Căutare

Saturday, May 31, 2014

Ceva ușor, de weekend: SEXUL ANAL

Relaxați-vă, că nu vă fac apologia sexului anal, nici nu vă învăț cum să-l faceți, nici nu vă cert dacă faceți. Filozofia mea e că ceea ce se întâmplă la nivel sexual într-un cuplu este ok atâta timp cât este acceptat de ambele părți. Și mai e și intim și sfânt, adică nu se face public. Eu dau rău de tot din casă dar am și eu limitele mele. Chestiuni sexuale mi-e greu să împărtășesc chiar și prietenelor, că altă filozofie de-a mea e că sexul trebuie făcut, nu vorbit.

Ca o observație personală, se pare că bărbații au două mari fantezii (sexul cu două lesbiene dar se mulțumesc și cu privitul și sexul anal) și un triliard de fantezii mai mici, nerealiste, născute din vizionarea filmelor porno sau a discuțiilor cu băieții la bere. Numărul fanteziilor scade pe măsură ce înaintează în vârstă și își fac și ei măcar o prietenă, că atunci încep să-și dea seama ce mincinoase sunt filmele alea. În același registru se zdrobesc și visele fetelor, când văd ele că nu-i ca în basme sau ca în comediile romantice de la Hollywood, ba nici măcar ca în telenovele. Uneori, când îl vezi pe EL, sufletul tău pereche, duminica dimineața, cu barba nerasă de vineri, cu părul vâlvoi și cu mâna adânc vârâtă în chiloți, căscând vârtos, parcă aduce chiar puțin a film de groază. 

Dar deviez. Ziceam că bărbaților le scade numărul fanteziilor dar pe alea majore parcă tot le-ar pune în practică. Deși cred că mulți bărbați ar da ușor înapoi dacă le-ai aduce două lesbiene gata să facă sex cu ei. Ar zice că ei mai bine se uită. Normal, că e mai ușor și mai plăcut, decât să încerci să satisfaci două femei care nici măcar nu sunt atrase de tine, ca specie. 

Dar de la sex anal nu cred că ar da vreunul înapoi, așa că dacă nu sunteți pregătie pentru așa ceva, nu vă sfătuiesc să-i dați de înțeles că s-ar putea, undeva, cândva. Și dacă v-o zice p-aia cu: vai, ce mare lucru, că toată lumea face! pe care mi-a zis-o mie un amic, nu-l credeți, că nu face toată lumea. Amicul ăsta încerca să-mi exlice că și sex în trei face absolut toată lumea, eu pe ce planetă trăiesc???? Duhhhh! Sunt irelevanți indivizii care știu ce face toată lumea în pat, fie că sunt iubiți sau amici. Nu vă luați după ei, faceți doar ce vreți voi și nu acceptați nici un fel de presiune. Or avea ei cheia, dar voi aveți palatul. Hahaha! 

Nu trebuie să fiți rele, să țipați la ei sau să plângeți că sunteți neînțelese. Există mereu o cale de mijloc, adică voi să nu faceți ce nu aveți chef și el să nu se simtă refuzat. Trebuie doar s-o găsiți. Hai să vă spun cum NU fac eu sex anal. 

El zice că ar vrea, eu, zâmbitoare, docilă, gata să-i împlinesc orice dorință oricât de murdară:
- Sigur, iubitule!

El se uită, puțin neîncrezător, prea a fost ușor, "ceva nu-i în regulă", ar vrea creierul lui să-i transmită, dar orice comunicare cu creierul a fost oprită când a auzit "sigur, iubitule!".

Eu, tot suavă, tot docilă, tot miorlăită:
- Dar faci și tu!

El încearcă o restabilire de urgență a legăturii cu creierul personal, ceva gen: MAYDAY, MAYDAY, că parcă i s-a părut lui că aude ceva ce ar avea legătură cu penetrarea. Cu penetrarea LUI!

Bâlbâie ceva ce sună a:
- Păi cum? Nu se poate...cu ce? Ce vrei să spui?

Eu, în același stadiu de da, stăpâne, sunt a ta, fă ce vrei cu mine", zic:
- Cumpărăm un vibrator. Fix mărimea ta, să fim chit. Fac eu cinste! Și putem să ne facem sex anal unul altuia până la adânci bătrâneți!

