Pages

Tuesday, February 18, 2014

Occupy apartamentul Laviniei, au zis chiriașii mei și așa au făcut. Uniți salvăm apartamentul Laviniei, zic eu și vă aștept cu sfaturi

Și cum stăteam eu liniștită într-o seară în apartamentul meu din Londra, pentru care plătim cu religiozitate chiria și de care avem grijă ca de ochii din cap, iată aflu cum că pe alte meleaguri nu e chiar așa și că unii chiriași se simt atât de acasă în unele apartamente că nu mai vor să plece, dar nici să plătească facturi și chirie nu li se pare normal. 

Și unul dintre aceste apartamente este chiar al meu, cumpărat pe vremea când aveam 25 de ani și plătit cu sudoarea frunții, la propriu plătit cu sudoarea frunții, că numai eu știu prin ce am trecut ca să nu rămân în urmă cu ratele, în condițiile în care nu mi-au dat bani nici iubitul, nici mama, nici tata, nici statul, ba statul mi-a mai pus și bețe în roate când s-a gândit el să îmi ia un sfert din salariu în același timp în care a aruncat TVA-ul în aer. Nici măcar nu l-am cumpărat prin programul Prima casă, să am și eu o rată decentă.

Ce vreau să spun, că mă luai cu văicărelile și mă abătui de la esențial, este că dragii mei chiriași au hotărât că ei nu mai plătesc chirie, dar nici nu pleacă pentru că le place apartamentul și le-a zis alor mei să nu mai calce pe acolo că le arată ei. Maică-mea zice că a fost chiar amenințată cu un cuțit de bucătărie, dar prea mi se pare așa, gen Wild Wild West style și eu de regulă nu cred tot ce spune maică-mea. Acum, să v-o spun pe-a dreaptă, chiriașii aceștia ai mei, după ce că-s nesimțiți, mai sunt și proști de bubuie, că eram pe cale să le fac contract, dar am întârziat cu trimiterea unei procuri, ca să poată ai mei să se ocupe și fraierii n-au mai avut răbdare și s-au dat de gol. Că dacă apucam să le fac contract, mă tem că mă judecam cu ei până mă plictiseam și le făceam apartamentul cadou, cu tot cu ipotecă, bineînțeles.

Așa, neavând niciun fel de act încheiat cu ei, sper să fie mai simplu să-i dau afară, doamne ajută. O să mă deplasez fix în acest scop la Craiova, că așa e când ești proprietar, nu ai liniște, domne, nu ai liniște. Și pe mine care mă bătea gândul să-mi iau o casă în Cuba, ziceți și voi, bine că nu mi-am luat, că era cam departe să fac naveta să mă cert cu chiriașii. Că nu știu chiriașii cubanezi cum sunt, dar chiriașii din Craiova nu răspund la telefon cu dat dracu! Eu am încercat să sun, să vorbim ca oamenii, să văd care e problema, poate ajungem la un consens, să văd ce a fost cu cuțitul ăla de bucătărie și în general, să îi întreb dacă ei chiar vor să se pună cu mine, ei nu știu cine sunt eu? Între noi fie vorba, eu sunt fix nimeni și habar n-am cum o să-i dau afară, dar văd eu la fața locului, că sunt spontană de felul meu. Oricum, după ce îi zbor, o să am grijă să nu își mai găsească locuință de închiriat în Craiova și nici în localitățile limitrofe. Mă rog, o să încerc măcar. Să mai doarmă și pe bancă în parc, că oricum vine primăvara și aerul curat face bine organismului.

Mai știți pe cineva care s-a confruntat cu ceva similar? Dacă aveți sfaturi sau idei despre cum ar trebui să abordez problema, v-aș fi tare recunoscătoare :)




Monday, February 17, 2014

Tot timpul EU EU EU! Să mai vorbim și despre sora mea mai mică, zic...

Și-a cumpărat soră-mea geacă nouă. Spune tuturor, că nimeni nu remarcă. Și după ce le spune, tot nu remarcă. Trebuie să explice, să dea detalii, că da, e același model și aceeași culoare ca și cealaltă, dar domne, nu e din același material, ce naiba, suntem toți chiori? Eu, una, dacă nu aș vedea ambele geci una lângă alta, n-aș prea crede-o, sinceră să fiu. În fine. 

