amstardamul și Parisul, să merg într-o vacanță exotică, să merg mai mult la teatru și la musicaluri, să cunosc oameni frumoși, să îmi public cartea, să găsesc o cale să ajut măcar un copil, într-un fel sau altul, încă nu știu cum, și să mă fac om mare. Mare la minte și la fapte. 

În plus, VOI FACE CEVA NOU ÎN FIECARE LUNĂ and that's a promise. 

Bineînțeles că în drum spre țeurile mele voi fi mai atentă la drum decât la țeluri, deci s-ar putea să mă ia valul și să fac cu totul alte chestii în 2014, și o să mă bucur dacă o să fie așa, pentru că viața e cea mai frumoasă atunci când te fură peisajul arterelor secundare ale drumului principal, ca atunci când vizitezi Roma, de exemplu, și găsești atât de multă poezie departe de larma turiștilor de pe Via del Corso, pe străduțele lăturalnice. Dar despre asta să vorbim în decembrie 2014, zic.


Friday, December 27, 2013

De Crăciun am mâncat, am dormit, am făcut oleacă de shopping și m-a părăsit iubitul. Na belea!

Și ce-ați făcut de Crăciun? Eu am citit, am scris, am dormit, am mâncat și am fost părăsită de iubit. Ho ușor, nu-mi plângeți de milă, că am primit cadourile anterior. Printre altele mi-a făcut cadou un curs de salsa, că a observat el cum îmi ridică latinii nivelul de serotonină până în stratosferă. 

Dar să o iau cu începutul, că voi pe el îl știați plecat în pustiu, să mediteze timp de zece zile.

Pe 25 fu fain, desfăcui cadouri, mă jucai cu e-readerul meu de la Moșu, făcui mâncare pe care mâncai de parcă era The Last Supper, mă uitai la The Big Bang Theory, scrisăi pe bloguri, mă uitai la două filme (unul drăguț și unul cretin), mă culcai și mă trezii pe 26. 

Când îmi beam eu mai cu spor cafeaua în pat, sună el. A trebuit să întrerupă meditația, să se întoarcă la Londra cu chiu cu vai (e cam complicat să vii din pustiu de boxing day) și a doua zi să zboare în Tunisia, că a murit bunica lui. Dar pe principiul morții cu morții și vii cu vii, a zis să ne întâlnim și noi un pic, că a meditat el trei zile la relația noastră and we need to talk.

No bine, făcui somon la cuptor, mă pregătii să mă văd cu Tomata cu care nu mă mai văzui, mâncai somonul și plecai la un mall, în principiu să schimb un cadou, dar na...îmi cumpărai și niște pantaloni scurți, dacă tot eram acolo și erau reduceri. Apoi mă dusei să mă întâlnesc cu iubitul, precisă că a meditat strâmb și mă lasă, că eu presimt asa, un pic, lucurile înainte să se întâmple.

Ne duserăm la restaurant, el își luă mâncare, eu îmi luai sangria, că după două hălci de somon nu mai intră nimic, pe cuvântul meu, vorbirăm de meditația lui, de bunica, de mama, de tata etc. și eu trebuia să plec că era târziu așa că l-am rugat să îmi zică totuși ce-a meditat, că pierd mijloacele de transport în comun spre casă.

Ce a urmat, e din ciclul "și băieții deștepți sunt prostovani ". Deci domne, problema cea mai gravă din relația noastră este că relația merge prea bine și prea repede și el nu e pregătit pentru așa ceva. De unde deduc că el se aștepta ca relația să meargă prost și atunci ar fi fost ok. 

Faza e că eu nu știu în ce relație a fost el, că în relația în care am fost eu, el a fost cel care s-a avântat de parcă vroia să se însoare mâine, în timp ce eu am stat la locul meu, relaxată, fără nici o pretenție de la el sau de la relația lui pește prăjit, că până la urmă ne întâlneam abia de două luni, nu de doi ani. Dar pare-se că bărbaților dacă nu le spui clar, pe litere și cu o diagramă alăturată că nu, nu vrei să te măriți mâine și nu, nu vrei să faci copii chiar acum și nici prea curând și nu, dacă ești drăguță cu el nu înseamnă că îl iubești cât China și că nu îți imaginezi viața fără el și nu, dacă faci mâncare nu vrei să îl impresionezi, ci pur și simplu ți-e foame și îți place mâncarea gătită.