Aplic metoda asta cu mare, mare succes, de câțiva ani buni. Jur că nu am auzit invitația a doua oară. Sunt conștientă că la un moment dat o să dau peste un bisexual care o să-mi zică: "vai, dar am vibratorul meu!" și nu știu pe unde o să scot cămașa. Dar poate până atunci mă potolesc și mă așez într-un sfânt concubinaj, că peste măritiș o să sar în viața asta. Nu e de mine. 

Friday, May 30, 2014

Haotic și alandala despre mâncare, că doar nu-s Jamie Oliver

Tocmai am realizat cu uimire că nu am scris niciodată pe blog despre mâncare, marea și constanta mea pasiune. 

Îmi place să mănânc, mănânc cu poftă și chiar dacă sunt sătulă, nu mă pot uita la cineva cum mănâncă fără să îmi lase gura apă. La restaurant trebuie să gust din toate farfuriile comesenilor că altfel n-am liniște. Vă imaginați prin ce chinuri am trecut când am fost chelneriță! Da, nu de puține ori am gustat din mâncarea clienților, atunci când se putea, bineînțeles. Nu vă mai încruntați, că așa e la restaurant. Trec multe mâini prin mâncarea voastră, până ajunge la voi, dar tot răul spre bine, că diversitatea bacteriilor crește imunitatea organismului. Asta dacă nu faceți hepatită mai întâi, doamne fere. 

Acum un cincinal, când aveam mult prea multe kilograme în plus, am făcut niște modificări semnificative în alimentație. Nu sunt de acord cu dietele după ureche așa că am preferat să slăbesc încet și sigur. Și am slăbit vreo zece kilograme într-un an și de atunci n-am mai avut oscilații mai mari de două-trei kilograme în plus sau în minus (în funcție de cât de nesimțită sunt, că uneori mănânc o cutie cu bomboane fără să respir).

Pe scurt, am terminat cu sucurile (mai savurez câte o Cola din când în când, că prea e bună), cu mâncarea procesată gen mezeluri, brânză topită, pateu și alte conserve și în general orice vine gata preparat (chiar și în ziua de azi, când sunt în preajma raionului de mezeluri la supermarket, mi se întoarce stomacul pe dos de la miros). Cu sportul nu am prea fost niciodată prietenă, dar încerc să merg pe jos cât de mult pot. De când m-am mutat la Londra fac un pic mai mult decât atât, că îmi fac poftă oamenii activi pe care îi văd la tot pasul, (aici se face sport, nu glumă). Îmi place mult cum mă simt după o oră de făcut mișcare în parc, așa că măcar de două ori pe săptămână de acolo îmi iau doza de serotonină.

Revenind, la pierderea celor zece kilograme a contribuit din plin mâncarea gătită de mine însămi, fără grăsimi, doar cu un pic de ulei de măsline. În România făceam ciorbă de pui cu muuulteeee legume, preferata mea, mâncare de mazăre cu cartofi și morcovi și mărar, tocană de legume, mămăligă cu brânză, mâncare de cartofi cu cânăciori picanți, varză dulce călită cu pui, pilaf de orez cu legume, pui în lapte, pui cu portocale, friptură de vită cu vin roșu și cam atât. La micul dejun mâncam cereale Fitness cu lapte sau cu iaurt sau iaurt cu banane. Nu prea îmi place iaurtul dar combinat cu ceva merge.

La Londra mi-am schimbat obiceiurile alimentare. Gătesc mai puțin pentru că mănânc destul de mult în oraș. Încerc să renunț la cereale (soră-mea mănâncă porridge dar mie nu prea îmi place) și să mănânc doar fructe la micul dejun. Când lucrez, mănânc în metrou (struguri, portocale sau o banană), iar în zilele libere mai adaug și o omletă la fructe. Îmi place omleta cu brânză feta și ceapă verde. 

Avocado îmi place de mor, pot să îl mănânc gol și pe nerăsuflate. Dar de obicei îl mănânc cu brânză de capră, brânza mea preferată. Sau îl pun în salată cu spanac, castraveți, sare și ulei de măsline. Sau în sendviș cu ton. Sau în sendviș cu somon afumat. Avocado e bun cu orice. Apropo de somon afumat, îmi mai place să îl mănânc cu humus și cu măsline. 

