Pages

Thursday, November 28, 2013

Să nu vă puneți cu surorile Sister, adică eu și soră-mea, că suntem date dracu'

Atât vă spun, că surorile Sisters, adică io și soră-mea, suntem niște brave, măi. Să vedeți cum s-a întâmplat.

Vin eu aseară acasă și în fața intrării în bloc, na un homeless. Scotocesc după chei, nu le găsesc, între timp întorc de câteva ori capul, să văd dacă mă atacă individul au ba, individul, la fiecare întoarcere de cap mă întreabă: Are you ok? Eu zic yes dar în gândul meu mă întreb de ce dracului nu poate să fie el homeless la altă scară? În fine, găsesc cheia, intru în bloc, el îmi zice că nu face nici un rău, e doar homeless și să nu chem poliția. Zic că yes yes și fug sus să bag telefonul la încărcat și să sun sora. Că sora e cu nervii slabi, știam că se va pune pe urlat de cum îl va zări pe biet.

Nici nu apuc bine să îi explic, că a mea începe: e la noi la scara? beat? drogat? mi-e frică! să cobori să mă iei!!! No bine. Am convenit să dea un apel când se apropie și eu s-o zbughesc jos, s-o apăr, dacă e! Suntem niște blege amândouă, cu mușchi de curci bete, dar măcar să luptăm până la moarte zic. Să nu credeți că am plecat la luptă așa, câine sur la vânătoare. Nuuuu, m-am înarmat, dacă vreți să știți! Am luat un deodorant din baie. Nu roll-on, din ala, spray, că nu sunt proastă. Bine, aș fi putut lua un cuțit din bucătărie, sau măcar o foarfecă. Ok, sunt puțin proastă. Dar doar puțin. Cobor și na belea, soră-mea intrase în scară deja! Am întârziat în operațiunea de salvare. 

Bietul homeless, s-a simțit și prost când a văzut așa adunare de forțe. Ne-a mai întrebat o dată dacă suntem ok și a zis că se duce în spatele blocului, totuși. Noi am ajuns acasă tefere și nevătămate. Soră-mea era și ea înarmată, cu cheile. Și bineînțeles că în mai puțin de cinci minute mi-a reproșat că, dacă era după mine, o întârziată, ar fi fost deja înjunghiată și tranșată. Ceea ce ar fi fost nașpa, că aveam rufe de spălat și nu știu să pornesc mașina.

Tuesday, November 26, 2013

Ce au în comun A Thousand Splendid Suns, Hunger Games, Winter Wonderland și Steve Jobs? Răspuns: pe mine!


Aseară bucătăream cu soră-mea, ea făcea curry, eu făceam un pește (detaliile acestea le dau ca să se oftice ea, o să vedeți voi de ce) când zice, plină de spirite, ca de obicei:
-        
-       - Cum, fată, e luni seara și n-ai scris pe blog ce ai făcut în weekend? 

Da, este împotriva acestui obicei al meu, de a spune lumii ce fac, ea fiind o discretă de fel, care cred că nici nu se gândește la viața ei personală, de teamă să nu-i citească vreun paranormal gândurile și să dezvăluie intimitățile ei universului.

Și eu nu înțeleg ce atâta discreție, că doar nu e Madonna sau papa, nici măcar Bianca Drăgușanu nu e. Ambele avem vieți la fel de normale și monotone și sincer, pe mine doar povestitul pe blog mă ajută să văd extraordinarul din banala mea existență. Când pun în cuvinte niște întâmplări comune, parcă mă uit altfel la ele și mai ales, rămân acolo, scrise, pentru totdeauna. Mă umflă râsul când mă gândesc ce jenați vor fi copiii mei de blogurile mele, cum își vor schimba identitatea numai să nu creadă prietenii lor că o vreo legătură cu Lavinia aia care, în vechime,  scria pe blog toate prostiile pe care le făcea.

