Căutare

Monday, April 15, 2013

Londoneza la Craiova (adică a venit sora mea mai mică în vizită)


Eu, dacă nu scriu pe blog înseamnă ori că sunt bolnavă, ori că mi-e lene, ori că fac vreo aroganţă care mă ţine ocupată fizic şi psihic. Sau altceva. De exemplu, în ultimul timp nu am mai scris pe blog pentru că două săptămâni a fost soră-mea în vizită, apoi încă două săptămâni mi-am revenit după vizita ei.

Sora mea mai mică a avut două săptămâni pline la Craiova: a dormit, s-a tuns, a mâncat, s-a dus pe la doctori, care, ca de obicei nu i-au găsit nimic aşa că începuse serios să se gândească să îşi facă un full body scan, după care am început eu să bănuiesc că am cel puţin o tumoare pe creier şi atunci toată atenţia ei s-a concentrat asupra mea, imediat după ce i-a trecut invidia că s-ar putea să fac o boală fatală înaintea ei. Tocmai o rugam frumos, dacă o fi să mor, să-l cheme pe Seinfeld să întreţină gloata cu nişte poante, să mă duc cum am trăit, adică râzând, când a decretat solemn că ea nu mai pleacă niciunde şi rămâne acasă să aibă grijă de mine, fie ce-o fi. Atunci mi-a trecut potenţiala tumoare la fel cum apăruse, adică brusc. Că eu, bolnavă, nebolnavă, am nevoie de intimitatea mea şi de linişte. Ceea ce cu sora mea mai mică e imposibil să ai, adică la linişte mă refer, că vorbeşte mai mult ca mine, ceea ce o mare, mare realizare şi mai priveşte şi la televizor ceea ce creierii mei nu mai suportă de multă vreme, mai ales dacă televizorul pornit nu e pe mute.

Ce peripeţii a avut sora mea mai mică, poate vă întrebaţi.  Păi, cum mergea ea aşa pe un trotuar, a dat cu capul într-un indicator, pe care nu l-a văzut. Dar asta parcă v-am mai spus. Da, sigur v-am mai spus. În plus, a avut nenumărate aventuri cu telecomanda, pe care n-o găsea niciodată, aşa că televizorul rămânea ore în şir pe emisiuni cu mame care se schimbă între ele, soacre care îşi caută gineri sau nurori, telenovele mexicane, coreene sau indiene şi mai ştiu eu ce alte atrocităţi. Sau, şi mai rău, rămânea cu orele pe programele de ştiri, prilej cu care am băgat de seamă că nu mai există ştiri ci tocşouri în care urlă toată lumea la toată lumea, de zici că s-au relocat spitalele de nebuni în platourile de filmare.

În rest, soră-mea s-a gândit. Când se gândeşte, soră-mea se opreşte din orice activitate şi rămâne prosternată, cu ochii în gol. Eu, na, ca orice soră mai mare, pe de o parte mă îngrijorez, pe de altă parte mă gândesc că experimentează atacul cerebral mult aşteptat, aşa că întreb timid, să nu deranjez: “Ce faci, fată?” şi ea zice: “Nimic, mă gândesc.” Dar într-o zi m-a scos din ale mele, cât sunt eu de zen şi de feng shui. Pe la 10 seara aşa, ora la care eu de regulă mă bag în pat cu ochii în laptop, uitându-mă la “According cu Jim”, că pe serialul ăsta adorm eu cel mai bine, pe ăsta şi pe „Reba”, mai exact, o aud pe soră-mea de la capătul celălalt al patului unde era claustrată (a dormit în patul meu, dar la picioarele mele, că doarme urât fata asta, ceva de speriat):
-      Fată, îmi dai şi mie laptopul să mă uit la Gothika, te rog frumos? (e politicoasă ea, asa, de fel).
-      Fată, ţi-am luat Gothika acum o săptămână. Şi stai acasă singură, doar tu şi laptopul toată ziua, cât sunt eu dusă cu sorcova.
-      N-am avut timp, fată, că am fost pe la doctori.
-      Ok, dar azi n-ai fost niciunde. Ce ai făcut toată ziua?
-     M-am gândit dacă să mă duc la Bucureşti cu trenul sau cu microbuzul. A fost complicat. Dacă nu m-aş fi gândit bine de tot, aş fi riscat să pierd mâine avionul.

Şi nu i-am dat laptopul. Totul până la somnul meu, mă înţelegeţi. I-am explicat că au şi la Londra invenţia asta nemaipomenită, numită internet, cu ajutorul căreia poţi descărca filme de pe torente. Şi nu a pierdut avionul, deci înseamnă că s-a gândit bine. Mult şi bine, ca să zic aşa.

În rest, am mai făcut treburi de fetiţe, adică circuitul hainelor în natură, gen ia tu asta că mie nu îmi mai place, vai dar ce drăguţă e asta, nu mi-o dai mie, vai dar de când caut aşa ceva şi nu găsesc etc. iar eu, personal, am făcut treişpe cafele în paişpe zile. Pentru ea. Că imediat ce mă ridicam din pat, începea să mormăie: "cafeaaaaa". Dacă mă făceam că n-aud, începea să îmi trimită mesaje pe toate platformele media, aproape simultan. Nu ştiu dacă ştiţi cum e să vă sune toate ringtonurile în acelaşi timp: whatsapp, sms, facebook, viber, skype. E naşpa, vă spun eu. Mai ales dacă sună la la prima oră când nu ai apucat încă să treci peste faza în care îţi înjuri locul de muncă din cauza căruia nu poţi tu să dormi până la 10. Fază peste care eu trec abia după ce mănânc de prânz, ca să fiu sinceră. Aaaa, şi într-o dimineaţă, am uitat să-i îndulcesc surorii cafeaua. Şi cum mergeam eu agale pe stradă, primesc mesaje pe toate platformele media. A doua oară în dimineaţa aia. Cică: ”N-are zahăr.”  

Şi cam asta fu cu sora. Sper că vă placu. Ei nu o să-i placă şi o să ma pună să şterg. Eu nu o să şterg şi ea n-o să mai vorbească niciodată cu mine. Că aşa face de câte ori scriu despre ea.