Somonul proaspăt este peștele meu preferat. Îmi place peștele în general, aș putea trăi cu pește toată viața dar somonul...somonul este peștele peștilor pentru mine. Am o pescărie în cartier și băieții de acolo mă înțeleg că nu îmi place să stau în bucătărie mai mult decât este cazul, așa că îmi dau mereu peștele gata de băgat în cuptor. Somonul mi-l dau felii, eu doar îl spăl, îi pun sare și piper și îl bag la cuptor o jumătate de oră. Până e gata, pregătesc garnitura: broccoli fiert cu lămâie sau orez fiert (o măsură de orez, două măsuri de apă), la care adaug brocolli după zece minute (că au timp de fierbere diferit) și iese un fel de pilaf, foarte gustos.

Când am chef să bucătăresc mai elaborat fac rissotto (trebuie să stai smirnă lângă oală până când e gata, că altfel se alege praful), paste bolognese (rețeta lungă, cu trecut sos pe la cuptor, dar există și varianta scurtă, cu fiert la foc mic în timp ce eu stau pe facebook) sau pollo asado, o minunăție de pui, mai ales dacă îl lași la marinat măcar cinci, șase ore. Fac macaroane cu brânză excepționale, dar nu prea fac, că le mănânc. Nu sunt fană porc, dar trebuie să mă laud că după nenumărate încercări am reușit să fac o friptură de porc fragedă. Am marinat carnea în ulei de măsline două ore și nu am atins-o. Cică pielea umană conține un acid care nu-i convine cărnii de porc și d-aia iese uscată. A, și am acoperit tava cu folie. Mai nou m-am specializat in miel cu sos marocan si couscous. Sosul e demențial, cu caise uscate, ceapă roșie, roșii, pătrunjel, semințe de pin și chickpeas (nu știu cum le zice în română și mi-e lene să caut). Prietenul meu a fost foarte tulburat de gustul acestui fel de mâncare, am crezut că mă cere de nevastă și alta nu. Dar am scăpat. Pfiu!

Am descoperit că îmi plac roasted carrots, adică morcovii copți. Se taie morcovii în felii pe lungime, se fierb cu sare cinci minute (sau până face apa bolboroși), apoi se scurg și se lasă să se răcească un pic. După care îi pui într-o tavă cu oleacă ulei de măsline și îi bagi la cuptor. Sunt dulci și delicioși. Se poate face același lucru și cu cartofii sau se pot combina. Se pot consuma de sine stătători sau ca și garnitură la vreo friptură.

Că tot vorbirăm de broccoli...din broccoli, spanac, o ceapă și un cartof, o boabă de unt și niscai lapte iese o supă cremă demențială.

Știu să fac și deserturi dar nu fac. Încerc să nu consum prea mult zahăr, și cum la ciocolată și la alcool nu renunț, a trebuit să îl scot din cafea, ceaiuri și prăjituri. Mai mănânc din prăjiturile făcute de soră-mea, că ea prăjiturește, nu glumă. Încerc să nu prea mănânc nici gem pe pâine, deși îl ador, mai ales gemul de vișine.  Fac clătite foarte bune dar nu prea fac pentru că...da, ați ghicit! Le mănânc! Și nu le mănânc oricum ci cu Nutella, deci mai bine nu mai mănânc. 

În oraș îmi place să încerc chestii noi și combinații neobișnuite. Din fericire pot mânca orice, nu am alergii și nu mă toxinfectez ușor. Îmi place bucătăria asiatică și mexicană, mâncarea indiană nu îmi mai place cum îmi plăcea pe vremuri, pentru că am decis că este prea condimentată pentru gustul meu. Nu simt gustul mâncării, simt doar condimentele. Apropo de condimente, am mâncat într-o zi la un restaurant vietnamez o chestie care avea gust de șampon. Nu știu cum se numește condimentul ăla, dar papilele mele nu l-au apreciat. A trebuit sa dau cu sos tabasco ca să pot continua. 

Ca și chestie, am aflat o chestie, poate vreți să încercați: roșiile cu sare și oregano sunt tare gustoase. Iar nucile și stafidele pe post de gustare între mese sunt foarte sănătoase. Eu umblu cu ele în geantă, că nu știu la voi cum e, dar la mine împreună cu foamea vine pofta de cartofi prăjiți, hot dogi și șaorme cu de toate. Așa că e de preferat să nu mi se facă foame. 

V-ați prins, da? Sunt o termită care mănâncă orice. Ca să nu mănânc orice, încerc să am în frigider doar chestiile pe care trebuie să le mănânc, adică fructe, legume, brânză, ouă. Restul rămân de cele mai multe ori la stadiul de pofte, căci, spre norocul meu, la Londra n-am butic non-stop la colț. 