Dar să revenim la cea am făcut weekendul acesta. Păi, în principiu am citit A Thousand Splendid Suns și restul activităților au fost efectuate fără tragere de inimă, între reprizele de citit, că timp de trei zile mintea mea a fost în Afghanistan. Întregul weekend de patru zile l-am petrecut la prietenul meu, care, slavă domnului, nu m-a deranjat, că a fost răcit. Oricum am fost o drăguță. Pe lângă faptul că i-am gătit de două ori și i-am spus cât e de sexy când spală vasele, nici nu am ținut lumina aprinsă noaptea, ca să nu-l deranjez. Am citit la lumina care venea de afară și chiar la lumina telefonului. Jur că nu m-a mai prins o carte în acest hal de ani de zile. 

Am văzut Hunger Games. Nu mi-a plăcut, la al treilea nu mă mai duc, gata. Primul film din serie a fost foarte mișto. Acum, înafară de rochii și machiaj nu mi-a plăcut nimic. A, mi-a plăcut Lenny, că Lenny e iubirea mea. Mă rog, una dintre multiplele mele iubiri. 

Am fost la Winter Wonderland în Hyde Park. M-am dus plină de entuziasm, că toată lumea zicea că e în stilul unei German Market. E pe naiba. E un fel de Disneyland pe timp de iarnă, foarte kitchos, după umila mea părere. Dar am dat cu vin fiert și cu chocolate waffles până la ora închiderii, așa că a fost ok. Am dormit tun când am ajuns acasă. După ce am mai citit câteva pagini la lumina telefonului, bineînțeles.

Drăguțul meu s-a uitat la Steve Jobs și la V from Vendetta. Când s-a uitat la Steve Jobs, mai aruncam și eu câte un ochi. M-am enervat. Deci, acest film este făcut pentru cei care au citit cartea înainte sau pentru cei care știu foarte multe despre viața lui Steve Jobs. Două ore și ceva de povești derulate rapid, fără legătură între ele, că până te dumireai că a început altă etapă din viața lui Steve, erai de fapt la jumătatea etapei următoare. Ashton Kutcher n-a jucat în viața lui mai prost iar scenariul cred că a fost scris în maxim o oră. Dar repet, nu m-am uitat cu atenție și eram cu sufletul în Kabul.

După cum vedeți, weekendul acesta nu mi-a convenit nimic. Cu excepția cărții, totul a fost nașpa. Poate pentru că mă ținea din citit, naiba știe.  Și, ca să moară soră-mea de necaz, data viitoare o să vă povestesc despre cum l-a cunoscut ea pe prietenul meu și despre cum faptul că ea a găsit apartamentul în care stăm și deci ea este factor de decizie în casă, se poate întoarce împotriva ei, chiar într-una din zilele ei libere, când tot ce vrea să facă este să doarmă. (Insert evil laugh).

Sunday, November 17, 2013

Chiar și eu și dumnezeu ne odihnim duminica

Stau in patul lui, cu plapuma până la gât,că mi-e frig, domne, mi-e frig. El calculatorește la birou, cu două laptopuri deschise și cu unul pregătit pentru orice eventualitate. Scrie în vreo două caiete, are părul ciufulit și din când în când mai șoptește ceva în franceză. Mi se pare atât de sexy, că o să trebuiască să mă leg de pat cât de curând. Am cerut să fie deștept, d-apăi așa l-am primit. Chipeș nu l-am cerut dar na, mai primesc și eu bonusuri că prea sunt cuminte. Câteodată. 

Aseară l-am învățat să facă orez cu brocolli și somon la cuptor apoi el m-a dus într-un club de jazz. Acolo, pe muzică live și pe bere Carlsberg, i-am mărturisit că nu i-am căzut pradă la așternut datorită multiplelor complimente pe care mi le adresa cu ochii pierduți în privirea mea minunat de feerică, ci ca să mai tacă naibilui. Că experiența m-a învățat o chestie: ce îți aud urechile înainte de prima noapte împreună, nu mai auzi în veci. El nu știa dacă să râdă sau să plângă, că vezi doamne, vorba dulce e atuul lui esențial. Așa credea el, până am venit eu să-i dau viața și încrederea peste cap. Eu i-am spus de la început că există viața dinainte de Lavinia și viața de după Lavinia. Că o să-l stric, că asta fac eu. După mine, potopul. 

Azi mi-a făcut pui cu brânză brie (o rețetă inventată de el, probabil) și a stat lângă mine cât am spălat vasele. Ca să se facă util, îmi mai ridica mânecile din când în când. Apoi mi-a făcut un ceai. 

