Wednesday, June 20, 2012
Things women do in the name of men.
Dating is trying hard to get into someone’s heart or into someone’s pants or, best case scenario, both of them. Therefore, it can easily turn into a dirty business, if we don’t draw some limits and more important, if we don’t respect these limits. Citeşte restul articolului aici.
Tuesday, June 19, 2012
Letter to the Pope
Dear Pope,
Last week I was walking the Piazza del Popolo, you know, the center of Rome, when I realized I am very close to the border of Vatican, the country that you rule. So I thought I can visit two countries in one day, like that time when I went to Costa del Sol in Spain and one day I went to Gibraltar and the other day I went to Morocco, which is even cooler than Vatican because it is on a total different continent also, so I could say that in two days I visited three countries and two continents.
It was so awesome that after twenty minutes of walking, I got from the center of Rome to the center of Vatican and I think you are such a great dude, not to have customs officers to check our passports and luggage. I swear, I almost thought Vatican is a fake country you invented so that you can do whatever you want and not pay taxes to Italy!
But you have policemen! Ok, they were cute and all and they smiled to the camera when I said: “Say cheese, guys!” but I don’t understand! Why do you need policemen again? Don’t you have undivided attention from almighty God, hence divine protection for you and for the country which I am positive he totally approved and blessed? Read the rest of this article here.
Poate îţi mai plac şi articolele de aici.
Poate îţi mai plac şi articolele de aici.
The Story of My Writing
Am fost onorată să scriu un guest post pentru blogul lui Matthew Ferrill, autorul cărţilor "Broken Bits" şi "All Are Broken".
Hello all! I'd like to introduce you to Ana Lavinia. Ana is an aspiring author and blogger whom I first had the pleasure of meeting at My Blog Guest.
After briefly corresponding with her and reading her blog, I found Ana to be a passionate writer, full of life, and wonderful stories. So I was excited, to say the least, when she agreed to write a piece for my blog.
The following entitled "The Story of My Writing", is just that, a close personal look at her life growing up in Romania and how her love of writing effected her journey. Citiţi articolul aici.
Poate îţi mai place şi www.ana-lavinia.posterous.com
The Last Condom
The day started early, with a long ride to the beach, while craving for coffee and reading “A Yellow Raft In Blue Water”, an amazing book she had found in the garbage room of the building where a guy she dated for a while, lived. This book was one of the great things she got out of that relationship. But this is a different story.
The day ended late after midnight, after she introduced him to Romanian good music and accidently saw his penis. It had been one long day, with sun and water and fun and flirting and a bit of foreplay. She was about to leave his house undecided when she saw it. It was one very crush-worthy penis. She never fell for a penis before. His brains, his looks, his gentle and romantic acts failed to convince her but that sneak peek to his manhood had her decide she would fuck that one, eventually. Citeşte restul articolului aici.
Poate îţi mai plac şi articolele mele de aici.
Poate îţi mai plac şi articolele mele de aici.
Friday, June 15, 2012
Roma
Sunt atâtea feluri în care vizitez un
oraș! Dacă stau mai mult, mă plimb agale și la întâmplare, mă uit la lucruri
încet și fac popasuri lungi. Sar repede peste atracțiile turistice și încerc să
mă infiltrez în viața lui cotidiană, să-i cunosc oamenii și să-i trăiesc emoțiile, în timp ce
îmi construiesc propria poveste acolo. Mă străduiesc să aparțin orașului până
la urmă, să las urme și, peste timp, străzi, cartiere, stații de metrou sau bănci din parcuri să-mi
amintească de oameni, de zâmbete, de frânturi de clipe în care m-am simțit
într-un fel anume.
Am mai multe repere emoționale pe lumea asta: o bordură pe Egnatia Street în Salonic, unde m-am
oprit să plâng într-o noapte și de unde, până la urmă am plecat veselă, pentru că am
găsit 20 de euro pe caldarâm; o plajă în Akti Elias, de pe brațul
Sithonia, unde am fost atât de îndrăgostită și fericită; o alee din portul
Tanger, unde s-a sfârșit o prietenie; bulevardele din Atena pe care le-am străbătut înfricoșată, pe o motocicletă veche; stația de metrou Bathurst, unde a început viața mea la Toronto și intersecția Dufferin și Davenport,
unde, un an mai târziu, s-a terminat viața mea la Toronto, atât de hollywoodian,
cu săruturi, lacrimi, promisiuni și cu un taximetrist indian care aștepta
calm și răbdător; Camden Town în Londra, cu un râu, un pod, un baiat și o plimbare în frig și
ploaie; plaja de la castel, în Lloret de Mar, unde am gustat pentru prima dată voluptatea unor ore petrecute doar cu mine însămi.