Monday, May 26, 2014

Prietenul meu se trage de la Paris și eu de la Plenița, drept urmare există între noi mici diferențe culturale

Mai precis, el e fițos și eu nu sunt. Și textul ar trebui să se termine aici, dar nu are farmec dacă nu vin cu exemple, nu?

Nu concepe ca el sau partenera lui să gătească și să facă curat. Consideră că viața e prea scurtă să ți-o petreci cu nimicuri și ar mânca în oraș toate mesele principale ale zilei, dacă ar fi după el. Dar pentru că e și după mine, micul dejun se ia acasă, pe la prânz, pe îndelete, și cafeaua se bea în pat, tot pe îndelete. Apoi se trage un pui de somn și abia mai după amiază începe trăirea intensă. Și pentru că mie îmi place să îmi petrec unele seri acasă, i-am pregătit și niște cine, nu cine știe ce, că nu vreau să se învețe prost. Cu curățeania sunt de acord cu el, there is more to life than cleaning și orele petrecute dând cu mopul mi se par ore pierdute pe care nu le mai pot recupera nici în șapte vieți. Sunt în tratative cu sora să ne luăm femeie dar ei nu i se pare normal așa ceva, ea, sora, fiind mult mai gospodină ca mine, evident. 

Nu bea apă de la robinet. Prima dată când a fost la mine evident că nu aveam apă îmbuteliată, că la noi la Plenița se bea direct din fântână și am crezut că-mi moare bietul franțuz în brațe de deshidratare.

El stă în zona 2, eu stau în zona 4. Să vezi figuri pe el când a pășit în zona 4! Că vai, că nu credea că el va pune vreodată piciorul aici. Fasoane! Când s-a văzut în apartamentul nostru mare, luminos, curat, ce i-a mai plăcut! A doua zi cine stătea pe canapea, ascultând păsărelele din grădină și citind fericit? Cine nu s-ar mai fi dat dus din zona 4? Franțuzul fițos! Că așa e când te grăbești să judeci! 

El e francez si eu sunt româncă, și nici măcar româncă din București. Și mai sunt și dădacă, pe când el e ceva plictisitor în finanțe. Diferența e că mie îmi place jobul meu, mă duc la dădăcit cu drag și mă întorc plină de energie pozitivă și de povești haioase. El se duce la serviciu plin de spume și se întoarce și mai plin de spume. El vrea să se apuce de altceva dar nu știe de ce, că toata viața a făcut finanțe și oricum n-ar avea timp să studieze ceva nou decât dacă ar lucra mai puțin ceea ce ar însemna să nu mai poată lua trei mese pe zi în oraș, să stea în zona 2 și să plece brambura prin Europa în fiecare weekend. Deci oricum ar da-o, nu-i iese socoteala. Pe când mie mi-a ieșit din prima! Mai dădăcesc vreo juma de an, până îmi termin cursurile de interpretariat, că eu pot să mănânc și la mine acasă, în zona 4. Veselă să fiu, că restul vine de la sine.

El se îmbracă sobru, în gri și negru, cu pulover cu anchior peste cămașă, și eu nu. Eu mă îmbrac în culori aprinse, în pantaloni scurți și rochii nepotrivite vârstei mele și lui nu-i convine. Cică ar trebui să-mi cumpere niște haine. I-am zis să nu, că e prea târziu pentru mine acum să mă fac femeie serioasă. Nu m-am îmbrăcat office nici când lucram la cabinet de secretar de stat, mă apuc acum, când sunt dădacă? Ar fi chiar culmea! Faza e că nu mă simt bine în hainele cu tăieturi simple și în culori gen alb, bej, gri, negru. Îmi plac, sunt frumoase, dar nu mă simt EU în ele. Am și eu câteva rochii mai normale dar le port rar, pe la vreo seară cu dress code sobru. 

S-a chinuit juma de zi să îmi zică să slăbesc un pic. Cealaltă juma de zi și-a petrecut-o luându-și miștouri de la mine, pe motiv că e superficial. S-a jurat că în viața lui nu mai spune unei fete așa o enormitate. Se pare că olteanca trebuie să învețe parizianul că partenerul/partenera se alege pentru cum este, nu pentru ce ar putea să devină. Nu-i nimic, îmi place să las urme, nu am trecut prin viața nici unui bărbat neobservată, nici mcar când eram puștoaică. 