Așadar, când el se despărțea de mine, amărât de ziceai că eu mă despart de el și încerca să mă încurajeze că voi fi bine, că sunt puternică, eu m-am pus pe râs. Îi ziceam ok, no problem și râdeam și el se uita săracul debusolat și atât de plouat că a trebuit să-l iau de mână, să-l consolez. 

I-am explicat că eu se pare că am fost în alt film cu relația asta și el, ofensat, zice:
-  Îmi cer scuze că am crezut că e o relație serioasă și de lungă durată, eu am fost numai în relații serioase, nu știam că tu nu mă iei în serios! 

Eu, biata de mine, l-am luat în serios dar mai încet. Cât de serios poți să iei pe cineva în două luni, pe bune? Tu, ca femeie, ești zdravănă la cap dacă îți visezi copiii cu moaca ăluia cu care te întâlnești de doar două luni? Oricum, nu mă pot abține să nu remarc ironia, așa că îi zic:

- Dar tu de ce iei relațiile atât de în serios, atât de repede, după care le termini că sunt prea serioase?

Păi ziceți și voi, nu e așa? 

Eu acum stau și mă gândesc, ce naiba se întâmplă cu oamenii? Femeile au stricat bărbații sau bărbații au stricat femeile? De ce bărbații au impresia că femeile vor să pună mâna pe ei, să îi ia de soți și să le toarne copii? Câte femei există care nu au răbdare să vadă unde duce relația și fac salturi până ajung în punctul dorit de ele? Atât de multe încât bărbații văd o devoratoare de libertate masculină în orice femeie întâlnită?

Chiar este atât de greu să ne bucurăm unii de alții fără grabă, fără panică, fără teste și condiții, fără planuri cincinale? Sentimentele trebuie să vină organic, așa cum vine traficul de la google și dragostea trebuie să dospească molcolm, ca un un aluat de cozonac de-al bunicii, al cărui gust nu-l poți uita niciodată, chiar dacă ai mâncat ultima felie acum douăzeci de ani.

Iubirea se cultivă, se crește și se îngrijește, nu vine la pachet ca mâncarea semipreparată, gata după un minut de stat la microunde. Planurile în doi se fac atunci când ești doi, nu vii cu lista de deadlinuri personale în relație, că nu e treaba lui că tu ți-ai propus să naști la 29 de ani și acum ai 28 de ani jumate, ești în criză de timp, deci el să mai termine cu tatonările și cu cinele romantice, te vrea de nevastă sau nu te vrea? Sau, de fapt, oricum n-ai timp de nuntă, vrea să fie tatăl copilului tău sau nu vrea, că faceți nunta în același timp cu botezul, dacă e...și pui de o cezariană înainte de termen, ca să te încadrezi în deadline. Numai să te lase gravidă mai repede, că trece moda la pătuțul pe care l-ai cumpărat deja.

Păi da!

Tuesday, December 24, 2013

Seara de ajun...

...nu știu cum e la voi, dar la mine nu e magică deloc. Tradițională nici atât.

Suntem doar noi trei, româncele și indianul, că tunisianul a plecat să mediteze, v-am spus. 

Eu am făcut o tocană de legume.

Indianul marinează niște miel în iaurt and stuff, în stil indian. Sau o deleagă pe soră-mea, naiba știe.

Soră-mea face salată boeuf și ascultă Hrușcă, care mie îmi amintește o vacanță la mare în Grecia, când l-am ascultat la plajă șapte zile, pentru că sora a încurcat folderul de muzică grecească cu folderul cu muzică de Crăciun când a pregătit Ipodul pentru călătorie. 

Eu mâine nu cred că mănânc mielul lor, că mi-am luat niște carne de porc, pe care încă nu m-am hotărât cum s-o pregătesc. Nu știu ce mi-a venit cu carnea de porc, că nici nu-mi place. De ani de zile nu mai mănânc porc, să nu credeți cumva că m-a convertit tunisianul musulman. Oricum, el mănâncă, n-are treabă. De fapt, a mâncat până acum o lună, când s-a făcut vegetarian. Cred că se reorientează religios spre budism. Sau filosofic? Nu-i bai, în viață trebuie să le încerci pe toate.

