Căutare

Tuesday, June 11, 2013

Liberă la mare (sau ce năzbâtii mai face Lavinia în vacanță)

M-a agățat un italian. De fapt, italianul e om serios și cuviincios, așa că m-a agățat prietenul lui, un egiptean. 

Să vă spun cum a fost. Într-o dimineață frumoasă de vară, mai precis vinerea trecută, împărțeam toți trei o bucată de plajă, eu cu o carte în mână, serioasă cum mă știți, ei cu o sticlă de vin. Vorbeau în italiană așa că înțelegeam cât de cât ce își spuneau.  Nu, nu vorbesc italiană, dar o ghicesc fluent. În mare, cei doi flăcăi se văiatau că fetele din ziua de azi sunt neserioase, că vor și ei copii dar nu își găsesc jumătățile, mă rog, probleme masculine foarte, foarte grave. 

Din când în când se îndemnau unul pe altul să mă abordeze. În principiu nu îndrăzneau pentru că păream prea serioasă și ziceau că sigur o să mă supăr, că nu par genul prietenos. Eu râdeam domol în sinea mea, când îi vedeam cum se chinuie, dar când și-au mai turnat cei doi feciori câte un pahar cu vin și au dat noroc urându-și curaj să facă conversație cu mine, era să mor de râs, tot în sinea mea, bineînțeles, că în afara sinei mele eram de o seriozitate ieșită din comun, cum stăteam eu așa, cu cartea în mână, profund preocupată de rândurile lui Orhan Pamuk. 

Până la urmă s-a încumetat unul dintre ei, egipteanul, după cum aveam să aflu ulterior, să mă întrebe dacă vreau un pahar de vin cu gheață. Ok, treacă de la mine, am vrut, că prea au muncit să mă întrebe de vorbă! Mi-a adus paharul și s-a așezat pe nisip să stăm de taină. Apoi și-a adus prosopul. Apoi a venit și prietenul. Apoi și-a adus și prietenul prosopul. Și apoi am stat pe plajă până pe la 5. Apoi egipteanul a trebuit să zboare, la propriu să zboare, că e steward la nu știu ce companie (la cât vin a băut, mă bucur că n-am fost în avionul ăla) și uite așa, am rămas cu italianul. Am mâncat înghețată și cam atât, că el nu vorbește engleză, eu nu vorbesc italiană. Am dat din mâni ca apucații și ne-am strâmbat unul la altul până am terminat înghețata. La plecare mi-a cerut numărul de telefon, să vorbim mai târziu. Nu știu cum vroia el să vorbim, mă rog, nu am știut cum să îi explic că o să fie mai mult decât complicat să purtăm o conversație la telefon, așa că i-am dat numărul și gata, că era mai simplu. Simplu vorba vine, că după ce s-a tot opintit în niște cifre, l-am pus să se sune de pe telefonul meu și basta, că mai aveam și treabă.

Ei, și mai pe seară, îmi trimite mesaj că cică dacă vreau să facciamo un drink. Și am stat și m-am gândit cum e viața asta, domne! Când crezi că nu mai are ce să ți se întâmple nou pe lumea asta, te invită la un drink un italian drăguț cu care nu ai cum să vorbești. Cum naiba să nu mă duc, ziceți și voi? Cu chiu cu vai am stabilit coordonatele, se încurcase italianul de tot între before și after, cred că a sunat un prieten până la urmă, că prea l-am provocat intelectual.

Și uite așa, mă dusei la întâlnire. Ne-am plimbat pe faleză oleacă, și el îmi arăta cu degetul terase, să îmi aleg. Bun, mi-am ales eu terasa, după care a început să îmi arate cu degetul mese, să îmi aleg. Am ales masa și ne-am așezat. El tot zicea că vrea vicino de mine. Eu l-am așezat în fața mea, că vorba aia, graba strică treaba.