Dacă stau puțin într-un oraș, îl
cutreier în lung și în lat, îi respir aerul, îi caut trecutul și las prezentul
să treacă pe lângă mine în viteză, fără să mă atingă. Sunt doar eu, o turistă
curioasă și el, o relicvă plină de legende și fără povești contemporane. Și el
este al meu, nu eu sunt a lui. Îl colind încet și nu intru în amănunte. Mă uit
la el așa cum mă uit la o rochie într-o vitrină, fără s-o ating, fără s-o
probez. Mă încarc cu mii de imagini ale lui, să le am pentru când zilele sunt
triste, să mă pot întoarce acolo într-o clipă, doar închizând ochii.
Roma mi-a amintit de Atena, atât de
mult iubită de mine. "Ce verde și însorită este", a fost primul meu gând,
deși am ajuns aproape de înserat. Dar lumina este așa, cumva portocalie la Roma, caldă și veselă, ca o amantă care lâncezește senzual și te părăsește ezitând, copleșită de păreri de rău.
Mi-am început periplul roman pe Corso, cu o
înghețată de ciocolată și mentă într-o mână și cu o hartă ponosită în cealaltă
mână. Nu aveam nici un plan, doar să descopăr Roma, stradă cu stradă, să mă așez pe
pietre și borduri acolo unde ochii mei simțeau că ar vrea să se uite mai mult și să mă
întorc din drum dacă mi se face dor de vreun colt de stradă. De la primii pași
în Piazza del Popolo, am știut că nu voi intra în nici un muzeu. Roma este atât
de frumoasă toată, că este greu să te înduri s-o lași afară, așa fierbinte, luminoasă
și fremătând de viață și să intri într-o
clădire rece și tristă, cu legende și fapte istorice înșirate didactic în
vitrine.
Și nici nu este nevoie, pentru că Roma este plină de istorie și mit la fiecare
pas, pe pământ, sub pământ, pe coline, sub coline, pe malurile râului și în
adâncul pădurilor. Oriunde întorci capul, o piatră, o coloană, o arcadă, o
statuie, o clădire, o fereastră îți poate spune o poveste, dacă ai ochi de
privit și suflet de ascultat.
Ce am învățat la Roma: să nu merg
drept, să merg unde mă duc ochii, să privesc în jos, în sus, în fața mea și în
spatele meu, aproape simultan. Aceeași stradă are o mie de fețe. Dacă privești
drept înainte, poate să fie frumoasă, dacă privești în sus, ferestrele de
poezie, cu tencuiala prăfuită și obloanele colorate, împodobite cu flori și
verdeață luxuriantă, se joacă cu razele soarelui și îți fură inima. Peste
un minut, dacă privești în urmă, te oprești și uimit, vrei să iei cu tine tabloul cu
colțul acela ponosit de stradă și nu știi cum să-l imortalizezi mai
bine: să-l privești cu ochii largi deschiși până îți dau lacrimile, să îi faci
o mie de poze, sperând că una măcar va transmite o frântură din tot ce simți tu
acum, să te așezi pe o bancă și să scrii pe o foaie de hârtie despre cum vezi
tu bucata asta de stradă, despre cum te răscolește și despre cum ai vrea să te
mai întorci aici măcar o dată, înainte să pleci, să vezi dacă lumina cade tot
așa galbenă ca mierea printre leandrii și ficușii înfloriți.
Așa am văzut eu Roma. Am privit-o cu
sufletul, de departe și am atins-o delicat, cu privirea. I-am sorbit din aer, nu
și din viață. Nu am adus cu mine povești și de data asta, nici nu am lăsat vreun strop din
mine acolo.