Indianul soră-mii nu e budist, e hindus, deci pentru el vaca e sfântă. Drept pentru care nu fac sarmale. Plus că mi-e și lene, tocana aia de legume m-a terminat psihic. Credeam că nu mai termin de tocat! Bine, eram și obosită după încă o rundă de cumpărături. Ultima!

Îmi luai și eu niște ghete drăguțe, pentru că merit. De câte ori cumpăr cadouri cuiva, îmi cumpăr și mie ceva, pentru că sunt cea mai importantă persoană din viața mea. 

Soră-mea ar vrea să deschidem cadourile azi. Eu m-aș culca. 


Fie ca merry christmas! Și leru-i ler și jingle bells!

Sunday, December 22, 2013

Ce probleme am eu în cuplu


Mie îmi plac bărbații interesanți. E musai, dar foarte musai să fie isteți și să aibă simțul umorului, asta spre binele lor, să poată supraviețui unei relații cu mine, care nu-s prea pe creanga mea, am idei multe și nu toate bune și fac mișto și când e de plâns. De exemplu, când s-a produs un accident și am avut pentru o zi senzația că-s gravidă, el se dădea cu capul de pereți în mintea lui și eu la fel în mintea mea, dar oral îi explicam că asta e, îl facem și i-l trimitem maică-sii la Hammamet, în Tunisia și noi îl vom vizita regulat, în sezonul estival. El, bietul, a intrat în joc și a început să caute nume. Avea ambiția ca fiu-so să poarte toate numele de teroriști musulmani, laolaltă. Asta făceam noi în timpul lui Hunger Games, că ne-a plictisit teribil filmul ăla.Tocmai ne apucasem să discutăm despre religia nenăscutului, când s-a terminat pelicula, doamne ajută. Așa că ne-am dus să mâncăm și eu am mâncat pentru doi, just in case că eram gravidă. Și am băut o bere just in case că nu eram.






Sau când eram în Hyde Park, la Winter Wonderland și era frig cumplit și chiar ploua oleacă și al meu vine cu capul gol și într-o hăinuță de stofiță subțirică, după ce doftoricisem la el trei zile (mă rog, i-am spus ce medicamente să-și cumpere și îi ziceam când să le ia, dar orișicât), i-am jurat că prima căciulă pe care o găsesc (de cumpărat sau pe jos, whatever) o poartă. Și să mai zic eu că nu există dumnezeu, că nici n-am terminat bine propoziția că am și văzut o căciulă uitată de cineva pe o masă. Era cu roz și cu sclipici și mititică, pesemne o fetiță cam tremura de frig fără ea. Al meu n-a avut de ales, a trebuit să o poarte toată seara, că în relația noastră nu facem ce vrem, mai ales el. 






Ultima și cea mai gravă problemă este că mă lasă singură și a nimănui de Crăciun și de Revelion/ziua mea (sunt născută pe 31 decembrie). Și asta pentru că azi a plecat într-o tabără de meditație prin nordul Angliei. Bineînțeles că atâta m-am văitat că am cel mai nasol iubit din istoria universală că vroia să anuleze. Dar nu l-am lăsat că nu sunt fraieră. Prefer să îi strig eu lui că m-a lăsat singură în așa zile importante, decât să-mi strige el mie că a renunțat la așa ceva pentru mine. Adevărul este că și-a programat asta înainte să mă cunoască, chiar m-a povestit despre tabără când ne tatonam reciproc. În sinea mea nici nu m-am supărat pe el, dar în gura mare sunt cu nervii la pământ. M-am plâns și prietenilor lui care mi-au dat dreptate și l-au îndemnat să îmi cumpere niște cadouri serioase, pentru că merit, la câte îndur de la el. Astfel că acum am trei cadouri acum: unul de Crăciun, unul de ziua mea și unul că e plecat.

Oricum ieri am tras o cearta monstruoasă, pe altă temă, nu treaba asta cu plecatul. Cum ar veni, i-am dat temă de meditat, vorba soră-mii, care s-a mirat toată aseară că l-a găsit în viață, ba chiar și mâncând. Nu, nu i-am gătit eu, că am și eu o limită, i-am dat un număr de telefon să își comande pizza. Oricum am fost generoasă. I-a stat lui mâncarea în gât, dar măcar l-am lăsat să mănânce. În liniște!