După ce ne-am așezat, comunicarea s-a cam dus pe apa sâmbetei. Ne uitam unul la altul, zâmbeam, mai schimbam niște sunete gen tutto bene? Si, certo! Ok! râzând, că na, chiar eram de râs. Până la urmă ne-a salvat chelnerul. Inițial ne-a salvat, prin faptul că a venit. După care a urmat asta, că era un chelner albanez, care știa doar albaneză și greacă:

Chelnerul: Fish?
Eu: No, no food. Just drinks.
Chelnerul: Ok. Chicken, pork?
Eu: No, no eat. Beer.
Chelnerul: Ok, beer. Salad, soup?
Eu: No, no food, please. Ohi food. Mythos beer. Two beers, please.
Chelnerul: Oh! Beer! Food no?
Eu: No.
ChelneruL: Ok.

Și a plecat. Eu nu mai puteam de râs, italianul la fel. Se mai oprea din râs să mă întrebe: fish? chicken? pork? Cum ar veni, aveam subiect de discuție. Adică îl imitam pe chelner și râdeam. În timp ce noi făceam conversație, dacă se poate spune așa, vine chelnerul cu aperitive, cică, până ne vine mâncarea. Așa că o luăm de la capăt:

Eu: We didn't order food. 
Chelnerul: No food? Pork? Fish? Salad?
Eu: No, just beer!
Chelnerul: Ok, beer.

Și ne-a lăsat aperitivul. Deja eram depășită de situație. Eram fiecare pe limba noastră, ce mai. Eu tot încercam să fac conversație, că na, îmi place să vorbesc. Italianul înțelegea puțină spaniolă, așă că făceam niște fraze de nici eu nu mai știam ce limbă vorbesc. Începeam în spaniolă, apoi îmi aminteam câte un cuvânt în italiană și pe unde nu știam să zic în spaniolă sau italiană, băgam engleză. Comunicarea fiind în sfârșit stabilită, am început să mă lansez în povești complexe, să explic lucruri, prinsesem aripi, gata! De câteva ori mi-a zis italianul "piano, piano" că se făcuse liniște la terasă și toată lumea mă asculta pe mine. Vă spun eu din experiență, când vă zice un italian că vorbiți prea tare, e grav, e foarte grav.

Pe parcursul serii, chelnerul ne-a mai intrebat de vreo două ori dacă fish? salad? chicken? parcă era o bunicuță care nu concepe că nu ne e foame. Între recitări din meniu, la un moment dat ne-a explicat ceva, habar n-am ce, că era într-un mix de albaneză și greacă, la care eu și italianul am dat totuși cuminți din cap și când râdea el, râdeam și noi, ce naiba să facem? Apoi ne-a spus să trecem și a doua zi pe la el că tomorrow, fish! fresh fish! Small, medium, big. 

A fost frumos când l-am rugat să ne facă o poză. Dacă nu ne-a întors și ne-a așezat, cred că ne-a pozat vreo zece minute, ca să prindem în fundal și Salonicul și Perea și marea și nu știu care felinar sau nu știu care poartă. Ne tot făcea semne să ne luăm în brațe și să ne pupăm. Noi, nimic. El credea că nu înțelegem, așa că tot încerca să se exprime verbal. Când a zis: Ok, now matzi mutzi muaaaah! am crezut că îmi dau obștescul sfârșit de atâta râs.

Ziua următoare, după un triliard de ore de plajă și mai ales de dat în spectacol, că s-a dovedit că nici italianul, nici egipteanul nu sunt zdraveni la cap, eu nici atât, egipteanul iar a trebuit să zboare, așa că noi am plecat la plimbare, ca doi porumbei. Tema de discuție era să vină el la mine în cameră. Eu nu și nu. Atunci să mă duc eu la el în cameră. Eu tot nu și nu. Și când ne hârjoneam noi așa pe stradă, iaca ne sare în cale chelnerul albanez: matzi mutzi ok now? Italianul că nu, nu e ok, dar că mai încearcă. Până la urmă, după vreo două ture de faleză, ne-am așezat la o masă. Eu cu berea, el cu mâncarea. El cu venitul la mine în cameră, eu cu nu în brațe. El că facem puțin, de la cinque al undici. Eu i-am zis ca poate de la și cinci la și unșpe, că n-am asigurare medicală. El că nu, de la cinque al undici, con calma, piano, piano. Până la urmă, sătul de milogeală, mi se ridică italianul în picioare și zice tare, arătând spre mine: Lei non vole fare l'amore con me!  Și uite așa a aflat orașul Perea ce fată virtuoasă sunt eu. Mă întreb dacă am apărut și la gazeta de perete...În România au dat treaba asta la știri, apropo?

