Căutare

Thursday, August 7, 2014

Sunt din ce in ce mai convinsa ca m-am nascut sa stau degeaba

De un an de zile de cand m-am mutat la Londra nu mai muncesc. Nici la Muzeul Olteniei unde am semnat condica incepand cu anul de gratie 2008 (cu cateva exceptii cand ba am lucrat la Ministerul de Interne, ba la o firma de software, ba am plecat brambura in Canada) nu pot sa spun ca m-am spetit muncind. Am muncit mai mult ca altii dar mult mai putin decat secretara, sa zicem, sau decat doamnele contabile (niste maimute, cum le alintam eu). 

Dar oricum, trebuia sa ma duc acolo de cinci ori pe saptamana, de la 8 la 16 (ma rog, eu ma duceam pe la 8.30 -9, dar se compensa ca vara stateam peste program, ca nu aveam aer conditionat acasa). Si asta, adica programul de 40 de ore pe saptamana ma extenua. Totusi, fata de munca la agentia de turism unde am lucrat inainte de muzeu, si unde ma exploatau patronii de la minim zece ore in sus pe zi, plus sambetele, plus telefoane peste program, plus mentalitate de stapan de sclavi pe plantatie si amenintari cu concedierea cel putin o data pe luna, munca la stat a fost ca un sejur la sanatoriu. Si banii erau putini dar fiind usor debila psihic, am decis ca renteaza mai bine financiar sa lucrez pe bani putini intr-un mediu fara stres, decat pe bani ceva mai multi intr-un mediu care ma va determina sa imi fac abonament la psihiatrie. 

Dupa care am ajuns la Londra, fara sa stiu ce vreau sa fac cu viata mea de atunci incolo. Pana la o eventuala dumirire, m-am angajat dadaca, trei zile pe saptamana. Adica patru zile de weekened pe saptamana. Si cele trei zile de lucru, mama, ce mai muncesc! Plimbari prin parc cu bebelusa, joaca in gradina, pauza la pranz, cand doarme, rasete, veselie si multa iubire. Si asa traiesc de un an de zile si evident ca imi place de mor. Cea mai importanta urmare a acestui program este ca pur si simplu nu simt nevoia sa plec in vacanta. Este pentru prima data in viata mea cand nu tanjesc dupa mare, soare, locuri noi. Poate si pentru ca nu am epuizat Londra, mai am atatea de vazut aici, ca sa nu mai vorbesc de imprejurimi. Nu stiu. Cert e ca am decis sa nu plec niciunde si sa ma bucur de zilele libere stand acasa cu vreo carte in brate sau ducandu-ma prin zone ale Londrei neatinse inca de piciorul meu. 

Caci da, am zile libere. Multe. Toata luna august de fapt. Familia pentru care lucrez e plecata asa ca eu sunt ramasa fara obiectul muncii. Drept pentru care nu fac absolut nimic toata ziua, apoi ma culc. Si ce frumos e! De obicei ma trezesc pe la 9.00, lenevesc in pat pana pe la 9.30 -10.00 apoi imi fac o cafea pe care o beau, evident, tot in pat, citind pana pe la 12.00. Apoi ma duc in parc sa fac un pic de sport, vreo jumatate de ora maxim, cat sa nu ruginesc, dupa care mananc ceva usor, in sensul ca nu necesita gatire, adica o salata sau un gratar sau o omleta. Restul zilei decurge in acelasi ritm lent si foarte lent: citesc, lucrez la roman,  facebookuiesc. Pe la ora 10:00 seara ma bag in pat cu o carte si pe la maxim 12.00 dorm dusa. 

Acum sa nu credeti ca fac asta in fiecare zi. Nu, chiar atat de antisociala nu sunt. Mai ies si pe afara: la piata, sa ma vad cu vreo prietena, sa dau iama in magazine, sa ma uit la Londra, pe la evenimente sa cunosc oameni, la yoga etc. Deci nu stau inchisa in casa, nu va ingrijorati. Doar ca imi rezerv mai multe zile numai pentru mine, mult mai multe decat as fi indraznit sa imi ofer acum trei ani, de exemplu, cand nu stiam ca sunt introvertita si orice sedere a mea in casa mai mult de o zi-doua, era aspru judecata de oamenii din jurul meu, pe motiv ca nu e normal sa petreci atata timp singur. Ba da, este normal. Si pentru introvertiti este chiar esential. De fapt, imi este greu sa ies in oras doua zile consecutiv. Am nevoie de o pauza intre iesiri, si daca intr-o saptamana trebuie sa stau mai mult prin oras din diverse motive, urmatoarea saptamana mai mult ca sigur pot fi gasita acasa aproape tot timpul.

Acasa unde, asa cum tocmai v-am spus, duc leneveala la rang de arta. Si imi place. Mult. Si as vrea sa imi dea cineva bani ca sa stau acasa, sa citesc ce am eu chef si sa scriu pe blog despre tot ce imi trece prin cap. Poate ca asa as scrie mai des. Dar nu sunt sigura.