Mai devreme o pusei să citească o carte, că se uită la TV numai la tâmpenii, mi-e că i usucă mintea în cap. Și venii să-mi arate ce carte citește. O carte de bucate, mai precis de prăjituri. Sper că lectura să se lase cu ceva dulce, că și așa nu are ce face. Spălai chiar și vasele, se învârte ca oaia căpiată prin casă și n-are ce să-mi reproșeze. V-am spus când s-a dus la culcare deși era o oală murdară în chiuvetă? Băi, toată m-am mirat, absolut toată. Peste o oră a venit din dormitor somnoroasă, că ea nu poate să doarmă în condițiile astea! A spălat oala, a spălat chiuveta, a lustruit blatul și mă uitam la ea că ar fi dat și cu mopul, dar cred că i-a fost frică să n-o iau peste picior. Dar ce-ar fi vrut!!! De ziua ei îi cumpăr aspirator industrial și îl gravez cu numele ei. Cred că o să fie cea mai fericită! Aaaa, și are un mix pentru când face curățenie! Începe cu Diamonds a lui Rhianna, continuă cu Ironic al lui Alanis Morisette, după care nu mai știu, pentru că la maxim a doua melodie eu dispar din raza ei vizuală, că e nervoasă și începe să-mi explice cum eu nu fac nimic și ea duce gospodăria în spate, micuța biată. 

Acum câteva săptămâni am avut niște polonezi pe aici prin casă. Au schimbat geamurile (adică ne-am pus termopane) că ne bătea vântul prin pat. Ei, și polonezii ceștia, la două cuvinte ziceau "curva". Și au schimbat la geamuri trei zile, mă săturasem de atâtea curve. Și zic s-o întreb pe soră-mea ce crede că înseamnă, nu știu de ce am crezut că ea ar putea să știe, și eu proastă. Și ea răspunde foarte sigură pe ea, de parcă vorbea poloneză din născare, că înseamnă "autostradă". Eu inițial zic că aaaaaaaaaa, dar după aceea m-am mai gândit eu cu mintea mea, că ce-or vorbii atâta despre autostrăzi niște polonezi care schimbă geamuri? Hai, o zi mai înțeleg, că au lucrat pe partea care are vedere la stradă dar după ce s-au mutat pe partea cu grădina și școala, n-am mai înțeles. Așa că apelez la google, ceea ce ar fi trebuit să fac de la început, de fapt, dar mi-a fost lene. Și așa aflu că CURWA înseamnă un fel de FUCK, așa. No bun, merg să-i comunic sorei mai mici descoperirea. Asta face o față miratăăăă, nu-i venea să creadă! Caută și ea pe google și da, aveam dreptate. Și zice:

- M-au mințit!
- Cine te-a mințit, fată?
- Polonezii din America. Erau într-o seară pe verandă și vorbeau în poloneză și au zis curwa de multe ori și i-am întrebat ce înseamnă și au zis că autostradă. M-au mințit. Sau au făcut mișto de mine.

Cam da, au făcut mișto de ea. Dar vedeți că s-a prins până la urmă? I-a luat aproape șapte ani, că a fost în America în vara lui 2007, dar important e că s-a prins.

Într-o zi, soră-mea avea zi liberă și își propusese s-o doarmă dusă. Doar că știm cu toții, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. La 9 dimineața sună interfonul:

- Hello, am venit să reparăm yala de la intrarea în bloc, ne lăsați și pe noi în clădire?

Și i-a lăsat și s-a dus la culcare. Peste juma de oră iar țrrrrrr:

- Haideți să probăm daca merge yala.

A probat. S-a dus la culcare. Peste câteva minute iar țrrrrrr:

- Nu merge. Mă duc să cumpăr altă yală.

A mea mai că n-a urlat la el: dar nu te duci în pizda mă-tii, ce-mi spui mie???

N-a urlat la el, a urlat la mine:

- Ia uite, ăsta îmi spune mie ce face! Nu mă interesează! Vreau să dorm!!! Tu de ce nu răspunzi la interfon?
- Păi tu ai găsit apartamentul!

Că așa se întoarce ea, roata! Că mereu îmi strigă că ea a găsit apartamentul, d-apăi atunci fii cu apartamentul tău și la bine și la rău. 