O parte dintre rândurile acestea le-am
scris în ultima zi petrecută la Roma, pe treptele unei biserici vechi și aparent
parasite, cu ochii rătăcind peste ruinele forului roman și cu Colosseum-ul
veghindu-ne pe toți, de undeva din stânga mea, înafara câmpului meu vizual, dar
atât de pregnant în prezență. Am stat acolo o vreme, eu, gândurile mele și ruinele bântuite de fantomele romanilor frumoși,
războinici, cruzi, petrecăreți și aroganți și de pescărușii gălăgioși și
efemeri.
Nu știu ce-i cu mine și cu vechiturile,
cu ruinele, dar mereu sunt copleșită când sunt pe lângă ele. Parcă îmi spun povești șoptite, nedeslușite,
care mi se strecoară furiș în suflet, se adăpostesc în cotloane și dospesc
acolo liniștite, șoapte ancestrale la care poate uneori tresar fără să știu.
Sunday, June 3, 2012
Nuți has left the building
“Numai
Nelu este de vină”, își spune Nuți cu năduf, în timp ce pune hainele din dulap,
înapoi în geamantan.
***
Ieri
s-a întors înapoi acasă, după aproape trei luni. A venit cu toate bagajele, și
ale ei și ale copiilor și i-a promis lui Nelu că nu mai pleacă niciodată, fără
să-l privescă în ochi, aranjând blugii băiatului într-un sertar. Apoi s-a
apucat să facă mâncare de fasole cu afumătură și Nelu s-a dus la Pandele să bea
o bere. S-au culcat târziu și parcă Nelu n-a mai sforăit așa de rău.
Azi,
Nelu a plecat la muncă dis de dimineață și Nuți l-a petrecut până la ușă. Le-a
dat copiilor ceva de mâncare apoi pe băiat l-a trimis afară, la joacă și pe
fetiță a lăsat-o să se uite la desene animate. Ea a strâns prin bucătărie, a
spălat vasele și a băgat o mașină de rufe. A udat florile și a împachetat
lucurile ei și ale fetiței. A chemat un
taxi, a luat fata și bagajele și a plecat. A lăsat ușa descuiată și un sendviș
în frigider, pentru al mic, dacă i s-o face foame până vine ta-so de la muncă.
Înțelegerea
cu Mișu a fost simplă. O ia cu el în Spania și are grijă de ea, dar nu și de
amândoi copiii. Așa că Nuți și-a oprit fata, că e mai mică și mai drăgălașă și
pare și isteață și l-a lăsat pe băiat lui taică-su. Oricum e obraznic, spune
numai minciuni și are note mici la școală. Să se ocupe Nelu de el, este rândul
lui, că ea a avut grijă de casă și de copii toată viața.
***
Nu este
vina ei. “Este vina lui Nelu, este vina
lui Nelu”, își repetă Nuți pentru a miliarda oară. Când s-a măritat cu el, a fost
bine o vreme. Nuți, fată de la țară, a venit la oraș cu gânduri mari. O vreme, a
stat în gazdă la fel și fel de babe
nebune. A lucrat chelnăriță și a
încercat să pună mâna pe bărbați cu bani sau pe străini care s-o ducă de aici. Nu
a reușit, toți i-o puneau o dată și dispăreau. Nici nu avea timp să rămână
gravidă, din greșeală, cum plănuia ea.
Până
la urmă l-a cunoscut pe Nelu. Nelu n-a dispărut după ce a futut-o. A invitat-o
să se mute cu el, în garsoniera lui închiriată. I-a spus că strange bani s-o cumpere.
Așa că a rămas gravidă. Să aibă casa ei, era visul ei cel mai mare. După ce
copilul a mai crescut, Nelu o tot bătea la cap să își caute și ea ceva de
muncă, că o duc greu doar cu salariul lui. Așa că Nuți a trebuit să rămână iar
gravidă. Ea nu s-a măritat ca să se ducă la serviciu, să fie clar. Ei îi place
să stea acasă, să facă mâncare și să se uite la televizor. Numai crescând copii
poate să facă asta. Ce, să aibă viața lui Suzi, vecina ei curvă, care pleacă
dimineața și vine seara, că lucrează în două locuri ca să-și poată plăti
chiria? Păi decât să se fută cu toți golanii care vin pe la ea, mai bine ar
rămâne gravidă cu unul dintre ei, oricare, că nu conteaza, toți par să aibă
bani, le-a văzut ea mașinile. Că o dată ce e gravidă, ăla trebuie s-o ia de
nevastă și să-i plătească chiria. Așa merge treaba de când lumea, dar fetele
din ziua de azi nu știu să pună mâna pe un bărbat, se fut degeaba. E din cauză
că beau cot la cot cu bărbații și nu se fut cu mintea limpede.