Și uite așa, a trecut ziua. El a calculatorit, că are un deadline, eu am citit și am scris. Din când în când se mai oprea să mă țină la curent cu câte fișiere a recuperat or something. Și mie mi se părea așa, adorabil, cu părul vâlvoi și foarte fericit pentru niște chestii pe care eu nu le pricep, dar dau din cap că da. 

În seara asta mă duc la mine acasă. Abia aștept să dorm sub așternuturile hello kitty pe care mi le-a cumpărat el. Că abia aștept să-l bag pe el în așternuturile hello kitty, nu mai spun, că se subînțelege. Cred o să fie haios. La mine în pat, el e haios în orice așternuturi, oricum, că îi e patul mic și îi atârnă picioarele pe afară de zici că e Albă ca Zăpada în patul unuia dintre pitici. Piticul fiind eu, v-ați prins. 

Monday, November 4, 2013

Weekendul meu, un fel de Turnul Babel

Joi

M-am dat jos din pat cu noaptea în cap și am purces spre Heathrow. Vă rog să notați că nu am precizat că m-am și trezit. Doar m-am dat jos din pat. Am ajuns la terminalul 1 cu 45 de minute întârziere și cu amintiri neclare despre cele două ore petrecute în metrou. De la aeroport trebuia să o iau pe prietena mea nemțoaică însă până la urmă m-a luat ea pe mine (că eu n-o vedeam de somn) și prietenul ei a găsit ieșirea. Eram atât de adormită că dacă închideam ochii un minut, începeam să visez. 

După încă o oră de mers cu metroul și de povestit cu nemțoaica (vorba vine, ea vorbea și eu încercam să nu adorm) am ajuns în Camden Town să luăm micul dejun. Stupoare de partea nemțească! Nu am făcut rezervări??? Nu știu unde mergem???? Am spus sincer că eu speram să ne plimbăm oleacă pe high road (adică pe drumul mare) și să intrăm unde ni se pare că arată drăguț. Partea nemțească a fost dezolată. Dar n-a avut încotro. Dezolarea a durat cinci minute până am găsit un pub frumos decorat de Halloween, cu papa bun și cafea din belșug. 

Părea că încep să-mi revin după un mic dejun tipic englezesc (colesterol cât cuprinde) și două căni de cafea. Am făcut poze, am râs, prietenul nemțoaicei a încercat să-mi explice cu ce se ocupă dar după ce a pronunțat cuvântul inginer n-am mai fost atentă și am propus să revenim la mine, nu că aș face chestii mai interesante, dar măcar înțelege toată lumea ce fac. Ne-am plimbat. Am mai băut cafea. Iar ne-am plimbat. Apoi ura și la gară, că ei de fapt erau în drum spre York unde un suedez lua de nevastă o englezoaică, pentru a trăi fericiți până la adânci bătrâneți la Bruxelles. Sau măcar până se relochează. Apoi pot trăi fericiți altundeva. Partea de cancan a fost că mirii au cerut bani în loc de cadou. Dar nu cash, ci transfer bancar. Nunțile contemporane sunt din ce în ce mai emoționante, după cum vedeți. La nunta mea o să iau POS, să facă invitații plata cu cardul, ca la restaurant. 

Am ajuns acasă pe extraordinar de multe cărări din cauza a 38.5 grade temperatură, m-am băgat în pat, am anulat întâlnirea cu băiatul cel frumos și am dormit dusă până a doua zi.

Vineri

Ziua a decurs alene, cu mine ocupată cu treburi casnice, gen să-mi vopsesc cosițele încărunțite de vreme etc. Neinteresant. 

La ceas de seară m-am întâlnit cu băiatul cel frumos și cu un prieten de-ai lui, să mergem la o petrecere de Halloween, într-un club din Mayfair. Intrăm noi în club, mai mulți bărbați decât femei. Mult mai mulți. Fir-ar să fie, exact când eram însoțită, ca să vedeți cum e viața asta. Ei, și cum ne vânturam noi prin club, iaca apare un june prim tot numai zâmbete și începe să vorbească cu al meu. Am crezut că-s prieteni din copilărie, așa exulta junele când l-a văzut pe al meu. Ei fiind înalți și muzica fiind tare, nu prea auzeam ce-și zic. Nici nu eram prea atentă, sinceră să fiu, că ochisem barul și deja analizam sticlele. Și cum analizam eu așa, cu sârg, dacă nu mă smucește frumosul meu de umeri, de am crezut că vrea să mă ia în brațe și alta nu, simultan spunându-i partenerului de conversație "no, I am not gay". După care mi-a tras o pupătură apăsată și edificatoare. 