A mai frecat-o meseriașul la icre de câteva ori, până la urmă a răspuns gagicu-so la interfon, s-o ajute, că nu mai suporta asta mică teroarea:

- Hello, am terminat lucrarea, la revedere, zice meșterul și pleacă pentru totdeauna.

Și apropo de America, într-o seară au pus colegii ei de casă de o petrecere sălbatică. A venit poliția, să cerceteze deranjul. Ăștia s-au ascuns toți prin casă și au scos-o pe soră-mea la înaintare.

Polițiștii: Aici miroase a marijuana. 
Sora, oripilată: Vi se pare, nu fumez nici țigări obișnuite, darămite marijuana!!!

O miros ăștia, mai dau târcoale, până la urmă pleacă. Ies și colegii din ascunzișuri, le spune și soră-mea de marijuana și încep ăștia să scoată iarba de după frigider, de după WC etc. Era casa plină de iarbă și deci soră-mea ar fi putut fi arestată pentru posesie, ce mișto ar fi fost, ziceți și voi? Dar nu au arestat-o, ba mai mult, i-a salvat pe toți cu moaca ei inocentă. 

Friday, February 14, 2014

Weekendul trecut chiar am vrut să fiu cuminte, dar...

Weekendul trecut am vrut să stau potolită, chiar am vrut, jur! Dar...

Joi s-a desfășurat conform planului: am stat acasă departe de iadul dezlănțuit de greva la metrou, am scris, am citit, am fost cât de cuminte pot eu să fiu.

Vineri am început la fel, am făcut și curățenie, deci am fost și mai cuminte decât pot eu să fiu (apropo, vreau cleaning lady că mi se pare că trece viața pe lângă mine de câte ori trebuie să dau cu mopul). Apoi spre seară m-am îmbrăcat frumos și m-am dus într-un club unde se desfășura un eveniment de networking. Îmi plac evenimentele astea că nu știi niciodată peste ce oameni dai și ce povești au în tolbă. Problema este că mă mai duc și când nu am chef de taină și atunci e nasol, dar vineri chiar am avut chef de taină. Și am tăinuit oleacă apoi a venit și fostul meu, cel care m-a părăsit în ziua de Crăciun, dacă vă amintiți. Am făcut puțin networking și cu el că n-am avut încotro, că s-a așezat lângă mine la masă, până la urmă a plecat să dea o tură prin club, am mai dat și eu niște ture după care am considerat că am epuizat și cheful de taină și oamenii interesanți, așa că am zis să plec naibiului acasă unde să continui să fiu cât de cuminte pot eu să fiu. Dar...

Fostul s-a nimerit să plece în același timp așa că am purces amândoi spre metrou. Dar...

Pe drum, cică să mergem să mâncăm ceva la Pret că lui îi e cam foame. (Pret e un fast food mai cu pretenții, așa). La care eu:
- Auzi, nu merg la niciun Pret. M-ai părăsit în ziua de Crăciun, cu șase zile înainte de ziua mea, deci trebuie să mă inviți la o cină de-adevăratelea, cu vin și tot tacâmul.

Și m-a invitat. Și am cinat niște tapas spaniole și am băut niște vin care m-a luat puțin de cap și el a vrut să clarificăm lucrurile:
El: - 26 decembrie nu e Christmas Day. Este Boxing Day. 
Eu: -Ba în România 26 este a doua zi de Craciun. 
El: - Deci în România 7 februarie este a 43-a zi de Crăciun?

Am întrebat și chelnerul, un portughez și cică nici în Portugalia pe 26 nu mai e Crăciun. Deci mă văd obligată să rectific, am fost părăsită de Boxing Day, dar nu-mi convine. Varianta cealaltă suna mai tragic. 

Și așteptați degeaba detalii murdare, că n-am. Nu s-a întâmplat nimic. Am mâncat, am râs, am vorbit de planuri de viitor și ne-am dus fiecare la casele noastre. Dar...

Sâmbătă am avut întâlnire cu un francez frumușel. Prima întâlnire. Ne-am dat întâlnire la 3 și aveam pregătite niște prietene prin apropiere pentru orice eventualitate. Oricum, în cel mai bun caz mă gândeam că voi găta cu întâlnirea până pe la orele 6 cel târziu, că primele întâlniri merg mai greu de obicei. Dar...