Când
a început să crească și fetița, garsoniera a devenit neîncăpătoare și salariul
lui Nelu insuficient. Nelu a început să
vină acasă din ce în ce mai târziu și din ce în ce mai beat. Nuți era din ce în
ce mai nervoasă. Nu așa trebuia să fie viața ei. Nelu e de vină. N-a fost în
stare să cumpere măcar un apartament cu două camera. Și de ce lucrează doar
într-un loc? Suzi lucrează în două locuri, pentru că nu-i ajung banii, dar Nelu
nu vrea. Zice că 12 ore pe zi îi ajung. Nu știe la ce îi ajung, că ea nu și-a
mai cumpărat o pereche de cizme noi, de acum două ierni.
***
Mișu
are un magazin de mezeluri în piață. I-a cântărit de câteva ori parizerul lui
Nuți și i-a povestit că nevasta i-a murit într-un accident de mașină în Spania,
unde munceau amândoi. El s-a întors că n-a mai suportat singurătatea și cu
banii adunați și-a deschis magazinul. Dar nu mai merge așa bine treaba, așa că
ar vrea să se întoarcă în Spania. Nuți i-a spus că bărbatul ei bea toți banii
și sigur are pe alta, că vine numai noaptea acasă, în timp ce ea se întreabă ce să le mai
pună pe masă copiilor și se chinuie să le fie și mamă și tată și că dacă ar
avea unde să se ducă, ar pleca și mâine de la Nelu. Lui Mișu, suflet mare, i s-a
făcut milă de ea, părea femeie de ispravă, vrednică, arătoasă așa că i-a spus
că se poate muta la el și peste vreo trei-patru luni, când o să plece în
Spania, poate să meargă cu el, că trebuie să își refacă și el viața până la
urmă, nu-i așa?
Timp
de trei luni, Mișu a trait cu Nuți și cu copiii ei. Casa era curată, mâncarea
mereu proaspătă și caldă, dar copiii erau cam obraznici, știau doar de bătaie
și Nuți privea prea mult la televizor. Și de câte ori Mișu încerca să discute despre ce
ar putea ea să muncească în Spania, Nuți schimba subiectul. Încet-încet, nu I se
mai părea o idee așa de bună. Nuți nu prea părea dornică de muncă și în Spania
traiul e greu, chiria este scumpă, banii nu se fac privind telenovele. Ca să scape de ea, i-a spus că o ia, dar numai
cu un copil. Știa el că nici o mama nu poate să aleagă între copiii ei. Și a
avut dreptate. Nuți a plecat imediat, valvârtej, cu tot cu bagaje și cu copii.
***
Nuți
urcă scările către apartamentul lui Mișu zâmbind. Fie-sa plânge după frate-so, și
asta e singura ei problemă. Îi dă două palme, să se potolească și țipă la ea:
-Taci dracu din gură, că îți fac câți frați vrei!
-Taci dracu din gură, că îți fac câți frați vrei!
Pentru că da, în cele trei trei luni la Mișu acasă, Nuți a făcut mâncare
și curățenie, s-a uitat la telenovele și a avut grijă să rămână gravidă. S-a
bucurat când i-a spus Mișu că o ia doar cu un copil. Și ei i se păreau cam
mulți trei. L-a păcălit pe Nelu că s-a întors, i-a făcut pe plac o seară, ca să
plece liniștit la muncă și ea să poată pleca cu fetița și cu bagajul, pe furiș
de băiat, pe care l-a trimis la joacă în curtea școlii.
Că
Nuți știe să răzbească în viață. Știe să pună mâna pe un bărbat și să se
descotorosească de altul, în același timp. Și îi pare rău că nu poate să-i spună
proastei de Suzi că nu trebuie să muncești ca să ai unde să stai. Trebuie doar
să te fuți cu mintea limpede.
Mai citește despre Nuți și Nelu aici, aici și aici.
Subscribe to:
Posts (Atom)