În următorul minut, cu amabilitatea unui chelner, am priceput și noi cum stă treaba. Clubul confirmase rezervări pentru două petreceri: o petrecere de Halloween și o petrecere gay. Fuck this shit, mi-am zis în sinea mea. Acum trebuie să mă țin și la bărbați, să nu îmi asalteze feciorul, nu numai la femei. Până la urmă am hotărât să-l las să aibă grijă de el singur, și eu să stau la bar și să beau ceva. A fost amuzant. Un rus s-a îndrăgostit de el. A venit la el cu vopsea, să-l întrebe dacă vrea să se vopsească pe față. Al meu n-a vrut și i-am zis rusului că vreau eu. La care rusul mi-a zis să mă duc să întreb organizatorii, că aia e vopseaua lui de acasă. Apoi i-a adus alui meu o mască de fantomă de pirat or something, că nu era accesorizat în spiritul Halloweenului, apoi i-a adus și niște sushi, pe care l-am mâncat eu, i-a făcut poze, ce mai, pe care parte se întorcea al meu, rusul era acolo. Superb!

Pentru că sushi ăla mai mult m-a ațâțat, am plecat cu anturajul meu la un restaurant spaniol să ne încărcăm spiritual cu niște tapas și sangria. Pe drum am purtat masca de fantomă de pirat și cum vedeam un om că-și vede de ale lui mai liniștit, cum îi săream în cale urlând. Unii au râs, unii m-ar fi pocnit, noi ne-am distrat. De murit, n-a murit nimeni. Cel puțin nu pe loc. 

Sâmbătă

Am stat naibilui acasă, că al meu vroia în club din ăla până în zori dar am considerat că-s too old for this shit. S-a dus cu un prieten elvețian, venit special la Londra pentru petrecerea cu pricina. I-am lăsat în plata domnului să se ducă singuri, ca băieții, să se uite și ei liniștiți după funduri și țâțe, că eu mai aveam și treabă. Gen să văd un film, două, să mănânc ciocolata pe care mi-a adus-o nemțoaica, să beau un pahar cu vin și să mă culc la maxim ora 23, ca orice femeie de vârsta mea care se respectă.

Duminică

Ne-am dus noi doi, ca doi porumbei, la London Bridge, să mâncăm tocăniță catalană și să bem vin fiert, apoi ne-am dus la Tate Modern unde am stat mai mult pe la toaletă, că nu știu ce ne-au pus ăia în tocănița catalană, apoi ne-am întâlnit cu prietenul lui elvețian și cu niște prietene tot de-ale lui, franțuzoaice. După o bere și două căni de vin fiert mi s-a activat și mie franceza, la timp să-l prind pe al meu că vroia să se dea de 30 de ani în fața fetelor. Și l-am dat de gol chiar în franceză. E bun alcoolul pentru limbi străine, zău. Ce atâtea meditații! O băută cu un nativ și gata limba! Elvețianul mi-a povestit de sora lui, care o dată pe an, călătorește două zile cu trenul până la Vișeul de Sus, unde face voluntariat. Franțuzoaicele mi-au povestit de cât de frumos e la Paris, așa că acum deja planific un weekend franțuzesc, pentru că merit.

Când am ajuns acasă, puhoi de lumânări, am crezut că și-au deschis ai mei biserică pe persoană fizică în absența mea. Dar nu, sărbătoreau Diwali, anul nou indian. Cică dacă aprinzi lumânări, vin banii puhoi peste tine. La câte lumânări au fost la noi, cred că deja trebuie să ne cumpărăm o bancă, că n-o să avem unde să ne ținem bogățiile ce or să vină.

Și cu asta, basta!

P.S. Mâine se împlinesc patru luni de când sunt la Londra. Mult înainte, zic, că tare îmi mai priește. Voi ce ziceți?