Poate vă întrebați de ce nu plec și eu să meditez. Chiar am vrut, apoi am văzut programul și m-am liniștit brusc. Timp de zece zile te trezești la ora 4 PATRU! dimineața, meditezi, mănânci, meditezi, mănânci, meditezi, mănânci, meditezi, te culci. În primul rând, eu nu mă trezesc la 4 PATRU! dimineața să meditez. Nu mă trezesc la 4 PATRU! dimineața să fac nimic, de fapt.. În al doilea rând, nu ai voie să vorbești cu nimeni altcineva decât cu instructorul tău și numai despre meditație. Eu nu tac zece zile sub nici o formă. În al treilea rând, regimul alimentar este vegetarian. Eu nu stau zece zile fără carne, că am nevoie de carne cum am nevoie de aer și de apă. Câteodată am atâta nevoie de carne, că îmi vine să mi-o bag în venă. Așa că petrec sărbătorile de iarnă cu sora din dotare, cu un brad și cu carne în mâncare. 

Și de parcă iubitul meu nu era destul de interesant așa: inginer calculatorist adică geek care pleacă brambura să mediteze când ți-e lumea mai dragă, în ianuarie vrea să plece să navigheze. Că a făcut școala din aia de navigat chestii din alea cu pânze și motoare, nu știu cum le zice. Bineînțeles că eu nu mă las pe mâna lui pe marea dezlănțuită, că mai am niște chestii de înfăptuit pe planeta asta, nu pot să mor înecată sau de frică sau de rău de mare, nu chiar acum cel puțin. Așa că se duce singur. Adică fără mine, că va fi însoțit de alți navigatori, dar dacă e fără mine, e singur, din punctul meu de vedere.. Aventura asta îl costă Valentine's Day la Paris. Nu cred în Valentine's Day, chiar mă enervează, dar el e romantic foc, eu vreau să văd Parisul, mă înțelegeți...

Thursday, December 19, 2013

Cuvânta, Lana del Rey și eu însămi

Se dă fotografia următoare:

Lana del Rey

Fotografie pe care am găsit-o pe blogul Cuvântei, ca exemplificare la un text, text care de fapt e reacția ei la poză, mă rog...înțelegeți voi ce vreau să zic.

Și vă dau câteva citate din text, în cazul în care nu aveți chef să mergeți la sursă:

"Locaţia este foarte strâmtă şi plină de bare inestetice şi tot inestetic este fizicul Lanei del Rey. Am trăit cu impresia greşită că toate artistele se îngrijesc corporal. Când- colo…braţe cu păr lung, negru, neepilat, celulită pe coapse, grăsime abdominală…"

"Dincolo de corpul expus în acest mod, eu mi-am ridicat semne de întrebare asupra stilului de viaţă al solistei- dacă ai banii ei şi corpul din imagine, nu-mi pot explica ce face tată toată ziua. Ce ar avea mai bun de făcut decât să se îngrijească? În plus, mă întreb ce gen de sfătuitori are în jur. Chiar nu are pe nimeni cu capul pe umeri care să prevină acte stupide de expunere publică inutilă?"

Asta e părerea Cuvântei și o respectăm. Cuvânta e o fată faină, isteață și cu condei. V-o recomand din suflet. Și deși mi-e dragă, am ceva de comentat vizavi de reacția ei, o reacție obișnuită de altfel, marea majoritate a oamenilor având cam aceleași gânduri când sunt puși în fața unei fotografii ca cea de mai sus. 

De vină pentru toată tevatura asta este poza însăși. Da, fotografia cu pricina are o problemă foarte, foarte mare. Și anume e reală. Netrucată, nefotoșopată, nenimic. Și noi nu mai suntem obișnuiți cu așa ceva. 

Și acum să vă spun care e problema mea. Problema mea e că aș vrea să văd reacții negative la poze măsluite, cu sâni măriți, sprâncene și funduri ridicate, picioare alungite și subțiate, șolduri rotunjite și talii micșorate, piele colorată uniform și celulită îndepărtată. 

