Căutare

Friday, May 30, 2014

Haotic și alandala despre mâncare, că doar nu-s Jamie Oliver

Tocmai am realizat cu uimire că nu am scris niciodată pe blog despre mâncare, marea și constanta mea pasiune. 

Îmi place să mănânc, mănânc cu poftă și chiar dacă sunt sătulă, nu mă pot uita la cineva cum mănâncă fără să îmi lase gura apă. La restaurant trebuie să gust din toate farfuriile comesenilor că altfel n-am liniște. Vă imaginați prin ce chinuri am trecut când am fost chelneriță! Da, nu de puține ori am gustat din mâncarea clienților, atunci când se putea, bineînțeles. Nu vă mai încruntați, că așa e la restaurant. Trec multe mâini prin mâncarea voastră, până ajunge la voi, dar tot răul spre bine, că diversitatea bacteriilor crește imunitatea organismului. Asta dacă nu faceți hepatită mai întâi, doamne fere. 

Acum un cincinal, când aveam mult prea multe kilograme în plus, am făcut niște modificări semnificative în alimentație. Nu sunt de acord cu dietele după ureche așa că am preferat să slăbesc încet și sigur. Și am slăbit vreo zece kilograme într-un an și de atunci n-am mai avut oscilații mai mari de două-trei kilograme în plus sau în minus (în funcție de cât de nesimțită sunt, că uneori mănânc o cutie cu bomboane fără să respir).

Pe scurt, am terminat cu sucurile (mai savurez câte o Cola din când în când, că prea e bună), cu mâncarea procesată gen mezeluri, brânză topită, pateu și alte conserve și în general orice vine gata preparat (chiar și în ziua de azi, când sunt în preajma raionului de mezeluri la supermarket, mi se întoarce stomacul pe dos de la miros). Cu sportul nu am prea fost niciodată prietenă, dar încerc să merg pe jos cât de mult pot. De când m-am mutat la Londra fac un pic mai mult decât atât, că îmi fac poftă oamenii activi pe care îi văd la tot pasul, (aici se face sport, nu glumă). Îmi place mult cum mă simt după o oră de făcut mișcare în parc, așa că măcar de două ori pe săptămână de acolo îmi iau doza de serotonină.

Revenind, la pierderea celor zece kilograme a contribuit din plin mâncarea gătită de mine însămi, fără grăsimi, doar cu un pic de ulei de măsline. În România făceam ciorbă de pui cu muuulteeee legume, preferata mea, mâncare de mazăre cu cartofi și morcovi și mărar, tocană de legume, mămăligă cu brânză, mâncare de cartofi cu cânăciori picanți, varză dulce călită cu pui, pilaf de orez cu legume, pui în lapte, pui cu portocale, friptură de vită cu vin roșu și cam atât. La micul dejun mâncam cereale Fitness cu lapte sau cu iaurt sau iaurt cu banane. Nu prea îmi place iaurtul dar combinat cu ceva merge.

La Londra mi-am schimbat obiceiurile alimentare. Gătesc mai puțin pentru că mănânc destul de mult în oraș. Încerc să renunț la cereale (soră-mea mănâncă porridge dar mie nu prea îmi place) și să mănânc doar fructe la micul dejun. Când lucrez, mănânc în metrou (struguri, portocale sau o banană), iar în zilele libere mai adaug și o omletă la fructe. Îmi place omleta cu brânză feta și ceapă verde. 

Avocado îmi place de mor, pot să îl mănânc gol și pe nerăsuflate. Dar de obicei îl mănânc cu brânză de capră, brânza mea preferată. Sau îl pun în salată cu spanac, castraveți, sare și ulei de măsline. Sau în sendviș cu ton. Sau în sendviș cu somon afumat. Avocado e bun cu orice. Apropo de somon afumat, îmi mai place să îl mănânc cu humus și cu măsline. 

Somonul proaspăt este peștele meu preferat. Îmi place peștele în general, aș putea trăi cu pește toată viața dar somonul...somonul este peștele peștilor pentru mine. Am o pescărie în cartier și băieții de acolo mă înțeleg că nu îmi place să stau în bucătărie mai mult decât este cazul, așa că îmi dau mereu peștele gata de băgat în cuptor. Somonul mi-l dau felii, eu doar îl spăl, îi pun sare și piper și îl bag la cuptor o jumătate de oră. Până e gata, pregătesc garnitura: broccoli fiert cu lămâie sau orez fiert (o măsură de orez, două măsuri de apă), la care adaug brocolli după zece minute (că au timp de fierbere diferit) și iese un fel de pilaf, foarte gustos.

