Căutare

Saturday, April 12, 2014

Cică trăiesc în cea mai scumpă capitală din lume

Citeam acum câteva luni un articol care zicea că Londra ar fi cea mai scumpă capitală, nu mai știu de unde, parcă din lume. Am crezut inițial, dar pe urmă am vizitat Oslo și nu am mai crezut. Oslo este incredibil de scump, nici nu vă dau exemple, că vă ia cu leșin.

Londra este scumpă, într-adevăr, dar nu știu cum naiba, aici trăiesc mai bine ca în România.

În România aveam un job full time, de intelectuală la muzeu, după serviciu și în weekend făceam meditații la engleză și uneori, cu mare scârbă, mai făceam și traduceri. Zic cu scârbă pentru că după ce că tradusul ma plictisește de moarte, în România mai este și prost plătit. O să ziceți că o duceam prost pentru că eram bugetară. Doar că n-am fost mereu bugetară. Aproape întreaga mea viață de adult am lucrat la firme private, unde au scos untul din mine patroni de mâna a doua fără nici cea mai infimă aptitudine managerială. Salariul da, era mai mare ca la muzeu, dar nu cu suficient ca să compenseze 12-14 ore de muncă pe zi, chiar și în weekend și de sărbătorile legale, ca să nu mai vorbesc de stres și de atitudinea de șefi pe plantație a patronilor, care se cred dumnezei doar pentru că au bani.

Ei, și cu toate că am muncit mult la viața și am avut joburi serioase și de răspundere, nu pot să zic că am trăit bine. Dar să vă explic ce înseamnă pentru mine să trăiesc bine: să pot să îmi plătesc o rată sau o chirie, cheltuielile casei, adică utilități, mâncare etc, să fac o vacanță lungă și câteva city break-uri, să ies în oraș, să îmi cumpăr haine și încălțăminte în fiecare sezon, să îmi fac mici mofturi sau plăceri și să fac economii. 

În România nu am putut face niciodată toate astea, mereu trebuia să fiu atentă și să tai de colo ca să pun în partea cealaltă. Când am locuit singură am reușit să plec doar în Grecia, ca să îmi pot permite să călătoresc mai mult, a trebuit să mă mut înapoi la ai mei. Și rată la apartament și vacanțe era imposibil. 

Acum lucrez trei zile pe săptămână ca dădacă și îmi permit tot ce am enumerat mai sus. Ba mai mult, plătesc și rata în România și îi ajut și pe ai mei cu bani. Deși locuiesc în cea mai scumpă capitală a lumii. Mă rog, una dintre cele mai scumpe. Cum naiba e posibil, mă întreb uneori? Ceva dă cu virgulă în tot calculul ăsta, nu-i așa? 

Acestea fiind zise, vă anunț că eu intelectuală în România nu voi mai fi vreodată. Intelectuală la Londra am slabe șanse să ajung dar o secretară acolo, tot mă fac eu într-o bună zi. Deocamdată mai rămân dădacă, îmi place mult jobul ăsta, mai ales weekendul de patru zile aferent jobului :)