Una peste alta, italianul a fost la mine în cameră într-o seară și ne-am uitat la Formula 1. Comentatorii vorbeau în greacă și italianul în italiană, normal. Tot ce am reușit să înțeleg a fost Fernando Alonso și Hamilton. Care erau și foarte frumușei pe podium, chiar l-am rugat pe italian să mai tacă în timpul festivității de premiere, ca să văd mai bine. În pauzele publicitare, ne gândeam cum o să ținem legătura. Telefono no, certo. Și i-a venit ideea salvatoare: ne trimitem webcamul pe skype și ne strâmbăm unul la altul. Genial plan, nu? Și foarte, foarte matur, aș zice.

Și cu asta basta. Mai am de stat aici până vineri. Dacă mi se mai întâmplă ceva senzațional între timp, vă anunț, stați fără grijă Hai pa!









19 comments:

mihaela said...

Ma tot gandesc, acum ca mi-am depasit in ultima vacanta copilaria, ce s-o alege si de mine cand ajung adolescenta ca matale :P

oferte bulgaria all inclusive said...

non vole fare l'amore con me ? :)) mantenere la posizione ...
deci ? ..pork ? fish ? salad ? ce ati mancat :))

Larisa said...

Ai un stil incredibil de a povesti :))! Genial.
Vacanta faina in continuare!

cotos said...

Tutto bene? Atunci e ok. Ai parte de niste situatii, asa, cum rar vedem. Dar ai trecut bine, o sa aveti ocazia sa va faceti cu ochiul la webcam. Nici nu stiam ca urmaresti F1.

Cristian Chiper said...

Superb!

alina said...

astea-s cu adevarat povesti de la mare...

Adriana said...

Deci pe aici disparusei tu motato...:)))

Lavinia said...

Ete ce s-alege şi de mine :)) Zău că nu-i rău!

Lavinia said...

aperitive moka :)))))

Lavinia said...

Mă bucur că ţi-a plăcut, Larisa! :)) Mulţam fain.

Lavinia said...

Mă şi arunc in situaţiile astea cu mult entuziasm. Un om normal nu se ducea la o intalnire cu cineva cu care nu vorbeste aceeasi limba. Mie tocmai asta mi s-a parut interesant, d-aia m-am dus, să vad ce-o să iasă:))) Nu ma uit la Formula 1 dar in seara aia bietul italian i se scurgeau ochii pe toate monitoarele din statiune. Am zis sa fiu si eu draguta cu el, na, mi se mai intampla si mie :)))

Lavinia said...

Mersi frumos, ma bucur ca ti-a placut :)

Lavinia said...

Eu de obicei sunt cuminte la mare. Dar na, daca se intampla, se intampla. Eu cu soarta nu ma iau la tranta! :)))

Lavinia said...

Da, cu treaba, cu treaba :)))

Laurentiu said...

Hai ca oricum e plictisitor daca esti cuminte :)) Plus de asta, daca nu faci o nazbatie, nu prea ai ce sa regreti(sau nu).

Lavinia said...

Eu nu regret nimic din ce fac, fie ca iese bine sau prost. Daca iese prost, mai incerc:)))))

coolnewz said...

dar eu tot nu pricep de ce l-ai luat pe nu in brate?

Lavinia said...

Ca fata, trebuie sa il ai pe nu in brate in permanenta. Doritorii sunt multi iar fetele trebuie sa selecteze, ca nu poti zice da oricui vrea :))))

Alexandra Popescu said...

Buna! Vreau sa iau legatura cu tine cumva:D ti-am scris si pe mail. Astept raspunsul tau.