Când am chef să bucătăresc mai elaborat fac rissotto (trebuie să stai smirnă lângă oală până când e gata, că altfel se alege praful), paste bolognese (rețeta lungă, cu trecut sos pe la cuptor, dar există și varianta scurtă, cu fiert la foc mic în timp ce eu stau pe facebook) sau pollo asado, o minunăție de pui, mai ales dacă îl lași la marinat măcar cinci, șase ore. Fac macaroane cu brânză excepționale, dar nu prea fac, că le mănânc. Nu sunt fană porc, dar trebuie să mă laud că după nenumărate încercări am reușit să fac o friptură de porc fragedă. Am marinat carnea în ulei de măsline două ore și nu am atins-o. Cică pielea umană conține un acid care nu-i convine cărnii de porc și d-aia iese uscată. A, și am acoperit tava cu folie. Mai nou m-am specializat in miel cu sos marocan si couscous. Sosul e demențial, cu caise uscate, ceapă roșie, roșii, pătrunjel, semințe de pin și chickpeas (nu știu cum le zice în română și mi-e lene să caut). Prietenul meu a fost foarte tulburat de gustul acestui fel de mâncare, am crezut că mă cere de nevastă și alta nu. Dar am scăpat. Pfiu!

Am descoperit că îmi plac roasted carrots, adică morcovii copți. Se taie morcovii în felii pe lungime, se fierb cu sare cinci minute (sau până face apa bolboroși), apoi se scurg și se lasă să se răcească un pic. După care îi pui într-o tavă cu oleacă ulei de măsline și îi bagi la cuptor. Sunt dulci și delicioși. Se poate face același lucru și cu cartofii sau se pot combina. Se pot consuma de sine stătători sau ca și garnitură la vreo friptură.

Că tot vorbirăm de broccoli...din broccoli, spanac, o ceapă și un cartof, o boabă de unt și niscai lapte iese o supă cremă demențială.

Știu să fac și deserturi dar nu fac. Încerc să nu consum prea mult zahăr, și cum la ciocolată și la alcool nu renunț, a trebuit să îl scot din cafea, ceaiuri și prăjituri. Mai mănânc din prăjiturile făcute de soră-mea, că ea prăjiturește, nu glumă. Încerc să nu prea mănânc nici gem pe pâine, deși îl ador, mai ales gemul de vișine.  Fac clătite foarte bune dar nu prea fac pentru că...da, ați ghicit! Le mănânc! Și nu le mănânc oricum ci cu Nutella, deci mai bine nu mai mănânc. 

În oraș îmi place să încerc chestii noi și combinații neobișnuite. Din fericire pot mânca orice, nu am alergii și nu mă toxinfectez ușor. Îmi place bucătăria asiatică și mexicană, mâncarea indiană nu îmi mai place cum îmi plăcea pe vremuri, pentru că am decis că este prea condimentată pentru gustul meu. Nu simt gustul mâncării, simt doar condimentele. Apropo de condimente, am mâncat într-o zi la un restaurant vietnamez o chestie care avea gust de șampon. Nu știu cum se numește condimentul ăla, dar papilele mele nu l-au apreciat. A trebuit sa dau cu sos tabasco ca să pot continua. 

Ca și chestie, am aflat o chestie, poate vreți să încercați: roșiile cu sare și oregano sunt tare gustoase. Iar nucile și stafidele pe post de gustare între mese sunt foarte sănătoase. Eu umblu cu ele în geantă, că nu știu la voi cum e, dar la mine împreună cu foamea vine pofta de cartofi prăjiți, hot dogi și șaorme cu de toate. Așa că e de preferat să nu mi se facă foame. 

V-ați prins, da? Sunt o termită care mănâncă orice. Ca să nu mănânc orice, încerc să am în frigider doar chestiile pe care trebuie să le mănânc, adică fructe, legume, brânză, ouă. Restul rămân de cele mai multe ori la stadiul de pofte, căci, spre norocul meu, la Londra n-am butic non-stop la colț. 

1 comment:

doarlegumă said...

Și eu am problema asta - dacă am mîncare, o mănînc. De aia am frigiderul mai mult gol. :D

Hm, deci zici că se poate slăbi...