Vineri a fost o atmosferă de înmormântare în Londra. Toată lumea din jurul meu era abătută și parcă plutea deznădejdea în aer. Brexitul a stors pofta de viață din londonezi, așa tristețe nu am văzut în Londra în cei trei ani de când sunt aici.
Noi aveam un zbor la 4 către Amsterdam dar sincer, nu aveam niciun chef să plec. Am împachetat două rânduri de haine cu o jumătate de oră înainte să ieșim pe ușă și duși am fost. Am avut ceva peripeții. Avionul a avut două ore întârziere, lounge-ul unde are boyfriend acces era plin, am așteptat o oră în avion până la decolare și nu au vrut să ne servească alcool și eu chiar doream alcool. Era o zi din aia care cere alcool. Pilotul habar n-avea ce se întâmplă și din zece în zece minute ne spunea că nu are noutăți, nu știe cât mai avem de așteptat, nu știe de ce așteptăm și că dacă vrem să nu mai zburăm, să îl anunțăm, să ne debarce. Măcar m-a făcut să râd. Și nu numai pe mine. I love English people!
Până la urmă am ajuns la Amsterdam unde era o atmosferă complet diferită. Fericire, lume bine dispusă, gălăgie, aproape că am uitat de Brexit. În drum spre hotel ne-am oprit la un restaurant tailandez și am mâncat niște curry excelent. Eu am băut și o bere. Boyfriend e vegetarian și non-alcoolic așa că el a băut apă minerală.
Am ajuns la hotel pe la 10 seara, ne-au dat cea mai întunecată cameră pe care o aveau cred, dar nu am avut niciunul energie să mergem să cerem alta. Eu m-am băgat la culcare, el s-a apucat de lucru pentru conferința de a doua zi.
A doua zi el s-a dus la conferința lui de calculatoriști (Dutch PHP) și eu am dormit până la 12 apoi am colindat centrul de una singură, m-am uitat la oameni și la canale, am mâncat snitzel la prânz, apoi m-am dus înapoi în cameră să fac o siestă.
Spre seară a venit și boyfriend, am mai dat o tură de centru, am mâncat tacos la un restaurant mexican, eu am băut și o bere. La hotel el a dormit ca un bolovan, obosit după conferință și eu m-am uitat la Orange Is the New Black până la 1 noaptea, că mi-a mers Netflixul meu englezesc în Olanda. Nu știu cum naiba.
A doua zi am comandat room service, că la vârsta mea eu nu mai cobor la restaurant pentru micul dejun. Am mâncat clătite și am băut vreo două cafele și la 12 am făcut check out. Am lăsat bagajele la hotel și am plecat să colindăm. Am purces spre muzeul Van Gogh și pe drum ne-am oprit să mâncăm bagels, eu cu ton, el cu ceva vegetarian, nu mai știu, ne-am certat că nu îl las să traverseze aiurea, am șezut într-un parc și ne-am liniștit la creieri, apoi am petrecut trei ore la muzeu. Fain muzeu. Am luat ghid audio și a fost de excepție, Trei ore m-am pierdut în lumea lui Vincent. Nu am făcut nici pauză de pipi și asta spune multe, că eu fac mereu pauze de pipi.
Apoi am plecat spre Jordaan, unde nu am mai ajuns că am mers încet, ne-am oprit să facem poze, apoi am găsit un restaurant pe malul unui canal și am luat cina pe o pătură, în aer liber. Eu am mâcat pui cu cous cous și legume și am băut un pahar de rose, pe care l-am primit cu chiu cu vai că chelnerul era ușor absent, ca să nu zic fumat. Și când în sfârșit mi-a adus vinul, tot el era ofticat și cică să mă relaxez că e o zi frumoasă. Ce atâta grabă. I-am zis că avem un avion de prins, dar n-a părut impresionat. Când am vrut să plătim a trebuit să îi spunem noi ce am comandat că el nu notase niciunde și uitase complet, inclusiv de vinul pe care mi-l adusese cu 20 de minute în urmă.
La aeroport am ajuns devreme, boyfriend nu a putut să facă upgrade la biletul lui să stea la clasa întâi cu mine, că era zborul plin. Să ne înțelegem, am luat clasa întâi că nu mai erau locuri la economic. Și nu a fost vreun preț ieșit din comun.
De data asta am găsit locuri la lounge, unde am mâncat dulciuri, am băut bere și am pierdut vremea pe facebook și instagram și aproape am adormit. După care ne-am îmbarcat. I-am zis stewardului că vreau să fac schimb cu cine stă lângă boyfriend, el nu, că îl aduce pe boyfriend la first class, că uite, e un loc liber. Dar sare un italian cu gura că it is not fair domne, ce l-o fi futut pe el grija nu știu, că mai avea și loc la geam. Între timp boyfriend mă sună că el deja a vorbit cu fata de lângă el și e gata să vină în locul meu. Numai că pilotul între timp a decolat și a trebuit să stăm potol până am ajuns în aer și am putut să ne desfacem centurile.
Stewardul vine iar la mine, că, vai, dar de ce nu stau să enjoy, că zborul e de 45 de minute. Că o să primesc șampanie. Eu nu și nu, că vreau să stau cu my boyfriend. Au lăsat nebuna să plece, adică pe mine, m-a condus un domn steward până la boyfriend, care era pe ultimul rând, lângă toaletă! (the things I do for him!). Tipa de lângă el a fost condusă de domnul steward la clasa întâi și eu și boyfriend ne-am îmbrățișat de parcă nu ne văzusem de zece ani.
Am ajuns acasă la miezul nopții, mai cu Heathrow Express, mai cu Uber, și cred că eram semi adormită când am ajuns în dormitor. M-am dezbracat pe întuneric, am păstrat tricoul, colanții și machiajul pe față și am adormit instantaneu. Cred că și boyfriend la fel.
A doua zi, încă obosiți, ne-am luat viețiile de unde le-am lăsat.
1 comment:
Cam obositor, drumul asta!
Post a Comment