După o plimbare, o bere și altă plimbare, m-a dus la un bar plutitor (amenajat pe o barcă pe Tamisa) că e liniște și plăcut acolo, cică. Am ajuns la barcă la ora 5, am deschis ușa și parcă am aterizat în altă lume. Dezmăț e cuvântul care descrie cel mai bine ce se întâmpla acolo: toată lumea dansa peste tot și cu toată lumea, fete se pupau cu fete, fete se pupau cu băieți, băieți se pupau cu băieți, mirosea a iarbă, alcoolul se bea direct din sticle, mișto ce mai! 

Ne așezăm și noi la o masă, în toată nebunia aia, ne luăm niște vin și începem să studiem oamenii. Ne simțeam invizibili noi, credeam că ăia habar n-au că am dat buzna peste petrecerea lor. Dar...

După o scurtă  vreme, încep petrecăreții să vină la noi unul câte unul. În primul rând își cereau scuze că ne deranjează întâlnirea (beți morți dar politicoși), în al doilea rând se prezentau frumos și ne întrebau și pe noi cum ne cheamă, în al treilea rând nu uitau să ne invite cu ei unde urmau să continue petrecerea, un club pe undeva prin Shoreditch. Se pare că veniseră pe barcă la ora 1! deci așa se explică stadiul în care i-am găsit  noi la ora 5. Apoi toți ne-au întrebat foarte curioși la a câta întâlnire suntem, cumva prima? Da, măi, noi ne credeam invizibili, când colo ei făceau pariuri pe noi. Un tip care vindea Durex for a living chiar a dorit să ne recomande niște produse, a insistat că Durex cu aromă de lămăie e ceva ieșit din calea afară. Să vedem...

Noi, dacă i-am văzut așa prietenoși, am renunțat să mai bem vin la pahar și am luat o sticlă, în încercarea noastră de a-i ajunge din urmă pentru a ne putea alătura petrecerii. Nu am reușit, evident. Dar ne-am gândit să ne chemăm prietenii, că oricum se alese praful de romantismul și sfiala unei prime întâlniri.

Băi, și are franțuzul niște prieteni buni, n-au cerut nici o explicație! Au auzit cuvântul "party" și într-o oră au fost acolo. Prietenele mele n-au venit. Trebuie să le schimb, cred. (Glumesc!). Prietenii franțuzului meu, doi băieți și o fată, sunt francezi din Paris, haioși și drăguți. Toți trei băieții au vizitat Bucureștiul și le-a plăcut și unul dintre ei a fost și la Cluj și i-a plăcut și acolo. Am ciocnit pentru Bucharest, the little Paris și pentru Paris, the big Bucharest (ei au zis, nu eu!). 

Mi-am amintit că atunci când eram în școala generală mă uitam la un serial francez, Helene et les garcons, și le-am spus. Ce delir, că și ei se uitau. Și dă-i și caută pe google pe mon cricri d'amour, să vedem cum arată în zilele noastre, apoi și pe ceilalți actori, și întrebări gen dar ție de cine îți plăcea că uite, mie îmi plăcea de cutare. Nici nu visam eu în clasa a 7-a că 20 de ani mai târziu voi sta într-un bar plutitor, pe Tamisa, la o sticlă de vin cu patru francezi, dezbătând Helene et les garcons. Ce frumoasă poate să fie viața, ziceți și voi! În ritmul ăsta, abia aștept să văd pe unde voi fi peste 20 de ani.

Petrecăreții au plecat pe la 8 și ne-au lăsat o adresă și un număr de telefon să îi putem găsii la următoarea locație. Nu ne-am mai dus pentru că a urmat o formație live care a cântat chiar bine, așa că ne-am pus temeinic pe treabă, am comandat mâncare și băutură și ne-am distrat până târziu în noapte. De fapt, mai mult ei, că eu am plecat pe la 12, să nu pierd ultimul metrou, că perspectiva autobuzului de noapte mă cam sperie. 

Și uite așa, am avut eu o primă întâlnire care a durat nouă ore și trei sticle de vin. Și da, ne mai vedem :)