Dar nu...Noi ne extaziem la pozele ireal de frumoase, complimentăm modelele, care de fapt n-au nici un merit, osanalele trebuie aduse mărețului Photoshop care poate face chiar și din mine o blondă înaltă, slabă și cu țâțe mari. După ce ne extaziem, ne ducem la oglindă, unde, ce să vezi? Iată-ne pe noi, în toată splendoarea noastră, cu pistrui, coșuri, pete și niscaiva peri în nas și în mustață, că doar nu ne epilăm zilnic și toate trecem prin faza aia dinainte de epilare, adică aia în care avem părul crescut, că doar părul trebuie să fie crescut ca să poată fi epilat. Și mai avem și celulită, unele mai puțină, altele mai multă, în funcție de materialul genetic, de câtă mișcare facem fiecare, de câtă apă bem și de câți ani avem. Și n-avem nici pătrățele și nici picioare lungi și subțiri! Și mamă, ce nașpa suntem, urâte cu spume, nu ca fetele alea din reviste, parcă a stat dumnezeu numai de ele, parcă le-a creat pe fiecare în parte, migălos, ca pe un puzzle prețios. 

Și cred că marea majoritate feminină de pe planetă nu are pătrățele, că se fac greu, cu sudoare și muncă și energie și nu toate ne-am născut atlete. Și nici nu vrem să devenim. Și suntem fericite cu burtica noastră moale și dacă suntem fericite, de ce naibilui să nu mâncăm ciocolată și să transpirăm cu orele la sală? Ca să fie gura lumii fericită?

Ce vreau de fapt să zic este că mass media face așa o presiune asupra noastră încât nu mai judecăm limpede iar reacțiile noastre sunt nefirești. Ridicăm în slăvi falsul și ponegrim normalul. Bărbații vor femei ca în reviste, pentru că ei merită, domne, chiar dacă ei înșiși au burți și chelii, iar femeile își fac o autocritică nemiloasă, unele își adaugă ele ce nu le-a dat natura și mă refer la sâni și buze și funduri (nu știu dacă se fac implanturi de pătrățele pe abdomen) că încredere în ele însele și în valoarea lor ca ființe umane nu le poate da nici un doctor. 

Revenind la poză, eu văd acolo o femeie frumoasă și ABSOLUT normală. Poziția e ușor nefericită, cred că 99% din femeile care stau în respectiva poziție vor afișa niscaiva celulită. Dacă Lana nu își petrece juma de zi la sala de sport și la cabinetul de cosmetică, chiar dacă își permite, e treaba ei, alegerea ei. Până la urmă, e cântăreață, nu manechin. 

Și dacă ai un confort material nu-i musai să îți dedici restul vietii tale scopului de arăta cum zice norma socială. Că poate nu-i important pentru tine. Poate pentru tine e important să te trezești la prânz, să ieși la bere cu prietenii, să călătorești etc. Adică, dacă tot ai făcut un purcoi de bani, de nu mai trebuie să muncești în următorul deceniu, măcar să profiți de asta și să faci ce ai chef, nu?

V-am zis de Cuvânta, de Lana, acum să vă zic de mine, că doar e blogul meu, ce mama naibilui. Poate partea bună a faptului că întreaga mea viață am avut probleme mai importante de rezolvat, gen cum să supraviețuiesc iadului familiei mele, creditului ipotecar etc, aspectul meu fizic a fost mereu pe locul N-șpe. 

Până să-mi dau seama că nu-s ca în reviste și nici n-am vreo șansă să devin, eram deja femeie adultă, cu studii universitare și școala vieții, sigură pe mine, conștientă de ceea ce sunt, ce reprezint, cât valorez (adică am valoare inestimabilă) cu un loc de muncă stabil și cu o viață sexuală sănătoasă.

Iar băieții și ulterior bărbații care m-au respins pe criterii estetice mi-au făcut un mare bine, pentru că un bărbat care nu vede mai încolo de aspectul fizic al unei femei în general și al meu în special, nu are ce să caute în viața mea pentru că pur și simplu n-am ce face cu el. Până la urmă, frumusețea trece prima și nici o femeie nu arată în realitate ca în pozele din reviste, nici măcar fotomodelele din pozele respective.