El e romantic și eu nu sunt. El a fost cel care a știut când am împlinit o lună. Eu, conștiincioasă, mi-am notat data, că în general uit tot ce are cifre. Ba chiar mi-am setat o alarmă să mă anunțe când facem două luni, să nu mai pic de ne-romantică. Ei, și ce mișto, că a picat aniversarea fix în ziua în care el se ducea la meci. I-am trimis un mesaj frumos în care i-am urat aniversare fericită și distracție plăcută la meci. Și ce fâstâceală! Că nu se mai duce la meci, ca să sărbătorim! Dar n-am avut inimă, n-am avut! Că era Paris cu Chelsea, și era atât de entuziasmat că m-am gândit că e foarte important. Și l-am lăsat să se ducă la meci și chiar nici nu l-am deranjat cu mesaje, nu de alta, dar am adormit la ora 9. A doua zi am aflat că a luat Paris bătaie și drept urmare au băut ca porcii, până târziu în noapte, de durere. Am fost mișcată! 

Avem totuși și lucruri în comun: suntem deștepți amândoi, unul mai deștept ca altul chiar, ne plac muzeele, parcurile, cărțile și plimbările prin lume. Și facem glume rasiste, eu cu francezi, el și cu francezi și cu români. Mă alintă gipsy și acum câteva zile, când nu-mi găseam telefonul, m-a întrebat dacă nu cumva mi l-am furat singură. Prietenii lui din Paris au fost foarte simpatici când au aflat că se întâlnește cu o româncă. L-au întrebat dacă m-a cunoscut la metrou, când îi furam portofelul și cam câte lucruri îi lipsesc din casă după fiecare vizită a mea.

Și de Paști am fost la Paris. Ultimul iubit m-a părăsit anul trecut, de Crăciun. Am crezut că a început cumva o tradiție de părăsire a Laviniei de marile sărbători religioase, rezultând că franțuzul intenționa să mă ducă la Paris ca să se despartă de mine. Chiar am crezut, sincer și speram în sinea mea ca următorul iubit să mă părăsească în Bora-Bora. Dar n-a fost să fie.

La Paris în principiu am mâncat, am vizitat câteva chestiuni turistice, dar nu m-am agitat că am considerat că n-au intrat zilele în sac, în fond și la urma urmei, Londra e la două ore de Paris, am tras un pui de somn pe malul Senei, am băut o sticlă de vin pe scările de la Sacre Coeur și am colindat cartierele, departe de puhoaiele de turiști și de prețurile nesimțite, că ăsta-i avantajul când excursionezi cu un localnic.

În noaptea de înviere am fost la meci, ca niște atei ce suntem. Paris - Lyon, am avut și fular cu Paris și la primul gol chiar m-au doborât fanii pe jos, credeam că o să fiu călcată în picioare dar n-am fost. După meci ne-a trecut un gând prin cap să mergem la Notre-Dame dar până la urmă am stabilit că ne era foame și ne-am ocupat de problema asta mai degrabă, am considerat ca Iisus revine la viață și fără asistența noastră.

Apropo de mâncare, să v-o spun p-aia cu friptura tartar. Zice al meu că își comandă felul lui preferat, friptura tartar adică. Eu am zis că merg pe rață, și gust de la el, si dacă e așa minunată, îmi iau data viitoare. Zis și făcut. Mâncăm aperitivele, el niște brânze împuțite, eu melci (mi-au plăcut!) apoi vin felurile principale. Rața mea ca rața mea, dar să vezi tartarul lui! Carne de vită tocată crudă!!! însoțită de niște ceapă, parcă și niște verdeață, un ou (tot crud) și alte câteva chestii. Eu, drăguță, îl atenționez: băi, vezi că-i crudă! El: păi da, așa trebuie să fie. Acum o prepar, zice el, și începe să amestece ingredentele alea, inclusiv oul crud, cu carnea tocată. Face el un maglavais acolo, după care eu întreb: Și acum o trimiți înapoi la bucătărie s-o gătească? El cică: nu, acum o mănânc. Am luat și eu o gură, să nu zic că nu am încercat dar e clar, nu pot mânca așa ceva. Și eu care mă lăudam că pot mânca absolut orice, chiar dacă are craci, mustăți, coadă etc. Se pare că pot mânca orice cu condiția să fie fiert/prăjit/copt. Ca la mine la Plenița.

Mă scuzați că nu am scris un post separat despre Paris dar am zis să nu mă mai bag și eu ca muca în lapte, că e abundență de ele pe net. Hai pa!