Pages

Saturday, April 12, 2014

Cică trăiesc în cea mai scumpă capitală din lume

Citeam acum câteva luni un articol care zicea că Londra ar fi cea mai scumpă capitală, nu mai știu de unde, parcă din lume. Am crezut inițial, dar pe urmă am vizitat Oslo și nu am mai crezut. Oslo este incredibil de scump, nici nu vă dau exemple, că vă ia cu leșin.

Londra este scumpă, într-adevăr, dar nu știu cum naiba, aici trăiesc mai bine ca în România.

În România aveam un job full time, de intelectuală la muzeu, după serviciu și în weekend făceam meditații la engleză și uneori, cu mare scârbă, mai făceam și traduceri. Zic cu scârbă pentru că după ce că tradusul ma plictisește de moarte, în România mai este și prost plătit. O să ziceți că o duceam prost pentru că eram bugetară. Doar că n-am fost mereu bugetară. Aproape întreaga mea viață de adult am lucrat la firme private, unde au scos untul din mine patroni de mâna a doua fără nici cea mai infimă aptitudine managerială. Salariul da, era mai mare ca la muzeu, dar nu cu suficient ca să compenseze 12-14 ore de muncă pe zi, chiar și în weekend și de sărbătorile legale, ca să nu mai vorbesc de stres și de atitudinea de șefi pe plantație a patronilor, care se cred dumnezei doar pentru că au bani.

Ei, și cu toate că am muncit mult la viața și am avut joburi serioase și de răspundere, nu pot să zic că am trăit bine. Dar să vă explic ce înseamnă pentru mine să trăiesc bine: să pot să îmi plătesc o rată sau o chirie, cheltuielile casei, adică utilități, mâncare etc, să fac o vacanță lungă și câteva city break-uri, să ies în oraș, să îmi cumpăr haine și încălțăminte în fiecare sezon, să îmi fac mici mofturi sau plăceri și să fac economii. 

În România nu am putut face niciodată toate astea, mereu trebuia să fiu atentă și să tai de colo ca să pun în partea cealaltă. Când am locuit singură am reușit să plec doar în Grecia, ca să îmi pot permite să călătoresc mai mult, a trebuit să mă mut înapoi la ai mei. Și rată la apartament și vacanțe era imposibil. 

Acum lucrez trei zile pe săptămână ca dădacă și îmi permit tot ce am enumerat mai sus. Ba mai mult, plătesc și rata în România și îi ajut și pe ai mei cu bani. Deși locuiesc în cea mai scumpă capitală a lumii. Mă rog, una dintre cele mai scumpe. Cum naiba e posibil, mă întreb uneori? Ceva dă cu virgulă în tot calculul ăsta, nu-i așa? 

Acestea fiind zise, vă anunț că eu intelectuală în România nu voi mai fi vreodată. Intelectuală la Londra am slabe șanse să ajung dar o secretară acolo, tot mă fac eu într-o bună zi. Deocamdată mai rămân dădacă, îmi place mult jobul ăsta, mai ales weekendul de patru zile aferent jobului :)

Thursday, April 10, 2014

Există o explicație pentru absența mea, o explicație care are 3407 pagini, 7 volume și se numește Harry Potter

Undeva pe la jumătatea lunii februarie, după îndelungi tărăgănări (cred că aveam o presimțire), m-am apucat de citit Harry Potter. Din acel moment tot restul vieții mele s-a oprit, restul vieții mele însemnând: scris (pe blog și în alte locuri), citit cărți de oameni mari și bloguri, plimbat brambura prin Londra, ieșit cu fetele, mers la petreceri Internations pentru cunoscut oameni/ascultat povești.

În cele aproape două luni cât mi-a luat să termin aventurile lui Harry, am citit compulsiv acasă, în metrou, la serviciu, recordul fiind 400 de pagini intr-o zi. Din fericire, prietenul este și el un cititor înrăit și asta a salvat relația, că am putut să citesc și la întâlnirile amoroase care aveau loc în parcuri sau la vreunul dintre noi acasă. Chiar și la un popas pe scările unui muzeu, eu mi-am scos cărămida de 700 de pagini să mai citesc ceva, că nici măcar nu le-am avut în format electronic. El citea The Lord of the Rings, apropo...

După zile și nopți petrecute cu Harry în pat, în cele mai nesănătoase poziții, mă doare spatele de mor, deci cred că o să mă apuc de yoga, că treaba cu înotul a picat momentan. Am avut grijă să mă dezlipesc de Harry măcar o dată pe săpămănă și să mă duc în parc să alerg și să călăresc puțin aparatele de fitness, dar nu a fost suficient, având în vedere la ce abuzuri a fost supusă biata mea coloană. Numai căratul unui volum prin Londra e suficient să fie nevoie să te apuci de fizioterapie.

În timp ce eu am fost în această relație foarte complicată cu Harry, în lume s-au întâmplat lucruri: a venit primăvara aproape peste tot (mai puțin la Toronto unde cică vine joi), a dispărut un avion care n-a mai fost găsit, în Ucraina nu știu exact ce se întâmplă, că buletinele de știri au fost ocupate cu avionul dispărut, tiranul nord-coreean a dat ordin să se tundă toți masculii din popor la fel de urât ca el, DNA-ul l-a săltat pe Mazăre și el s-a supărat oleacă, pentru că vezi doamne, ce oameni sunt ăia care te ridică de la masă, Valentina Pelinel divorțează de pușcăribilul Boureanu pentru penalul de Borcea și mă doare că am aflat chestia asta, având în vedere că am dat unlike la toate platformele de știri românești de căcat, astfel încât habar nu am ce mai fac Bianca&Company, dar cumva, treaba asta cu Pelinel a ajuns până în cercul meu strâmt. Urmează să încep să dau unlike la niște platforme de știri de căcat internaționale că mă simt prea la curent cu ce face familia Kardashian și păpușa Barbie umană. 

Și ca să termin cu Harry Potter (am petrecut ultima noapte cu el duminică, a fost trist de tot și am zis și pe Facebook și nu a fost prima dată când am zis de el pe Facebook, astfel încât fostul prieten, cel care m-a părăsit de Crăciun adică, m-a întrebat dacă Harry Potter e noul meu prieten, o fi crezut că am luat-o razna or something, ceea ce nu e departe de adevăr, dacă stăm să ne gândim), este o carte scrisă REMARCABIL. Este vizuală și complexă, cu personaje bine construite și definite, atât fizic cât și moral, iar firul narativ curge superb, pe parcursul a șapte ani, cu flasback-uri în trecut, flasbackuri care reușesc să nu fie plictisitoare, ci, culmea, să ancoreze povestea mai bine în prezent. Mai mult decât felul impecabil în care sunt scrise cărțile Harry Potter, m-a impresionat imaginația lui J.K. Rowling. Să poți să creezi o lume întreagă, din nimic, e mare, mare lucru, cel puțin pentru mine, care am imaginație 0 și sufăr din cauza asta, că am momente în care simt că am mintea stearpă în cap. 

Și pentru că mă simt prost că nici despre J.K. Rowling nu pot să spun două propoziții fără să vorbesc despre mine însămi, hai să vă bag și pe voi în seamă! Deci, voi ce aroganțe ați făcut în aceste două luni? :)