Catrinel nu-și găsește cardul așa că, nevoită să nu mai facă cumpărături, pleacă bombănind să se culturalizeze. Cică ar fi pe insula Macao un castel vechi. Vechi, deci cultură.
Cu poșeta pe umăr și ochelarii Ray Ban pe nas, Catrinel purcese spre castel. Dar na, că azi are numai ghinioane, vere. Castelul ăsta este pe un deal și poșeta ei este grea. Cum poșeta n-o lasă acasă, fie că urcă pe un deal sau coboară într-o peșteră, își continuă preumblarea de culturalizare, cu chiu, cu vai. Și cum urcă ea, așa, agale, gândindu-se unde ar putea să fie cardul ei și încercând să-și amintească la ce mall erau rochițele alea la reducere, vede cum pe poteca dealului urcă sprintene și două mirese chinezoaice. Adică astea chiar urcă ditamai dealul să se mărite ele la castel. Ce prințese wannabe și chinezoaicele astea. Catrinel n-ar fi urcat dealul ăsta daca ar fi avut card! Ar fi urcat maxim scările rulante de la un mall. Sau două malluri. Poate trei…În fine…
Miresele, având un scop precis, au lăsat-o pe Catrinel în urmă. Biata Catrinel, sub povara genții, nu mai are altceva de făcut decât să admire peisajul în pas de melc. Când ajunge sus, pe culmea dealului, iaca poznă! O mireasă e victorioasă, că se mărită, tocmai zice “da”, în timp ce cealaltă plânge de-i saltă rochia pe dânsa, că ginerică se pare că se hotărî că nu e cazul să se cațere pe forme de relief ca să-și ia nevastă. Prea mare deranjul…Sau oare o fi fost concurs? Ginerică stă în vârf de deal și miresele fac concurs, care ajunge prima se mărită? Un fel de Amazing Race? Oare ar fi putut și ea să participe? Ah!!! Dacă ar fi știut! Lăsa geanta într-un boschet și o lua la picior. Sigur le făcea pe pipernicitele astea, care se vede clar că nu se duc în fiecare zi la Pilates și de Zumba nici măcar nu au auzit!
Face pe furiș o ședință foto fericitului cuplu și miresei parasite la altar, pardon…pe deal…și își continuă drumul spre castel, unde nu știm ce s-a întamplat, că pe Facebook a pus doar pozele cu tinerii însurăței și tânăra parasită. Dar dacă nu a fost concurs și ala nu a venit la nuntă, este chiar țăran. Putea măcar să-i trimită un mesaj: “fată, vezi că eu m-am gandit că parcă n-aș avea chef să mă însor azi. Nu mai urca dealul, ca proasta, în rochie de mireasă, că nu vin. Hai pa! “ Ar fi fost chiar așa greu?
Oricum, supozițiile sunt inutile că de fapt nu știe ce s-a întâmplat și crede că dacă se duce să întrebe, în primul rând nu e frumos și în al doilea rând, sigur nu înțelege engleza de baltă a chinezoaicei.
Culturalizată până la ultima șuviță de păr, încărcată spiritual și fără să-și amintească unde a lăsat cardul, Catrinel începe să coboare dealul. Se învârtește ea ce se învârtește prin natura din preajmă dar civilizația tot nu se ivește. Caută nordul, cum a învățat în școala generală. Steaua polară n-o găsește, că nu este întuneric încă. Se apucă să caute mușchi pe trunchiurile copacilor. Găsește pe unul. Bun! Deci ala e nordul. Ok. Și ce? Că ea nu știe în ce direcția e autobuzul spre vaporul spre Hong Kong…Na că s-a rătăcit! În sfârșit, înțelege cum trebuie să se fi simțit Scufița Roșie când îi ducea mâncare bunicuței sau Hansel și Gretel când n-au mai găsit cărarea presărată cu firimituri. Dacă e să fie, măcar să n-o mănânce lupul, mai bine s-o prindă vrăjitoarea aia, s-o ducă la casa de turtă dulce. Că o să o rezolve ea pe vrăjitoare și o să mănânce casa. Chiar că ar mânca niște turtă dulce! Dar padurile chinezești au lupi care mănâncă fetițe în rochițe? Ia să scoată telefonul să caute pe google fauna și flora pădurilor din Insula Macao. Și să-și dea și un check in: Catrinel is in the Macanian Woods. Să vadă câte like-uri primește.
Cum butona ea de zor, (nu pe Google, că până la urmă s-a luat cu Facebook-ul și a uitat de lupi), din negura pădurii apar niște flăcăiași chinezi. Do you speak English? le zice Catrinel plină de speranță. No! No! Good bye! Good bye! urlă puștanii. Ok! Ok! Good bye! Hong Kong? Taxi? Bus? îi roagă Catrinel. Adică în traducere liberă ar însemna: dacă vreți să good bye de aici, arătați-mi cărarea spre Hong Kong!
Băiețașii nu îi pot arăta, bariera lingvistică îi oprește așa că o conduc pe biata noastră eroină, cale de juma de ceas prin pădure, că se rătăcise Catrinel, nu glumă! Tot drumul, copiii au urlat: Good bye!!!! Good byeeee!!! Cum naiba să te simți bine venit? Sincer acum…
Călăuzită de vajnicii macanezi, Catrinel ajunge în cele din urmă la autobuz. Luminile mallurilor se vedeau în zare și reclame luminoase îi încălzeau sufletul. Civilizație! Tinerii băștinași i-au întins câteva bacnote continuând să urle Good byeeee good byeeeee! Catrinel dă să le explice că are bani, ăștia nimic! Îi îndesau banii în geantă urlând good byeee good byeee. Catrinel le arată portofelul și încearcă să le spună prin semne că are bani, doar că nu-și găsește cardul, motiv pentru care se și află aici. Ăștia nimic, domnule, ziceai că-s turci, nu alta. Good byeee good byeeee și îi băgau bani lui Catrinel prin buzunare ca la lăutari.
Până la urmă Catrinel a acceptat cadoul de bun rămas (așa a hotărât ea să-l considere), s-a suit în autobuz și dusă a fost!
Macanezii nu s-au mișcat de acolo până când nu s-a întors autobuzul gol și au primit confirmarea șoferului că insula este în siguranță. Catrinel a luat vaporul spre Hong Kong.
No comments:
Post a Comment